Noua prevedere legală este stipulată în Legea nr. 9/2012, iar Normele metodologice de aplicare a cesteia sunt prevăzute în H.G. nr. 9/2012 publicată în M.O. nr. 29/13.01.2012.
Se menţin criteriile în funcţie de care va fi calculată taxa, respectiv norma de poluare, valoarea combinată a emisiei de CO2, cilindree şi vechimea autovehiculului.
Referitor la vechime, noua lege aduce o precizare foarte importantă în sensul că ,,În cazul autovehiculelor rulate care se înmatriculează pentru prima dată în România, data primei înmatriculări este data înscrisă la rubrica respectivă a documentului de înmatriculare străin, dar în cazul în care din documentul de înmatriculare nu reiese data exactă a primei înmatriculări, se va considera dată de referinţă prima zi a anului de fabricaţie ”.
În cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule este mai mare decât noua taxă pentru emisiile poluante, se pot restitui sumele reprezentând diferenţa de taxă plătită, numai către titularul obligaţiei de plată.
Pentru restituire contribuabilul va depune următoarele acte:
– cerere de restituire tip;
– documentul doveditor al plăţii taxei pe poluare, în original sau în copie;
– copia cărţii de identitate a autovehiculului (CIV) şi a certificatului de înmatriculare, cu prezentarea în original a acestora pentru conformitate.
Modelul cererilor şi calculatorul taxei pot fi consultate la adresa www.finantearad.ro domeniul Asistenţă contribuabili – Taxa pentru emisiile poluante.
No comments so far.
Be first to leave comment below.