News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

CRESTERE ALARMANTA A NUMARULUI DE IMBOLNAVIRI DE GRIPA PORCINA. OPT PERSOANE AU MURIT IN PRIMA SAPTAMANA DIN FEBRUARIE

Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) a comunicat că, în săptămâna 1 – 7 februarie, au fost înregistrate opt decese cauzate de virusului gripal AH1 şi a infecţiilor respiratorii severe.

În săptămâna 1 – 7 februarie, opt decese datorate virusului gripal AH1 şi a infecţiilor respiratorii severe. Acestea s-au înregistrat fie la vârste extreme (copil în vârstă de o lună), fie la persoane care aveau condiţii medicale pre-existente şi care nu erau vaccinate gripal, potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT).

Numărul total de decese cu virus AH1 este de nouă, potrivit CNSCBT, informează Mediafax.

Activitatea gripală evoluează cu intensitate medie, în focare locale (Bucureşti), dar sunt şi cazuri sporadice în unele judeţe, morbiditatea prin infecţii respiratorii acute fiind mai crescută decât în săptămâna precedentă, dar încadrându-se în intervalul aşteptat.

La nivel naţional, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă clinică neconfirmată, IACRS şi pneumonii) a fost de 91.127, cu 14.5% mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent, când au fost 106.551, şi cu 1.7% mai mare faţă de cel înregistrat în săptămâna precedentă (89.591).

Sursa: evz.ro

Read more