News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

Membrii Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Arad, alături de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al judeţului Arad s-au aflat sâmbătă în oraşul Pâncota, unde a avut loc ce-a de-a doua acţiune din seria „Caravana ATOP – În slujba cetăţeanului”. Caravana este un proiect local al cărui scop este acela de informare a populaţiei în ceea ce priveşte pericolul infracţiunilor contra patrimoniului. În cadrul proiectului, cele două instituţii şi-au propus desfăşurarea unei caravane, formată din membrii ATOP, specialişti din cadrul poliţiei, reprezentanţi ai administraţiei locale, voluntari, care se vor deplasa în localităţile din judeţ.

Piaţa de la Pâncota (cea mai mare din judeţ) a fost locul unde preşedintele ATOP, Cristian Drăgan, alături de şeful poliţiei, Alexandru Tanco, au împărţit pliante oamenilor şi le-au recomandat să se adreseze autorităţilor în cazul în care sunt probleme. Aici autorităţile au discutat cu cetăţenii despre problemele care pot face obiectul activităţii şi competenţei ATOP şi a Poliţiei. La acţiune au participat Marian Bucur, Ciprian Don, Teodor Mihuţ, membri ATOP, subprefectul Radu Stoian, membru ATOP, Dănuţ Bala, şeful poliţiei municipiului Arad, Radu Botaş, comisarul şef coordonator al compartimentului de analiză şi prevenire a criminalităţii al Poliţiei, precum şi şeful poliţiei din oraşul Pâncota, comisar Munteanu Sorin. Au fost distribuite materiale informative şi s-au aplicat 50 de chestionare, prin care oamenii au fost întrebaţi dacă ştiu sau nu despre rolul şi atribuţiile ATOP, ale Poliţiei, despre măsurile care se pot lua în caz de infracţiuni care aduc atingere patrimoniului persoanelor. Primarul oraşului Pâncota, Iosif Retter, alături de viceprimarul Monel Pâncotan au fost alături de membrii ATOP pe tot parcursul acţiunii. „Ne bucurăm că oraşul Pâncota a fost selectat pentru această caravană de informare. Este bine ca cetăţeanul să ştie că are încredere în autorităţi şi că se poate adresa în orice moment, atunci când situaţia o cere”, a spus Iosif Retter, primarul Pâncotei.

„Prin intermediul acestei campanii dorim informarea cetăţenilor, precum şi încurajarea persoanelor de a face sesizări, reclamaţii sau propuneri, atât în scris, cât şi în format electronic, pe adresa de e-mail sau telefonic, în legătură cu activitatea organelor de poliţie şi a altor organisme care asigură ordinea şi siguranţa publică, precum şi sesizări referitoare la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”, a declarat Cristian Drăgan, preşedintele ATOP.

„Am dorit să ne întâlnim şi de această dată în formaţie completă, pentru a vedea nivelul de informare al cetăţenilor din zona Pâncota referitor la rolul şi atribuţiile Poliţiei şi ATOP. Am aplicat chestionare şi am vorbit despre rezultatele obţinute pe zona Sebiş”, a spus comandantul poliţiei arădene, Alexandru Tanco. Referitor la aceste date, şeful Poliţiei a comunicat următoarele: 42 de respondenţi din 44 au considerat utilă această campanie de informare. 42 de respondenţi din 46 sprijină poliţia când sunt solicitaţi. În ultimul an, 21 de respondenţi din 46 au sesizat poliţia. 30 de respondenţi din 46 consideră că cetăţenii nu sunt suficient informaţi referitor la competenţele şi responsabilităţile poliţiei

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *