News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

CERCETATI PENTRU FURT DINTR-UN AUTOTURISM

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au identificat doi minori, bănuiţi de furtul mai multor bunuri dintr-un autoturism.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că la data de 15 octombrie a.c., minorii, ambii de 14 ani din Arad, prin distrugerea geamului portierei stânga faţă, ar fi pătruns într-un autoturism parcat pe strada Mărăşeşti din municipiu, de unde ar fi sustras un laptop, un telefon mobil, şi alte bunuri, cauzând un prejudiciu în valoare de aproximativ 9.500 de lei.

Pe numele celor doi a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, poliţiştii continuând cercetările în vederea documentării întregii lor activităţi infracţionale

Read more
DOI TINERI DEPISTATI IN FLAGRANT LA FURAT

Poliţiştii Biroului de Ordine Publică cercetează doi tineri care au fost depistaţi în flagrant, în timp ce furau dintr-un magazin.

Poliţiştii cercetează doi tineri, de 23 respectiv 26 de ani, ambii din Arad, care au fost depistaţi în flagrant în timp ce sustrăgeau dintr-un magazin aflat în incinta unui complex comercial de pe Calea Aurel Vlaicu din municipiu, îmbrăcăminte şi încălţăminte în valoare de aproximativ 588 de lei.

Prejudiciul cauzat a fost recuperat, pe numele celor doi fiind întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

Read more
CERCETATI PENTRU COMITEREA A DOUA FURTURI

Poliţiştii oraşului Nădlac au identificat trei tineri, bănuiţi de comiterea a două furturi dintr-un autoturism.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că în noaptea de 13/14  octombrie a.c., minorii de 13, respectiv 14 ani, ambii din Nădlac, ar fi pătruns într-un autoturism lăsat neasigurat în faţa unui imobil de pe raza aceleiaşi localităţi, de unde ar fi sustras documentele autoturismului, 4 pachete de ţigări şi un briceag, cauzând un prejudiciu în valoare de aproximativ 100 de lei.

De asemenea, în urma extinderii cercetărilor, s-a stabilit că în noaptea de 14/15 octombrie a.c., minorii, împreună cu un alt tânăr de 13 ani, ar fi pătruns prin escaladarea gardului în curtea unei locuinţe de unde, dintr-un alt autoturism ar fi sustras acte, suma de 200 de lei, 14 flacoane de detartrant, 2 flacoane de înălbitor, 8 sticle de ulei, în valoare de aproximativ  600 de lei.

Prejudiciul cauzat a fost recuperat, pe numele celor în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Read more
CERCETAT SUB ASPECTUL SAVARSIRII INFRACTIUNII DE FURT CALIFICAT

Poliţiştii Postului de Poliţie Almaş au identificat ieri un bărbat, bănuit de comiterea unui furt dintr-o locuinţă.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că la data de 5 octombrie a.c., bărbatul, de 37 de ani, din judeţul Arad, ar fi pătruns într-o locuinţă lăsată neasigurată de pe raza localităţii Joia Mare, de unde ar fi sustras un televizor, un DVD şi alte bunuri.

Prejudiciul cauzat a fost recuperat, pe numele bărbatului fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Read more
AU FURAT O BICICLETA DE PE STRADA METIANU DIN MUNICIPIU

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au identificat ieri doi minori, bănuiţi de comiterea unui furt de bicicletă.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că la data de 22 septembrie a.c., minorii, de 13 şi 15 ani, ambii din Arad, profitând de neatenţia victimei, ar fi sustras o bicicletă lăsată neasigurată pe strada Meţianu din municipiu.

Prejudiciul cauzat a fost recuperat, pe numele celor în cauză fiind întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

Read more
A FURAT O BICICLETA DIN INCINTA UNEI SOCIETATI

Poliţiştii Secţiei nr. 3 Poliţie Rurală Chişineu Criş au identificat un tânăr, bănuit de furtul unei biciclete.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că la data de 4 octombrie a.c., tânărul de 17 ani, ar fi sustras o bicicletă lăsată neasigurată în incinta unei societăţi de pe raza localităţii Socodor.

Prejudiciul cauzat a fost recuperat, în continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Read more
DEPISTATI IN FLAGRANT LA FURAT

Poliţiştii arădeni cercetează mai multe persoane care au fost depistate în flagrant,  la sfârşitul săptămânii trecute, în timp ce sustrăgeau din magazine.

Astfel, poliţiştii cercetează o femeie de 61 de ani, din Arad, care a fost depistată în flagrant în timp ce sustrăgea produse alimentare dintr-un supermarket de pe strada Banu Mărăcine din municipiu, un bărbat de 49 de ani, care a fost depistat în flagrant în timp ce sustrăgea produse alimentare dintr-un supermarket de pe raza localităţii Lipova, un bărbat de 38 de ani, din Arad, care a fost depistat în flagrant în timp ce sustrăgea produse nealimentare dintr-un supermarket situat pe strada Timişorii din municipiu şi o femeie de 40 de ani împreună cu o adolescentă de 15 ani, care au fost depistate în flagrant în timp ce sustrăgeau produse alimentare şi de îngrijire personală dintr-un supermarket de pe Calea Aurel Vlaicu din municipiu.

În toate cauzele, prejudiciul cauzat a fost recuperat, pe numele acestora fiind întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

Read more
A FURAT DINTR-UN SUPERMARKET

A FURAT DINTR-UN SUPERMARKET

Local 30 septembrie 2015 0

Poliţiştii Secţiei nr.1 Poliţie Vlaicu cercetează un bărbat care a fost depistat ieri în flagrant în timp ce fura dintr-un supermarket.
Poliţiştii cercetează un bărbat de 68 de ani, care a fost depistat în flagrant într-un supermarket de pe Calea Aurel Vlaicu din municipiu, în timp ce sustrăgea produse terapeutice şi a trecut pe la casa de marcat fără să le plătească.
Prejudiciul cauzat a fost recuperat pe numele celui în cauză au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

Read more
DOI TINERI, BANUITI DE UN FURT DINTR-O LOCUINTA, AU FOST RETINUTI DE POLITISTI

Poliţiştii oraşului Curtici au identificat şi reţinut doi tineri, bănuiţi că ar fi furat dintr-o locuinţă de pe raza localităţii Curtici.
În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că în noaptea de 25/26 septembrie 2015, tinerii, de 18 şi 20 de ani, ambii din Curtici, ar fi pătruns prin escaladare şi forţarea unei ferestre, într-o locuinţă de pe raza aceleiaşi localităţi, de unde ar fi sustras 7 ceasuri, produse cosmetice si 12 role de sârmă din cupru, cauzând un prejudiciu de aproximativ de 22.000 de lei.
Prejudiciul cauzat a fost recuperat, iar cei doi tineri au fost reţinuţi de poliţişti pe bază de ordonanţă, urmând a fi prezentaţi magistraţilor Judecătoriei Arad cu propunere de arestare preventivă.

Read more
A SUSTRAS UN TELEFON MOBIL

A SUSTRAS UN TELEFON MOBIL

Local 29 septembrie 2015 0

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au identificat un bărbat, bănuit de furtul unui telefon mobil.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că la data de 26 septembrie a.c., bărbatul de 44 de ani, din judeţul Dolj, profitând de neatenţia victimei, ar fi sustras un telefon mobil de pe o masă, din incinta unui local situat pe Bulevardul Revoluţiei din Arad.

Prejudiciul cauzat a fost recuperat, pe numele celui în cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Read more