News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Trupa X-Style kids Arad a luat loculI la concursul "Bounce 2015" de la Satu Mare

La Casa de Cultură a Sindicatelor Satu Mare s-a desfăşurat sâmbătă cea de-a VII-a ediţie a Concursului de hip-hop şi b-boying “Bounce 2015”, eveniment organizat de Clubul Crazy Dancers în parteneriat cu Primăria Municipiului Satu Mare, Consiliul Local Satu Mare şi Centrul Cultural “G.M.Zamfirescu”. La această competiţie au participat sute de dansatori de la 57 de echipe, din localităţi precum Oradea, Arad, București, Cluj, Bistrița, Valea lui Mihai, Marghita, Satu Mare, Craiova, Botoșani, Timișoara și din Ungaria – Mateszalka.

Dansatorii din Satu Mare au obţinut trei premii la acest concurs, printre care două locuri II şi un loc III.

Astfel, la categoria solo fete, sub 7 ani, locul I i-a revenit lui Rianna Bir din Arad. La categoria 7-11 ani, locul I – Csekodi Larisa din Oradea; 12-17 ani, locul I – Iulia Ciurdărean din Bistriţa, iar +18 ani, locul III – Kajtar Beatrix din Satu Mare, în timp ce primul loc a fost câştigat de Ştefana Popa din Oradea. La categoria solo băieţi, 7 – 11 ani, locul I a fost obţinut de Tudor Petruţiu din Arad. La categoria 12-17 ani, locul I – Denis Ozcan din Botoşani, iar la categoria +18 ani, Mohamed Irksousi din Timişoara. La secţiunea duo 7-11 ani, locul I – Larisa Csegodi şi Ruxandra Todoran din Oradea, la 12-17 ani, locul I – Iulia Ciurdărean şi Mara Mare din Bistriţa, iar la +18 ani, locul I – Patricia Teuşdea şi Ştefana Popa din Oradea.

La secţiunea hip hop crew au fost obţinute următoarele premii: sub 11 ani, locul I – X-Style Kids din Arad; 12-17 ani, locul I – Reborn Flavours din Bistriţa, la categoria 18-29 ani, locul II a fost obţinut de sătmărenii de la Crazy Dancers, iar pe primul loc s-au situat cei de la Unique din Oradea.

Anul acesta s-a introdus şi categoria + 30 de ani, unde pe locul II s-au clasat Crazy Zoom din Satu Mare, iar locul I a fost obţinut de Aristo Cats din Cluj. Cel mai aşteptat moment al serii a fost desemnarea câştigătorului, la crew vârstă mixtă, locul I fiind obţinut de cei de la New Generation din Arad.

La secţiunea de breakdance sau b-boying, au concurat şapte trupe în format battle showcase şi care trebuiau să impresioneze juriul pentru a ajunge în finală. În cele din urmă, locul I le-a revenit celor de la Jump In din Cluj, pe doi s-au clasat cei de la Elit Crew din Arad, iar podiumul a fost completat de Cypher munkeez din Oradea.

Sursa: voceatransilvaniei.ro

Read more