News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

UITE CUM POTI FOLOSI BICARBONATUL DE SODIU

Folosit mai ales ca agent de afânare, bicarbonatul s-a dovedit a fi bun şi în alte domenii.

El poate fi folosit pentru curăţenie, în cosmetică sau pentru a trata unele afecţiuni. Merită să încercaţi!

Piele mai fină

Înainte de a-ţi face baie, adaugă în cadă o jumătate de cană de bicarbonat de sodiu. Acesta îţi va face pielea mai fină şi mai netedă.

Deodorant

Pune 3 linguri de bicarbonat într-un vas şi adaugă 3-5 picături din uleiul esenţial pe care îl preferi, amestecă-le şi deodorantul este gata. Aplică-l cu buretele de la pudra de faţă sau cu o pensulă, la subraţ, şi va neutraliza mirosul neplăcut.

Exfoliant pentru corp

Amestecă 3 linguri de bicarbonat cu 1 lingură de fulgi de ovăz şi 3 linguri de apă. Vei obţine un exfoliant uimitor, hidratant şi revigorant. Freacă-te cu această pastă pe tot corpul, cu mişcări circulare, şi apoi spală-te cu apă călduţă. Poţi folosi acest exfoliant şi pentru faţă, dar ai grijă să nu freci prea tare.

Şampon

Pune bicarbonat de sodiu în şamponul preferat şi vei obţine un şampon purificator uimitor, care îţi va curăţa părul de resturile pe care produsele de styling le lasă în urma lor. După ce îl vei clăti cu atenţie, vei observă că părul tău va deveni foarte curat şi mai uşor de aranjat. Este bine să-ţi speli părul cu acest şampon cu bicarbonat de sodiu o dată sau de două ori pe lună. Pentru un rezultat similar te poţi spăla doar cu bicarbonat şi apă.

Apă de gură

Pentru a obţine uşor o apă de gură cu bicarbonat de sodiu, amestecă o linguriţă de bicarbonat de sodiu cu 3 picături de ulei esenţial de mentă (sau de eucalipt) într-un pahar de apă. Îţi va împrospăta respiraţia şi va înlătura bacteriile.

Dantură mai albă

Poţi să pui bicarbonat pe periuţa de dinţi şi să te speli ca de obicei sau poţi pune pasta ta preferată de dinţi pe periuţă, presară puţin bicarbonat de sodiu deasupra şi spală-te pe dinţi cu acest amestec.

Curăţă pensulele de machiaj

Bicarbonatul te va ajuta să elimini uleiurile şi surplusul de la produsele cosmetice. Amestecă o linguriţă de bicarbonat cu o ceaşcă de apă. Înmoaie pensulele de make-up în soluţia obţinută, apoi clăteşte-le cu apă şi lasă-le la uscat.

Săculeţi parfumaţi

Amestecă 2 linguri de bicarbonat de sodiu cu 3-5 picături de ulei esenţial şi pune acest mixt într-un săculeţ. Apoi, aşază-le oriunde doreşti şi bucură-te de mirosul plăcut

Spală fructele şi legumele

Una dintre cele mai cunoscute utilizări ale bicarbonatului de sodiu este de a spăla fructele şi legumele cu el. Este natural, uşor şi eficient.

Flori proaspete

Adaugă o linguriţă de bicarbonat în vaza cu flori şi acestea vor rămâne proaspete mai mult timp.

Analgezic

Dacă ai o erupţie cutanată pe piele, o muşcătură de insectă sau o înţepătură de albină, freacă locul cu bicarbonat de sodiu şi îţi va trece, conform www.sanatatesistaredebine.ro.

Sursa: click.ro

Read more
ALBESTE-TI DINTII CU MERE SI CAPSUNE

Dantura nu-ţi mai străluceşte ca înainte? Tratamentele la stomatolog sunt prea costisitoare pentru tine? Nu-i nimic, natura te ajută şi de data asta! Iată câteva leacuri uşor de făcut chiar la tine acasă.

În timp ce specialiştii au păreri diferite când vine vorba despre albirea profesională a danturii, celebrul medic american Dr. Oz recomandă cinci soluţii sănătoase care au grijă de dinţii tăi şi îi fac mai strălucitori! Dacă unii stomatologi sunt de părere că albirea danturii trebuie făcută de mai multe ori pe an, alţii cred că folosirea de mai multe ori a tratamentelor profesionale pot afecta serios dinţii. Astfel, propunerile Dr. Oz vin în completarea opiniilor specialiştilor.

Căpşunele albesc dinţii

Aceste fructe sunt de interes pentru albirea dinţilor, întrucât conţin substanţe cu rol astringent, dar şi foarte multă vitamina C. Cele astringente ajută la îndepărtarea petelor de pe suprafaţa dinţilor, iar vitamina C albeşte dantura şi împiedică acumularea plăcii dentare.

Stafidele ajută la îndepărtarea plăcii dentare

Stafidele stimulează producţia salivei care îndepărtează placa dentară, unul dintre principalii factori de risc pentru dezvoltarea cariilor şi a gingivitei, conform www.eva.ro. 

Albire cu bicarbonat de sodium

Unul dintre remediile cele mai cunoscute este aplicarea unei soluţii din bicarbonat de sodiu şi zeamă de lămâie. După ce ai şters dantura de excesul de salivă, cu ajutorul unei dischete din bumbac aplică soluţia pe dinţi şi las-o să acţioneze un minut înainte de a o îndepărta cu ajutoul periuţei de dinţi. De reţinut! Nu lăsa soluţia pe dinţi mai mult de un minut pentru că acidul din lămâie erodează smalţul dinţilor.

Merele curăţă dinţii şi îi protejează

Efectele ronţăitului unui măr echivalează cu acelea obţinute prin periajul danturii. Aşadar, este foarte benefic să consumi câte un măr la o jumătate de oră după masă, pentru că îndepărtează rămăşiţele de mâncare dintre dinţi, bacteriile şi petele de pe suprafaţa acestora. Acidul malic din compoziţia merelor este folosit şi în produsele destinate pentru albirea danturii, deoarece are un efect puternic de dizolvare a petelor.

Pastă de dinţi făcută în casă

Poţi să-ţi faci acasă o pastă de dinţi amestecând 1 lingură de unt de cocos, pe care îl topeşti la abur, cu 1 lingură de bicarbonat de sodiu şi 5 picături de ulei esenţial de mentă cu uz intern. Se face foarte uşor şi are efecte surprinzătoare!

Sursa: click.ro

Read more
BICARBONATUL DE SODIU, LEAC PENTRU DURERILE DE GAT

Prezent în orice cămară, bicarbonatul de sodiu vine în ajutorul gospodinelor la igienizarea diferitelor obiecte din casă şi este util la prepararea unor delicatese. Puţini ştiu însă că acest praf alb are şi proprietăţi terapeutice. Iată câteva dintre ele!

Dureri de gât

Gargara cu bicarbonat de sodiu este foarte eficientă pentru calmarea durerilor de gât. Umpleţi un pahar cu apă călduţă, adăugaţi 1 linguriţă de zeamă de lămâie şi diluaţi apoi, în ea, 1 linguriţă de bicarbonat de sodiu. Amestecaţi bine şi faceţi gargară cu această soluţie o dată pe zi, până la vindecare.

Gingii dureroase

În caz că vă dor gingiile, preparaţi o soluţie simplă, compusă din 2 linguri de bicarbonat de sodiu diluate într-un bol (mic) de apă călduţă. Faceţi spălături bucale clasice: ţineţi câteva secunde apa cu bicarbonat în gură, impregnând bine gingiile, şi scuipaţi-o după aceea. Repetaţi până la ameliorare, conform www.formula-as.ro. 

Micoze

Pentru combaterea micozelor, amestecaţi 3 doze de bicarbonat de sodiu cu 1 doză de oţet de mere, până ce obţineţi un preparat de consistenţa unei paste. Aplicaţi pasta pe zona afectată şi lăsaţi-o să acţioneze 20-30 de minute. Reluaţi tratamentul zilnic, de câte 2 ori pe zi, până la o ameliorare sensibilă.

Nervozitate, oboseală

Bicarbonatul funcţionează foarte bine ca sare de baie, pentru destindere, şi favorizează relaxarea. Iată o reţetă de baie cu proprietăţi extrem de relaxante şi regeneratoare: diluaţi circa 7 linguri de bicarbonat în apa de baie fierbinte sau călduţă. Staţi în apă maximum 15-20 de minute şi relaxaţi-vă. Această baie, uşor de realizat, destinde şi calmează toate tensiunile corpului. Şi, în acelaşi timp, veţi simţi şi o relaxare interioară profundă.

Ochi inflamaţi

Dacă suferiţi de o uşoară inflamaţie a ochilor, folosiţi comprese cu bicarbonat de sodiu. Umpleţi un bol mic cu apă caldă şi adăugaţi 1 linguriţă de bicarbonat de sodiu. Îmbibaţi în apa cu bicarbonat două bucăţi (discuri) de vată curate, stoarceţi-le bine, lăsaţi-le să se răcească suficient şi aplicaţi-le pe ochii închişi, lăsându-le să acţioneze câteva minute. Repetaţi operaţiunea până la constatarea unui rezultat pozitiv. Acest remediu poate fi aplicat doar în cazul unor iritaţii uşoare, provocate de fum sau de anumite substanţe poluante din atmosferă.

Negi

Aplicaţi pe negi, de 2-3 ori pe zi, o pastă preparată dintr-o linguriţă de bicarbonat şi 2 linguri de apă. Lăsaţi pasta pe negi cel puţin o oră şi repetaţi procedeul. Negii ar trebui să dispară repede, mai ales cei de dată recentă şi cei relativ superficiali.

Arsuri provocate de soare

În caz de insolaţie (arsuri pe piele), aplicaţi pe zona vătămată câteva comprese îmbibate într-o soluţie de bicarbonat de sodiu (1 lingură de bicarbonat la 250 ml apă). Schimbaţi compresele în mod regulat, cam din 15 în 15 minute, până la atenuarea efectivă a senzaţiei de arsură.

Sursa: click.ro

Read more
METODA MIRACULOASA CARE UCIDE CELULELE CANCEROASE DIN INTERIOR

Majoritatea dintre noi cunoastem faptul ca hrana preferata a celulelor canceroase este zaharul. Cu toate acestea, printr-un amestec special de bicarbonat de sodiu si sirop de artar sau miere, celulele canceroase pot fi ucise. Aceasta combinatie este una cu adevarat miraculoasa, potrivit e-dimineata.ro. Asemenea unui cal troian, mierea targheteaza celulele canceroase – care consuma de 15x mai multa glucoza in comparatie cu celulele sanatoase – si astfel este adusa si o cantitate de bicarbonat de sodiu la nivelul celulei. Alcalinitatea bicarbonatului de sodiu ucide cancerul – sau il forteaza sa revina la forma sa de hibernare – din interiorul celulei canceroase si astfel celulele revin la normal. Sau, acesta are un efect puternic si rapid de alcalinizare fortand o schimbare rapida de pH care ucide celula canceroasa. Alcalinizarea rapida ce are loc permite un aport mult mai mare de oxigen la nivelul celulelor canceroase, mult mai mult decat pot tolera. Celulele canceroase sunt anihilate inainte ca aportul de zahar sa poata provoca cresterea celulelor canceroase. Aceasta este reteta acestui remediu uimitor:

Ingrediente:

Bicarbonat de sodiu
Miere sau sirop de artar

Mod de preparare:

Raportul utilizat este de o parte bicarbonat de sodiu pentru trei parti de sirop de artar sau de miere. Dupa amestecarea acestor doua ingrediente, gateste amestecul la foc mic timp de 5-10 minute. Acest amestec nu poate fi congelat.

Utilizare:

Se administreaza o lingurita din acest amestec, de 1-3 ori pe zi, timp de maxim o luna de zile. A nu se administra acest amestec in apropierea meselor principale. In timpul acestui tratament se recomanda modificarea dietei. Se recomanda reducerea consumului de carne, eliminarea zaharului si a produselor fainoase.
Sursa: stiripesurse.ro
Read more