Gheorghe Falcă a fost ales vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal!
PoliticaUltimele stiri 27 septembrie 2021 0
Europarlamentarul Gheorghe Falcă a fost ales vicepreşedinte pentru Fonduri Europene şi Dezvoltare Regională în cadrul Partidului Naţional Liberal. Acesta a obţinut 1583 de voturi din partea delegaţilor care au fost prezenţi ieri la Consiliul Naţional al PNL de la Romexpo.
„Bătălia importantă pentru mine și partidul meu a fost în 2004, când, la 37 de ani, am ajuns primarul municipiului Arad, iar de atunci am ținut steagul valorilor creștin- liberale în care am crezut și cred astfel încât, în patru mandate, am reușit să modernizez un oraș și am primit confirmarea să ajung în poziția de eurodeputat. Putem spune că am crescut odată cu țara. Fac parte din generația decrețeilor, dar pentru noi revoluția a fost începutul unei noi vieți. Sunt omul care a ținut steagul în 16 decembrie în Timișoara, dar sunt și omul care a ținut steagul partidului în fiecare bătălie”, a declarat europarlamentarul Gheorghe Falcă.
Preşedintele PNL Arad a vorbit şi despre vizita preşedintelui Comisiei Europene de astăzi când se va semna Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă: „Putem spune că ne-am îndeplinit, noi, cei din Revoluția Română, obiectivele de țară: intrarea în NATO și UE. Astăzi avem o mare oportunitate să lucrăm la al treilea mare proiect de țară, modernizarea României. Prin modul în care a lucrat președintele României, putem spune că avem în cadrul financiar 2021-2027 50 de miliarde de euro, iar astăzi, în prezența președintei Ursula von der Leyen, premierul României, Florin Cîțu, va semna un proiect de 29 de miliarde. Dacă adăugăm și cele 10 miliarde din Programul Național de Investiții, putem spune că românii au la dispoziție, prin munca noastră, peste 90 de miliarde de euro. Militez pentru unitate în interiorul partidului, cu președintele României, și unitate cu românii”, a declarat preşedintele PNL Arad, europarlamentarul Gheorghe Falcă.
Read moreAproximativ 152.600 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 41.300 mijloace de transport (dintre care 15.600 automarfare) au efectuat formalităţile de control prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări în ultimele 24 de ore, informează miercuri IGPF.
Frontiera cu Ungaria, prin cele 11 puncte de trecere, a fost tranzitată de aproximativ 37.600 de persoane şi 17.200 de mijloace de transport (6.700 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 17.100 de persoane cu 7.700 mijloace de transport, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat, în ultimele 24 de ore, 58 de fapte ilegale (29 de infracţiuni şi 29 de contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.
Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 93.300 de lei.
Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 22.100 de lei.
În ultimele 24 de ore, nu s-a permis intrarea în ţară a 20 cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea nu s-a permis ieşirea a 23 de cetăţeni români din diferite motive legale. AGERPRES
Read more