News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Un nou proces câștigat de Primăria Arad

În luna februarie a acestui an, Prefectura Arad a atacat în contencios administrativ studiul de fezabilitate pentru reamenajarea Pieţei Catedralei. Motivul invocat de aceasta a fost “adoptarea Hotărârii nr. 365 din 21.09.2018 a Consiliului Local Municipal Arad cu încălcarea normelor de tehnică legislativă pentru adoptarea actelor normative, potrivit Legii 24 din 2000”.  În luna aprilie, „Tribunalul Arad, Secția Contencios Administrativ și Fiscal, a admis acțiunea Instituției Prefectului – Județul Arad formulată în vederea anulării Hotărârii Consiliului Local Municipal Arad cu nr. 365 din 21.09.2018 privind aprobarea modificării și completării HCLM nr. 41/2014 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiție «Regenerare urbană zona Piața Catedralei din Municipiul Arad»”. Primăria Municipiului Arad ia la cunoştinţă şi  respectă decizia instanţei  de anulare a hotărârii respective.

Consiliul Local Municipal depune însă recurs la Curtea de Apel Timișoara, unde susține că au fost respectate toate normele de tehnică legislativă și are câștig de cauză.

Prefectura ne-a atacat în contencios administrativ la un ordin politic al PSD-ului care nu era de acord cu realizarea respectivelor lucrări. Prefectura nu trebuia să se pronunțe pe oportunitate, ci doar pe legalitate. Cu toate acestea a căutat unele chichițe pentru a întârzia acest proiect. Aproape după un an de zile am câștigat procesul.  Iată încă o dovadă a faptului că de-a lungul timpului doamna prefect răspundea comenzilor politice și nu prerogativelor pe care le avea.”, a declarat primarul Călin Bibarț.

În aceste condiții, proiectul municipalității de regenerare urbană a Pieței Catedralei își continuă parcursul firesc. Vă reamintim că lucrările propuse presupun atât reconfigurarea peisagistică a viitoarei pieţe pietonale cât şi amenajarea unei parcări subterane.  Municipalitatea își propune: amenajarea unui canal de apă lung de 150 de metri, cu fântână arteziană, care să aducă aminte de forma râului Mureș,  realizarea unui sistem de iluminat exterior  (general) al pieței,  pavarea pieței cu piatră de culori diferite, amenajarea de alei pietonale, căi de acces și zone verzi. Vor fi montate 23 de bănci, tot atâtea coșuri de gunoi, șase suporturi de biciclete și trei cișmele. În total, conform Studiului de Fezabilitate, vor fi 12 mii de metri pătrați de dale de piatră „de culori diferite”, 680 de metri pătrați de spațiu verde, 150 de metri pătrați de luciu de apă și 15 locuri de parcare la nivelul solului, la care se adaugă cele 261 de locuri prevăzute de parcarea subterană.

Amenajarea şi punerea în valoare a Pieţei Catedralei și construirea unei parcări subterane presupune o investiţie a municipalităţii în valoare de aproximativ 30 milioane de euro.

Read more
Animația „Singuri acasă. Viața secretă a animalelor 2“, la cinematograful din Grădiște

O nouă proiecție de film a fost programată la cinematograful din Grădiște, sâmbătă, 16 noiembrie 2019, urmând ca în ultima sâmbătă din lună să fie organizat un eveniment special pentru copii cu ocazia Zilei Naționale a României.

Astfel, sâmbătă, 16 noiembrie 2019, spectatorii sunt invitați să vadă animația „Singuri acasă 2. Viața secretă a animalelor“, care continuă povestea animăluțelor celebre care i-au cucerit pe cei mici dar și pe cei mari în anul 2016.

Max, Gidget, Snowball și restul găștii vor putea fi văzuți în aventuri noi, când curajul le va fi pus la grea încercare. Filmul explorează și latura lor emoțională, legăturile dintre personaje, scoțând în evidență și familiile care îi iubesc.

Ca și până acum, organizatorii, propun două serii de proiecții, una de la ora 10.00 și una de la ora 12.00.

Filmul este dublat în limba română.

Cei care doresă să-și rezerve din timp locuri au la dispoziție numărul de telefon/WhatsApp 0740946821 și adresa de email: [email protected].

Proiecțiile de film de la cinematograful din Grădiște fac parte dintr-un proiect pe termen lung, derulat de Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad, care are ca scop revitalizarea cinematografelor din oraș.

 

Singuri acasă 2

 

Gen film: Animație, Comedie, Familie

Țara: SUA 2019

Rating: Audiență generală

Durată: 86 minute

Dublat în limba română

 

Singuri acasă 2 este continuarea imensului succes din 2016, și ne duce iar în lumea secretă a animăluțelor de companie, cu noi peripeții și aventuri atunci când sunt lăsați singuri acasă.

Terrier Max se confruntă cu mari schimbări în viața lui. Stăpâna lui s-a măritat și acum are un copil, Liam. Max este atât de grijuliu cu Liam, că a dezvoltat un tic nervos. Într-o excursie cu familia, Max și Duke, fratele și prietenul lui adoptat, întâlnesc vaci care nu tolerează câinii, vulpi ostile și un curcan înfricoșător, întâlniri ce nu fac altceva decât să sporească anxietatea lui Max. Din fericire, Max este îndrumat de câinele morocănos de la fermă Rooster, care îl ajută pe Max să-și învingă fricile, să găsească masculul alpha din interior și să-l mai lase pe Liam în pace.

Între timp, felina Chloe descoperă iarba-mâței, iar pomeranianul Gidget pierde din greșeală jucăria preferată a lui Max și o va recupera dintr-un apartament plin cu pisici. Cu puțin ajutor din partea lui Chloe, Gidget studiază comportamentul felinei pentru a se infiltra în „bârlogul” lor și a-l salva pe Busy Bee.

Iar iepurașul nebunatic-dar-simpatic Snowball se păcălește singur că este un supererou după ce stăpâna lui, Molly, îl îmbracă în pijamale cu supereroi. Dar când Daisy, un Shih Tzu neînfricat, cere ajutorul lui Snowball într-o misiune periculoasă, își adună toate forțele pentru a fi eroul care pretinde că este.

Cu alte cuvinte, „Viața secretă a animalelor de companie” promite o nouă aventură cu provocări ce evidențiază curajul, determinarea și încrederea în sine.

Read more
Un bărbat din Sântana a fost găsit între liniile de tren

În această dimineață, în jurul orei 6.25, mecanici de tren care efectuau o manevră de garare a unei garnituri au găsit o persoană de sex masculin căzută pe terasamentul căii ferate, între șine.
Bărbatul prezenta mai multe traumatisme la nivelul capului și membrelor superioare, însă era conștient și cooperant, la fața locului ajungând un echipaj SMURD, pentru acordarea primului ajutor. Ulterior bărbatul a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. Bărbatul fost identificat, acesta are 51 de ani și este din Sântana.
Din primele declarații, bărbatul nu a fost victima unui accident feroviar sau a unei infracțiuni însă nu știe cum a ajuns în locul unde a fost găsit sau cum s-a rănit.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, precum și pentru stabilirea împrejurărilor în care bărbatul ajuns între șine.

Read more
Audi căutat de autorităţile din Franţa, depistat în vama Nădlac

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac – Nagylak au descoperit un autoturism marca Audi, în valoare de 5000 de Euro, căutat de autorităţile din Franţa.

În data de 13.11.2019, în jurul orei 00.20, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac – Nagylak s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, cetăţeanul român I.E., în vârstă de 31 de ani, conducând autoturismul marca Audi, tip A6, înmatriculat în Spania, însoţit de o femeie, T.E., în vârstă de 46 de ani, proprietara mijlocului de transport.

La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat şi documentele autoturismului. În urma verificărilor în bazele de date, s-a constatat că mașina figurează ca „bun căutat pentru folosirea ca probe în cadrul procedurilor penale“, alertă introdusă de autorităţile din Franţa.

Faţă de cele constatate, proprietara maşinii a declarat că nu are cunoştinţă cu privire la folosirea autoturismului în scopul săvârşirii de infracţiuni pe teritoriul Franţei.

Autoturismul, în valoare de 5.000 de Euro, a fost indisponibilizat la sediul S.T.P.F Arad, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

 

Read more
Cod galben de vânt în Arad și Timiș

Vântul va sufla cu putere pe aproape toată perioada zilei, nu doar în Caraș-Severin și Hunedoara, dar și în județele Timiș și Arad.

Meteorologii au emis o avertizare de cod galben pentru cele două județe, în special în zona joasă, de câmpie. Vor fi intensificări ale vântului care la rafală vor atinge local 55-60 km/h și izolat chiar 70 km/h.

Codul galben de vânt intră în vigoare la ora 10.15 și va dura până la 16.00.

 

Sursa: pressalert.ro

Read more
Un jandarm din Arad și-a oferit casa, drept adăpost pe timpul iernii, pentru o familie care a rămas fără locuință

Un jandarm și-a oferit casa, drept adăpost pe timpul iernii, pentru o familie.

De 21 de ani, Dan este subofițer la Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad, iar în timpul liber, pompier voluntar în cadrul Serviciului Voluntariat pentru Situații de Urgență Livada

Acum două săptămâni, a ajutat la stingerea unui incendiu izbucnit la mai multe case din Cartierul Verde, din Arad. După o luptă cu focul, care a durat mai bine de 4 ore, incendiul a fost stins. Dar nu și durerea unei familii, care a rămas fără casă.

Marea problemă a familiei era găsirea unui adăpost, având în vedere că au un copil mic, de 1 an și 6 luni, și iarna se apropie.
„Soluția a venit de la colegul nostru. Dan a luat legătura cu familia respectivă și le-a oferit un apartament în care să locuiască, atât cât au nevoie, până vor reconstrui locuința distrusă de incendiu.

Gestul lui Dan a adus liniște și speranță tinerilor părinți. Un gest pe care Dan îl face fără a aștepta nimic în schimb, căci a învățat de la părinții săi că un om bogat este acela care dăruiește.
#Felicitări_Dan”, se arată într-un comunicat al IJJ Arad.

Read more
Anca Stoenescu a demisionat din funcția de inspector școlar general adjunct

Anca Stoenescu nu a mai așteptat marea pedelizare a Inspectoratului Școlar, începută deja prin instalarea fostului deputat PDL Marius Gondor în fruntea instituției, și a demisionat din funcția de inspector școlar general adjunct. Anunțul a fost făcut chiar de Anca Stoenescu, pe pagina sa de Facebook:

„Dragii mei, consider ca a venit momentul sa îmi depun mandatul de inspector scolar general adjunct, susținut într-un context politic care acum s-a schimbat. Voi rămâne alături de echipa care m-a susținut și alături de care am reușit sa aducem pentru județul Arad fonduri uriașe pentru reabilitarea unităților de învățământ. De-asemenea las in urma un proiect educational de 1,5 mil. euro și încă doua proiecte depuse, in valoare de 500.000 euro. Am reușit din anul 2017 sa aprobam posturi nedidactice și didactice auxiliare ( peste 40) pentru bunul mers al procesului de învățământ. Prin programul de încadrări din acest an (18 ore pentru titulari și max. 2 ore la plata cu ora ), program asumat de Isj Arad, am reușit sa scoatem la concursul de titularizare mult mai multe norme decât in alți ani. Am încercat sa girez toate concursurile și olimpiadele școlare și sa încurajez performanța in învățământ. Am reușit sa obțin posturi de portari pentru Isj Arad și sa intram in legalitate și in normalitate. Poate toate acestea sunt lucruri mărunte, dar împreuna cu echipa Isj Arad și cu susținerea Ministerului Educației Naționale am reușit sa punctam anumite aspecte prioritare pentru un învățământ de calitate. Vreau sa le mulțumesc directorilor și colegilor din învățământul preuniversitar pentru organizarea examenelor și concursurilor naționale. Aradul a fost la înălțime datorită lor. Apreciez susținerea părinților și a elevilor arădeni in toate acțiunile pe care le-am desfășurat. Va mulțumesc tuturor, sunteți minunați.
Vreau sa le mulțumesc pentru frumoasa colaborare și colegilor din presa arădeană! Au fost prezenți și implicați in tematicile Invatamantului Aradean și au participat la conferințele de presa ale Inspectoratului Scolar Judetean Arad!
La final de mandat, revin pe catedra de profesor și cea de lector univ.dr. la UAV Arad, cu fruntea sus, pentru ca cel mai important lucru pe care l-am realizat a fost acela de a fi ,, aproape de colegi și elevi”!“.

Read more
O comedie și o dramă, propunerile de la cinema Arta

O comedie și o dramă sunt propunerile pentru această săptămână la cinema Arta. Vineri, 15 noiembrie, ora 19, va rula filmul „Copacul vrajbei noastre” (Under the Tree), în regia lui Hafsteinn Gunnar Sigurðsso. Pelicula a fost recompensată în anul 2018 cu Trofeul ANONIMUL, a câștigat șapte premii la Edda Awards (cel mai bun film, cel mai bun scenariu, ș.a) și a fost nominalizat la Festivalul de la Veneția. Regizorul islandez a reușit să aducă pe marile ecrane o comedie incredibil de întunecată despre suburbanitul obișnuit care este întotdeauna plin de surprize.

