News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

MARIN LUPAS: „PSD REFUZA „CIORBA ADMINISTRATIVA” SERVITA DE PRIMARUL FALCA

PSD Arad consideră greşită intenţia primarului Falcă de a înghesui foarte multe obiective de investiţii, fără o legătură clară între ele şi fără ca opinia publică să înţeleagă ce se doreşte exact prin fiecare dintre proiectele enunţate. „Iniţial în comisii am aprobat proiectul pentru a nu împiedica în niciun fel candidatura Aradului pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii. Totuşi, la o analiză mai atentă, considerăm că proiectul de hotărâre trebuie retras şi reformulat. Am observat că domnul Falcă ne serveşte o «ciorbă administrativă» în care a pus de toate, pentru a arăta că are o strategie pentru cultura Aradului. Noi credem că în spatele unor intenţii pozitive se vor strecura de fapt tot felul de ambiţii ascunse ale primarului Falcă şi tot felul de afaceri dubioase. De exemplu, nu ştim ce presupune reamenajarea falezei Mureşului, pentru care sunt prevăzute peste 12,6 milioane de euro. Dacă acest proiect presupune desfiinţarea Parcului Eminescu, aşa cum a dorit deja primarul, noi nu vom fi de acord.  Nu ştim ce va face cu vechiul Parc al Copiilor. Reamintim că domnul Falcă a încercat să îl desfiinţeze şi pe acesta în 2013, dar aparent a renunţat la proiect la presiunea PSD şi a opiniei publice. Spun aparent pentru că de atunci nu a mai făcut investiţii în parc, aşteptând probabil ca arădenii să nu îl mai frecventeze pentru a avea un motiv să îl închidă. Avem nevoie să reamenajăm faleza Mureşului, în cei peste 11 ani de mandat ai primarul Falcă trebuia să o facă deja, dar este nevoie de un proiect transparent şi corect. Domnul Falcă ne propune cumpărarea unui şir de imobile de însemnătate culturală pentru Arad, pentru care avansează şi preţuri. De unde au apărut aceste preţuri? A derulat cineva procedurile legale pentru stabilirea preţului? În lipsa unor astfel de proceduri, sunt doar vorbe goale ale unui politician care vrea să dea impresia că lucrează pentru arădeni. Ar fi mai corect să discutăm despre fiecare clădire în parte, să ne asigurăm că avem bani pentru a o achiziţiona şi apoi pentru a o pune la dispoziţia arădenilor. Nu este corect să votăm acum această  «ciorbă administrativă» care poate ascunde în viitor proiecte pentru care primarul Falcă ştie că nu poate obţine acordul arădenilor şi al consilierilor. Nu este corect să se ascundă în spatele candidaturii Aradului la titlul de Capitală Europeană a Culturii, pentru a-şi promova propriile ambiţii. În realitate, Aradul nu are de ani buni o strategie culturală viabilă, care să valorifice potenţialul Aradului, pentru politicieni ca Gheorghe Falcă proiectele culturale sunt doar un prilej de a face afaceri. Credem că pentru a susţine candidatura Aradului la titlul de Capitală Culturală este suficientă o declaraţie de intenţie, nu este nevoi de planuri faraonice, care de altfel nu sunt credibile pentru nici o comisie de evaluare. În consecinţă propunem retragerea proiectului de hotărâre şi defalcarea în mai multe proiecte, bine fundamentate şi clare”, a spus consilierul municipal Marin Lupaş.

Read more
MARIN LUPAS: „PRIMARIA NU ESTE IN STARE NICI SA CEARA BANI GUVERNULUI PENTRU CET!”

PSD Arad regretă agravarea situaţiei de la CET şi solicită Primăriei să fie responsabilă faţă de o problemă vitală pentru arădeni: asigurarea căldurii şi apei calde pe timp de iarnă. „Prin tot ce a făcut în ultimii ani, Primăria este responsabilă pentru situaţia gravă în care se află CET: lipsa investiţiilor, lipsa unei strategii energetice, incapacitatea de a atrage fonduri europene pentru retehnologizare, parazitarea celor două societăţi cu politruci. Zilele acestea, când activitatea CET este tot mai mult blocată de furnizorii neplătiţi, constatăm că Primăria Arad nu ştie nici cum să ceară bani de la Guvern pentru salvarea societăţii. Guvernul a solicitat Primăriei Arad să refacă cererea de ajutor, pentru numeroase inadvertenţe. Printre acestea, amintim că Primăria a solicitat patru sume de bani diferite cu aceleaşi argumente. De asemenea, Primăria nu ştie cum pot fi utilizate fondurile de rezervă ale Guvernului, iar Primăria nu a răspuns la o serie de solicitări lămuritoare din partea Guvernului. Un alt aspect important subliniat de reprezentanţii Guvernului este că CET Hidrocarburi are de recuperat de la diverşi debitori peste 18 milioane de lei! La nivelul Guvernului, se va constitui o comisie inter-ministerială, care va lua în discuţie situaţia CET Arad. La discuţii vor fi invitaţi şi reprezentanţi ai administraţiei locale, sperăm că vor fi mai competenţi în identificarea  posibilităţilor legale prin care pot fi salvate CET-urile arădene”, a spus consilierul municipal Marin Lupaş.

Read more
MARIN LUPAS: PRIMARIA ARAD A CHELTUIT PESTE 30 000 DE EURO PENTRU FELICITARI SI PUNGI CADOU”

Ultimul raport al Curţii de Conturi la Primăria Arad a arătat mai multe nereguli în folosirea banilor publici. Printre acestea, Curtea de Conturi a identificat folosirea nu doar ilegală ci şi scandaloasă a banilor publici pentru achiziţionarea de felicitări şi pungi cadou. Este vorba despre peste 133.548 de lei, echivalentul a aproximativ 30.000 de euro! „Considerăm această sumă de bani o cheltuială exagerată, foarte mare în raport cu posibilităţile Aradului şi mai ales cu puterea de cumpărare a contribuabilului arădean. Cred că Primăria Arad putea să limiteze drastic această cheltuială şi să găsească oricând alte destinaţii pentru aceste sume de bani. Este interesant de aflat câte felicitări pot fi achiziţionate cu 30 000 de euro, cum mă întreb şi ce au mai conţinut pungile cadou?! Având în vedere faptul că aceste cheltuieli exagerate au intervenit în anul electoral 2014, ne putem întreba dacă nu cumva aceste materiale promoţionale au fost folosite în scop electoral, pe banii arădenilor?! Oricum, Curtea de Conturi a arătat că aceste sume de bani au fost folosite fără a respecta normele legale şi considerăm că se impun explicaţii din partea Primăriei Arad”, a spus consilierul municipal PSD Marin Lupaş.

Read more
Marin Lupaş: "PSD se opune intenţiei de majorare a tarifelor pentru parcare!"

Bugetul transmis de SC Recons SA spre aprobare consilierilor municipali cuprinde propunerea de majorare a tarifelor pentru parcare şi pentru acces la spaţiile de agrement în medie cu 24%. „Intenţia de majorare a tarifelor pentru parcare este inacceptabilă. Nu este normal să impunem tot mai multe obligaţii arădenilor, fără să le oferim absolut nimic în schimb. Justificarea sistemului de parcare cu plată din Arad, aşa cum susţine şi administraţia locală, este disciplinarea şi fluidizarea traficului. Sistemul de parcare cu plată nu este gândit pentru a salva de la faliment societăţi comerciale cu management defectuos. Nu este normal să punem în spatele arădenilor managementul greşit al unor societăţi comerciale din subordinea CLM, conduse sub influenţa unor politicieni şi care nu ştiu să performeze. În acelaşi sens, aşa cum am precizat deja, nu suntem de acord cu majorarea preţului biletelor şi abonamentelor pentru ştrand. Este vorba despre principala bază de agrement a Aradului şi ea trebuie să rămână accesibilă pentru arădenii cu putere medie de cumpărare. De altfel, când am aprobat trecerea ştrandului în administrarea Recons, am primit asigurări că nu se vor majora tarifele. Este normal acum ca atât conducerea Primăriei cât şi conducerea societăţii să se ţină de cuvânt şi să nu îi împovăreze pe arădeni. Sper ca în CLM consilierii să îşi amintească rostul lor, faptul că îi reprezintă pe cetăţeni. În special foştii noştri colegi din USL trebuie să îşi respecte cuvântul dat arădenilor, să îşi amintească promisiunile de a nu-i împovăra cu noi obligaţii”, a spus consilierul municipal PSD Marin Lupaş.

 

Read more
Marin Lupas: "Aradul pierde peste 12 milioane de lei din cauza incompetenţei administraţiei Falcă!"

PSD Arad a atras atenţia în numeroase ocazii asupra lipsei unei strategii energetice a Aradului, a lipsei unor investiţii care să reducă pierderile de energie termică pe reţeaua de transport şi, implicit, costul cheltuielilor de întreţinere pentru arădeni. „De fiecare dată, primarul Falcă ne-a tratat cu dispreţ şi ne-a asigurat că ştie el ce trebuie făcut. Rezultatul îl vedem în fiecare zi. Deşi a susţinut de fiecare dată că după ce CET va trece la producţia pe gaz preţul de producţie al Gigacaloriei va scădea, vedem acum că lucrurile stau exact invers. De exemplu, în data de 22 octombrie 2014, a susţinut public faptul că, cităm, măsura nu va afecta preţul gigacaloriei, în sezonul de iarnă 2014 – 2015, tariful rămânând la valoarea de 290 lei. Or, vedem că lucrurile nu stau deloc aşa. Primarul Falcă ori a greşit, ori nu a spus adevărul. Din cauza incompetenţei administraţiei Falcă, Aradul trebuie să mărească subvenţia pe Gigacalorie cu aproximativ 12 milioane de lei, în condiţiile în care preţul suportat de populaţie rămâne acelaşi! Cu aceşti bani acordaţi ca subvenţie populaţiei, preţul cheltuielilor de întreţinere cu căldura şi apa caldă putea să scadă cu peste 20%! Degeaba încercă primarul Falcă să dea vina pe ANRE şi indirect pe Guvern. Toată lumea ştie că ANRE aprobă un preţ în funcţie de elementele tehnice transmise de cel care produce energia, în cazul nostru de CET. Ştim şi faptul că primarul a reproşat acest lucru vehement conducerii CET într-o şedinţă zilele trecute. Majorarea preţului de producţie este rezultatul proastei administrări de la nivelul Primăriei Arad. Primarul încearcă acum să fugă de responsabilitate şi să dea vina ba pe conducerea CET, ba pe Guvern. Răspunderea este însă chiar la el, pentru că nu a realizat în mai bine de 10 ani de mandat un plan de investiţii în sistemul energetic. Investiţiile la grupul doi de la CET, mult vehiculate, sunt blocate iar potrivit informaţiilor noastre cel care se opune este tot primarul Falcă. Acum câteva luni, am prezentat public soluţia de la Oradea, unde tot sistemul de termoficare este refăcut din fonduri europene. Dar primarul Falcă are propria sa agendă, care nu este şi agenda cetăţeanului. I-am solicitat domnului primar în repetate rânduri să ne explice unde sunt cele aproximativ 90 de milioane de lei, pierderi înregistrate de CET? L-am întrebat acum mai bine de o săptămână de ce a crescut preţul de producţie a Gigacaloriei, când de fapt trebuia să scadă? În loc de răspunsuri pertinente, tehnice, avem doar declaraţii politice fără nici o bază reală. În aceste condiţii şi având în vedere faptului că datoriile CET către furnizori cresc în loc să scadă, atragem public atenţia asupra pericolului ca o mare parte a populaţiei Aradului să rămână fără căldură şi apă caldă”, a declarat consilierul municipal Marin Lupaş.

Read more
Consilierii municipali PSD vor vota bugetul dacă se acceptă reducerea preţului Gigacaloriei

Consilierii municipali ai PSD Arad au analizat proiectul de buget propus de administraţia Falcă. „Proiectul de buget are nevoie de câteva corecţii majore, pentru a-şi atinge scopul, şi anume asigurarea unui trai mai bun pentru arădeni. Vom vota acest buget dacă vor fi acceptate două amendamente pe care le considerăm esenţiale. În primul rând, susţinem solicitarea ULAL de majorare a subvenţiilor pentru Gigacalorie care să reducă preţul de la 307 lei, cât este în prezent, la 272 de lei. Pentru această subvenţie este nevoie de 2 540 000 de lei, care pot fi alocaţi prin renunţarea la reabilitarea cinematografului Grădişte, pentru care s-a propus alocarea a 2 839 000 lei. Subliniem faptul că nu suntem împotriva reabilitării cinematografului, care va fi un spaţiu util pentru cetăţenii din cartier, dar considerăm că prioritatea este în acest moment scăderea preţului cheltuielilor de întreţinere. Cifrele arată că numărul restanţierilor la cheltuielile de întreţinere creşte anual, la fel şi datoria pe care o au arădenii faţă de CET. Din cauza preţului mare al cheltuielilor de întreţinere, tot mai mulţi arădeni renunţă la sistemul centralizat şi îşi montează centrale de apartament. Nu vom putea să îi ţinem pe aceşti oameni captivi într-un sistem neperformant, oricât s-ar dori acest lucru. Până la investiţii care să reducă preţul Gigacaloriei, este nevoie de subvenţii care să facă suportabilă plata cheltuielilor şi să prevină noi debranşări. După ce vom avea aceste investiţii, putem să renunţăm treptat la subvenţii şi să direcţionăm banii către alte investiţii, importante pentru arădeni, cum este reabilitarea cinematografului din Grădişte”, a spus consilierul municipal Marin Lupaş.

Un alt amendament se referă la finalizarea Bisericii Martirilor din zona UTA. „După retrocedarea bisericii ortodoxe din zonă, devine esenţial pentru credincioşii ortodocşi din cartier să sprijinim finalizarea bisericii începute cu foarte mulţi ani în urmă şi nefinalizată. Propunem alocarea sumei de 1 milion de lei pentru această biserică, bani care pot fi alocaţi prin renunţarea la extinderea Parcului Reconcilierii. Alternativ, dacă nu se doreşte amânarea acestui proiect, banii pot fi luaţi de la proiectul de realizare a Monumentului Marii Uniri. Şi de această dată, vorbim despre stabilirea unor priorităţi. Noi dorim şi extinderea Parcului Reconcilierii, şi realizarea Monumentului Marii Uniri, dar sunt proiecte care şi aşa au fost amânate de la an la an, există şi situaţii juridice complicate în ambele cazuri şi considerăm că putem amâna realizarea lor”, a declarat consilierul municipal Gheorghe Săplăcan.

În plus, consilierii municipali PSD doresc ca primarul Falcă să facă precizări legate de câteva probleme stringente pentru care este nevoie de bani şi care nu apar în buget. „Având în vedere solicitarea CET de suplimentare cu 10 milioane de lei a subvenţiilor din partea Consiliului Local, ce garanţii ne oferă primarul Aradului că CET va funcţiona în continuare şi că populaţia nu va avea de suferit? Ştim că CET a înregistrat deja o datorie mare şi faţă de furnizorul de gaz. De asemenea, vrem să întrebăm cum se explică faptul că, după trecerea pe gaz care ar fi trebuit să reducă preţul de producţie, documentele transmise spre ANRE au condus la majorarea preţului de producţie a Gigacaloriei? În altă ordine de idei, în ceea ce priveşte proiectul Regenerare urbană spaţii între blocuri, pentru care este prevăzută suma de 4 milioane de lei, lipsesc notele de fundamentare care să arate cum vor fi folosiţi aceşti bani. Credem că este nevoie de mai multă transparenţă în acest proiect, pentru care se alocă o sumă importantă de bani”, a spus Marin Lupaş.

Read more
Marin Lupas:"Primaria raspunde obraznic la problema Parcului Eminescu"

PSD Arad cere din nou Primăriei Arad să retragă proiectul de realizare a unui studiu de fezabilitate care presupune construirea unei parcări în Parcul Eminescu şi, în plus, să îşi ceară scuze pentru modul în care a comunicat public pe acest subiect. „Ne bucurăm că arădenii au reacţionat ferm, în număr mare, prin opinii exprimate public şi prin ieşirea în stradă împotriva acestui proiect nefericit. Credem că argumentele exprimate – de la cele privind identitatea Aradului până la protejarea spaţiilor verzi – sunt convingătoare şi covârşitoare şi trebuie să conducă la retragerea proiectului. În acelaşi timp, suntem neplăcut surprinşi de modul mincinos şi obraznic în care Primăria Arad răspunde cetăţenilor. Se sugerează incorect că opoziţia faţă de proiect este coordonată politic, ceea ce este în mod evident o minciună şi o jignire adusă tuturor celor care, nefiind implicaţi politic în niciun fel, apără identitatea unui Arad sănătos. În mod voit şi politicianist, sunt amestecate mai multe teme care nu au nici o legătură cu Parcul Eminescu. Este regretabil că aceste atacuri sunt asumate de o instituţie – Primăria Arad – care aparţine tuturor arădenilor, nu de un partid politic. În acelaşi timp, trebuie spus că punctul de vedere al Primăriei se bazează pe o minciună: administraţia Falcă a dorit cu adevărat să desfiinţeze Parcul Copiilor în iunie 2011! Tocmai reacţia opoziţiei politice, a societăţii civile şi a sute de arădeni a oprit acest demers distructiv, care s-a limitat la amenajarea unui parc al copiilor. Există numeroase dovezi, inclusiv un concurs de idei propus arhitecţilor, care arată că administraţia Falcă a dorit desfiinţarea Parcului Copiilor. Suntem convinşi că, şi de această dată, vocea arădenilor şi vocea raţiunii va învinge şi va opri iniţiativa de construire a unei parcări pe locul Parcului Eminescu, proiect echivalent cu desfiinţarea parcului!”, a spus consilierul municipal PSD Marin Lupaş.

Read more

marin-lupas3

În urma şedinţei CLM de azi, proiectul de hotărâre legat de sistemul de parcare a fost îmbunătăţit, în urma intervenţiilor consilierilor locali în comisiile de specialitate şi în urma unor amendamente. „Am ridicat problema preţului pentru zona C de parcare şi a modalităţilor de plată atât în comisie cât şi în plen. În urma amendamentelor, s-a ajuns la o formă acceptabilă a proiectului de hotărâre. Astfel, pentru zona C taxa pentru două ore a scăzut de la 2 lei la 1,8 lei, iar taxa prin SMS de la 0,55 euro + TVA la 0,40 euro + TVA. De asemenea, şi în zona C plata se poate face cu monede, card sau SMS. De asemenea, s-au precizat străzile pentru care se extinde sistemul de parcare”, a spus consilierul municipal Marin Lupaş.

Read more