Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a efectuat în cursul anului 2011 plăţi către beneficiarii Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) în valoare de 1,56 miliarde de euro.
Din această sumă, 902 milioane de euro reprezintă plăţi pentru beneficiarii măsurilor de investiţii derulate de APDRP, iar restul plăţi efectuate către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură în baza măsurilor delegate.
Astfel, de la începutul derulării PNDR au fost plătiţi efectiv 3,35 miliarde de euro.
Pe lângă această sumă, România a absorbit şi 561 de milioane de euro, fonduri care reprezintă avansul acordat de Comisia Europeană în momentul demarării Programului Naţional de Dezvoltare Rurală.
Cumulând avansul şi plăţile efectuate, rezultă un total de aproximativ 4 miliarde de euro (3,91 miliarde de euro) fonduri atrase pentru România de către APDRP, ceea ce reprezintă un grad de absorbţie al fondurilor de peste 40% din totalul fondurilor disponibile pentru dezvoltare rurală.
Sfârşitul acestui an a însemnat un record al plăţilor efectuate de către APDRP, în luna decembrie fiind plătiţi 425,56 de milioane de euro.
”A fost încă un an de eforturi susţinute ale Agenţiei, ale personalului acesteia, dar să nu uităm şi eforturile beneficiarilor noştri. În ceea ce mă priveşte, voi continua să încurajez pe cei care vor să înceapă o investiţie prin fondurile de dezvoltare rurală, mai ales în contextul în care 2012 va fi ultimul an în care vor mai fi bani pentru multe dintre Măsurile de finanţare. Totodată, sunt convins că APDRP îşi va face mereu datoria şi va aduce banii atât de necesari pentru economia rurală a ţării”, a precizate Mihai Gavril Vădan, directorul general al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.
No comments so far.
Be first to leave comment below.