Pentru ziua de sâmbătă, 16 noiembrie, ora 19, este programată proiecția „MO”, film regizat de Radu Dragomir. Debutul regizoral al lui Radu Dragomir, „Mo”, prezentat în avanpremieră la TIFF, a fost primit cu căldură atât de către public, cât și de către presă și critica de specialitate. Filmul a avut premiera internaţională în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Sarajevo, unde a fost selectat în competiţia oficială – programul Work in Progress al secțiunii CineLink, și se află, de asemenea, și în selecția competiției Festivalului de Film de la Cairo. „MO” este un film despre o situație regretabilă din România despre care toată lumea este conștientă. Vorbesc despre fenomenul în care unii profesori bărbați profită de studentele lor, iar în unele situații se ajunge și la viol.

Proiecțiile de la cinema Arta sunt organizate de Primăria Arad și Centrul Municipal de Cultură.

Read more
Conferințele „Aradul și România Mare“. Prof.univ.dr.emerit Ion Zainea – invitat la Arad

Cea de-a doua ediție a evenimentului „Conferințele Aradul și România Mare“ este programată să se desfășoare joi, 14 noiembrie 2019, la ora 12.00, în sala „Astra“ de la Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol“ și îl are ca invitat pe prof.univ.dr.emerit Ion Zainea, de la Facultatea de Istorie și Relații Internaționale de la Universitatea din Oradea.

Tema conferinței prezentate de prof.univ.dr.emerit Ion Zainea este Reforma în justiție. Cele dintâi măsuri în teritoriile alipite la 1 Decembrie 1918 (Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș).

Moderatorii evenimentului vor fi prof. univ. dr. habilit. Corneliu Pădurean de la Universitatea „Aurel Vlaicu“ și dr. Doru Sinaci, directorul Bibliotecii Județene „A.D. Xenopol“.

Intrarea este liberă.

Prof.univ.dr. Ion Zainea este cunoscut pentru preocupările orientate în special spre problematica românească a perioadei interbelice şi epocii comuniste, cu precădere asupra procesului de epurare politică şi cenzura istoriografiei române.  Este director al revistei Analele Universității din Oradea – Fascicula Istorie – Arheologie, referent științific al publicației Marisia (Târgu Mureș).

Evenimentul „Conferințele Aradul și România Mare“ este organizat în cadrul proiectului „Voci în cetate“, derulat de Centrul Municipal de Cultură Arad, care anul acesta este dedicat perioadei de după 1 Decembrie 1918, când s-a consolidat România Mare.

Organizatorilor, Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură li se alătură la această ediție a proiectului Consiliul Județean și Biblioteca Județeană „A.D. Xenopol“.

Parteneri în cadrul proiectului sunt Asociația Ștefan Cicio Pop, Universitatea „Aurel Vlaicu“ și Inspectoratul Școlar Județean Arad.

Read more
Autostrada Arad-Timișoara este blocată, din cauza unui accident

Circulaţia pe sensul de mers Arad-Timişoara al autostrăzii A1 este întreruptă de la ora 6,00, marţi, fiind deviată pe DN 69, după ce, în urma unei tamponări, cantităţi mari de bitum s-au scurs pe asfalt dintr-o autocisternă.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, în tamponare au fost implicate un autotren încărcat cu fier vechi, o autocisternă cu bitum fierbinte şi un autoturism.
„Există scurgeri de bitum, iar traficul a fost întrerupt”, precizează ISU Arad.
„Din primele cercetări la fața locului s-a stabilit că în această dimineață, în jurul orei 05:25, un bărbat de 52 de ani, din județul Bihor, a condus ansamblul de vehicule format dintr-o autoutilitară și semiremorcă dinspre Arad spre Timișoara, iar la km 532 C2, pe autostrada A 1, a intrat în balans și ulterior în coliziune față spate cu ansamblul de vehicule format dintr-o autoutilitară Scania cu și semiremorcă, condus de un arădean de 66 de ani.
În incident a mai fost implicat și un autoturism condus de un bărbat de 39 de ani, acesta din urmă fiind prins între parapetul lateral și autoutilitara lovită din spate. Evenimentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale“, au precizat reprezentanții IPJ Arad.

Read more