News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

EURO A INCEPUT SA SCADA CONSIDERABIL, AJUNGAND LA DOAR 4.4763 LEI

Veşti bune de la BNR. Banca Naţională a stabilit astăzi un curs de 4.4763 lei, în scădere faţă de ziua precedentă, informează B1 TV. Cu alte cuvinte, prima veste bună pentru români după mult timp. Iar această depreciere vine şi cu un impact major în economie.

În ultimele 24 de ore, euro a început să scadă considerabil. Dacă duminică BNR anunţa un curs de 4.5013 de lei pentru un euro, luni, moneda europeană a ajuns la doar 4.4763 lei.
De asemenea, duminică un dolar era cotat la 4.0240 lei, iar astăzi la 4.0081 lei.

Aşadar, veşti bune mai ales pentru românii care au credite în euro. Aceştia vor plăti rate mai mici, însă este o veste bună şi pentru operatorii interbancari sau pentru cei care urmăresc cu atenţie jocul de la bursa naţională de valori. Deoarece şi acolo se pot ivi astăzi oportunităţi interesante în ceea ce priveşte cele mai importante acţiuni ale zilei.

Sursa: b1.ro

Read more
MIHAI FIFOR: „ARADUL PIERDE 12,5 MILIOANE DE EURO DIN CAUZA ADMINISTRATIEI FALCA”

Ministrul Victor Vlad Grigorescu, ministrul energiei, a anunţat CET Arad că Aradul va pierde suma de 12,5 milioane de euro, parte de cofinanţare pentru Programul Naţional de Investiţii (PNI). Administraţia locală din Arad s-a obligat să realizeze o serie de investiţii, pentru care urma să primească finanţare de 12,5 milioane de euro. Potrivit proiectului asumat de Primăria Arad şi Consiliul Local Municipal Arad în 2012, prin această investiţie preţul Gigacaloriei urma să scadă de la 31,7 euro la 16 euro. Deşi PSD Arad a atras atenţia în toamna trecută că blocarea investiţiei poate însemna pierderea cofinanţării de 12,5 milioane de euro, 25% din valoarea totală a proiectului, administraţia Falcă s-a complăcut în a nu continua investiţia. Rezultatul: din cauza nefinalizării proiectului până la finalul lui 2015, ministrul economiei a anunţat CET Arad în data de 26 ianuarie că arădenii pierd cofinanţarea şi totodată o investiţie care putea reduce preţul Gigacaloriei. „Primarul Falcă poartă responsabilitatea pierderii sumei de 12,5 milioane de euro. Dânsul nu poate să invoce nici măcar necunoaşterea, din moment ce a fost avertizat asupra iminenţei pierderii fondurilor. Din păcate, domnul Falcă dovedeşte în continuare lipsă de responsabilitate în problema CET. Iată acum dovedit faptul că banii pe care îi invocă de mai mult timp ca o datorie a Guvernului faţă de Arad sunt de fapt bani pierduţi din cauza incompetenţei administraţiei pe care o conduce. Arădenii aşteaptă informaţii publice cu privire la modul catastrofal în care primarul Falcă a gestionat acest proiect. De altfel, o dovadă a nepăsării şi a lipsei de responsabilitate faţă de problema CET este şi absenţa primarului Falcă, absenţa unui reprezentant al Primăriei de la întâlnirea organizată de Prefectura Arad pe subiectul CET. Constatăm că dincolo de un discurs politicianist, primarul Falcă nu este în stare să găsească soluţii pentru CET, iar cei care suferă sunt arădenii. Ei sunt cei care plătesc costul incompetenţei, prin preţul mare al căldurii şi al apei calde, prin perspectiva de a rămâne fără căldură şi apă caldă în viitorul apropiat”, a spus senatorul PSD Mihai Fifor.

Read more
LOTO 6 DIN 49. REPORT DE PESTE 1,21 MILIOANE EURO LA CATEGORIA I A JOCULUI JOKER

LOTO, LOTO 6 DIN 49. Joi, 21 ianuarie 2016, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 si Super Noroc.

