News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

FILARMONICA DE STAT ARAD ESTE GAZDA SUITELOR DE BALET AFLATE SUB BAGHETA MAESTRULUI PETER OSCHANITZKY

A iubit baletul încă din copilărie iar în anii maturităţii l-a considerat drept „cea mai inocentă şi cea mai morală dintre toate artele”. Unul dintre marile nume ale  artei sonore, adevărat maestru al muzicii de balet, Piotr Ilici Ceaikovski semnează în secolul al XIX-lea cele mai spectaculoase titluri de artă coregrafică din toate timpurile. Inspirate de celebrele scrieri pentru copii, Lacul lebedelor, Frumoasa din pădurea adormită şi  Spărgătorul de nuci, reluate în   versiunile comprimate ale suitelor de orchestră, configurează  în seara de joi, 14 ianuarie, la ora 19.00, în sala Cercului Militar de pe B-dul  Decebal nr. 19, primul medalion  de compozitor  al Noului An.

Preferată de marea parte a publicului de pretutindeni, latura exuberantă a celui mai romantic dintre compozitorii secolului al XIX-lea este scoasă în evidenţă  în aceste  pagini    încărcate de idei grandioase, orchestraţii fantastice şi melodii fără egal .

Numere reprezentative precum Dansul lebedelor mici din Lacul lebedelor, Adagio-ul trandafirului din Frumoasa din pădurea adormită sau Valsul florilor din Spărgătorul de nuci  fixează extrasele orchestrale în zona celor mai accesate ópusuri simfonice ale repertoriului universal, oferind formula ideală pentru o seară simfonică de neuitat.

Maestrul Peter Oschanitzky girează această nouă performanţă a ansamblului orchestral, invitându-i pe cei mai pasionaţi dintre  melomani la o seară clasică, de neuitat…

 

 

Read more
LICEUL NATIONAL MOISE NICOARA VA FI GAZDA CONCERTULUI SIMFONIC „SONORO CONAC”

Centrul Municipal de Cultură invită publicul arădean la un eveniment de excepție, organizat în premieră la Arad.

Cea de-a treia ediție a proiectului SoNoRo Conac – seria de 12 concerte de muzică de cameră ce se desfășoară în clădiri de patrimoniu din mai multe regiuni ale României – se va desfășura în perioada iulie – septembrie 2015.

În cadrul acestei ediții, unul dintre cele 12 concerte din cadrul SoNoRo Conac se va desfășura în Arad, la Colegiul National Moise Nicoară.

Acest concert va avea loc în data de 11 septembrie 2015 la Colegiul Național Moise Nicoară din Arad, de la ora 19, și se va bucura de prezența a patru muzicieni de renume internațional, cunoscuți ai unor mari scene ale lumii. Aceștia sunt violistul și directorul Festivalului SoNoRo Răzvan Popovici, violonistul român Vlad Stănculeasă, în prezent solist al Orchestrei Naționale din Goteborg, violistul de origine română Christian Naș și violoncelistul german de origine română Valentin Răduțiu.

Programul acestui concert va conține lucrări ale unor importanți compozitori precum George Enescu, Ludwig van Beethoven, Jean Sibelius, Béla Bartók sau György Ligeti.

Intrarea este liberă, iar accesul doritorilor se face pe bază de invitație, în funcție de locurile disponibile.

La finalul concertului, publicul va putea lua parte, alături de muziceni la un mic cocktail oferit de către SoNoRo și Centrul Municipal de Cultură.

Concertul SoNoRo Conac de la Colegiul National Moise Nicoară din Arad este un preambul al celui ce va avea loc în luna noiembrie, în cadrul Festivalului Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo, ajuns pentru prima oară la Arad. Astfel, prin concertul SoNoRo Conac, avem ocazia să prezentăm proiectul SoNoRo publicului din Arad ceea ce poate fi benefic pentru un impact cat mai mare în luna noiembrie.

Centrul Municipal de Cultură din Arad este unul dintre partenerii principali ai Festivalului SoNoRo.

Read more