News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

VESTI BUNE: VIN PLOILE IN JUDETUL ARAD!

Partea de vest a ţării se află la cea de-a şaptea zi consecutivă de cod portocaliu de caniculă, o secetă care afectează agricultura Câmpiei de Vest.  Pentru data de 14 august veştile sunt aceleaşi ca în ultimele zile, şi anume că temperaturile pe timpul zilei vor ajunge la 37-38 grade. Începând cu ziua de sâmbătă şi în special duminică se vor smţi ameliorări climaterice, un fornt de aer mai rece va sosi din vestul Europei, aducând ploi şi temperature mai normale pentru această perioadă. Astfel, începând cu ziua de duminică, probabil din timpul serii, vor fi condiţii de precipitaţii, local însoţite şi cu furtuni, începând din partea de vest a ţării.  Începutul de săptămână viitoare va adduce primele precipitaţii ale lunii, începând de luni maximele zilei vor fi de 28 de grade iar luni şi marţi precipitaţiile se vor simţi în întreg judeţul Arad. Săptămâna viitoare nu vor fi mai mult de maxim 30 de grade, temperature normale pentru această perioadă.

Read more
POLITISTII AU IDENTIFICAT UN TANAR, BANUIT DE COMITEREA INFRACTIUNII DE DISTRUGERE

Poliţiştii oraşului Pecica au identificat un tânăr, bănuit că a distrus ferestrele unor imobile de pe raza localităţii Pecica.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că, în noaptea de 1/2 august a.c., tânărul, de 26 de ani, din Pecica, ar fi distrus ferestrele a două imobile situate pe raza localităţii Pecica, cauzând astfel un prejudiciu în valoare de aproximativ 300 de lei.

Pe numele celui în cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere.

Read more
LAUREATII FESTIVALULUI- CONCURS JUDETEAN DE FOLCLOR „LA IZVOARE” 2015

Cea de-a VI-a ediţie a Concursului Judeţean de Folclor “LA IZVOARE” s-a încheiat  sâmbătă, 8 august a.c., la Ineu.

Cei mai talentaţi participanţi la concursul de anul acesta au fost premiaţi cu această ocazie pentru prestaţia artistică deosebită.

Juriul, prezidat de  Ana-Maria Dragoş-Director al Centrului Cultural Judeţean Arad, a avut în componenţă personalităţi marcante precum Rodica Herlo-etnolog, Rodica Colta-etnolog, Gelu Stan- realizator emisiuni folclor la Radio România Timişoara, Daniela Băcilă-realizator emisiuni folclor la Radio România Timişoara, Vasile Peri-profesor coregraf, Ştefan Muntenaş-instructor şi Nicolae Stănescu-maestru coregraf.

Trofeul “LA IZVOARE” 2015 la secţiunea “Juniori” a fost decernat Grupului de dans “Păstrătorii tradiţiei” din Pecica.

Tot în cadrul acestei secţiuni au fost premiaţi la categoria “Formaţii de dans” Formaţia de dansuri  “Codreni Hăşmaşului”din Hăşmaş-premiul I, “Florile Mureşului” din Vladimirescu- premiul II, “Zestrea” din Şagu-premiul III.  La categoria “Solist vocal”   Drăgan Alexandra din Vladimirescu a obţinut premiul I, Lupşa Sorina din Cuied premiul II şi Mădălina Matcău din Bîrsa premiul III.

Grupul vocal  “Florile  podgoriei ” din Cuvin a primit premiul I la categoria “Grup vocal”.

La secţiunea “Seniori” Ansamblul folcloric ”Zărandul”din Arad a primit trofeul “LA IZVOARE” 2015, Ansamblul de cântece şi dansuri “Florile Mureşului” din Vladimirescu a obţinut premiul I la categoria “Ansambluri”, premiul II la aceeaşi categorie a fost decernat Ansamblului de cântece şi dansuri “Păstrătorii tradiţiei ” din Pecica iar premiul III “Codrenilor” din Groşeni.

La categoria “Formaţii de dans” au fost acordate premiul I Formaţiei de dansuri ,,Păstrătorii tradiţiilor” din Şicula, premiul II ” Junilor Seleuşului”din Seleuş şi premiul III  Formaţiei de dansuri ”Moştenitorii”din Chereluş.

Cele trei “Grupuri de dansatori”  premiate la secţiunea “Seniori” au fost   Grupul de dansatori  “Zărandul” din Arad cu premiul I, Grupul de dansatori ,,Zorile” din Felnac cu premiul II şi Grupul de dansatori “Zestrea” din Şagu cu premiul III.

,,Păstrătorii tradiţiilor” din Şicula au primit premiul I la categoria “Grup vocal”.

Roxana Suciu din Covăsânţ a obţinut premiul I, Roberta Selagea din Zăbrani premiul II şi Ana Flavius Darius din Moneasa premiul III la categoria “Solist vocal”.

 

 

Read more

Ca urmare a faptului că judeţul Arad a intrat din nou sub incidenţa Codului Galben de caniculă, Consiliul Judeţean vă informează că reintră în vigoare Hotărârea CJA nr.153/ 08.07.2015, privind instituirea de restricţii temporare de circulaţie pe drumurile judeţene asfaltate. Restricţiile sunt valabile pe întreaga perioadă a avertizărilor meteorologice.

Astfel, pe întreaga perioadă pentru care Administraţia Naţională de Meteorologie emite avertizări meteorologice „cod galben”, „cod portocaliu” sau „cod roşu” de caniculă, valabile pe teritoriul administrativ al judeţului Arad, se instituie restricţii temporare de circulaţie pe drumurile judeţene asfaltate din judeţul Arad aflate în administrarea Consiliului Judeţean Arad, între orele 10-20, pentru vehiculele cu o masă totală mai mare de 7,5 tone.

Restricţiile temporare de circulaţie instituite conform art.1 din hot. nr.153/ 08.07.2015, nu se aplică transporturilor de persoane şi de animale vii, transporturilor de produse perisabile de origine animală şi vegetală, transporturilor de apă îmbuteliată şi de produse provenite din activităţi agricole, vehiculelor care intervin în caz de forţă majoră, transporturilor funerare, de prim ajutor, de mărfuri sub temperatură controlată, transporturilor efectuate pentru tractări de vehicule avariate, pentru distribuţie de apă şi de hrană în zonele calamitate.

Conform art. 3 din Hot nr.153/ 08.07.2015, Consiliul Judeţean Arad asigură informarea utilizatorilor drumurilor publice asupra cărora sunt instituite restricţii temporare de circulaţie conform art. 1, prin afişarea pe site-ul propriu al Consiliului Judeţean Arad www.cjarad.ro a perioadei în care operează restricţia.CA

Read more

Ca urmare a faptului că judeţul Arad a intrat din nou sub incidenţa Codului Galben de caniculă, Consiliul Judeţean vă informează că reintră în vigoare Hotărârea CJA nr.153/ 08.07.2015, privind instituirea de restricţii temporare de circulaţie pe drumurile judeţene asfaltate. Restricţiile sunt valabile pe întreaga perioadă a avertizărilor meteorologice.

Astfel, pe întreaga perioadă pentru care Administraţia Naţională de Meteorologie emite avertizări meteorologice „cod galben”, „cod portocaliu” sau „cod roşu” de caniculă, valabile pe teritoriul administrativ al judeţului Arad, se instituie restricţii temporare de circulaţie pe drumurile judeţene asfaltate din judeţul Arad aflate în administrarea Consiliului Judeţean Arad, între orele 10-20, pentru vehiculele cu o masă totală mai mare de 7,5 tone.

Read more
Persoanele cu handicap sunt avertizate sa depuna dosarul administrativ si sa aiaba asupra lor cartea de identitate

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad informează că pentru depunerea dosarului admnistrativ la Serviciul de Evidență și Plată, Prestații Sociale (Camera 30) există obligația să se prezinte, pe lângă formularele tipizate specifice și Cartea de Identitate, în original, a persoanei cu handicap, a reprezentantului legal sau a asistentului personal, acolo unde este cazul.

Solicităm beneficiarilor prezentarea actelor de identitate în original pentru a evita eventualele inconveniente ce pot surveni în urma neprezentării lor, precum și a erorilor informatice din sistemul național ce pot duce la pierderea drepturilor bănești sau la sistarea plăților.

Read more
ISU ARAD VA EFECTUA UN EXERCITIU CU TEHNICA PE TERENUL DE LA TAUT

În data de 22 iulie a.c., Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” al judeţului Arad organizează şi execută exerciţiul cu forţe şi mijloace în teren „TAUŢ 2015”, având ca temă Managementul unei situaţii de urgenţă complexe creată de prăbuşirea unui avion de pasageri în zona lacului Tauţ, urmată de producerea altor situaţii de urgenţă ulteriore în zona localităţilor Minişel, Văsoaia, Nadăş.

Exerciţiul face parte din programul de pregătire a subunităţilor de intervenţie ale inspectoratului şi a membrilor Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Arad. Vor fi testate planurile de intervenţie şi cooperare în astfel de cazuri, precum şi procedurile de intervenţie.

La aplicaţie vor participa alături de subunităţile de intervenţie ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Arad, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad, Batalionul 191 Infanterie „Radu Golescu”, Serviciul de Ambulanţa Judeţean Arad, Crucea Roşie – Filiala Arad, Salvaspeo Arad, precum şi organizaţii non guvernamentale care sunt încheiate protocoale pentru gestionarea anumitor situaţii de urgenţă (Off Road Arad, Asociaţia radio amatorilor, Ofensiva Tinerilor).

În baza acordului  de cooperare transfrontalieră, la exerciţiu va participa şi Direcţia Judeţeană de Apărare Împotriva Catastrofelor Bekeş, reprezentată de director, colonel de pompieri Toth Tibor, alături de două servicii voluntare din judeţul Bekeş, Serviciul Voluntar „ Crişuri” şi Serviciul Voluntar „Bekeş Sud”

Pentru executarea misiunilor şi a operaţiunilor de intervenţie vor fi implicaţi 160 de ofiţeri, subofiţeri, voluntari şi 45 mijloace tehnice.

Read more

Ca urmare a faptului că judeţul Arad a intrat din nou sub incidenţa Codului Galben de caniculă, Consiliul Judeţean vă informează că reintră în vigoare Hotărârea CJA nr.153/ 08.07.2015, privind instituirea de restricţii temporare de circulaţie pe drumurile judeţene asfaltate. Restricţiile sunt valabile pe întreaga perioadă a avertizărilor meteorologice.

Astfel, pe întreaga perioadă pentru care Administraţia Naţională de Meteorologie emite avertizări meteorologice „cod galben”, „cod portocaliu” sau „cod roşu” de caniculă, valabile pe teritoriul administrativ al judeţului Arad, se instituie restricţii temporare de circulaţie pe drumurile judeţene asfaltate din judeţul Arad aflate în administrarea Consiliului Judeţean Arad, între orele 10-20, pentru vehiculele cu o masă totală mai mare de 7,5 tone.

Read more
Week-end-uri culturale, cu motoare turate şi clătite medievale

Consiliul Judeţean Arad (CJA) şi Centrul Cultural Judeţean Arad (CCJ) continuă sprijinirea evenimentelor devenite tradiţionale. După Festivalul Părădăicilor, în următoarele două week-end-uri, CJA şi CCR vă inivită la MotoRock, la Pecica (17-19 iulie), respectiv la Parada Clătitelor, la Moneasa (25-26 iulie).

Sunt două evenimente de tradiţie ale judeţului nostru, incluse în calendarul cultural al Consiliului Judeţean şi al Centrului Cultural Judeţean. Cele două festivaluri atrag anual mii de participanţi, fapt care confirmă interesul arădenilor pentru acest gen de evenimente”, a afirmat Adrian Ţolea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad.

La Moneasa, Parada Clătitelor a ajuns la a 15-a ediţie, în timp ce la Pecica, Festivalul de MotoRock este la cea de a 11-a ediţie.

La MotoRock vor fi două zile de concerte cu trupe din ţară şi străinătate, printre formaţii numărându-se Black Diamond, NeverGreen, The Case, Sevi, Bronx, în program fiind incluse şi „numere” de motocicletă: paradă, acrobaţii etc.

La Moneasa, în acest an, Parada Clătitelor se va desfăşura sub sloganul: Clătite medievale. Printre interpreţi se vor număra formaţia Lupus Dacus (paradă şi miniconcert), întreaga zi de sâmbătă, 25 iulie, purtând o amprentă medievală: Lupte full-contact cu arme medievale, prezentare tabără, costumaţie şi arme medievale, şcoală de lupte o arme specifice epocii, inclusiv „arderea” unei vrăjitoare pe rug. Duminică va fi un spectacol folcloric, cu Lucian Drăgan, Viorel Leric, Adi Balint, Vasile Coca, Leontin Ciucur, urmat de un concert marca Mircea Baniciu, ambele spectacole desfăşurându-se la Teatrul de Vară.

Read more

Consiliul Judeţean Arad anunţă restricţii pentru traficul greu pe DJ 708B Păuliş – Ghioroc – Şiria, în perioada 10.07.2015, ora 07.00 – 12.07.2015 ora 20.00. Această măsură este necesară datorită lucrărilor efectuate la un viaduct, în localitatea Cuvin, km 6+400.

 

În această perioadă traficul greu va fi redirecţionat pe rutele ocolitoare:

– pentru direcţia Şiria – Lipova: DJ 709 (Şiria – Horia) – DJ 682C (Horia – Vladimirescu) – DN 7 (Vladimirescu – Lipova)

– pentru direcţia Lipova – Şiria: DN 7 (Lipova – Vladimirescu) – DJ 682C (Vladimirescu – Horia) – DJ 709 (Horia – Şiria)

Read more