News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Lia Ardelean a avut o primă întâlnire cu presa arădeană, după lansarea în cursa pentru primăria Aradului. „Mă bucur să vă întâlnesc din nou, mă bucur să fiu împreună cu arădenii. Plec la drum cu convingerea că împreună putem schimba în bine administraţia Aradului. Sunt o persoană cu bun-simţ şi foarte muncitoare. Arădenilor le transmit că rămân aceeaşi persoană, apropiată de oameni. Aşa cum v-am obişnuit, voi vorbi puţin şi voi munci mult”, a spus Lia Ardelean.

Lia Ardelean a făcut deja primele demersuri în calitate de candidat al USL pentru Primăria Aradului. „Sunt conştientă de faptul că timpul este scurt până la campania electorală, aşa că am început deja să lucrez împreună cu partenerii din USL. În mod firesc, m-am întâlnit cu colegii din PC, apoi cu conducerea USL Arad. Mă bucură faptul că vestea candidaturii mele a fost primită bine şi sunt convinsă că voi primi sprijinul tuturor. De asemenea, am fost încântată de reacţia a zeci de oameni, cunoscuţi sau nu, care au încredere că USL poate schimba administraţia actuală. Împreună cu colegii din PSD, PNL şi PC pregătim un proiect pentru Arad, o alternativă la administraţia PDL. Proiectul va fi pus în dezbatere publică începând cu luna aprilie, urmând a fi modificat în funcţie de sugestiile şi opiniile arădenilor. Pot să vă spun că punctele centrale vor fi o administraţie onestă, care nu risipeşte banii publici, taxe şi impozite mai mici, cheltuieli de întreţinere reduse şi respect pentru mediul înconjurător şi valorile Aradului” a declarat Lia Ardelean.
Chestia e că dacă tot amânăm acest proiect riscăm sa-l dăm cetaţenilor odată cu buletinul de vot!

Read more