News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Al doilea volum al Trilogiei Constelaţii Al doilea volum al Trilogiei Constelaţii
Please follow and like us:
Pin Share

Fărâme de şoapte aduce în scenă o pereche de îndrăgostiţi aflaţi în taberele adverse ale unui război sângeros.

Jubilee Chase şi Flynn Cormac n-ar fi trebuit să se întâlnească niciodată.
Lee este căpitan şi face parte din forţele trimise pe Avon să-i supună pe coloniştii rebeli ai acestei planete terraformate.
Flynn conduce revolta împotriva corporaţiilor care nu şi-au respectat promisiunea de a transforma planetele ospitaliere în unele pe care se poate trăi.
Încercând cu disperare să-şi asigure un avantaj cât de mic într-un război nemilos, Flynn face singurul lucru care pare să aibă sens atunci când el şi Lee îşi încrucişează cărările: se întoarce la bază, luând-o prizonieră.
Dar în timp ce tovaraşii lui se pregătesc s-o execute pe această fată dură, cu nervi de oţel, Flynn face o altă alegere, care îl va schimba pentru totdeauna.

Lumea fantastică pe care o imaginează autoarele, talentul lor de a îmbina teme originale şi familiare, de a susţine două voci într-o poveste presărată cu romantism şi tensiune – toate promit, în a treia parte a trilogiei, o altă lume, o altă aventură şi, dacă avem noroc, un alt cuplu de îndrăgostiţi.” – Booklist

„Acest science-fiction accesibil ne oferă conflicte autentice, conspiraţii de tot felul şi o analiză surprinzătoare a noţiunii de vină.” – Kirkus Reviews

Nici nu-mi amintesc cum am ajuns la mine. Dar brusc mă pomenesc în camera mea, ameţită de gânduri, cu pielea înfiorată. Mă pregătesc de culcare cu destulă uşurinţă, având în sânge acest ritual după atâţia ani în care m-am simţit extrem de obosită la sfârşitul unei zile pentru a mai face şi altceva.
Nu trebuie să mă mai gândesc, nu trebuie să mai rămân în această stare teribilă în care simt cum adrenalina îmi pompează prin vene. Nu trebuie să mai rememorez cele întâmplate cu Flynn.
Nu trebuie să mă îndrăgostesc de un băiat care reprezintă toate lucrurile împotriva cărora am luptat de când aveam opt ani.
Dar pentru că nu mă pot opri să fac toate astea, măcar pot să nu-l mai ating vreodată.

Amie Kaufman şi Meagan Spooner sunt prietene vechi şi, ocazional, colege de cameră, călătorind în toată lumea (dar nu şi în spaţiu). Meagan, care este, de asemenea, autoarea trilogiei Skylark, locuieşte la Asheville, Carolina de Nord, în timp ce Amielocuieşte în Melbourne, Australia. Deşi le desparte o distanţă atât de mare, împărtăşesc aceleaşi pasiuni: epopeile spaţiale, călătoriile cu maşina şi gustările savuroase.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *