News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

AU APARUT CONTRACEPTIVELE PENTRU BARBATI. CUM SE ADMINISTREAZA

Pilula contraceptivă pentru bărbați pare a fi tot mai aproape de realitate. Aceasta va fi disponibilă pe piață în mai puțin de trei ani, potrivit mirror.co.uk.

Metoda contraceptivă va revoluționa piața medicamentelor, după ce cercetătorii au reușit să găsească o metodă eficientă de a preveni sarcinile nedorite.

Încercările lor se vor concretiza în sfârșit după 40 de ani de cercetări. Pilula contraceptivă pentru bărbați va consta de fapt în injectarea pe scrot a unui gel sintetic care va ”ucide” spermatozoizii eliberați prin ejaculare.

Tratamentul, descoperit de o echipă de specialiști din San Francisco, este non-hormonal și va fi la fel de eficient ca o vasectomie, fără a pune însă în pericol fertilitatea.

Valsagel va fi disponibil pe piață începând cu anul 2017.

Sursa: realitatea.net

 

Read more
LOGAN, DUSTER SI SANDERO, IN TOPUL CELOR MAI BINE VANDUTE MASINI IN RUSIA

Logan, Duster și Sandero s-au situat, în august, în topul celor mai bine vândute 25 de modele în Rusia, conform datelor publicate de Association of European Businesses (AEB), însă livrările de autoturisme și vehicule comerciale au înregistrat un declin de 19,4%, transmite Reuters.

Luna trecută, pe primul loc în topul celor mai bine vândute mașini în Rusia s-a situat modelul Solaris, de la Hyundai (cu 10.581 de unități), urmat de Lada Granta (cu 9.070 de unități), fabricat de AvtoVAZ. Pe locurile patru și cinci se aflau Duster și Logan, cu 3.654 de unități, și, respectiv, 3.496 de vehicule, în timp ce locul 11 a fost ocupat de Sandero, cu 2.452 de vehicule.

Duster, Logan și Sandero sunt fabricate de Renault.

Vânzările de mașini și vehicule comerciale ușoare au scăzut în luna august cu 19,4% pe piața rusă, a opta lună de declin, pe fondul problemelor cu care se confruntă economia și a deprecierii rublei, a anunțat Association of European Businesses. În iulie, s-a înregistrat un recul de 27,5%. Luna trecută, au fost vândute în Rusia 138.670 mașini și vehicule comerciale ușoare, față de 172.018 în august 2014.

În perioada ianuarie — august 2015, vânzările de mașini și vehicule comerciale ușoare au scăzut cu 33,5%, la 1,05 milioane de vehicule.

În primele opt luni din acest an, în topul celor mai bine vândute 25 de mașini în Rusia s-a situat Lada Granta (cu 81.748 unități), fabricat de AvtoVAZ, urmat de modelul Solaris de la Hyundai (cu 74.534 unități). Pe locurile patru și șase se află Logan și Duster, cu 427.702 unități, și, respectiv, 26.834 de vehicule, în timp ce locul 13 a fost ocupat de Sandero, cu 18.927 vehicule.

Piața auto din Rusia trece prin momente dificile și va înregistra anul acesta un declin al vânzărilor de 30%, a avertizat recent Marcus Osegowitsch, șeful subsidiarei ruse a Volkswagen (VW).

‘Previziunile Association of European Businesses (AEB) privind o scădere de 25% a livrărilor pe piața rusă sunt optimiste. Va fi mult mai rău. În primele cinci luni ale anului, s-a înregistrat un recul de 38-40%, dar acest ritm nu va continua, iar declinul anual va fi în jur de 30%’, a afirmat Osegowitsch.

Livrările auto s-ar putea contracta anul acesta cu 25%, la 1,89 milioane de unități, după un declin de 10% în 2014, conform estimărilor AEB. Declinul economiei și deprecierea rublei au determinat producătorii auto să-și reducă producția, să ofere reduceri sau să scadă prețurile.

Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit în opt ani un jucător de notorietate pe piața auto europeană.

Sursa: agerpres.ro

Read more
RADU VALCAN SI ADELA POPESCU, PARINTI? AU PLECAT DOI SI S-AU INTORS TREI DIN LUNA DE MIERE?

Radu Vâlcan şi Adela Popescu, părinţi? Prezentatorul emisiunii „Burlăciţa” şi proaspăta lui nevastă au revenit din luna de miere, unde s-au relaxat şi s-au bucurat de primele lor zile ca soţ şi soţie.

Radu Vâlcan a revenit din luna de miere cu forţe proaspete şi pregătit pentru emisiunea „Burlăciţa”, unde va fi prezentator. Actorul a spus că oficializarea relaţiei este un plus pentru relaţia lor, care durează de 5 ani.

„Nu este nicio diferenţă. Noi suntem împreună de mulţi ani. Cred că de 5 ani. Sincer, nu ştiu când e aniversarea noastră. Această căsătorie nu face decât să ne împlinească şi mai mult şi să aducă un plus în viaţa şi în relaţia noastră”,
a declarat Radu Vâlcan la Antena 1.

Întrebat despre când vor deveni părinţi, Radu Vâlcan a răspuns: „Abia ne-am întors din luna de miere. Aşteptăm să mai treacă timpul, să ne bucurăm de momentele astea frumoase. Important e să fim sănătoşi. Am fost la New York în luna de miere. Pentru noi este un oraş frumos. Este oraşul nostru preferat”.

Adela Popescu şi Radu Vâlcan sunt împreună de mai bine de 5 ani. Cei doi s-au cunoscut şi îndrăgostit pe platoul de filmare.

Sursa: spynews.ro

Read more
TONI GREBLA, TRIMIS IN JUDECATA

Fostul judecător al Curții Constituționale Toni Greblă a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), informează un comunicat DNA transmis miercuri AGERPRES.

Potrivit sursei citate, Greblă este acuzat de trafic de influență (trei infracțiuni) din care una în formă continuată, efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția în scopul obținerii pentru sine și pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, constituirea unui grup infracțional organizat și fals în declarații în formă continuată (13 acte materiale).

De asemenea, procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a lui Bîrcină Ion, administrator al mai multor societăți comerciale, Prundianu Mihai, administrator al unei societăți comerciale, Grecu Gheorghe și Dolghi Victor, cetățean din Republica Moldova.

În ceea ce-i privește pe Bîrcină Ion, acesta este acuzat de cumpărare de influență și constituirea unui grup infracțional organizat, Prundianu Mihai e acuzat de cumpărare de influență, Grecu Gheorghe de complicitate la infracțiunea de efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția în scopul obținerii pentru sine și pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite și spălare de bani, iar Dolghi Victor de constituirea unui grup infracțional organizat.

În rechizitoriu, procurorii au reținut că în perioada 2010 — 2015, Greblă Toni, aflat în exercitarea funcției de senator în Parlamentul României (2010 — 2013) și, ulterior, judecător la Curtea Constituțională (2013 — 2015), a pretins și primit de la omul de afaceri Bîrcină Ion, cu titlu de foloase necuvenite, folosința gratuită, service-ul și asigurarea pentru autoturismul marca BMW Seria 5, în echivalent de 56.070 euro.

De asemenea, fostul senator ar fi primit, în aceeași perioadă, folosința gratuită a unui post telefonic înregistrat pe o firmă, în cuantum de 24.648,11 lei; în 02.11.2011, suma de 1.200 lei; în octombrie 2012, materiale electorale pentru campania electorală privind alegerile parlamentare pentru lipirea a 20.000 de afișe și alte materiale electorale, în cuantum total de 8.973,34 lei.

În schimbul acestora, potrivit procurorilor, Greblă i-a promis lui Bîrcină că va interveni și va determina funcționari publici — din cadrul societăților și companiilor naționale cu capital de stat, ministere, autorități publice centrale și locale — să îndeplinească și să urgenteze realizarea unor acte ce intrau în atribuțiile de serviciu ale acestora, astfel încât firmele controlate de Bîrcină Ion (cu interese în domenii de activitate diversă — energie, transport fier vechi ș.a.) să obțină contracte comerciale sau alt tip de facilități comerciale.

Potrivit DNA, în perioada 2008 — 2012, punctual în legătură cu campaniile electorale din 2008 și 2012, Greblă a primit foloase electorale necuvenite în cuantum total de 100.000 euro (câte 50.000 de euro per campanie) de la Bîrcină Ion, în schimbul promisiunii de a interveni și determina diferiți funcționari publici să urgenteze realizarea unor acte ce intrau în atribuțiile acestora de serviciu în folosul firmelor controlate de Bîrcină.

Totodată, în perioada 2009 — 2015, în calitate de senator (2008 — 2013) și ulterior judecător de Curte Constituțională (decembrie 2013 — 2015), Toni Greblă a pretins și primit, direct și indirect, de la cumpărătorul de influență Prundianu Mihai mai multe foloase necuvenite în cuantum total de 481.276,42 lei, din care: — 360.269,42 lei reprezentând investiții în curs consemnate în lista activelor unei societăți comerciale (un tractor cu remorcă și marfă aflată în custodie, respectiv contravaloarea a 80 de struți, materiale de tip tâmplărie PVC și alte materiale de construcție pentru reabilitarea clădirilor unei ferme din județul Gorj); — 121.007 lei reprezentând cheltuielile salariale pentru un număr de șase angajați în perioada 2011 — 2015, pe firmă Camera de Comerț și Industrie România — Japonia (care lucrau în realitate la fermă din Buduhala — Telești).

În schimb, Greblă Toni a promis că va interveni și determina diferiți funcționari publici din cadrul companiilor și societăților naționale, respectiv autorități publice centrale și locale, în folosul firmelor controlate de Prundianu, cu interese în domeniul energiei.

Procurorii mai arată că în perioada 2010 — 2015, Greblă a efectuat activități specifice calităților de asociat (perceperea de dividende), administrator (reprezentarea societății) și director general (operațiuni financiare ca acte de comerț), încălcând dispozițiile legale privind incompatibilitățile aplicabile judecătorilor de la Curtea Constituțională și senatorilor.

”Începând cu luna august 2014, inculpatul Greblă Toni a constituit un grup infracțional organizat împreună cu inculpații Bîrcină Ion și Dolghi Victor, având drept scop crearea unui mecanism de eludare a obligațiilor față de statul român în activitatea comercială de export produse alimentare către Federația Rusă prin interpunerea Turciei (stat care nu avea impuse sancțiuni economice de export, așa cum avea Uniunea Europeană din partea Federației Ruse pentru exportul de produse agro-alimentare). Acest mecanism avea ca premisă folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor de transport și comerciale falsificate (în sensul ascunderii provenienței reale a bunurilor — țară din Uniunea Europeană)”, se mai arată în comunicatul DNA.

În perioada 2008-2015, Greblă Toni a omis să declare ”în cele 13 declarații de avere” faptul că a dobândit de la o rudă, printr-un contract de donație, un teren în suprafață de 10.000 mp, situat în extravilanul com. Telești, jud. Gorj.

Potrivit DNA, în perioada 2010 — 2015, Grecu Gheorghe a înlesnit și l-a ajutat pe Toni Greblă în efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția.

”Concret, acesta a acceptat să acționeze în mod ocultat și disimulat în sensul asumării, în mod nereal, a calității de proprietar al fermei, efectuând pentru Greblă Toni diferite acte de gestionare și administrare a fermei, inclusiv operațiuni financiare ca acte de comerț (negocieri, contracte ș.a.). Aceasta, în condițiile în care Grecu Gheorghe cunoștea care erau sursele de finanțare și cine era proprietarul fermei situate în extravilanul comunei Telești, jud. Gorj, respectiv Greblă Toni. În perioada respectivă, Grecu Gheorghe a obținut ca folos propriu, din activitatea prestată, contravaloarea veniturilor salariale, în cuantum total de 34.335 lei. Aceste beneficii salariale necuvenite au fost plătite de inculpatul Prundianu Mihai prin Asociația Camera de Comerț și Industrie România — Japonia”, se mai arată în comunicatul DNA.

Procurorii mai susțin că acțiunile lui Grecu au avut drept scop atât mascarea existenței situației de incompatibilitate în care se afla senatorul/ judecătorul Toni Greblă, cât și facilitatea obținerii, de către acesta din urmă, a foloaselor necuvenite provenind din administrarea fermei respective.

”Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză asupra bunurilor aparținând inculpaților Greblă Toni, Bîrcină Ion și Grecu Gheroghe. Se dispune disjungerea cauzei față de suspecții Bîrcină Ion, Hăhăianu Horia, pentru celelalte infracțiuni în legătură cu care s-a început urmărirea penală. De asemenea, se va disjunge cauza în vederea continuării cercetărilor față de suspecții Iancu Iulian și Șova Lucian, ambii deputați cu funcție de conducere în partid”, se precizează în comunicatul DNA.

Sursa: agerpres.ro

Read more
TRAIAN IGAS:”IN PROBLEMATICA MIGRATIEI, ROMANIA TREBUIE SA VORBEASCA PE O SINGURA VOCE”

Senatorul Constantin Traian Igaș a participat astăzi, 8 septembrie, la dezbaterea organizată la Parlamentul României pe problematica migrației. La această dezbatere au fost invitați reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Afacerilor Externe, consilierul prezidențial Leonard Orban. Dezbaterea a avut ca participanți membrii Comisiilor pentru politică externă, pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, pentru afaceri europene din Senat și Camera Deputaților.

Problematica migrației tinde să ia o amploare care poate periclita stabilitatea proiectului european. Iar România, fiind al doilea stat ca graniță externă a UE, are datoria să susțină o singură poziție oficială, cât mai armonizată și inechivocă. Este momentul în care interesele țării noastre să fie puse pe masă. Suntem un partener care se  achită onorabil și corect de obligațiile asumate, de aceea acum e cazul să fim riguroși față de interesul nostru, acela de a adera la Spațiul Schengen. Este cazul să ni se facă un act de dreptate din partea partenerului european și trebuie spus că am făcut eforturi extraordinare pentru a ni se accepta aderarea parțială, pe frontierele aeriene, într-o primă etapă” declară senatorul Constantin Traian Igaș.

Secretarul de Stat din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, George Ciamba, a specificat faptul că nu există o propunere oficială a României cu privire la numărul de migranți pe care îl putem primi și integra. De asemenea, acesta a specificat că nu există o formulă care să ne impună mai mult decât putem primi. Consilierul prezidențial Leonard Orban a menționat că poziția exprimată de România în cadrul celor trei reuniuni succesive ale Consiliului European este una fermă și nemodificată: pe de o parte, nevoia de solidaritate față de statele membre iar pe de altă parte, respectarea capacităților reale ale României de a primi și integra migranți.

Angajamentele politice nu pot fi luate fără să avem în vedere capacitățile României de preluare și integrare a migranților, ori se știe că la capitolul integrare nu suntem foarte pregătiți pentru că ne-am confruntat foarte puțin cu problema integrării migranților. De aceea pledez pentru o poziție unitară la capitolul cifre, obligații asumate și punct de vedere pe aderarea la Schengen” este de părere fostul ministru de interne, Constantin Traian Igaș.

Read more
NECAZURILE SE TIN LANT DE ADRIANA  BAHMUTEANU! O NOUA NENOROCIRE S-A ABATUT PE CAPUL EI: „NU MA SIMT BINE”

Necazurile se ţin lanţ de Adriana Bahmuţeanu! O nouă nenorocire s-a abătut pe capul îndrăgitei prezentatoare „Necenzurat”.

Adriana Bahmuţeanu trece prin momente cumplite, din cauza unui nou necaz care s-a abătut asupra ei. Prezentatoarea emisiunii „Necenzurat” a dezvăluit că, luni seara, şi-a pierdut căţelul în Parcul Cişmigiu.

Bahmu a făcut apel la oameni şi i-a rugat să o ajute să-şi găsească patrupedul: „Nu mă simt bine. Am venit cu un taximetrist care m-a vâjâit foarte tare. Mi-am pierdut căţelul. Nu am dormit toată noaptea. Un bichon alb, cu nasul roz şi picioarele ca Charlie Chaplin. E un câine bătrân, care are nevoie de îngrijiri speciale. Îl cheamă Bijoux. A dispărut din Parcul Cişmigiu. Vreau să merg să punem afişe prin parc şi să-l căutăm”.

Sursa: spynews.ro

Read more
SCANDAL LA ARBORAREA DRAPELULUI LA PRIMARIA SF. GHEORGHE
Veteranii români nu au fost lăsaţi, marţi, să arboreze steagul românesc pe Primăria din Sfântu Gheorghe.
Unul dintre veteranii prezenţi acolo a spus că, în acest caz, va face „cerere la Dumnezeu”.
Veteranii români răniţi în teatrele de operaţiuni din ultimii ani participă în aceste zile la o ştafetă istorică. Este vorba despre recrearea modului în care a fost eliberat Ardealul în 1944 de sub ocupaţia străină.

Ştafetele vor străbate 20 de oraşe din Transilvania şi vor ridica drapelul românesc pe clădirile simbolice ale localităţilor.
Primul oraş este Sfântu Gheorghe, acolo unde Primăria a încercat în mai multe rânduri să împiedice arborarea drapelului.
Sursa: antena3.ro
Read more
OANA ROMAN, MESAJ EMOTIONANT PENTRU FIICA EI, MARIA ISABELA: „LA MULTI ANI, COPIL MINUNAT!”

Astăzi sărbătorim Naşterea Maicii Domnului, iar Oana Roman i-a scris un mesaj emoţionant fetiţei sale, Maria Isabela.

Oana Roman este mai fericită ca niciodată de când soţul ei, Marius Elisei s-a întors în ţară. Vedeta petrece momente minunate alături de familia ei, iar astăzi are un motiv de a sărbători.

Micuţa ei a fost numită după numele Maicii Domnului, iar Oana Roman a scris pe Facebook: „La mulţi ani, Maria Isabela! La mulţi ani copil minunat! Să trăieşti mulţi ani norocoşi şi sănătoși! Mami şi tati te iubesc infinit! La mulţi ani tuturor Mariilor!”.

Oana Roman şi Marius Elisei s-au căsătorit în 2014, an în care au devenit şi părinţi.

Sursa: spynews.ro

Read more
PRIMARUL TIMISOAREI, NICOLAE ROBU, AUDIAT INTR-UN CAZ DE ABUZ IN SERVICIU

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, este audiat marţi, de poliţişti, într-un caz de abuz.

De asemenea, alţi şefi din primărie au fost chemaţi în faţa anchetatorilor, pentru a da lămuriri în această cauză.
Potrivit presei locale, Robu este audiat într-un dosar în care se anchetează modul în care s-a realizat recepționarea proiectului Incuboxx realizat din fonduri europene.
Din primele informații investigația este legată de recepția lucrării. Mai precis, anchetatorii vor să stabilească de ce a fost semnat procesul de recepție a lucrărilor în condițiile în care instalația de răcire a clădirii de sticlă nu funcționează, scrie Pressalert.ro.
Sursa: antena3.ro
Read more
DOI CETATENI SIRIENI CU DOCUMENTE FALSE, CALAUZITI DE UN CETATEAN GREC, DEPISTATI LA GRANITA

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nadlac- Nagylak – I.T.P.F. Oradea au depistat doi cetăţeni sirieni (un bărbat şi o femeie), care au încercat să treacă ilegal frontiera, folosindu-se de cărţi de identitate greceşti false, fiind călăuziţi de un cetăţean grec, cu intenţia de a ajunge în Germania.

 

În data de 07.09.2015, ora 09.45 la Punctul de Trecere a Frontierei Nadlac- Nagylak – I.T.P.F. Oradea, s-au prezentat pentru a ieşi din ţară, ca pasageri într-un autoturism marca Kia, condus de un cetăţean grec, două persoane (un bărbat şi o femeie) care s-au legitimat cu cărţi de identitate greceşti.

La controlul specific, poliţiştii de frontieră au sesizat că documentele prezentate de către cele două persoane nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, motiv pentru care acestea, împreună cu şoferul, au fost conduse la sediul poliţiei de frontieră pentru cercetări.

În urma verificărilor efectuate, a rezultat faptul că persoanele în cauză sunt cetăţeni sirieni, în vârstă de 26, respectiv 34 de ani. Aceştia au declarat că intenţionau să ajungă în Germania şi pentru că nu deţineau documente legale, au obţinut documentele false de la o persoană a cărei identitate nu o cunosc, în schimbul sumei de 100 euro fiecare, apoi au apelat la sprijinul cetăţeanului grec, care s-a oferit să-i transporte până la destinaţie.

Poliţiştii de frontieră arădeni au întocmit cetăţenilor sirieni lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals privind identitatea şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar şoferului, cetăţeanul grec S. Georgios, în vârstă de 70 ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Read more