News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

SENATORUL PSD MIHAI FIFOR VA DESCHIDE UN CABINET PARLAMENTAR LA ARAD
Senatorul de Arad Mihai Fifor, liderul grupului PSD din Senatul României, va inaugura în cursul
săptămânii viitoare un cabinet parlamentar în oraşul nostru, pentru a putea fi mai aproape de arădeni şi de
problemele lor specifice. „În noiembrie 2014, am fost coordonator al zonei și am lucrat la Arad, alături
de colegul meu deputatul Dorel Căprar, preşedintele organizaţiei judeţene, cu o echipă tânără, dornică
să facă politică şi convinsă că aceasta poate fi şi curată, bazată pe dorinţa de a face ceva şi nu pe
interese personale. Mă simt legat sentimental de Arad şi datorită faptului că tatăl meu este arădean iar
o parte a familiei mele locuieşte încă în oraşul de pe Mureş. Aradul este al cetăţenilor, nu este moşia
primarului Falcă, iar pactul nostru politic şi social, legătura noastră de suflet este cu locuitorii
municipiului. Am constatat că oamenii se lovesc de dificultăţi comune legate de infrastructură,
organizare, proceduri administrative, elemente care odată cunoscute, centralizate şi analizate pot face
obiectul unor iniţiative legislative în Parlamentul României. Am toată deschiderea pentru a asculta şi
analiza iar apoi, alături de colegii mei, voi încerca, în cadrul prevăzut de lege, să pun în practică ideile
şi aspiraţiile comunităţii locale”, a afirmat senatorul Mihai Fifor.
Read more