News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Festivalul Vinului, ediția 2019, va avea loc în perioada 1 – 3 noiembrie

Festivalul Vinului, ediția 2019, va avea loc în perioada 1 – 3 noiembrie, în Parcul Pădurice și în parcarea Casei de Cultură a Sindicatelor, unde, pe lângă degustări de vinuri și produse specifice unei astfel de sărbători va fi prezentat și un program artistic divers, cu multă muzică de petrecere și muzică ușoară.

Ediția din acest an a Festivalul Vinului de la Arad are ca scop, pe lângă oferirea a trei zile de distracție și voie bună și promovarea producătorilor de vin din județul Arad dar și promovarea Aradului ca destinație turistică, în special a zonelor unde se poate practica turismul viticol.

Până acum, organizatorii, Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad, au confirmat prezența producătorilor Elite Wine (Șiria), Enoris (Cluj), Cramele Miniș (Mâsca, județul Arad), Wine Reprezentative (Miniș), Wine Princess (Miniș), Ando Wine Concept (jud. Arad), Kaiser Wein (Pâncota), Cramele Canea Mihai (jud. Satu Mare) care vor oferi pentru degustare și vânzare vinuri albe și roșii, dar și must.

Pe lângă vinuri, participanții la festival vor mai putea să deguste o gamă diversă de brânzeturi dar și produse tradiționale din județul Arad.

Totodată, în cele trei zile ale festivalului vor fi organizate spectacole artistice cu muzică de petrecere, muzică lăutărească, muzică ușoară, invitații speciali fiind Geta Burlacu, Nightloosers, Dirty Sleepers, Cargo, Lavinia Răducanu și Gabi Muzicaș și Irina Rimes.

 

 

Programul concertelor la Festivalul Vinului:

Vineri, 1 noiembrie 2019

Orele 18.00 – 22.00

Old Lady’S Band, Jazzy Bit, Amalia Gaiță

Geta Burlacu

Nightloosers

 

Sâmbătă, 2 noiembrie 2019

Orele 18.00 – 22.00

Arthur in Neverland

Mario Band

RUA

Dirty Slipers

Cargo

 

Duminică, 3 noiembrie 2019

18.00 – 22.00

Nova Band, Fantazia, Progresiv A

Lavinia Răducanu și Gabi Muzicaș

Irina Rimes

Read more
USR – partidul liderilor racolaţi ca agenţi sub acoperire. Legătura dintre Dan Barna și serviciile secrete

După dezvăluirile RISE-Project în legătură cu afacerile lui Dan Barna, care implicau presupuse fraude cu fonduri europene pentru care s-au deschis dosare atât la DLAF, cât și la DNA, o nouă investigație jurnalistică incendiară aruncă în aer scena politică! S-a găsit veriga lipsă care face conexiunea între Dan Barna, prezidențiabilul USR-PLUS, și serviciile secrete.

Dan Barna și serviciile secrete – de unde a apărut pepiniera USR

Conform unei investigaţii jurnalistice ZIUAnews, ELSA România (Asociația Europeană a Studenților la Drept), al cărei vicepreședinte a fost Dan Barna, a fost supervizată de SRI-ul condus de Virgil Măgureanu.

USR ar fi fost fabricat pe structura ELSA România, care și-ar trage rădăcinile dintr-o construcție supervizată de SRI-ul condus de Virgil Măgureanu, dar și sub oblăduirea SIE, o bună parte din timp condus de Ioan Talpeș.

USR este în fond o invenţie a securiştilor si alături de PLUS, formaţiunea lui Dacian Ciolos (nepotul „Vulpii” Virgil Ardelean, fostul sef de la „Doi şi un sfert”) a vechilor securişti, se doreste confiscarea mediului politic şi a jocurilor pentru puterea politică din România.

Sub o explozie de migrație a studentilor români în occident (fie ca studenți cu burse, fie ca absolvenți care găsesc de muncă la marile companii multinaționale) serviciile secrete românești SRI și SIE infestează în perioada 1991- 2001 piaţa occidentală.

USR împins în faţă de SRI

De asemenea, potrivit doamnei Alina Mungiu Pippidi, USR a fost ajutat de SRI în campania electorală din 2016. Firme și organe de presă, despre care distinsa doamnă spune că sunt controlate direct sau indirect de serviciile secrete, au sprijinit USR. SRI ar fi făcut o înțelegere cu USR, oferind sprijin în presă (mai ales în presa electronică) în schimbul subordonării partidului unor interese netransparente.

Problema numărul unu a USR e infiltrarea. Chiar dacă USR nu e unicul partid infiltrat, el era partidul alternativă, așa zis anti-sistem. Cum de s-a ajuns ca partidul antisistem să nu aibă curaj să deschidă gura pe nici un subiect legat de Sistem ?

 

(Comandat de Partidul Social Democrat-PSD, CUI mandatar financiar coordonator: 31190008)

Read more
Părintele Constantin Necula a conferenţiat la Lipova

Luni, 28 octombrie 2019, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, în Sala de evenimente din Băile Lipova, a avut loc conferinţa cu titlul ,,Cum mai este posibilă credinţa astăzi!?”, susţinută de către Părintele Profesor Constantin Necula de la Facultatea de Teologie din Sibiu.

Sala s-a dovedit a fi neîncăpătoare, sute de oameni din toată eparhia, de toate vârstele, au venit să îl asculte pe unul dintre cei mai iubiți preoți ortodocși din România.

Prezentarea părintelui profesor în fața celor prezenţi la acest eveniment de suflet, a fost făcută de Părintele Iustin Popovici, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Aradului.

După aceasta, Părintele Constantin Necula a susținut prelegerea pregătită,  abordând teme cu temei scripturistic şi patristic, diverse din viața pastorală și istorică a Bisericii, problemele lumii contemporane și în special a tinerilor.

În cea de-a doua parte a întâlnirii Părintele Constantin Necula a răspuns la numeroasele întrebări venite din partea publicului.

La final, părintele consilier i-a mulțumit Părintelui profesor în numele ierarhilor locului, a preoţilor, a oficialităților și a credincioșilor prezenți, precum şi tuturor organizatorilor implicaţi în desfăşurarea acestui eveniment de suflet.

Evenimentul a fost organizat de Parohia Ortodoxă Română Lipova în colaborare cu Arhiepiscopia Aradului.

***

Părintele Constantin Necula este Doctor în Teologie și conferenţiar universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” a Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu. Este autor de cărți de predici, de studii și articole de specialitate, dar și de cărți pentru copii și tineret. A participat la numeroase conferințe în țară și în străinătate, precum și la emisiuni de radio și de televiziune.

În Arhiepiscopia Aradului Părintele Constantin Necula a conferențiat de nenumărate ori.

Andrei Dimitriu

Masterand

Read more
Un șofer este căutat după ce a lovit cu mașina un arădean și a fugit de la fața locului

Luni seara, in jurul orei 18 :50  a avut loc un accident la intersectia strazilor General Vasile Milea cu I.C. Bratianu.

Pietonul care a fost accidentat dorea sa travereze strada, pe trecerea de pietoni, moment in care a fost acrosat de catre un autoturism. In urma acestui eveniment rutier, pietonul a suferit rani usoare dar soferul a parasit locul accidentului. Acum, politistii incearca sa gaseasca vinovatul, efectueaza cercetari pentru a-l identifica.

Pe data de 28 octombrie 2018, in jurul orei 18 :50, un vehicul se deplasa pe strada General Vasile Milea, din directia strazii Nicolae Grigorescu spre strada Traian Mosoiu si la intersectia cu strada I.C. Bratianu a efectuat un viraj la stanga, moment in care nu a acordat prioritate de trecere unui pieton, pe care l-a acrosat cu partea stanga fata.

Pietonul, un barbat in varsta de 34 ani,originar din Arad, era angajat in traversarea strazii pe trecerea pentru pietoni marcata si semnalizata in mod corespunzator.

In urma accidentului a rezultat ranirea usoara a pietonului. Dupa evenimentul rutier, conducatorul auto a parasit locul accidentului fara sa aiba incuviintarea organelor de politie, fiind efectuate verificari pentru identificarea acestuia si tragere la raspundere.

In plus, politistiii aradeni au cautat timp de patru zile un un sofer care pe data de 25 octombrie a lovit o fetita, tot pe o trecere de pietoni.

In ziua respectiva, in jurul orei 8, un autoturism s-a deplasat pe strada Voinicilor, din directia strazii Renasterii inspre Bd. Nicolae Titulescu, iar la trecerea de pietoni situata in zona pasajului CFR a surprins si accidentat usor o minora in vasrta de 11 ani, care in calitate de pieton traversa strada regulamentar, pe trecerea de pietoni. In urma evenimentului rutier, autoturismul a parasit locul faptei. Fetita accidentata nu a putut sa precizeze numarul de inmatriculare al masinii care a lovit-, culoarea sau marca, efectuandu-se o serie de verificări pentru stabilirea identitătii conducatorului auto in vederea tragerii acestuia la raspundere penala.

 

Dupa patru zile de cautari, soferul vinovat a fost gasit

In urma verificărilor efectuate de politisti, a fost identificat soferul vinovat de producerea accidentului a carei victima a fost o minoră de 11 ani. Este vorba despre un bărbat de 48 de ani,  originar din Arad.

In cauza sunt efectuate cercetari sub aspectul savarsirii infractiunilor de vatamare corporala din culpa si parasirea locului accidentului fara incuviintarea organelor de politie.

 

Read more
De la 1 noiembrie se trece la cauciucurile de iarnă!

Șoferii care circulă pe drumuri cu zăpadă, gheață sau polei trebuie să aibă montate la mașină anvelope de iarnă. Dacă circulă fără astfel de anvelope, pe asemenea drumuri, șoferii pot primi amenzi de până la 2.900 de lei.

Pentru a face o alegere cât mai corectă în momentul în care vorbim despre acest gen de cauciucuri, vă prezentăm un ghid despre anvelopele de iarna și cât de multă siguranță ne oferă pe un carosabil alunecos.

„Legea cauciucurilor de iarnă” a intrat în vigoare în 2011, iar toți cei circula pe drumuri publice acoperite de zăpadă, gheață sau polei sunt obligați să aibă anvelope de iarnă. Chiar dacă drumul este uscat, se pot întâlni porţiuni unde există risc de formare a poleiului, de aceea, nu conduceți, chiar și pe distanţe scurte, dacă autovehiculul nu este echipat cu anvelope de iarnă.

Ele se identifică ușor, datorită prezenței pe laterale a literelor M și S, sub forma: „M+S”, „M.S.”, „MS” sau „M&S”, fără a include în această categorie anvelopele marcate numai cu inscripţia ,,all seasons”.

Prevederile legale în vigoare interzic circulaţia autovehiculelor, fără ca acestea să fie dotate cu anvelope de iarnă, pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, nefăcând referire la o anumită perioadă a anului.

Astfel, este sancţionată conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă, iar iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.

Amenda pentru fapta menţionată este prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni (de la 9 la 20 puncte-amendă, respectiv între 1.305 şi 2.900 de lei) și se va reține certificatul de înmatriculare/înregistrare al autoturismului, eliberându-se o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

Read more
ISU Arad avertizează: Renunțați la curățarea terenurilor prin incendiere!

Incendiile de vegetație se propagă și pun în pericol alte culturi, livezi de pomi fructiferi, locuințe.
Fumul generat de aceste incendii poate afecta grav traficul rutier!

În ultimele șapte zile subunitățile Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta „VASILE GOLDIS” Arad au intervenit pentru stingerea unui număr de 19 incendii de vegetație uscată și resturi vegetale cu suprafețe cuprinse între 50 mp și 3 ha.
Aceste intervenții presupun și din partea subunităților de intervenție un consum sporit de resurse, atât umane cât și materiale.

Read more
Meciul UTA-Viitorul e duminică, la TV

UTA nu va mai juca cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu sâmbătă, ci a doua zi, de la ora 14. Probabil, contează și parcursul bun al celor doua echipe, aflate pe locurile 2 și 4 în Liga a II-a.

