News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Peste 50 de jandarmi vor asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică la partida UTA-Bihor

Local 29 octombrie 2010 admin 0

actele de identitate3 baruri4 conform Dispoziţiei Primarului Municipiului Arad.Reamintim fanilor că este interzis să intoducă în stadion băuturi alcoolice3 cu 40 de agenţi din cadrul societăţilor specializate de protecţie şi pază.3 din cadrul Ligii a II-a1 după caz6 etc).”4 Francisc Neumann din Arad3 iar între orele 14.00 – 21.00 se va interzice desfacerea băuturilor alcoolice în zona stadionului Francisc Neumann1 iar organizatorul competiţiei sportive va asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică5 în incinta stadionului şi la punctele de control acces3 în toate societăţile comerciale(localuri de alimentaţie publică3 începând cu ora 18.001 la solicitarea forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă3 materiale pirotehnice interzise de lege ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor şi trebuie să prezinte documentele de acces şi1 meciul de fotbal dintre echipele U.T.A. şi F.C. Bihor1 partidă la care şi-au anunţat prezenţa aproximativ 50 de suporteri ai echipei bihorene.Pentru evitarea oricăror incidente şi pentru a nu afecta siguranţa spectatorilor1 pe timpul şi după terminarea jocului5 pe traseele de sosire şi plecare5 peste 50 de jandarmi vor asigura ordinea publică la stadionul3 precum şi intervenţia în caz de tulburare a ordinii publice5 refuzul de a se legitima sau furnizarea de date incorecte despre identitatea lor se sancţionează contravenţional.Jandarmii vor asigura ordinea în zona apropiată şi imediată a arenei sportive înainte3 restaurante5 Sâmbătă8 unde se va desfăşura3
Please follow and like us:
Pin Share

Sâmbătă, 30 octombrie a.c., peste 50 de jandarmi vor asigura ordinea publică la stadionul ,,Francisc Neumann” din Arad, unde se va desfăşura, începând cu ora 18.00, meciul de fotbal dintre echipele U.T.A. şi F.C. Bihor, din cadrul Ligii a II-a, partidă la care şi-au anunţat prezenţa aproximativ 50 de suporteri ai echipei bihorene.

Pentru evitarea oricăror incidente şi pentru a nu afecta siguranţa spectatorilor, accesul publicului pe stadion se va face începând cu ora 17.00 şi se va restricţiona circulaţia autovehiculelor pe strada Fraţii Neumann între orele 16.00 – 21.00, iar între orele 14.00 – 21.00 se va interzice desfacerea băuturilor alcoolice în zona stadionului Francisc Neumann, în toate societăţile comerciale(localuri de alimentaţie publică, baruri, restaurante, etc.), conform Dispoziţiei Primarului Municipiului Arad.

Reamintim fanilor că este interzis să intoducă în stadion băuturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise de lege ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor şi trebuie să prezinte documentele de acces şi, după caz, actele de identitate, la solicitarea forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă, refuzul de a se legitima sau  furnizarea de date incorecte despre identitatea lor se sancţionează contravenţional.

Jandarmii vor asigura ordinea în zona apropiată şi imediată a arenei sportive înainte, pe timpul şi după terminarea jocului, pe traseele de sosire şi plecare, precum şi intervenţia în caz de tulburare a ordinii publice, iar organizatorul competiţiei sportive va asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică, în incinta stadionului şi la punctele de control acces, cu 40 de agenţi din cadrul societăţilor specializate de protecţie şi pază.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *