News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Acțiuni ale polițiștilor arădeni pentru respectarea măsurilor de protecție Acțiuni ale polițiștilor arădeni pentru respectarea măsurilor de protecție
Please follow and like us:

În ziua de 21 octombrie 2020, sub autoritatea Instituției Prefectului Judeţului Arad, polițiștii arădeni, împreună cu polițiștii locali, au desfăşurat acţiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun. Scopul vizat de aceste acţiuni îl constituie prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2.

Au fost verificate 193  societăți comerciale, restaurante, terase, unităţi tip fastfood, hoteluri, pensiuni şi alte spaţii de cazare, parcuri și zone de agrement precum și 132 de mijloace de transport în comun.

Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 135 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 40.320 de lei, dintre care 16 sancțiuni contravenționale, în valoare de 8.500 de lei, de polițiștii locali. Două sancțiuni contravenționale, în valoare de 4.000 de lei, au fost aplicate operatorilor economici pentru organizarea de activități în spații pentru care au fost insitutite interdicții.

Recomandăm cetățenilor să respecte în continuare normele de igienă și de conduită sanitară, măsurile de distanțare fizică şi să poarte masca de protecţie, pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe cei din jur.

Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.