News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Un nou drum leagă județele Arad și Timiș

Ca parte a strategiei referitoare la reabilitarea drumurilor de legătură cu județul Timiș și realizarea de noi conexiuni rutiere Arad-Timiș, Consiliul Judeţean Arad a prezentat, la Mănăştur, finalizarea lucrărilor la drumul comunal DC99A, între Mănăştur şi sat Gelu, legătura cu judeţul Timiş (spre Variaş).

Președintele Consiliului Județean, Iustin Cionca, și vicepreședintele Sergiu Bîlcea, au fost însoțiți de primarul comunei Vinga, Ioan Negrei. „Este un drum important pentru comună, pentru agricultorii din zonă şi pentru tot ce înseamnă flexibilitatea transportului între judeţul Timiş şi Arad. El va permite utilajelor agricole, camioanelor, dar şi persoanelor, să se deplaseze mult mai uşor.  Consiliul Judeţean Arad a alocat pentru acest tronson de drum în anul 2016 suma de 294 mii lei, iar în anul 2017 suma de 300 mii de lei. În perioada următoare, vom continua cu reabilitarea drumurilor care leagă Aradul de Timiş:  Sânpetru German-Gelu-limită de judeţ, un drum pe care îl vom reabilita cu fonduri europene, accesate prin Programul Operaţional Regional şi drumul de legătură Neudorf – Limită de judeţ, care este în curs de licitaţie. Sunt trei dintre drumurile pe care ni le-am propus să le modernizăm pentru a face o legătură  mai bună cu judeţul Timiş şi a dinamiza relaţiile economice”, a declarat Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Consiliul Județean investește în reabilitarea și modernizarea drumurilor județene. A depus proiecte în valoare de 47 de milioane de euro pe fonduri europene și 60 de milioane de euro pe Programul Național de Dezvoltare Locală.

Pe acest drum nu s-a investit de cel puţin patruzeci de ani. În colaborare cu Consiliul Judeţean Arad, am reuşit să găsim o variantă practică pentru repararea şi modernizarea lui. Acest drum este foarte important pentru agricultori, deoarece pot încărca propusele direct, fără a mai fi nevoiţi să le transporte cu diverse utilaje până la drumul principal. Este important şi pentru agricultorii din Timiş, care îşi aduc produsele la Vinga, pentru că aici avem o piaţă foarte mare şi toţi cei din zonă vin să le comercializeze,”  a declarat Ioan Negrei, primarul comunei Vinga.

 

Read more
Florin Tripa : Bogdan Ban extinde parastasul sportiv al PNL Arad şi asupra oraşului Curtici

“ Circulă în ultima vreme în PNL Arad un virus periculos, unul ce atinge mai toţi vasalii lui Gheorghe Falcă, care se fac că administrează localităţi din judeţ. Ultimul contaminat de mania distrugerii a tot ceea ce înseamnă mişcare sportivă în comunitate este Bogdan Ban, edilul oraşului Curtici” , este de părere deputatul social-democrat Florin Tripa.

 

“ Sindromul Falcă, că altfel nu pot să-l numesc vine la pachet cu lopăţica şi cenuşa de rigoare dar şi cu vidul de logică, izvorât din ignoranţă administrativă, încăpăţânare de a vedea în perspectivă sau rea credinţă. Totul se conjugă cu prohodul sportului arădean pe care primarul îl seamănă pe unde trece. „Groparul sportului arădean” îl numea pe bună dreptate colegul meu, deputatul Todor, care vorbea ieri public despre efectele dezastruoase ale imixtiunii lui Falcă în mişcarea atletică din urbe. Modelul îl importă la modul cel mai lipsit de scrupule şi primarul Bogdan Ban care s-a decis să îngroape o echipă de fotbal cu tradiţie, Frontiera Curtici. A hotărât el, de unul singur sau….cu sprijin de partid, că unsprezecele curticean trebuie să moară şi în consecinţă a sistat orice finanţare. Penibile sunt şi motivele invocate, unele ce denotă amatorism dar şi paralizie cerebrală când vine vorba despre aplicarea sau interpretarea legilor. Păi, stimate Bogdan Ban, pentru ştiinţa dumitale şi a celor din suita Falcă, legea Educaţiei Fizice şi Sportului, pe care de altfel am votat-o, precizează clar, după cum remarca şi presa, că toate Consiliile Locale pot aloca până la 5% din buget către sport, bani din care pot fi făcute orice plăţi pe bază de contract. Aşa că abureală aceea cu norme metodologice confuze nu ţine ! Nu ţine pentru că unde e lege nu e tocmeală iar la citit bănuiesc că nu aveţi dificultăţi.

