News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Ai lucrat din greu 20 de ani la casnicie? Primesti pensie dupa divort!

Conform Noului Cod Civil, cuplurile doritoare de divort se pot adresa – pe langa clasicele instante judecatoresti – si starii civile sau cabinetelor notariale. Noile prevederi par sa protejeze partea “vatamata” din casnicie sub forma unor plati compensatorii efectuate de catre autorul moral al divortului. Astfel, daca fostul partener dovedeste ca stilul de viata “de dupa” este modificat in sens negativ si nu se mai ridica la nivelul celui avut in timpul casniciei longevive, acesta poate cere in instanta o suma compensatorie sau chiar plata in natura.

Daca partile au ajuns la un numitor comun, si-au stabilit partajul si nu au copii minori in dotare, pot apela cu incredere la noile institutii acreditate divortului. Acestea reusesc sa flexibilizeze si sa urgenteze procedurile desfacerii unei casatorii, iar timpul si costurile aferente unui divort clasic sunt minimalizate. Legea micii reforme a făcut posibil ca, în cazul cuplurilor care nu au copii sub 18 ani, divorţul consimţit de ambii soţi să poată fi făcut pe cale administrativă, în 30 de zile, cu costuri minime.

Ai 30 de zile ca sa te razgandesti

Dacă soţii sunt de acord cu divorţul şi nu au copii minori, născuţi din căsătorie sau adoptaţi, ofiţerul de stare civilă ori notarul public de la locul căsătoriei sau al ultimei locuinţe comune a celor doi poate constata desfacerea căsătoriei prin acordul soţilor, eliberându-le un certificat de divorţ. In ambele cazuri, atat la oficiul de stare civila, cat si la cabinetul notarial, se emite un certificat de divort la 30 de zile de la data depunerii unei cereri tipizate. In aceste 30 de zile, pana la data primirii certificatului, partenerii se pot razgandi cu privire la desfacerea casatoriei iar in cazul in care nu exista semne de razgandire, ofiterul de stare civila sau notarul pot “pronunta” divortul.

Partajul si platile compensatorii

Noul Cod Civil contureaza mai bine drepturile si obligatiile sotilor, iar in acest sens s-a facut referire la celebrele contracte prenuptiale pe care legislatia internationala le accepta. In Romania, contractul prenuptial ia numele de conventie matrimonial si stabileste regimul matrimonial liber consimtit de cei doi soti, stipulat pe actul de casatorie. Sotii pot alege intre comunitatea legala, separatia de bunuri sau comunitatea conventionala. Acest regim matrimonial este deosebit de important in cazul unui divort, fiind un instrument de protejare a bunurilor.

Problematica divortului atinge puncte sensibile mai ales cand se constata culpa exclusiva a unuia dintre soti cand, conform art.380 Cod Civil, procesul de divort in fata instantei poate fi continuat chiar si de catre mostenitorii sotului care a invocat culpa. Totodata, in cazul in care unul dintre soti constata un dezechilibru, in special de natura financiara, acesta poate cere, in urma divortului, o plata compensatorie care sa ii asigure aceeasi traiectorie sociala si financiara rezultata in timpul casatoriei. Aceasta decizie tine de competenta instantei judecatoresti si de probele care sunt anexate la dosarul de divort.

Cu cine raman copiii?

Daca pana acum, legislatia prevedea ca minorul sa fie incredintat unuia dintre parinti, Noul Cod spune ca autoritatea parinteasca poate sa revina in custodia ambilor parinti, asta in cazul in care autoritatea judecatoreasca nu stabileste alt statut. O premiera o reprezinta posibilitatea cuplurilor divortate inainte de 1 octombrie 2011 de a solicita custodia comuna, chiar daca in prezent minorul este incredintat unuia dintre soti. Un factor important il constituie si posibilitatea minorului, cu varsta minima de 10 ani, de a-si exprima opinia cu privire la dorinta de a locui cu unul dintre parinti, instanta judecatoreasca fiind atenta la nevoile sale, atat afective, cat si financiare si de securitate.

