News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Arad informează cetăţenii că începând cu data de 01.02.2011 îşi va începe activitatea de lucru cu publicul Serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor al comunei Vârfurile deservind pe linie de evidenţă a persoanelor cetăţenii domiciliaţi pe raza comunelor Vîrfurile, Hălmagiu, Hălmăgel şi Pleşcuţa – localităţi deservite în prezent de Serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor al oraşului Sebiş.

Evidența cetațenilor români reprezintă un sistem național de înregistrare și actualizare a datelor cu caracter personal ale acestora, necesar cunoașterii populației, mișcării acesteia și comunicării de date, în interesul cetățenilor, al statului și al instituțiilor publice.

Realizarea evidenței cetățenilor români se ține după principiul locului de domiciliu al acestora, de către Ministerul Administratiei și Internelor, prin Direcția Generală de Evidență a Persoanelor, împreună cu serviciile publice comunitare locale de evidență a persoanelor, în Registrul permanent de evidență a populației din cadrul Sistemului național informatic de evidența a populatiei. ,,Acest nou serviciu public comunitar de evidența a persoanelor cu sediul în comuna Vârfurile, constituie tot o componentă a programului de reforma a administrației publice, avand ca principal scop apropierea seviciilor publice de cetățeni. Este de apreciat interesul primariei respectiv al consilierilor locali pentru locuitorii comunelor Vârfurile, Hălmagiu, Hălmăgel şi Pleşcuţa, prin luarea hotărârilor de înființare, atribuire spațiu și dotarea necesară, toate acestea având ca scop evitarea deplăsarilor până la Sebiș în vederea punerii în legalitate cu act de identitate”, a declarat Cristian Drăgan, vicepreședinte al CJA.

,,În prezent, la nivelul județului Arad funcționează 12 structuri de evidență, marți, 1.02.2011 deschidem SPCL Vârfurile iar în lucru mai avem dosarele pentru înca 3, respectiv Vinga, Târnova și Vladimirescu. Pentru înființarea unui astfel de serviciu avem nevoie de deschidere atât la nivel local cât și județean. Grija față de cetățeni trebuie sesizată întotdeauna de local, urmând ca prin intermediul Consiliului Județean sa fie realizată arondarea localităților limitrofe la acest serviciu. Bineînțeles, aceste acțiuni se regăsesc în fundamentari înaintate Ministerului de Interne – Direcția Generală de Evidența a Persoanelor cât și Agenției Naționale a Funcționarilor Publici”, a declarat Camelia Stoian, director Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Arad.
Ne intrebam care este rostul unui nou serviciu in Vladimirescu dat fiind apropierea de numai 3 km de Arad?

Read more