Scurt pe doi, aici este vorba despre intenţii negative, despre acel trend a PNL Arad de gâtuire a tot ceea ce înseamnă performanţă sportivă în judeţ, cu uzuala falsă victimizare a primarilor liberali care se ascund după trena cioclului din sportul arădean.”, afirmă deputatul PSD Florin Tripa

Read more
Permisul de conducere se obține cu supraveghere video

Noile reglementări legislative apărute în Codul Rutier recomandă folosirea supravegherii video la probele practice pentru obținerea permisului de conducere.

Începând din data de 13.07.2017, urmează o perioadă în care supravegherea video aceasta va fi transpusă în practică în Arad. Nu se va înregistra proba practică pentru categoriile AM, A1, A2 şi A.

Sistemul tehnic de monitorizare se instalează, într-un punct fix, în autovehiculul pe care este afişată vizibil menţiunea «EXAMEN» şi se orientează paralel cu partea carosabilă, astfel încât să surprindă traficul pe direcţia de deplasare a autovehiculului.

Stocarea datelor se realizează astfel încât să permită identificarea exactă a înregistrărilor după examinator, ziua şi ora examinării.

Înregistrările audio şi video realizate nu reprezintă informaţii de interes public. În cazul în care candidatul contestă rezultatul probei practice, înregistrările vor fi puse la dispoziţia instanţei competente.

Read more
Companii din vestul României prezente în Republica Moldova

Între 29.06 – 02.07.2017, președintele pentru România al Centrului Interregional de Advocacy și Diplomație, Antoniu Martin, a condus o delegație economică în Republica Moldova.

Din aceasta au făcut parte companii reprezentative din vestul României, din domenii diverse: de la agricultură și procesare alimentară, la comerț și distribuție, la interprinderi mici și mijlocii, până la sectorul construcțiilor. ”Ne bucurăm că am putut facilita întâlniri de afaceri între companii din vestul României și parteneri administrativi și de afaceri din Republica Moldova. Am avut deosebita plăcere să lansăm, cu această ocazie, în Republica Moldova o importantă companie elvețiană din domeniul imobiliar. Tot mai mult, Centrul Interregional de Advocacy și Diplomație se impune în peisajul economic din această regiune a Europei ca un veritabil catalizator al relațiilor de afaceri”, a declarat Antoniu Martin, președinte pentru România al CIAD.

Read more
Confederția Patronatului Român a organizat o masă rotundă cu tema ”Robotica în sudură”

Asociația de Sudură din România filiala Arad, în colaborare cu Filiala Județeană Arad a Confederației Patronatului Român, au organizat la sfârşitul săptămânii trecute, la Centrul de vizitare – Pădurea Ceala, Arad, o Masă Rotundă, având ca temă „Robotica în sudură”,

La evenimentul organizat de Francisc TUSZ în calitate de președinte al ASR Arad și Ioan Marin CRIȘAN în calitate de președinte al Filialei Arad a Confederație Patronatul Român au participat, pe lângă ingineri sudori, profesori și lectori universitari de la Universitatea ”Aurel Vlaicu” din Arad, Facultatea de Inginerie, specializarea Ingineria sudării, Șerban Panaitescu președintele ASR România, Gábor Halász, membru în conducerea sudorilor din Ungaria, și Jànos Dobránszky, Profesor Universitar la Universitatea Tehnologică din Budapesta, membru în conducerea sudorilor din Ungaria.

Acțiunea are drept scop populariza implementării roboților industriali în sudură, iar temele abordate au fost:

– Noutăți în industria laserului, trenduri de dezvoltare în domeniul prelucrării în 2D, 3D (tăiere, sudare, tehnologii aditive), lucrare elaborată de Gábor Halász

– Robotizarea operațiilor de sudare în Arad, lucrare realizată și prezentă Francisc Tusz și Cristian Popa

– Principalele activități în sudarea robotizată cu arc electric în România pentru cele două decade ale secolului 21, lucrare realizată de Nicolae Joni, Christian Paul Haiger, Ștefan Fogorasi și prezentată de Ştefan Fogorasi.

„Mi-am dorit această masă rotundă, deoarece cu ani in urmă, respectiv în anii 1980 am pornit un studiu privind robotica în industrie, şi am dorit să văd până unde putem ajunge. Şi iată că astăzi roboţii industriali pot înlocui până la patru sudori, lucru foarte bun ţinând cont de lipsa tot mai acută de personal califiat în industrie”, a declarat Francisc TUSZ, preşedintele ASR Arad.

„Mă bucur foarte mult că sunt astăzi la Arad şi vorbesc despre sudură şi roboţi industriali în sudură, deoarece eu am făcut studiile la Timişoara, şi iată că acolo unde am început studiul mă întorc să vorbesc despre ceea ce am învăţat şi am continuat să studiez, a precizat la finalul conferinţei Gábor Halász.

„Mă bucură preocuparea factorilor implicaţi în studiul sudării de a găsi soluţii pentru continuarea procesului de producţie. Acum mulţi zeci de ani nici nu visam la aceste lucruri dar iată că, prin cercetare şi implicare, şi România este una dintre ţările care au făcut pionierat în domeniul roboticii în general şi al roboticii în sudură în mod special”, a declarat Şerban Panaitescu, preşedintele ASR.

„Şcoala de sudură nu oferă doar o simplă specializare unor tineri care doresc să înveţe una din cele mai grele meserii, ci oferă o şansă la un loc de muncă bine plătit. Să cunoşti o meserie este  un atuu pe care foarte puţini îl au în acest moment. Faptul că aici, la şcoala de sudură din Arad, elevii învaţă să lucreze conform noilor tehnologii, conferă o şansă în plus absolvenţilor pe piaţa muncii.Trebuie să apreciem dinamica dezvoltării acestei şcoli, capacitatea de a ţine ritmul cu solicitările mediului de afaceri. Ceea ce s-a reuşit aici nu a fost doar crearea unei şcoli care să-i înveţe meserie pe cei care doresc, ci s-a reuşit crearea unei şcoli moderne, funizoare de specialişti în sudură, pregătiţi să facă faţă noilor provocări din domeniu”, a declarat prof.univ.dr. Alexandru Popa, prorector al Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad.

„Desfiinţarea şcolilor profesionale, emigrarea forţei de muncă în ţări cu pondere financiară crescută a dus la lipsa sudorilor în industrie, ceea ce ne obligă să căutăm noi soluţii pentru a face faţă cerinţelor de pe piaţă. Robotica este una dintre soluţii şi mă bucur că Aradul face din nou pionierat. Există specialişti cu experienţă, dar şi tineri care se implică în găsirea acestor soluţii, iar evenimentul organizat la Arad vine să ne confirme din plin acest lucru”, a declarat Ioan Marin CRIȘAN, preşedintele Filialei Arad a Confederaţie Patronatul Român şi directorul Şcolii de Sudură din Arad .

Read more
Fondurile private de pensii și-au continuat tendința de creștere pe Pilonul II și III

Fondurile private de pensii și-au continuat tendința de creștere în anul 2016, atât pe Pilonul II, cât și pe Pilonul III, ca urmare a majorării numărului de participanți și menținerii la un nivel scăzut a plăților lunare efectuate către beneficiari, se arată într-un raport al Băncii Naționale a României.

‘Cu toate acestea, comparațiile la nivel regional indică faptul că România are cel mai scăzut grad de intermediere din regiune (active raportate la PIB), o situație similară fiind înregistrată și în ceea ce privește numărul acestor entități. Cea mai mare pondere în portofoliul de investiții al fondurilor de pensii private o au titlurile de stat (65%, decembrie 2016)’, se arată în document.

Potrivit acestuia, randamentele s-au diminuat pentru toate categoriile de investiții ale fondurilor de pensii, cu excepția celor plasate la fondurile de investiții.

‘Contextul macroeconomic caracterizat de rate ale dobânzii reduse poate conduce la asumarea de riscuri suplimentare prin investiții în active cu randamente mai ridicate, dar și cu un grad de risc mai mare’, informează BNR.

Conform sursei citate, sectorul financiar nebancar și-a continuat, într-un ritm moderat, tendința de creștere în anul 2016, pe fondul condițiilor economice favorabile. Ponderea activelor sectorului financiar nebancar în sistemul financiar a crescut la 23,5% în decembrie 2016, în principal datorită avansului înregistrat de fondurile de pensii și societățile de asigurare. (agerpres.ro)

Read more
Prețul energiei electrice pentru consumatorii casnici va crește cu până la 8% de la 1 iulie

Prețul energiei electrice pentru consumatorii casnici va crește cu până la 8% de la 1 iulie, potrivit deciziei de joi a Comitetului de reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

De la 1 iulie, prețul final la electricitate pentru consumatorii casnici este format dintr-un tarif reglementat de ANRE, care are o pondere de 10% din prețul total, și dintr-o componentă care reflectă prețul din piața liberă, care are o pondere de 90%.

