News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

O caracteristică importantă a administraţiei fiscale moderne este dată de gradul ridicat de conformare voluntară a contribuabililor la depunerea declaraţiilor şi efectuarea plăţilor către bugetul general consolidat al statului.

În demersul său de a atinge acest standard, DGFP Arad informează agenţii economici că data de 25 noiembrie reprezintă termenul scadent pentru depunerea declaraţiilor fiscale aferente lunii octombrie şi efectuarea plăţilor către bugetul consolidat.

Rugăm contribuabilii să nu amâne până în ultima zi scadentă îndeplinirea acestor obligaţii întrucât se pot crea aglomeraţii la ghişee.

Fiscul poate fi îngăduitor prin sancţionarea cu avertisment a contribuabilului care se află la prima abatere, dar, în cazuri de indisciplină repetată se aplică amenzi pentru depunerea cu întârziere a declaraţiilor. Amenda este de la 500 lei la 1.000 lei, pentru persoanele fizice, şi de la 1.000 lei la 5.000 lei, pentru persoanele juridice.

Read more