News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

newsarad

Viceprimarul USL al comunei Târnova, Dorin Jiva, a făcut câteva precizări cu privire la situaţia tensionată din administraţia locală a comunei şi a organizaţiei locale USL. „Primul lucru pe care vreau să îl spun foarte clar este că susţin funcţionarea USL. Cred că USL, de la conducerea Guvernului şi până la ultima comună din ţară este o alianţă constituită în favoarea cetăţenilor. USL s-a născut pentru a pune capăt abuzurilor fostei guvernări, corupţiei care a sufocat ţara. Pentru asta am luptat anul trecut la alegeri, asta le-am promis şi cetăţenilor, atunci când aportul nostru, al celor de la PSD Târnova, a fost decisiv pentru câştigarea alegerilor locale, inclusiv pentru câştigarea funcţiei de primar. Susţin şi astăzi că USL trebuie să funcţioneze, şi la Târnova, în interesul cetăţenilor. Nu accept să fac figuraţie în administraţia locală, nu ascult orbeşte ordinele nimănui, nici pe cele ale primarului Farcaşiu, nu închid ochii atunci când cred că se fac greşeli, intenţionat sau nu” a spus Dorin Jiva.

Medierea situaţiei de la Târnova de către conducerea organizaţiei judeţene USL nu a impus subordonarea PSD în cadrul USL, ci a cerut din partea factorilor locali dialog. „Eu sunt primul interesat ca USL să funcţioneze la Târnova. Asta presupune o consultare în interiorul USL înainte de şedinţele de consiliu şi ajungerea la un acord, bazat pe dialog, argumente şi bună credinţă. Din păcate, nu a fost cazul în ultima perioadă, când primarul Farcaşiu a acţionat după bunul plac şi apoi a intenţionat să manipuleze opinia publică” a spus viceprimarul USL.

Dorin Jiva a dat câteva exemple de proiecte şi acţiuni ale administraţie locale cu care nu a fost de acord în ultima perioadă. „Nu m-am prezentat la şedinţa ordinară din decembrie, în care primarul intenţiona să majoreze taxele şi impozitele locale cu 20%, urmând să le majoreze şi în ianuarie cu 16%. După cum bine se ştie, USL susţine că taxele şi impozitele suportate de populaţie nu trebuie majorate în această perioadă de criză! Este motivul pentru care primarul Farcaşiu a negociat cu consilierul local PDL Pele Ioan din Drauţ să mă înlocuiască din funcţia de viceprimar. Astfel, USL era desfinţat la Târnova şi se constituia o majoritate PNL-PDL. Eu nu sunt de acord cu niciun fel de acte ilegale la primărie! Am să dau un singur exemplu, deşi pot fi mai multe. La reabilitarea şcolii din Chier, am avut o înţelegere cu consilierul PNL Grozescu Matei, constructorul care a executat lucrarea, şi ne-am înţeles la suma de aproximativ 20 000 de lei pentru manoperă. După finalizarea lucrărilor, am constatat că nu a fost alcătuită corect comisia de recepţie: figurau acolo fostul viceprimar, un fost consilier decedat şi alte persoane care nu mai sunt consilieri. Am înţeles apoi de ce. Suma din contract a ajuns la aproape 40 000 de lei, adică dublu. Când au văzut că mă interesez de acest caz, suma a scăzut la aproape jumătate. Am acte doveditoare pe care le pot prezenta oricând! Probabil că prin demersurile mele în favoarea cetăţenilor l-am deranjat pe primarul Farcaşiu” a spus viceprimarul Dorin Jiva.

Read more