News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Adrian Todor : „Aradul pierde milioane de euro din cauza administrației PNL și a firmelor de casă“ Adrian Todor : „Aradul pierde milioane de euro din cauza administrației PNL și a firmelor de casă“

Viceprimarul Călin Bibarț a lansat o serie de acuzații mincinoase, săptămâna trecută, susținând că CNI nu mai alocă cele 2,5 milioane de euro pentru stadionul UTA, Primăria fiind nevoită să realizeze gazonul din fonduri proprii. În realitate, firma de casă a PNL, Tehnodomus, nu a finalizat lucrările la stadion, iar Primăria Arad nu a predat stadionul la CNI, pentru a efectua aceste lucrări.

„Constatăm încă o dată că domnul Bibarț, ca și mulți alți liberali care conduc județul și municipiul Arad, ori nu se pricep la administrație, ori mint cu nerușinare cetățenii, când afirmă că s-au pierdut banii de la CNI pentru stadionul UTA. În realitate, liberalii încearcă să acopere incompetența firmei de casă, Tehnodomus, care nu reușește să finalizeze lucrările la stadionul UTA, astfel încât acesta să fie predat Companiei Naționale de Investiții, care urma să realizeze gazonul și celelalte investiții promise, banii existând în continuare în bugetul CNI. Numai că mai marii Primăriei Arad, ca să acopere întârzierile celor de la Tehnodomus, au preferat să cheltuie bani din bugetul local pentru a realiza gazonul.

Mai citeste si:  FLAVIUS MADUTA: "MAJORAREA SALARIILOR DIN INVATAMANT, O PROMISIUNE ONORATA!"

Este mai mult decât dubioasă grija pe care o poartă Gheorghe Falcă sau Călin Bibarț acestei firme Tehnodomus, cunoscută ca o firmă abonată la contracte cu administrațiile PNL din județul Arad. Această firmă își bate joc de toate investițiile guvernamentale, începând cu pasajul de la CET, unde nu mai lucrează de două luni fără nicio explicație plauzibilă, continuând cu bazinul de polo, realizat cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării, care trebuia dat în folosință de doi ani, și terminând acum cu stadionul UTA, unde pierdem bani guvernamentali, din cauza acestei firme care lucrează în ritm de melc.

Văzând intervențiile publice ale celor de la PNL Arad, care dau vina pe oricine și orice, mai puțin pe Tehnodomus, pentru investițiile blocate din municipiu, nu pot să nu mă întreb, oare câți bani primesc liberalii arădeni pentru a închide ochii la toate aceste nereguli ? Poate ne răspunde viceprimarul Bibarț, unul dintre cei mai vajnici apărători ai unei firme care își bate joc nu numai de investițiile guvernamentale, ci și de arădeni “, declară deputatul PSD Arad Adrian Todor.

Mai citeste si:  Atenționare de vreme rece pe întreg cuprinsul țării

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *