News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

PORUMBUL ORGANIC ROMANESC SE VINDE TOT MAI BINE IN SUA

America exportă mai multe cereale decât orice altă țară, dar cerealele organice sunt importate din țări precum România și India, iar achiziţiile din aceste țări s-au dublat anul trecut, informează Bloomberg, citând datele furnizate de Guvernul SUA.

Cererea pentru cerealele organice a crescut, astfel că importatorii profită de dolarul puternic pentru a-și majora achizițiile de peste hotare, potrivit Agerpres.

Datele furnizate de Departamentul american al Agriculturii (USDA) arată că importurile de porumb organic s-au triplat anul trecut, ajungând la 303.645 tone, în principal din România și Turcia.

În plus, achizițiile efectuate în lunile ianuarie și februarie ale acestui an au fost de cinci ori mai mari decât în perioada similară a anului trecut.

De asemenea, în 2015 importurile de soia organică, în principal din India și Ucraina, au crescut cu 45%, până la 317.284 tone, iar în primele două luni ale acestui an s-au dublat. În total, valoarea importurilor de porumb și soia organice s-a ridicat anul trecut la 353,5 milioane de dolari.

Producţia organică, de peste două ori mai scumpă

Odată cu creșterea cererii se majorează și diferența de preț între culturile organice și cele convenționale. Prețurile spot la porumb furajer organic a fost, în medie, de 8,06 dolari per bushel în săptămâna care s-a încheiat la 26 martie, comparativ cu prețul 3,77 dolari pentru porumbul convențional înregistrat marți la Chicago Board of Trade.

Sursa: evz.ro

Read more
PRESEDINTELE INTERIMAR AL CONSILIULUI JUDETEAN ARAD, ADRIAN TOLEA, A SOLICITAT AUDIT INTERN LA CENTRUL CULTURAL JUDETEAN

Președintele interimar al Consiliului Județean Arad, Adrian Țolea, a solicitat un audit ad-hoc la Centrul Cultural Județean Arad.

Decizia vine ca urmare a unei corespondențe purtate între Cabinetul Președintelui Consiliului Județean și Centrul Cultural Județean, corespondență prin care au fost solicitate documente privind situația achizițiilor publice de produse, servicii și lucrări, pentru perioada 01.01.2012 – 20.08.2015.

Din corespondența purtată între cele două instituții, Consiliul Județean a primit, în copie, parte din documentele solicitate, motiv pentru care președintele interimar Adrian Țolea a solicitat demararea unui audit ad-hoc pe tema achizițiilor publice ale Centrului Cultural Județean Arad, instituție subordonată Consiliului Județean Arad. Auditul a fost demarat de către Compartimentul de Audit Intern din cadrul Consiliului Județean Arad.

„În data de 20 august am transmis o adresă către Centrul Cultural Județean prin care am solicitat lista contractelor de achiziții publice atribuite de instituție pentru execuția de lucrări, prestarea de servicii și furnizarea de bunuri, începând cu anul 2012 și până la acea dată. Ulterior, în baza listei transmise de către Centrul Cultural Județean, am solicitat toate documentele care stau la baza întocmirii unor achiziții din acel tabel. La primirea documentelor s-a constatat că, cel puțin la prima vedere, documentele sunt întocmite superficial, iar o parte din documentele care ar fi trebuit să stea la baza unor achiziții lipsesc, motiv pentru care am decis să solicit un audit ad-hoc pe tema achizițiilor publice ale Centrului Cultural Județean”, a declarat Adrian Țolea, președinte interimar al Consiliului Județean Arad.

Read more