Totodată, arădenii au aflat că vor disputa partida restanță din cadrul rundei a 6-a miercuri, 6 noiembrie, începând cu ora 17,45. Bineînțeles, confruntarea Universitatea – UTA, de pe „Cluj Arena” va fi transmisă și ea în direct de Digi Sport, Telekom Sport și Look TV.

În fine, la Pitești, meciul cu FC Argeș se joacă sâmbătă, 9 noiembrie, de la ora 15. Meciul e și el transmis în direct pe micile ecrane.

Read more
Prof.univ.dr Ioan Cuzman va susține o conferință la Biblioteca Județeană Arad

Seria de evenimente pe care Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol“ Arad le organizează continuă. Marți, 29 octombrie 2019, începând cu ora 13,00, la Sala Astra, prof.univ.dr Ioan Cuzman va susține conferința: „Citind prezentul, putem anticipa viitorul?“. Vorbitorul, un reputat specialist în economie, cu o practică îndelungată atât la catedră, dar mai ales în economia reală va încerca să provoace publicul să găsească câteva răspunsuri. Și asta pornind de la însăși întrebarea, provocatoare ce-i drept, a temei conferinței. Dar, aceasta va da naștere la altele, pornind tocmai de la realitățile social-economice din prezent. Așadar, împreună cu publicul, Ioan Cuzman va încerca să găsească câteva posibile direcții spre care ne vom îndrepta, anticipând unele provocări ale viitorului cum ar fi: creșterea demografică, problemele de alimentație și de sănătate, dar și preconizata dispariție, în următorele trei decenii a 1,2 miliarde de locuri de muncă mai puțin calificate. Desigur toate aceste analize vor fi făcute pornind de la datele de acum. Așadar, cei care vor fi prezenți vor avea parte de plăcerea unui „duel“ de idei savuros, dar poate vor pleca și cu câteva răspunsuri asupra vremurilor care vor veni. Și care, nici nu sunt atât de departe pe cât am fi tentați să credem.

Read more

Astăzi, 28 octombrie, Guvernul României a aprobat alocarea unor sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2019, pentru:

  • plata cheltuielilor curente și de capital în sectorul 4 al municipiul Bucureşti – 40 de milioane de lei;
  • finalizarea proiectului „Reabilitare, modernizare Școala Gimnazială <<Alexandru Moisi>> Moldova Nouă, Sala de sport și dependințe” din orașul Moldova Nouă (jud. Caraș-Severin) – 1 milion de lei;
  • reabilitarea și extinderea drumului de exploatare DE406 Măcin (jud. Tulcea) – 28,81 milioane de lei.

 

Read more
Cum a reușit Ioana Ginghină să slăbească 10 kilograme

Actrița Ioana Ginghină a explicat ce a determinat-o să slăbească. Vedeta a explicat și care este stilul de viață pe care l-a adoptat acum.

Actrița Ioana Ginghină arată din ce în ce mai bine. După separarea de actorul Alexandru Papadopol, vedeta a slăbit în jur de 10 kilograme, potrivit okmagazaine.ro.

Artista a explicat explicat că are un regim cât se poate de sănătos. “Eu mă simţeam bine şi înainte. Nici atunci nu eram vreo complexată. Am avut nişte probleme. Mi-am dorit să slăbesc. Nu mă simţeam rău, deci nu a fost o chestie: vreau să slăbesc acum! Eu mănânc sănătos ca să mă menţin tânără ,nu slabă. Încerc să nu mănânc zahăr, l-am eliminat aproape de tot, nu mănânc carne de doi ani, nu mai mănânc nici pâine, paste mai rar. Vinerea încerc să ţin detox, să beau numai lichide. Sunt mult mai bine, mult mai energică. Eu nu mă mai îngraş de sărbători. Sunt sarmale foarte bune cu nucă, cu hrişcă. Eu nu prea mai gătesc. Fetiţa mea mănâncă în oraş în timpul zilei, că vine la mine la birou, iar seara mai mâncăm acasă, o supă cremă, o mămăliguţă cu brânză. D-astea. Înainte găteam felul unu, felul doi. Acum nu mă mai încadrez la gătit”, a povestit Ioana Ginghină la Antena Stars, potrivit okmagazine.ro.

Sursa: libertatea.ro

Read more