Pentru detalii si pentru a te informa suplimentar, acceseaza site-ul www.avocat-tv.ro, sectiunea Subiecte. Acolo, avocat Marius Flacau ofera informatii interesante legate de divort, conditii si locuinta copil.

Read more

Vrei sa folosesti un bun pe gratis? Nimic mai simplu, incheie un contract de comodat!

Sa folosesti pe gratis un anumit bun nu este ceva utopic, din contra, prin incheierea contractului de comodat poti sa te bucuri de o masina sau de o casa pentru un anumit timp, conditia fiind sa le restitui precum le-ai primit. Fac obiectul unui comodat toate bunurile mobile si imobile, practicienii din domeniul juridic spunand ca aceste contracte se realizeaza, in special, in vederea obtinerii unui drept de folosinta, fie pentru ca o societate comerciala doreste un spatiu pentru folosirea sediului social, fie ca se utilizeaza o masina in scop profesional.

Comoditate de comodatar

E mare lucru sa fii comodatar, adica beneficiar al comodatului – prin simpla semnare a unui contract esti instalat la carma unor bunuri de care te poti bucura cel putin pe perioada prevazuta in contractul de comodat. Cu toate acestea, actiunile tale sunt limitate in ceea ce priveste folosirea bunului, in sensul ca nu poti sa autorizezi ca o alta persoana sa utilizeze bunul respectiv, nu iti poti transfera calitatea de comodatar pentru ca alta persoana sa beneficieze, la randul ei, de respectivele gratuitati, asta doar in cazul in care in contract nu este prevazut contrariul.

Eu vreau, el vrea, comodat sa fie!

Comodatul se face prin libera vointa a ambelor parti, nu necesita o autentificare la notar, insa daca vrei sa fii sigur ca nu vei avea parte de surprize neplacute, poti apela la sfaturile unui avocat sau la stampila notariala care sa autentifice actul. Actele necesare pentru redactarea unui asemenea contract sunt doar cele de identitate si – in cazul comodantului, adica al celui care ofera bunul in comodat – actul de proprietate al bunului, asa ca nu ai nevoie de un dosar stufos pentru a te bucura de gratuitate. Daca se incheie contractul cu o persoana juridica, sfatul specialistilor este sa fie solicitat certificatul de inregistrare de la Registrul Comertului, precum si actul doveditor in baza caruia aceasta detine bunul.

Nu conteaza daca esti persoana fizica sau entitate juridica, acordul de comodat nu tine seama de statut, astfel incat obiectul transmis in folosinta poate fi o masina sau chiar o cladire de birouri. In ceea ce priveste stabilirea valabilitatii contractului de comodat, trebuie avute in vedere doua actiuni: actiunea de libera vointa si cea de predare. Odata cu decizia mutuala a partilor de a incheia contractul, trebuie sa se treaca la partea practica, si anume intrarea in drepturi a comodatarului prin predarea bunului care face obiectul contractului.

Prelungirea contractului nu se realizeaza in mod automat, doar din simplul fapt ca partile nu au dispus altfel, ci trebuie reinnoit, in caz contrar acesta pierzandu-si valabilitatea. Singurele costuri pe care le implica un comodat sunt cele referitoare la onorariile avocatilor sau ale notarilor – asta in cazul in care s-a cerut implicarea lor – in caz contrar, totul este gratuit si nu necesita investitii.

Pentru detalii si pentru a te informa suplimentar, acceseaza site-ul www.avocat-tv.ro, sectiunea Subiecte. Acolo, avocat Mihaela Plesea, alaturi de invitata sa, avocat Maria Popescu, ofera informatii interesante legate de contractul de comodat.

Read more


Atunci cand afacerea incepe sa nu mai mearga, noua moda europeana te ajuta in ceea ce priveste statutul financiar: sa te declari in stare de faliment.

