News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Duminică, 22 iulie a.c., ora 15.00, efective din cadrul din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii comercializării ilegale de produse accizabile.
În acţiunea ce a avut loc la marginea localităţii Şiria din judeţul Arad, au fost depistate două persoane care se aflau într-un autoturism în care au fost găsite 800 pachete cu ţigări Viceroy timbrate necorespunzător, de provenienţă Ucraina.
Celor două persoane, Mihai Remus S., în vârstă de 32 de ani, din judeţul Maramureş şi Adrian Maricel R., în vârstă de 35 de ani din municipiul Bucureşti, le-au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru deţinere de produse accizabile înafara antrepozitului fiscal, faptă prevăzută şi pedepsită de Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.
Ţigările au fost ridicate în vederea confiscării şi predate Direcţiei Judeţene de Accize şi Operaţiuni Vamale Arad iar actele premergătoare au fost înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad pentru continuarea cercetărilor.
La două ore după eveniment, în localitatea Miniş, jandarmii au mai depistat o persoană în vârstă de 56 ani, Iuliana B., domiciliată in comuna Ghioroc, rudă a uneia dintre cele două persoane mai sus menţionate, care avea într-o sacoşă 46 pachete cu ţigări de aceeaşi marcă. Aceasta nu a putut justifica provenienţa ţigărilor. Ele au fost ridicate în vederea confiscării şi predate Direcţiei Judeţene de Accize şi Operaţiuni Vamale Arad, persoana în cauză fiind sancţionată cu 20.000 lei amendă.

Read more