News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

CARE SUNT CAUZELE RESPIRATIEI URAT MIROSITOARE SI CUM O POTI EVITA

Statisticile arată că mai mult de nouzeci de milioane de persoane suferă de halenă cronică, iar cauza acestei respiraţii urât mirositoare este reprezentată, în general, de problemele gingivale şi de cele de la nivelul limbii.

Adesea, cauza respiraţiei urât mirositoare se află în cavitatea bucală. Mai exact, o serie de bacterii descompun unele alimente mai greu digerabile, ceea ce duce la apariţia respiraţiei urât mirositoare.

De asemenea, halena poate fi cauzată şi de unele boli precum diabetul, problemele de la nivelul faringelui, al plămânilor sau al stomacului.

Consultarea unui medic specialist este cea mai recomandată pentru a scăpa de această problemă deoarece pe lângă perierea dinţilor în mod corect, medicul stomatolog vă poate sfătui dacă curăţarea întregii cavităţi bucale este de ajuns sau dacă este nevoie de analize amănunţite.

Pe timpul nopţii, când dormim, glandele salivare contribuie la înmulţirea severă a bacteriilor din cavitatea orală, iar unele produse, precum usturoiul, ceapa, cafeaua sau nicotina, contribuie la formarea mirosului urât, scrie bzi.ro.

Sursa: descopera.ro

Read more