News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Competenţa coaliţiei care conduce destinele a 22 de milioane de români, a ajuns să fie pusă la îndoială chiar şi de către cel care o susţine şi, de fapt, care o conduce din umbră, respectiv Traian Băsescu. La câteva luni, după ce au aruncat ţara în haos şi au adus oamenii la un nivel de sărăcie înca nemaiîntâlnit, marionetele sunt criticate chiar de către propriul maestru. Astfel, disperarea PDL capătă glas prin vocea Preşedintelui, care are impresia că scenele de genul “Dragă Stolo”, îi mai impresionează pe românii cu stomacul gol şi fără locuri de muncă. Or, constatarea tardivă a domnului Băsescu legată de faptul că majorarea TVA la 24% a fost o eroare politică, susţinută inclusiv de „marii bărbaţi care s-au duelat la Convenţia PDL” şi care a întârziat ieşirea din recesiune cu cel puţin şase luni, nu-i mai ajută pe români cu absolut nimic. “Poate i-ar fi ajutat atunci când, din greşeală e drept, deputaţii PDL şi UDMR au votat reducerea TVA la alimentele de bază, propusă de către parlamentarii USL. Îi reamintim, însă, că atunci a respins categoric această măsură şi a retrimis legea în Parlament. Aşadar despre ce vrea să ne convingă Traian Băsescu? Singura şansă ca acest domn să mai capete un dram de credibilitate în faţa acestui popor ar fi să-i trimită pe la casele lor pe aceşti aşa-zişi guvernanţi până nu vom ajunge în situaţia Greciei” spune Laurenţiu Hălmăgean, preşedintele Organizaţiei Municipale a PSD Arad. (comunicat PSD Arad)

Read more