News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

FACTURILE LA ELECTRICITATE PENTRU CONSUMATORII CASNICI SE REDUC DE LA 1 IULIE

Prețul energiei electrice pentru consumatorii casnici va scădea, în medie, cu 2% de la 1 iulie, informează Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Comitetul de reglementare al ANRE a aprobat, în ședința de ieri, menținerea în semestrul al doilea a tarifelor reglementate de energie electrică, reducerea tarifelor la energia cumpărată de pe piaţa concurenţială (CPC) în medie cu circa 2,5%, reducerea cu 6,3% a tarifului pentru serviciul de sistem, reducerea tarifelor pentru serviciul de transport aplicate începând cu aceeași dată în medie cu 10,8% și reducerea contribuției pentru cogenerarea de înaltă eficiență cu 12,7 % față de semestrul întâi.

“Pe baza acestor elemente și ținând cont de creșterea gradului de dereglementare în semestrul al doilea cu 10% față de semestrul unu 2016, începând cu 1 iulie 2016, prețul energiei electrice din facturile clienților casnici va scădea în medie cu 2%”, precizează reprezentanții ANRE.

Sursa: evz.ro

Read more
ROMANIA ARE CELE MAI MICI PRETURI LA PAINE DIN UNIUNEA EUROPEANA SI EUROPA

Prețurile la pâine și cereale în România sunt la jumătate (53%) din media înregistrată în Uniunea Europeană, fiind chiar cele mai mici prețuri consemnate în rândul celor 38 de state europene incluse într-un studiu derulat în 2015 de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Chiar și în țări precum Albania, Muntenegru, Serbia, Bosnia Herțegovina și Kosovo prețurile la pâine sunt mai mari decât în România, raportat la media din UE.

Pe ansamblu, prețurile la alimente în UE variau, în 2015, între 63% din media din UE în Polonia și 145% în Danemarca.

Cele mai mari prețuri se înregistrau în Danemarca (145% din media din UE), Suedia (124%), Austria (120%), Irlanda și Finlanda (ambele cu 119% din media din UE). La polul opus, cele mai scăzute prețuri la alimente se înregistrau în Polonia (63% din media din UE), România (64%) și Bulgaria (70%).

Printre produsele analizate de Eurostat se numără pâinea, carnea, laptele, brânza și ouăle, băuturile non-alcoolice și țigările. La toate aceste produse, prețurile din România sunt sub media din UE, fiind cele mai mici la pâine (53%), pe locul al treilea, după Polonia și Bulgaria, la carne (60% din media din UE față de 54% în Polonia și 55% în Bulgaria) și relativ apropiate de media din UE (92%) în cazul laptelui, brânzei și ouălor.

În ceea ce privește băuturile alcoolice și non-alcoolice, prețurile din România sunt la 72% din media din UE, prețuri mai mici fiind înregistrate doar în Bulgaria (64%).

Aceste date au la bază un studiu derulat de Eurostat în 2015 în 38 de state europene, care a acoperit aproximativ 440 de produse comparabile.

Sursa: agerpres.ro

Read more
PE CATI DINTRE PRIETENII TAI PE FACEBOOK TE POTI BAZA? UN REZULTAT AL CERCETATORILOR SPULBERA UNUL DINTRE MARILE MITURI

În medie, fiecare utilizator de Facebook are 150 de prieteni.

Cercetătorii din cadrul Universităţii din Oxford spun că ideea conform căreia utilizatorii site-urilor de socializare au în lista lor de prieteni câteva mii de persoane este total fals. Din contră, se pare că pe fiecare cont de Facebook există, în medie, o listă cu circa 150 de prieteni. Mai mult decât atât, oamenii de ştiinţă britanici susţin că în viaţa reală nu putem avea mai mult de 4 prieteni pe care ne putem baza la nevoie.

Cercetătorul Robin Dunbar, unul dintre cei mai cunoscuţi biologi din Marea Britanie, a studiat rezultatele a două sondaje realizate pe un număr de 3500 de persoane. Rezultatele au arătat că subiecţii din primul grup chestionat aveau, în medie, 155 de prieteni în lista de Facebook, pe când cei din grupul secund aveau, în medie, 183 de prieteni. Totodată, s-a arătat faptul că femeile şi persoanele tinere sunt mai sociabile decât celelalte categorii de subiecţi.

Întrebaţi câţi dintre prietenii virtuali le-au fost alăturit la nevoie, cei intervievaţi au răspuns că nu mai mult de 4 persoane. În ceea ce priveşte utilizatorii din listă cu care subieţii menţineau o legătură amicală, numărul a crescut la 15. Pe de altă parte, doar 15% dintre cei intervievaţi aveau mai mult de 300 de „prieteni” pe Facebook.

„Faptul că respondenţii care aveau un număr foarte mare de contacte virtuale nu însemna că ei aveau şi prieteni mai mulţi în viaţa reală. Din contră, adăugând tot mai multe persoane în lista lor de pe Facebook, utilizatorii au relaţii mai puţin apropiate cu contactele lor, deoarece site-urile de socializare nu ne permit să diferenţiem prietenii adevăraţi de cei virtuali”, a declarat Robin Dunbar.

S-a discutat mult pe seama faptului că, permiţându-ne să ne facem „prieteni” în număr foarte mare şi într-un timp scurt, internetul ne dă posibilitatea să ne îmbunătăţim viaţa socială. Cu toate acestea, profesorul Dunbar susţine că, în momentul în care se iveşte ocazia întemeierii unei noi prietenii, utilizatorii de Facebook au un comportament similar cu cei care nu folosesc site-ul. Astfel, persoanele care au conturi pe reţelele de socializare încearcă să-şi menţină „prietenii” pentru o perioadă cât mai lungă de timp, însă, când se pune problema apropierii reale dintre două persoane, ele se vor întâlni întotdeauna faţă în faţă pentru a discuta, lăsând în plan secund mediul virtual.

Sursa: descopera.ro

Read more
ALIMENTAREA CU ELECTRICITATE SI CALDURA IN PERIOADA IANUARIE-MARTIE VA COSTA 2,5 MILIARDE DE LEI LA NIVEL NATIONAL

Combustibilul necesar pentru producția de energie electrică și termică la nivel național în perioada 1 ianuarie 2015 – 31 martie 2016 va costa 2,5 miliarde de lei, potrivit proiectului Programului de iarnă în sectorul energetic, publicat de Ministerul Energiei.

Din totalul sumei de 2,5 miliarde de lei, cel mai mare necesar de finanțare, respectiv 1,95 miliarde de lei, revine producătorilor de energie electrică și termică aflați sub autoritatea Ministerului Energiei, iar restul sumei, respectiv 550 de milioane de lei, revine operatorilor economici din administrarea consiliilor locale și județene. În plus, pentru reparații mai sunt necesare alte 284 de milioane de lei la nivel național.

‘La energia electrică, pentru perioada ianuarie — martie 2016, Comisia Națională de Prognoză a prevăzut o scădere a consumului cu 6,6%, iar Dispecerul Energetic Național a prevăzut o creștere a acestuia cu o medie de 3,7%, față de realizările perioadei similare a anului trecut. În aceste condiții, pentru realizarea siguranței în alimentare a consumatorilor, estimarea (de creștere) luată în calcul este de +2% față de realizările perioadei similare a anului trecut’, se arată în documentul citat.

Producția totală de energie electrică prognozată pentru această perioadă este de 18,041 TWh, iar cantitatea estimată pentru a merge la export este de 2,021 TWh.

Inițiatorii proiectului menționează, în nota de fundamentare, că este posibil ca în ianuarie și februarie 2016 să existe perioade de temperaturi extrem de scăzute, care ar putea pune în pericol siguranța alimentării cu energie electrică și termică.

‘În special în lunile ianuarie și februarie, sunt posibile apariții de fenomene meteorologice (temperaturi medii zilnice negative, sub — 5 grade Celsius mai multe zile consecutiv, hidraulicitate scazută etc.) care pot periclita funcționarea normală a SEN (sistemului energetic național — n.r.). Pentru aceste situații din perioada anotimpului friguros, pentru a preveni o situație critică în funcționarea sigură și stabilă a SEN și pentru a se crea resursele și capacitățile necesare intervenției în timp util pentru echilibrarea SEN este necesară suplimentarea rezervelor de putere activă care compun serviciile tehnologice de sistem’, se precizează în nota explicativă.

Sursa: agerpres.ro

Read more