La tragerile loto de duminica, 17 ianuarie 2016, Loteria Romana a acordat peste 19.200 de castiguri in valoare totala de peste 1.080.000 lei.

LOTO, LOTO 6 DIN 49. La Loto 6/49, la categoria I, se inregistreaza un report in valoare de peste 1,68 milioane lei (peste 370.000 euro), iar la Noroc este in joc un report cumulat in valoare de aproape 2 milioane lei (aprox. 441.000 euro).

LOTO, LOTO 6 DIN 49
. In urma tragerii Joker de duminica, la categoria I, se inregistreaza un report in valoare de peste 5,5 milioane lei (peste 1,21 milioane euro). La Noroc Plus, reportul categoriei I este de peste 91.000 lei (peste 20.000 euro).

LOTO, LOTO 6 DIN 49
. Loto 5/40 are la categoria I un report de 322.000 lei (peste 71.000 euro), iar la jocul Super Noroc, reportul categoriei I este de peste 21.000 lei

Sursa: antena3.ro

Read more
UE CRESTE BUGETUL PENTRU AJUTOARE UMANITARE CU 35%. BANII ALOCATI SE VOR DUCE CATRE TARILE DIN AFRICA SI TURCIA

Uniunea Europeană este criticată pentru felul în care arată bugetul pe anul în curs. Bugetul pentru ajutor umanitar al Uniunii Europene a fost crescut cu 35% ca urmare a accelerării crizemi imigranţilor, potrivit B1 TV.

Din aceşti bani, blocul comunitar va achita 1,8 miliarde către Africa şi va plăti alte 3 miliarde către Turcia, totul pentru oprirea fluxului migrator.

Organizaţiile non-guvernamentale critică însă Comisia Europeană pentru că aceasta nu specifică de unde vor veni toţi aceşti bani. Mai mult, ONG-urile susţin că această creştere a banilor cheltuiţi va afecta bugetul pe anul 2017.

Sursa: b1.ro

Read more
DEFICITUL COMERCIAL, TOT MAI MARE

Deficitul comercial al României continuă să crească, indicând un avans economic bazat pe consum.

Față  de luna septembrie 2015, exporturile din luna octombrie 2015 au crescut cu 1,5%, dar importurile au crescut cu 3,8%.

În perioada ianuarie-octombrie, exporturile  şi importurile au crescut cu 4,3%, respectiv cu 7,1%, comparativ cu perioada aceeaşi perioadă din 2014, potrivit datelor INS.

În primele zece luni ale acestui an, exporturile au însumat 45,9 miliarde euro, iar importurile 52,3 miliarde euro. Deficitul balanței comerciale în perioada 1.I‐31.X 2015 a fost de 6,4 miliarde euro, mai mare cu 1,54 miliarde euro decât cel înregistrat în perioada similară din 2014. În luna octombrie 2015 exporturile au fost de aproape 5 miliarde euro, importurile au fost de 5,87 miliarde euro, rezultând un deficit de 879,1 milioane euro.

Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri (Intra‐UE28) în perioada 1.I‐31.X 2015 a fost de 33,9 miliarde euro la expedieri şi de 40,26 miliarde euro la introduceri, reprezentând 73,8% din total exporturi şi 77% din total importuri.

Sursa: evz.ro

Read more
CATE TONE DE MOLUSTE A EXPORTAT ROMANIA!

Cifra este în scădere cu peste 38% faţă de anul precedent, în timp ce importurile au totalizat anul trecut 47.081 tone, fiind de 21 de ori mai mari decât cantităţile exportate, se arată într-o publicaţie a Institutului Naţional de Statistică (INS), transmisă la solicitarea Agerpres.

În 2014, România a importat cu aproape 23% mai multe produse acvatice decât în 2013, când importurile au fost de 38.285 tone.

Valoarea totală a importurilor de acest tip de produse a atins anul trecut 134,939 milioane euro, în creştere cu 15,7% în raport cu anul 2013. În ceea ce priveşte încasările din exporturile de astfel de produse acvatice, acestea au avansat cu doar 2,6%, de la 16,132 milioane de euro în 2013 la 16,557 milioane euro anul trecut.

Anul trecut, România a importat cele mai multe cantităţi de peşte congelat, exclusiv file şi carne de peşte din Spania, respectiv 11.542 tone (13,695 milioane euro) şi din Olanda – 10.058 tone (11,164 milioane de euro), în timp ce exporturile cele mai ridicate au fost cele de moluşte şi alte nevertebrate acvatice vii, proaspete, refrigerate sau congelate, care au mers către Franţa – 638 tone (4,77 milioane de euro). De asemenea, în Bulgaria au fost exportate 466 tone (1,2 milioane de euro) de peşte congelat, exclusiv file şi carne de peşte.

Sursa: evz.ro

Foto: evz.ro

Read more
MOTORINA IN ROMANIA ESTE MAI SCUMPA DECAT IN 17 STATE EUROPENE

Nu mai este o noutate că în România, motorina este mai scumpă decât în state precum Germania sau Austria. Am făcut însă o trecere în revistă a statelor Uniunii Europene care au preţul motorinei mai mic decât în România. Cu totul, sunt 17 ţări.

Astfel, conform ultimului raport al Oil Bulletin, motorina este mai ieftină în Austria, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Letonia, Lituania, Luxemburg, Polonia, Slovacia, Slovenia şi Spania.

Singurele state care au motorină mai scumpă decât în România sunt Cipru, Danemarca, Finlanda, Italia, Irlanda, Malta, Olanda, Portugalia, Suedia şi Marea Britanie.

Cea mai ieftină motorină din Europa este în Luxemburg, singurul stat din UE unde acest carburant costă sub un euro litrul.

Sursa: capital.ro

Read more

Fondurile de investiții care s-au orientat catre piata valutara au avut cea mai bună lună din ultimii ani
Ianuarie a fost o lună câștigătoare pentru Fonduri, în special pentru cele care utilizează Algoritmi

Piețele valutare încep să le ofere fondurile de investiții recompense pentru banii lor. Datorită aprecierii masive a dolarului și prăbușirii monedei europene, fondurile care s-au orientat pe valute au înregistrat în Ianuarie cea mai bună lună din ultimii ani.

Datele oferite de Hedge Fund Research Inc, ce compilează performanța generală a fondurilor de investiții, arată că acestea au înregistrat cel mai bun început de an de după 2008. În același timp, Barclay Hedge, o altă firmă de cercetare, a anunțat că investitorii instituționali care utilizează algoritmi programați pentru a urmări trendurile din piețe, au avut cea mai bună lună din ultimii 10 ani.

Fondurile cercetate de Barclay Hedge, cu aproape 20 miliarde în active, au depășit profiturile medii luna trecută, anunță aceștia. Cele care au tranzacționat valute au obținut un randament mediu de 3.4% în Ianuarie. Fondurile care au cumpărat sau vândut acțiuni au înregistrat o profitabilitate de 0.55%, în timp ce firmele care s-au orientat pe activele piețelor emergente au pierdut 0.9%, conform Barclay Hedge.

Puse cap la cap, datele arată o recompensă mult așteptată de fondurile de investiții în piața valutară, care s-au chinuit să obțină randamente consistente anul trecut, în special datorită volatilității reduse din prima parte a anului.

Piața valutară a frustrat mulți investitori după criza financiară din 2008, când marile bănci de investiții au lansat programe de stimulare pentru a readuce la viață economiile globale. Cu politici monetare într-o singură direcție și implicit evoluții laterale, piețele valutare au creat dificultăți traderilor și mai puține oportunități.

Situația s-a schimbat anul trecut, când Rezerva Federală a semnalat majorarea dobânzilor în 2015 pe fondul revenirii economiei americane. În timp ce FED urmărește întărirea politicii monetare, multe bănci centrale din Europa și Asia au redus dobânzile pentru a stimula creșterea economică. Divergența politicilor monetare a făcut ca investitorii să abandoneze alte active, în special ale economiilor care stagnează, orientându-se pe dolar (simbol USD în platformă), ce a oferit multe oportunități în piața valutară.

Fondurile care au obținut cele mai impresionante rezultate au utilizat algoritmi programați să urmărească trendurile și să plaseze automat tranzacții pe perechile valutare. Această strategie funcționează cel mai bine atunci când perechile valutare foarte lichide se mișcă într-o direcție pentru o perioadă mai lungă – situație mai rară în ultimii ani până la aprecierea dolarului, oferind adevărate oportunități investitorilor.

Oamenii se focusează acum pe piața valutară mai mult decât au făcut-o vreodată. În general, trendurile din piața valutară sunt mai stabile și mai consistente decât cele ale acțiunilor, pentru că fundamentele unei economii se schimbă mai greu decât fundamentele unei companii. Acum însă, divergențele între politicile monetare ale marilor bănci centrale au cauzat trenduri clare și consistente. Euro a pierdut aproximativ 25% în ultimele luni față de Dolar (simbol EurUsd în platforma MetaTrader 4), Dolarul a câștigat 60% față de Yen în ultimii 3 ani (simbol UsdJpy în platforma MetaTrader 4), acestea fiind doar două:

Fondurile care au performat bine în acest an au plasat niște pariuri ‘short’ pe deprecierea valutelor suport ale economiilor cu probleme în defavoarea Dolarului American.

Printre marile oportunități ale acestui au fost deprecierea euro cu 6.3% față de dolar pe fondul programului masiv de stimulare lansat, dar și ieftinirea mărfurilor ce a lovit valutele țărilor exportatoare, dolarul australian (simbol AUD) pierzând aproape 6%, iar cel canadian (simbol CAD) peste 8% față de cel american.

Conform Barclay Hedge, strategiile mai agresive ale fondurilor din SUA (Boston-based P/E Investments) au adus câștiguri de 8.7% în Ianuarie, iar celor din Londra (Millennium global Investment Ltd) de 7.2%, cele mai consistente din ultimii 10 ani.

Multe firme de succes au suferit însă și pierderi pe francul elvețian (simbol CHF). Banca Națională a Elveției nu a mai apărat pragul 1.2 franci pentru un euro, ce a generat o volatilitate fără precedent în piața valutară și implicit pierderi pentru cei expuși.

Imediat după decizia SNB, multe fonduri au inițiat poziții de vânzare a francului, pariind că apreciarea de 40% în câteva minute va fi corectată. În cele din urmă francul a dat înapoi și a încheiat luna Ianuarie cu 8% avans.

Volatilitatea zilnică a cursurilor de schimb a crescut cu 71% în Ianuarie, de la 8% în Decembrie. Totuși, rămâne mult inferioară altor clase de active, precum acțiunile sau mărfurile, însă tranzacționarea în marjă permite reglarea și ajustarea impactului asupra investiției, câștigurile și pierderile fiind amplificate prin intermediul levierului.

Trendurile puternice și fundamentele solide s-au aliniat în favoarea dolarului. Pentru cei care au reușit să evite francul elvețian, Ianuarie a fost cea mai bună lună din ultimii ani. Cu toate că perspectivele par în continuare favorabile monedei americane, există și anumite semne de întrebare.

Un aspect care ar trebui să-i pună în gardă pe jucători este acela că toți sunt implicați în aceleași poziții. Poate că euro și yenul vor mai pierde teren în fața dolarului, dar se recomandă mai multă precauție și o marcare mai rapidă a profiturilor.

Dintr-o perspectivă fundamentală, aprecierea dolarului înca are sens. Întrebarea este cât de departe mai poate ajunge? (forexedu.ro)

Read more