News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

UN SOFER A FOST DEPISTAT IN TRAFIC FARA PERMIS

Polițiștii orașului Curtici au depistat ieri în trafic un bărbat care conducea fără permis.

Polițiștii au depistat ieri în trafic, pe raza localității Macea, un bărbat de 40 de ani, din aceeași localitate, în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere.

Pe numele celui în cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a deține permis de conducere.

Read more
POLITISTII RUTIERI AU RETINUT 38 PERMISE DE CONDUCERE IN ULTIMELE 72 ORE

În ultimele 72 de ore, poliţiştii rutieri au efectuat, atât în municipiu, cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere.

Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 613 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 272.000 de lei.

Dintre acestea, 409 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 204 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice.

De asemenea, au fost reţinute 38 permise de conducere şi 15 certificate de înmatriculare.

Read more
POLITISTII RUTIERI AU RETINUT 21 PERMISE DE CONDUCERE IN ULTIMELE 48 DE ORE

În ultimele 48 de ore, poliţiştii rutieri au efectuat, atât în municipiu, cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere.
Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 437 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 191.000 de lei.
Dintre acestea, 286 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 151 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice.
De asemenea, au fost reţinute 21 permise de conducere şi 6 certificate de înmatriculare.

Read more
POLITISTII RUTIERI AU RETINUT 37 PERMISE CONDUCERE IN ULTIMELE 48 DE ORE

În ultimele 48 de ore, poliţiştii rutieri, au efectuat, atât în municipiu, cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere.

Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 490 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 174.000 de lei.
Dintre acestea, 215 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 275 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice.
De asemenea, au fost reţinute 37 permise de conducere şi 5 certificate de înmatriculare.

Read more
POLITISTII RUTIERI AU RETINUT 28 CERTIFICATE DE INMATRICULARE INTR-O SINGURA ZI

În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri, au efectuat, atât în municipiu, cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere.
Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 244 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 65.000 de lei.
Dintre acestea, 31 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 213 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice.
De asemenea, au fost reţinute 12 permise de conducere şi 28 certificate de înmatriculare.

Read more
POLITISTII RUTIERI AU RETINUT 10 PERMISE DE CONDUCERE IN ULTIMELE 24 DE ORE

În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri, au efectuat, atât în municipiu, cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere.
Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 213 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 88.400 de lei.
Dintre acestea, 42 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 171 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice.
De asemenea, au fost reţinute 10 permise de conducere şi 19 certificate de înmatriculare.

Read more
MAI MULTE PERSOANE DATE IN URMARIRE GENERALA AU FOST PRINSE LA GRANITA

La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Oradea au depistat şi predat autorităţilor competente trei cetăţeni români şi un polonez, căutaţi de autorităţi în vederea arestării, pentru săvârşirea unor infracţiuni.

• În data de 18.03.2016, ora 18.20, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac – Csanadpalota, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, la volanul unui autoturism marca BMW, înmatriculat în Polonia, cetăţeanul polonez M.J., în vârstă de 44 de ani.
Cu ocazia controlului specific, poliţiştii de frontieră au constatat că bărbatul era căutat de autorităţile din Polonia, în vederea arestării, pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietăţii.
• La data de 19.03.2016, ora 09.00, în P.T.F. Borş, jud. Bihor, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, într-un autoturism înmatriculat în Romania, cetăţeanul român N.C., în vârstă de 28 de ani, din judeţul Bihor.
Cu ocazia controlului specific, poliţiştii de frontieră au constatat că bărbatul era căutat de autorităţile din Romania, acesta având de executat o pedeapsă de 2 ani şi 8 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice un autoturism, fără a poseda permis de conducere.
• Ieri, 20.03.2016, în acelaşi punct de frontieră, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, cetăţeanul român A.L., în vârstă de 22 de ani, din judeţul Braşov.
Cu ocazia controlului specific, poliţiştii de frontieră au constatat că tânărul era căutat de autorităţile din Romania, acesta având de executat o pedeapsă de 1 an şi 9 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt.
• Câteva ore mai târziu, tot în P.T.F. Borş, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, cetăţeanul român C.G., în vârstă de 38 de ani, din judeţul Caraş- Severin.
Cu ocazia controlului specific, poliţiştii de frontieră au constatat că bărbatul era căutat de autorităţile din Romania, acesta având de executat o pedeapsă de 3 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism, fără a poseda permis de conducere şi fals privind identitatea.
Persoanele în cauză au fost predate unor echipe de poliţişti din cadrul I.P.J Arad, respectiv I.P.J. Bihor în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Read more
UN SOFER A FOST PRINS LA VOLANUL UNUI AUTOTURISM NEINMATRICULAT

Poliţiştii Serviciului Rutier au depistat ieri în trafic, un bărbat care conducea un autoturism neînmatriculat.

Poliţiştii au depistat ieri în trafic, pe raza localităţii Beliu, un bărbat, de 33 de ani, din aceeaşi localitate, în timp ce conducea un autoturism având numerele de înmatriculare provizorii expirate din data de 27 februarie a.c..

Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat.

Read more
POLITISTII RUTIERI AU APLICAT 182 SANCTIUNI CONTRAVENTIONALE IN ULTIMELE 24 DE ORE

În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri, au efectuat, atât în municipiu, cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere.

Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 182 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 81.000 de lei.

Dintre acestea, 53 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 129 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate,     efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice.

De asemenea, au fost reţinute 19 permise de conducere şi 3 certificate de înmatriculare.

 

Read more
POLITISTII RUTIERI AU RETINUT 11 PERMISE DE CONDUCERE IN ULTIMELE 24 DE ORE

În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri, au efectuat, atât în municipiu, cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere.

Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 176 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 81.000 de lei.

Dintre acestea, 81 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 95 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate,     efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice.

De asemenea, au fost reţinute 11 permise de conducere şi 8 certificate de înmatriculare.

Read more