News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Prins cu 31 de kilograme de canabis la Nădlac Prins cu 31 de kilograme de canabis la Nădlac
Please follow and like us:
Pin Share
Un cetățean străin, în vârstă de 32 de ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de trafic internațional și trafic intern de droguri de risc, după ce a fost prins în flagrant la intrarea în România cu o cantitate semnificativă de canabis.
Potrivit datelor transmise de autorități, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Oradea – Sectorul Poliției de Frontieră Nădlac și procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad, au documentat activitatea infracțională a suspectului.
Acesta a fost depistat în cursul dimineții de 23 martie, la intrarea în țară, în timp ce se afla ca pasager într-o cursă de transport internațional pe ruta Spania – România. În urma controlului, asupra sa au fost descoperite aproximativ 31 de kilograme de canabis, drogul fiind ambalat în 31 de pungi și ascuns în două trolere.
Substanțele interzise ar fi fost destinate comercializării pe teritoriul României.
Procurorii DIICOT Arad au dispus inițial reținerea bărbatului, iar ulterior judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Arad a emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Ancheta este în curs, iar autoritățile continuă cercetările pentru stabilirea întregii activități infracționale.
Pe parcursul procesului penal, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile prevăzute de lege.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *