News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Campania de toaletare a copacilor, iniţiată de Primăria Arad în această iarnă, se transformă încet-încet într-o campanile de nimicire a singurelor oaze de verdeaţă de care se pot bucura arădenii în zilele toride ce vor veni în lunile de vară. Preşedintele organizaţiei PNL municipiul Arad, Florin Galiş, condamnă acţiunea primăriei prin care mai mulţi copaci din parcul Europa au fost tăiaţi de la rădăcină. “Oamenii ni s-au plans că băncuţele, locurile de joacă pentru copii, au rămas fără protecţia necesară pet imp de vară din partea ramurilor bogate ale copacilor. Nu ştim de ce, dar primăria a decis să fure arădenilor până şi bucuria unei plimbări alături de copii, nepoţi, prieteni, pe aleile şi prin parcurile de pe malul Mureşului. În locul unor copaci cu un coronament bogat care să-şi arunci umbra asupra unor porţiuni de parc, peisajul va fi unul sterp, de pădure defrişată fără milă şi illegal. Arădenii ar tebui săse unească și să protesteze împotriva asasinării spațiului verde al orașului”, spune Florin Galiş. Acesta anunţă că organizaţia pe care o conduce va sesiza Garda de Mediu în privinţa tăierilor de copaci de pe Malul Mureşului.

În același context,  liderul liberal a observat cum în ultimii ani, administraţia municipiului a reuşit să afecteze negative anumite simboluri ale Aradului, lucruri pe care arădenii născuţi şi crescuţi în acest oraş învaţă să le aprecieze din primii ani de viaţă. “Parcă s-a văzut cum administraţia din Arad este condusă de cineva care nu s-a născut şi nu şi-a petrecut primii ani de viaţă, copilăria, adolescenţa, în Arad. Nu am nimic împotriva arădenilor născuţi în alte zone ale ţării sau judeţului, şi care şi-au găsit un rost, un cămin, o familie în oraşul nostru. Însă absolut toate generaţiile de arădeni pe care le întâlnim astăzi pe stradă au crescut alături de câteva simboluri ale Aradului, care cu timpul le-au intrat în sânge. Malul Mureşului, ştrandul, UTA, sunt elemente principale care definesc identitatea de arădean. Din păcate vedem cum faleza cade pradă unei modernizări de tipul “modernizarea statului”, de parcă atmosfera liniştită de pe mal ar trebui reformată prin tăierea a 25% dintre copaci”, conchide Florin Galiş.

Read more