Daca revolutia din ‘89 a atras de la sine un boom al comerciantilor, romanii fiind cu totii ahtiati dupa titlul de “patron”, in actualitate, practica de business se confrunta cu multe probleme, cea mai arzatoare fiind starea de insolventa.

Ti-a mers bine in ultimii ani, ai reusit sa faci o colectie de credite, ti-ai schimbat casa, masina, ti-ai agatat frumos pe perete diploma de “patron”, pe care o stergi cu grija de praf cand te viziteaza agentii fiscali? Acum, insa, te pandeste un nou pericol, pe care e mai greu sa-l gestionezi: Falimentul!

Diagnostic: Faliment!


La spitalul dedicat starii de insolventa, sectia Finante, aproape toate locurile sunt ocupate. Epidemia falimentara cunoscuta de tara noastra in ultimii ani pare sa roada tot mai multi comercianti, afacerile fiind greu de resuscitat.

Din fericire, o veste buna tot se mai intrezareste la orizont. Starea de insolventa nu este sinonima cu cea de faliment! Este un fel de sora mai mica, care poate fi educata si corectata daca ii este aplicat tratamentul corect.

Daca intrunesti o serie de conditii expres prevazute de lege, afacerea ta poate intra intr-o faza de reorganizare a activitatii care permite plata tuturor creantelor, iar buletinul de personalitate juridica a afacerii tale nu mai trebuie schimbat in buletin de faliment. Altfel spus, intri sub observatie medicala, financiara, juridica, esti supus la tot felul de analize si indopat cu pastile impotriva falimentului.

In ceea ce priveste deschiderea procesului de faliment, daca iti doresti ca interesele tale sa fie cat mai bine reprezentate, pe cheltuiala ta sau a tuturor actionarilor/asociatilor, cel mai bine este sa desemnezi un administrator special care va participa la procedura falimentului, un fel de medic financiar de familie (a se citi afacere).

Ca debitor, ai obligatia de a introduce o cerere la tribunal, in termen de 30 de zile de la aparitia starii de insolventa, unde va trebui sa prezinti toate actele cerute expres de instanta judecatoreasca, in caz contrar fiind pronuntata o sentinta de intrare in procedura simplificata de insolventa.

Atentie! Si creditorul poate sa deschida aceasta procedura impotriva unui debitor, asta in cazul in care are dovada unor creante certe, cuantumul acestora fiind cuprins in cererea redactata.

Sfantul Lichidator

Daca esti ghinionist si ai fost declarat falimentar de catre un judecator sindic, adica judecatorul de pe raza sediului companiei tale, se trece la numirea in functie a unui personaj deloc placut, si anume lichidatorul, cel care te va ajuta sa iti sigilezi afacerea, sa ti-o inventariezi si sa conservi bunurile dobandite din experienta minunata a business-ului tau.

Lichidatorul vegheaza asupra incasarii tuturor creantelor din averea debitorului, are grija de creditor sa nu sufere daune din pricina actelor frauduloase emise de catre debitor, formuland in acest sens actiuni de anulare a acestora. Mai mult, acesta preia, practic, conducerea afacerii debitorului.

Pentru detalii si pentru a te informa suplimentar, acceseaza site-ul www.avocat-tv.ro, sectiunea Subiecte. Acolo, avocat Marius Flacau, alaturi de invitatul sau, avocat Mario Ianculescu, ofera informatii interesante legate de faliment.

Read more

Daca ai vizionat multe filme politiste si te-au fascinat secventele de interogatoriu in care psihicul este modelat ca pe o bucata de plastilina si detectivul pare sa scoata cu clestele chiar si cele mai intime raspunsuri, inseamna ca ai o perceptie diferita de realitatea legala autohtona.

In practica legala romaneasca, proba interogatoriului consta intr-un chestionar cu intrebari adresat partii adverse din proces, cu scopul de a clarifica si de a obtine anumite raspunsuri cu privire la obiectul procesului in cauza. Prin aceasta declaratie se recunoaste ca adevarat un fapt, determinand anumite consecinte juridice impotriva ei. Interogatoriul este incuviintat partii de catre instanta judecatoreasca si reprezinta o proba scrisa la dosar, avand o pondere destul de importanta in luarea deciziei finale.

Interogatoriul este o actiune care se poate desfasura pe tot parcursul procesului, acesta nefiind adresat doar uneia dintre parti, din contra, atat reclamantul cat si paratul pot invoca aceasta proba daca se considera necesar, decizia apelarii la aceasta metoda ramanand la latitudinea partilor. Sa nu fie cu suparare nici daca instanta judecatoreasca ordona din oficiu aceasta proba, este normal sa o faca daca anumite adevaruri pot fi deduse din eventualele raspunsuri ale partii. Daca doresti sa obtii raspunsuri concludente sau care sa schimbe dinamica procesului, este de dorit ca formularea interogatoriului sa se efectueze abia dupa ce au avut loc cateva infatisari si s-au strans o serie de probe la dosar. Ai ocazia, incepand din acest moment, sa extragi noi marturii care sa influenteze si sa modifice declaratiile anterioare ale oponentului.

Redactarea intrebarilor trebuie sa fie in consonanta cu obiectul procesului, dar sa contina si o serie de intrebari colaterale care, voalat, sa duca la declaratii care sa il puna in dificultate pe cel in cauza. Nu te gandi ca ii poti adresa intrebari de cultura generala sau ce-i mai face vreo ruda, natura intrebarilor trebuie sa fie strict legata de problema dezbatuta, iar deznodamantul chestionarului sa scoata la iveala informatii noi, care sa ii zdruncine pozitia oponentului. Farmecul acestei probe consta intr-o anumita doza de “manipulare”, fin construita psihologic, si care poate constitui exact piesa lipsa din puzzle.

De retinut este faptul ca interogatoriul tine cont doar de faptele personale ale celui chemat la aceasta proba, astfel ca se adreseaza direct persoanei fizice in cauza, in cadrul procesului. Daca se doreste interogarea unei persoane juridice, atunci sunt stipulate masuri speciale, avand in vedere ca nu exista o singura entitate fizica care sa fie chestionata. In acest caz, foaia cu intrebarile formulate este trimisa la adresa specificata in dosar, urmand ca instanta sa primeasca raspunsurile parafate si semnate de catre organul care reprezinta persoana fizica.

In cazul societatilor comerciale in comandita simpla, asociatii cu drept de reprezentare sunt cei citati personal la interogatoriu. Daca partea invocata constata ca are nevoie de mai mult timp pentru a raspunde la anumite intrebari, eventual pentru a verifica acuratetea unor date sau a unei informatii, ii este acordat un anumit ragaz, fiind stabilit un nou termen. Dupa cum bine se poate observa, termenii legali in care se efectueaza aceasta proba sunt destul de flexibili, tocmai pentru a nu incorseta reclamantul sau paratul.

Ghici cine e la usa? Instanta cu interogatoriul!

Daca, din diverse motive, nu te poti prezenta in fata instantei, nu este nicio problema, instanta va face un efort si te va vizita la domiciliu pentru a-ti lua interogatoriul incuviintat sau, in cazul in care domiciliul este in strainatate, interogatoriul va fi luat prin intermediul unui reprezentant care va depune chestionarul sub forma unei procuri speciale si autentificate. Mai trebuie stiut ca minorii si persoanele fara discernamant pot raspunde setului de intrebari prin intermediul reprezentantilor legali.

In cazul in care refuzi sa participi la proba interogatoriului si nu furnizezi motive temeinice care sa vina in apararea acestei pozitii, va fi notat la dosar si poate constitui un inceput de dovada care se completeaza ulterior prin administrarea altor probe.

Pentru detalii si pentru a te informa suplimentar, acceseaza site-ul www.avocat-tv.ro, sectiunea Subiecte. Acolo, avocat Mihaela Plesea, alaturi de invitatul sau, avocat Mihail C. Barbu, ofera informatii interesante legate de proba interogatoriului.

Read more