News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Filarmonica arădeană invită arădenii la tradiționalul Concert de Colinde

Preambul al Sărbătorii Naşterii Domnului, rezervat cântecelor binevestitoare şi retrăirii datinilor, concertul de colinde împlineşte calendarul întâlnirilor noastre spirituale…

Penultimul eveniment al lanţului concertistic 2016 este programat în seara de joi, 22 decembrie 2016, la ora 19.00, în Sala Cercului Militar de pe B-dul Decebal nr. 19, marcând o emoţionantă întâlnire cu simplele şi delicatele capodopere corale ale anotimpului.
Colindele clasicilor muzicii româneşti – Tiberiu Brediceanu, Ioan D. Chirescu, Dimitrie G. Kiriac, Gheorghe Cucu sau Nicolae Lungu – deschid mult aşteptatul spectacol coral al ansamblului academic dirijat de Robert Daniel Rădoiaş, un „întreg”, din care nu lipsesc O, ce veste minunată, La Vifleem colo-n jos sau Pogorât-a Domnul Sfânt, acestora urmându-le şi opunându-li-se prin nuanţă şi colorit, cântecele de Crăciun ale altor spiritualităţi. Stille Nacht, Il est né le divin enfant, Ring, Christmas Bells sunt cântece de sărbătoare asimilate şi fredonate de comunităţile creştine din întreaga lume. Lor li se alătură refrenele laice ale sărbătorii, precum Jingle Bells, Deck the Hall, sau mai vechiul şi dinamicul We Wish You a Merry Christmas, care încheie în mod tradiţional colecţia de cântece de Crăciun, aducând odată cu el şi urările universale pentru Noul An.

Sus boieri – Gheorghe Cucu
În seara de Moş Ajun – prel. Ioan Brie
O, ce veste minunată – Dumitru G. Kiriac
Am plecat să colindăm! – Gheorghe Cucu
Steaua sus răsare – Ioan D. Chirescu
La Vifleem colo-n jos… – prel. Nicolae Lungu
După datini colindăm – Alexandru Paşcanu
Floricica (Colo-n câmp) – Francisc Hubic solo: Florica Burduleanu
Noi umblăm şi colindăm – arm. Mihai Bârcă
Minune prea mare – Paul Constantinescu
Hristos se naşte – Paul Constantinescu
Pogorât-a Domnul Sfânt – Tiberiu Brediceanu
Mărire-ntru cele-nalte – prel. Nicolae Lungu
Ce bucurie ar fi! – Dani Constantin
Moş Crăciun – aranj. Doru Şerban
O, brad frumos – aranj. Kevin Norbury
Heilige Nacht – Johann Friedrich Reichardt
Stille Nacht – Franz Grüber
Il est né le divin enfant – aranj. David Willcocks
Deck the Hall – cântec tradiţional din Ţara Galilor
Jingle Bells – James Pierpont
Ring, Christmas Bells – Mykola Leontovich
Carol of the Drum – Katherine K. Davis aranj. Richard Phillips
We Wish You a Merry Christmas – cântec tradiţional din Ţara Galilor

Read more