News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

VAI, CAT DE DRAGUT ERA! LEONARDO DICAPRIO IN COPILARIE

Este unul dintre cei mai cunoscuţi şi iubiţi actori de la Hollywood din toate timpurile. Leonado DiCaprio a debutat la o vârstă foarte fragedă în televiziune, iar de atunci este parcă neschimbat, cel puţin din punct de vedere fizic.

O  fotografie de când Leo era doar un băieţel arată clar că timpul a fost foarte blând cu vedeta de la Hollywood care a ajuns pe culmi gloriei fără, însă, să fi câştigat vreun premiu Oscar până în prezent.

Are o listă impresionantă de iubite

Leonardo DiCaprio este un adevărat Casanova, iar lista să de cuceriri este de-a dreptul impresionantă – plină cu celebrităţi (aproape toate modele), incredibil de lungă printre care se numără Bridget Hall, Naomi Campbell, Eva Herzigova, Bijou Phillips, Helena Christensen, Gisele Bundchen, Bar Refaeli şi bineînţeles Mădălina Ghenea.

Cum a devenit faimos?

A cunoscut un mare succes la public după ce a jucat în „Romeo şi Julieta”, în 1996. În ultima vreme, DiCaprio s-a specializat în biografii ale unor mari personalităţi. Astfel, el a jucat rolul pionierului aviaţiei Howard Hughes, în „Aviatorul”, care i-a adus, în 2005, a doua dintre cele trei nominalizări la premiile Oscar. Actorul a mai jucat în „Cârtiţa” (2006) şi „Shutter Island” (2010), regizate de Marin Scorsese, dar şi în cel mai nou film al lui Christopher Nolan – „Începutul/ Inception”, lansat în cinematografe în 2010.

Sursa: spynews.ro

Foto: spynews.ro

Read more
METODA PRIN CARE CLAUDIA PAVEL ARATA SPECTACULOS, DUPA CE A DEVENIT MAMICA

Claudia Pavel este o mămică puternică, care trăieşte pentru fiul ei, Noah. Cu toate că a devenit mămică, artista a reuşit să-şi menţină fizicul de invidiat.

Invitată în platoul emisiunii „Star Matinal”, Claudia Pavel a dezvăluit metoda prin care a reuşit să se menţină într-o formă de zile mari chiar şi după ce născut.

„Fac sport, înot, merg cu copilul meu la piscină. La sală încerc să merg des. Micul dejun e preferatul meu”, a declarat Cream, marţi, în emisiunea „Star Matinal” de la Antena Stars.

Cine este Claudia Pavel?

Claudia Cream a lansat până în prezent 5 albume pe plan solo și un album în grupul „Candy”. Cel mai de succes este ultimul album „Wrong Girl For That” datorită originalității sale și sound-ului nou abordat. Albumul este unul dintre cele mai profesioniste materiale realizate de vreun artist român si totodată lansat în peste 10 țări europene, lucru nemaireușit de vreun alt artist de origine română. Pe acesta și-a pus amprenta chiar și „Ryan Tedder”, solistul trupei britanice OneRepublic, care a mai compus și pentru Beyoncé Knowles, Jordin Sparks sau Leona Lewis.

Tânăra solistă are un băieţel de doi ani cu fostul ei iubit, americanul Jeremy.

Sursa: spynews.ro

Read more