Vot în regim de urgență, pentru un sistem modern de stocare a energiei verzi la Spitalul de psihiatrie Căpâlnaș
LocalUltimele stiri 28 septembrie 2026 admin 0
Consiliul Județean Arad a aprobat astăzi, în regim de urgență, studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru realizarea unei noi capacități de stocare a energiei electrice la Spitalul de psihiatrie Căpâlnaș. Decizia permite depunerea imediată a cererii de finanțare pentru accesarea de fonduri europene nerambursabile. Spitalul din Căpâlnaș are un consum continuu de electricitate. În prezent, instituția are în curs de implementare o centrală fotovoltaică de 166,50 kWp, dotată cu un acumulator redus (71,5 kWh).
Proiectul aprobat astăzi completează această investiție prin instalarea unui sistem independent de stocare cu baterii litiu-fier-fosfat (LiFePO4). Acesta va avea o capacitate nominală de 730 kWh (0,73 MWh) și va permite spitalului să rețină surplusul de energie verde produs în timpul zilei pentru a-l consuma noaptea sau în perioadele fără soare.
În urma analizei de fezabilitate, aleșii județeni au optat pentru o soluție containerizată exterioară, care oferă avantaje majore față de construirea unei clădiri tehnice noi. Este vorba în primul rând despre economii la buget: costul total este de 1.333.494,90 lei (cu TVA), cu 461.963,03 lei mai ieftin decât varianta clasică, apoi execuție mai rapidă, pentru că timpul de implementare este de 14 luni (din care 5 luni pentru lucrări și montaj), fiind redus cu jumătate de an (6 luni) față de scenariul secundar. Nu în ultimul rând, varianta pentru care consilierii județeni au optat oferă siguranță, deoarece ansamblul containerizat vine direct echipat cu sisteme proprii de climatizare, detecție și stingere a incendiilor și permite relocarea ulterioară dacă va fi necesar.
Prin stocarea și utilizarea a 34,62 MWh/an din producția proprie de energie regenerabilă, spitalul își va reduce direct cantitatea de electricitate cumpărată din rețea. Investiția aduce și un beneficiu ecologic important, reducând emisiile de gaze cu efect de seră cu 20,38 tone de CO₂ pe an.
Din valoarea totală de 1,33 milioane lei (cu TVA), finanțarea nerambursabilă solicitată este de 932.393,81 lei.
Contribuția proprie estimată în acest moment este de 401.101,09 lei (cu TVA) și va fi asigurată inițial din bugetul spitalului, urmând ca apoi ele să fie alocate din bugetul Județului Arad. Această contribuție acoperă cheltuielile neeligibile și suma care depășește plafonul maxim eligibil de 200.000 de euro per MWh impus prin ghidul de finanțare.
„Prin votul de astăzi, proiectul intră direct în linie dreaptă pentru atragerea fondurilor europene, asigurând independența energetică și modernizarea spitalului de la Căpâlnaș. Este un spital nou, construit de Consiliul Județean la zero, un spital care trebuie să fie conectat la tot ce înseamnă tehnologie de ultimă generație, astfel încât să ofere cele mai bune condiții pentru tratarea pacienților”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

No comments so far.
Be first to leave comment below.