News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

DOI ROMANI DATI IN URMARIRE GENERALA AU FOST DEPISTATI LA FRONTIERA NADLAC

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectoarelor Poliţiei de Frontieră Turnu şi Nădlac  – I.T.P.F. Oradea au depistat patru cetăţeni români pe numele cărora erau emise mandate europene de arestare şi de executare a pedepsei cu închisoarea, de către autorităţile române.

 

* În data de 15.05.2016, în jurul orei 05.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Turnu s-a prezentat pentru a  intra  în  ţară cetăţeanul român Sorin M., în vârstă de 28 de ani, din judeţul Alba, călătorind cu un mijloc de transport internaţional care circula pe ruta Spania-România.

La efectuarea verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului erau emise, de către autorităţile române, două mandate europene de arestare.

Primul mandat de arestare, cu o pedeapsă de 15 ani de închisoare, era pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, trafic de minori şi cel de al doilea mandat, cu o pedeapsă de 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infacţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, trafic de minori.

 

* În aceeaşi zi, în jurul orei 20.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac – Nagylak s-a prezentat pentru a intra în ţară cetăţeanul român Mihai F., în vârstă de 31 de ani, domiciliat pe raza judeţului Constanţa. Bărbatul circula cu un autoturism înmatriculat în Bulgaria.

Cu ocazia controlului specific, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emis, de către autorităţile române, un mandat european de arestare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

 

* Câteva ore mai târziu, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, s-a prezentat pentru a intra în ţară cetăţeanul român Constantin B., în vârstă de 37 de ani, domiciliat în judeţul Buzău. Bărbatul circula ca pasager într-un mijloc de transport internaţional care circula pe ruta Italia-România.

Cu ocazia controlului specific, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emis, de către autorităţile române, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 8 luni, pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul circulaţiei.

* În data de 13.05.2016, în jurul orei 10.00,  tot la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră Bogdan A., în vârstă de 24 de ani, din judeţul Hunedoara, pasager într-un mijloc de transport internaţional care circula pe ruta Italia-România.

Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele tânărului era emis, de către autorităţile române, un mandat de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat în vederea efectuării de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

În toate cazurile, persoanele au fost predate unor echipe operative din cadrul I.P.J. Arad, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Read more
CINCI ROMANI DATI IN URMARIRE INTERNATIONALA AU FOST PRINSI LA VAMA NADLAC

La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră arădeni au depistat şi predat unor echipe de poliţişti, cinci bărbaţi, cetăţeni români, care figurau în bazele de date ca fiind urmăriţi general şi internaţional.

* În data de 24.04.2016, în jurul orei 04.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, s-a prezentat pentru ieşirea din ţară cetăţeanul român Sorin Călin B., în vârstă de 29 de ani, din judeţul Bihor.
În momentul efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emis un mandat de executarea a pedepsei cu închisoarea de 3 ani, pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul circulaţiei.
* Ieri, în jurul orei 16.00, tot la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac – Csanadpalota, s-a prezentat pentru ieşirea din ţară cetăţeanul român Marian D., în vârstă de 27 de ani, domiciliat în municipiul Bucureşti.
Cu ocazia controlului specific, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emis un mandat european de arestare pentru săvârşirea de infracţiuni contra ordinii şi siguranţei publice.
* Tot ieri, în jurul orei 12.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Turnu, s-a prezentat pentru intrarea în ţară cetăţeanul român Marinel P., în vârstă de 39 de ani, din judeţul Galaţi.
În momentul efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emis un mandat de executarea a pedepsei cu închisoarea de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în România.
* În data de 23.04.2016, în jurul orei 22.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, s-a prezentat pentru ieşirea din ţară cetăţeanul român Constantin A., în vârstă de 34 de ani, domiciliat în judeţul Timiş.
Cu ocazia controlului specific, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emis un mandat european de arestare emis de autorităţile din Italia.

Bărbaţii au fost predaţi unor echipe operative din cadrul I.P.J Bihor şi Arad în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Read more