News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Doi polițiști de frontieră din Arad ridicați de DIICOT, în această dimineață

O rețea de traficanți de migranți, care beneficia de protecția unor polițiști de frontieră care ar fi trebuit să se ocupe chiar de combaterea acestui fenomen, a fost anihilată, în această dimineață, în urma unei operațiuni a DIICOT Timișoara. Echipe ale Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara și ale DGA au descins în paralel la mai multe adrese din Arad pentru a-i ridica pe suspecți. Investigațiile începute de polițiștii de frontieră timișoreni au scos la iveală faptul că rețeaua era extrem de bine organizată și era coordonată de la mii de kilometri de un cetățean israelian din Palestina. Acesta era cel care se ocupa de racolarea transfugilor afro-asiatici, care veneau din Turcia prin Bulgaria în România. De aici erau preluați de un turc care se ocupa de organizarea transportului migranților ajunși în țara noastră și de racolarea altora din centrele pentru refugiați. Acesta era cel care împreună cu mai mulți români se ocupa de transportarea lor cu mașini la Arad. De aici, o femeie era cea care se ocupa de trecerea transfugilor în Ungaria și de mai aici în vestul Europei, în special în Germania. Aceasta a închiriat chiar o casă unde erau cazați ”clienții” până erau duși de călăuze cu mașinile peste graniță. Gruparea beneficia de sprijinul a doi polițiști de frontieră – subcomisarul Sergiu Mârza, care lucrează pe linia combaterii infracționalității transfrontaliere în cadrul Poliției de Frontieră Arad și Traian Ciul, la momentul investigațiilor agent tot la IJPF Arad. Aceștia erau cei care făceau pe antemergătorii mașinilor care transportau migranți și asigurau trecerea lor peste graniță în Ungaria. Chiar dacă ancheta DIICOT a început în 2011, investigațiile au fost oprite pentru că femeia și complicii au fost prinși în Ungaria cu un grup de migranți și condamnați. Nu de puțin timp s-au întors în țară, după ce au fost eliberați pentru că și-au ispășit pedeapsa. Când anchetatorii au descins la locuința lui Mârza, acesta a avut curiozitatea să afle numele celor de la Poliția de Frontieră și DGA care au venit să-i percheziționeze apartamentul.

Citeste mai mult pe: http://www.pressalert.ro/2016/08/politisti-de-frontiera-protectorii-unei-retele-de-trafic-cu-migranti-ridicati-intr-o-operatiune-diicot-vezi-ce-curiozitate-avut-un-subcomisar-cand-au-venit-colegii-sai-sa-l-ridice/

Read more
PERCHEZITII DE AMPLOARE LA PRIMARIA NADLAC

Potrivit unor surse, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad efectuează în aceste momente percheziţii la Primăria Nădlac.

Mai multe autospeciale aparţinând Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad se află, în aceste momente, în faţa Primăriei Nădlac. Poliţiştii se află în incinta instituţiei şi, potrivit unor surse, efectuează percheziţii. Oamenii care au avut de rezolvat diverse probleme la Primăria Nădlac, nu au fost lăsaţi să intre înăuntru. De asemenea, angajaţii instituţiei nu pot fi contactaţi telefonic. Deocamdată nu se cunoaşte cauza descinderilor poliţiştilor la Primăria Nădlac, informează aradon.ro.

Sursa: stiripesurse.ro

Read more