Potrivit unui comunicat al ANRE, remis vineri AGERPRES, componenta reglementată (10%) va scădea cu 5,16% iar cea de piață liberă (90%) va urca cu 8,53%.

„În domeniul energiei electrice, Comitetul de reglementare al ANRE a aprobat Ordinul nr. 50/2017 privind modificarea tarifelor reglementate de energie electrică aplicate de furnizorii de ultimă instanță (FUI) clienților casnici care nu și-au exercitat dreptul de eligibilitate, prin care s-a decis scăderea cu 5,16% a tarifelor reglementate aplicate de FUI clienților casnici, începând cu data de 1 iulie 2017 și până la sfârșitul acestui an. Energia electrică furnizată la tarife reglementate reprezintă 10% din totalul energiei electrice furnizate la clienții casnici. Avizarea tarifelor de tip Componentă piață concurențială (CPC), cu modificări față de solicitările FUI, aplicabile, în trimestrul III, clienților finali casnici și noncasnici, beneficiari ai serviciului universal. Energia electrică furnizată la tarif CPC reprezintă 90% din consumul clienților casnici și este achiziționată de FUI exclusiv din piața concurențială, unde prețul energiei electrice a înregistrat o creștere cu 24% față de trimestrul II. În aceste condiții, deși FUI au propus creșteri cu 25% a acestor tarife, pe baza analizei realităților și tendințelor din piață, ANRE a considerat justificată o creștere medie la nivel național a tarifelor de tip CPC de 8,53%”, se precizează în comunicatul ANRE. (agerpres.ro)

Read more
Florin Tripa : „Starea drumurilor județene este oglinda fidelă a activității domnului Iustin Cionca “

În ciuda sumelor enorme alocate în urma unor contracte semnate de Ministerul Dezvoltării, situația drumurilor județene rămâne la fel de gravă.

Arădenii își rup zilnic mașinile pe drumurile din județ, conducerea Consiliului Județean Arad dovedindu-se incapabilă să rezolve această problemă.

„Iustin Cionca se supără fiindcă lumea îl consideră cel mai slab președinte de CJA din câți a avut PDL sau PNL. Dar când te uiți la starea drumurilor județene, orice om cu minim bun simț ar constata că sunt în cea mai proastă stare de la revoluție și până în prezent. Iar starea acestor drumuri este oglinda fidelă a activității domnului Iustin Cionca și a colegilor săi de la PNL.

Am prezentat în nenumărate rânduri situația drumului Sântana – Pâncota, care este plin de gropi, reprezentând un adevărat pericol pentru arădenii care se încumetă să circule pe acel traseu. Suntem în plină vară, iar domnul Cionca n-a avut încă timp să dea dispoziție firmelor de casă ale PNL să repare acel drum. Probabil, așteaptă ca acele firme să finalizeze contestațiile pe la primăriile PSD și prin iarnă se vor apuca de lucru.

Conducerea CJA se arată incapabilă să rezolve această gravă problemă, deși a primit sprijin major din partea Ministerului Dezvoltării, care în ultima lună a semnat contracte în valoare de 155 de milioane de lei, pentru două drumuri importante, Arad – Pâncota – Buteni și Sânpetru German – limită județul Timiș. Tot cu bani de la guvern, s-a finalizat în acest an Felnac – Arad, iar alte drumuri urmează să fie finanțate pe PNDL 2. Dar Guvernul sau Uniunea Europeană nu pot să reabilitreze toate drumurile județului, nu pot să facă munca celor care conduc județul. Avem un buget generos la Consiliul Județean, dar din păcate aceste sume imense pe care domnul Cionca le are la dispoziție nu se reflectă și în starea drumurilor. Când dai 5 milioane de lei pentru sărbători câmpenești, ca să-ți îndestulezi firmele de casă, nu au cum să-ți mai rămână bani și pentru asfaltări sau măcar reparații la drumuri.

Dacă domnul Cionca nu se simte în stare să rezolve această problemă, deși în campanie a promis marea cu sarea, ar fi indicat să lasă locul unei persoane competente, care să fie preocupată de soarta cetățenilor și de siguranța celor care aleg să circule cu mașina pe drumurile județene“, declară deputatul Florin Tripa.

Read more
Patru irakieni au încercat să treacă frontiera pe jos

În cadrul unei acţiuni pentru combaterea migraţiei ilegale, poliţiştii de frontieră arădeni au depistat patru cetăţeni din Irak, solicitanţi de azil în ţara noastră, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria.

Azi noapte, în jurul orei 02.45, în cadrul unei acţiuni specifice pentru combaterea migraţiei ilegale, poliţiştii de frontieră din carul SPF Nădlac au depistat patru persoane, trei bărbaţi şi o femeie, care se deplasau pe jos, pe câmp, spre Ungaria.

Persoanele în cauză au fost reţinute la aproximativ 500 de metri interior faţă de linia de frontieră şi au fost conduse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac pentru cercetări.

Astfel, s-a stabilit că sunt cetăţeni din Irak, toți fiind solicitanţi de azil în România și au vârste cuprinse între 20 şi 23 de ani. Toți au declarat că intenţionau să ajungă într-un stat din Spaţiul Schengen dar au recurs la această metodă pentru că nu posedau o viză valabilă. Cei patru au mai relatat că s-au deplasat cu autoturisme taxi până în oraşul Nădlac, de unde şi-au continuat călătoria pe jos până în momentul reţinerii.

Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză şi au întocmit actele de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

 

Read more
Lidl lansează un joc pentru dispozitivele mobile

My Lidl Shop, singurul joc pentru dispozitive mobile prin care fiecare utilizator devine managerul propriului magazin Lidl

Noua provocare cu care Lidl România își surprinde clienții este aplicația pentru dispozitivele mobile, My Lidl Shop. Aceasta are un mecanism interactiv și le oferă clienților posibilitatea de a intra în rolul unui Manager de magazin Lidl și de a gestiona activitatea acestuia. Jocul My Lidl Shop este disponibil pe dispozitivele mobile cu Android și iOS.

Un joc distractiv la cumpărături, și nu numai

Lidl și-a asumat misiunea de a veni constant în întâmpinarea clienților săi cu oferte și inițiative surprinzătoare. Cel mai recent proiect în acest sens este My Lidl Shop, jocul cu provocări zilnice inspirate de activitatea desfășurată în magazinele Lidl. Utilizatorii trebuie să intre în rolul unui Manager de magazin și să gestioneze întreaga activitate a acestuia. My Lidl Shop are 6 niveluri, iar provocările pentru utilizatorul care devine Manager de magazin cresc cu fiecare nivel.

Fiecare probă îndeplinită le aduce utilizatorilor monede, puncte, trofee și recompense, care le garantează accesul la nivelurile următoare. În plus, jocul include și o componentă care se activează în magazinele Lidl din toată țara: prin scanarea produselor semnalizate în joc, clienții vor debloca noi avantaje în aplicație. Astfel, My Lidl Shop transformă cumpărăturile într-o experiență unică, ce îmbină o activitate necesară și recurentă cu distracția.

O fereastră în culisele retailului

Dincolo de funcția de divertisment, aplicația oferă utilizatorilor posibilitatea de a descoperi, într-o manieră interactivă, ce înseamnă business-ul Lidl: cel mai bun raport calitate-preț, prospețimea produselor, orientarea către satisfacția clientului, sustenabilitatea. În rolul de Manager de magazin, aceștia învață cum să coordoneze angajații și să se adapteze la nevoile clienților. Mai mult, utilizatorii pot descoperi toate elementele importante dintr-un magazin – de la asigurarea prospețimii și varietății produselor, la modernizarea infrastructurii, ori gestionarea veniturilor și a cheltuielilor.

Pentru că uneori mersul la cumpărături poate fi o adevărată provocare pentru părinți, aplicația transformă magazinul în locul de joacă preferat al celor mici. Astfel, jocul contribuie la o experiență de cumpărături cât mai plăcută pentru întreaga familie.

Aplicația poate fi descărcată din magazinele Google Play și App Store. Mai multe detalii sunt disponibile pe surprize.lidl.ro.

Pentru mai multe informații:

www.lidl.ro

www.surprize.lidl.ro

Facebook Lidl Romania

Twitter Lidl Romania

Instagram @LidlRomania

Read more