ANSVSA a luat măsuri suplimentare pentru a preveni apariţia variolei ovine şi caprine în ţara noastră
EconomieUltimele stiri 6 septembrie 2024 0
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a dispus instituirea de măsuri suplimentare pentru a preveni apariţia variolei ovine şi caprine în ţara noastră, după ce Bulgaria a notificat, prin Sistemul Mondial de Informaţii privind Sănătatea Animalelor (WAHIS), primul focar de variolă ovină.
„Urmare a confirmării în data de 4 septembrie 2024 a focarului de variolă ovină şi caprină în Straldzha, regiunea Yambol, Bulgaria, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a întreprins acţiuni de prevenire a introducerii virusului acesti boli în România. Azi (joi, n.r.) a fost organizată o videoconferinţă cu Direcţiile Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor judeţene, în cadrul căreia s-a prezentat situaţia focarului de variolă din Bulgaria, inclusiv zonele de restricţie, s-a efectuat instruirea structurilor teritoriale şi s-a discutat în detaliu legislaţia referitoare la variola ovină şi caprină”, susţin reprezentanţii instituţiei.
Reprezentanţii ANSVSA au dispus instituirea de măsuri suplimentare de prevenţie, precum informarea reprezentanţilor principalelor asociaţii de crescători de ovine şi caprine de pe raza judeţului privind simptomele şi evoluţia bolii în Bulgaria şi despre obligativitatea de a anunţa medicul veterinar despre animalele care prezintă modificări de comportament, îmbolnăviri sau cazuri de mortalităţi.
Totodată, se va mediatiza necesitatea şi obligaţia proprietarilor de animale de a notifica medicului veterinar oricând observă animale cu modificări de comportament, îmbolnăviri sau orice caz de mortalitate.
De asemenea, s-au transmis informări privind obligaţia proprietarilor de animale de a notifica medicului veterinar oricând observă animale cu modificări de comportament, îmbolnăviri sau cazuri de mortalităţi, prin intermediul unor materiale printate (afişe, postere) care să fie postate la circumscripţiile de liberă practică, primării, biserici, etc.
Pe lista de măsuri suplimentare luate de reprezentanţii ANSVSA se află monitorizarea sporită a transporturilor de animale din speciile ovine şi caprine din cadrul comerţului intracomunitar cu Bulgaria, inclusiv analiza suspendării temporare a acestora.
Totodată, vor fi intensificate controalele în trafic pentru a identifica eventualele transporturi neautorizate de animale, în special pe graniţa cu Bulgaria şi se dispune comunicarea către operatorii economici care achiziţionează ovine şi caprine despre obligativitatea de a prenotifica DSVSA judeţeană oricare achiziţie de animale din speciile mai sus menţionate din Bulgaria.
„La fiecare transport de ovine şi caprine, medicul veterinar va asista la debarcarea animalelor din mijlocul de transport şi va efectua un examen clinic al tuturor animalelor. Animalele nou introduse vor fi ţinute izolate pentru o perioadă de 21 de zile până la introducerea în efectivul indigen”, se mai precizează în comunicat.
Conform sursei citate, aceste informări se vor realiza în cadrul întâlnirilor organizate de către Direcţiile Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor judeţene cu reprezentanţii principalelor asociaţii de crescători de ovine şi caprine şi cu cei ai operatorilor economici implicaţi în activitatea de comerţ cu rumegătoare, de pe raza judeţului.
ANSVSA a trimis în teritoriu instrucţiuni prin note de serviciu privind evoluţia variolei ovină şi caprină, atât în Bulgaria, cât şi în Grecia, care vor fi implementate prin organizarea de întâlniri cu părţile implicate şi interesate.
Aceste întâlniri vor avea ca obiective: informarea medicilor veterinari cu atribuţii specifice, a operatorilor economici şi a celor implicaţi în comerţul cu rumegătoare din Bulgaria sau cu rumegătoare care tranzitează această ţară; intensificarea acţiunilor de supraveghere pasivă, în special în judeţele din sudul ţării aflate la graniţă cu Bulgaria; instruirea medicilor veterinari pentru a recunoaşte semnele clinice ale bolii, conform specificaţiilor Organizaţiei Mondiale de Sănătate Animală (WOAH); întărirea controalelor la punctele de frontieră pentru transporturile de rumegătoare din Bulgaria, Grecia şi Turcia, având în vedere că ultimele cazuri confirmate nu au prezentat semne clinice, fiind identificate prin investigaţii de laborator.
Totodată, ANSVSA solicită operatorilor economici din România implicaţi în activitatea de comerţ cu rumegătoare să acorde maximă atenţie instrucţiunilor transmise de ANSVSA prin intermediul DSVSA judeţene, pentru a îşi proteja efectivele de rumegătoare mici de această boală.
„Orice suspiciune de boală trebuie notificată în cel mai scurt timp DSVSA judeţene”, se mai precizează în comunicat. AGERPRES
Read moreBalkanik Festival – Home of World Music, 6-8 septembrie la București Programul concertelor, DJ set-urilor și dezbaterilor
CulturaNational/ExternUltimele stiri 1 septembrie 2024 0
Între 6 și 8 septembrie, Grădina Uranus din București se redeschide cu fast pentru public, cu prilejul celei de-a XI-a ediții a Festivalului Balkanik – Home of World Music. Participanți din cele patru zări se întâlnesc în capitala României, pentru unul dintre festivalurile de world music cele mai apreciate din Europa. Concerte live, târg meșteșugăresc, expoziții, dezbateri, DJ seturi, video mapping, activități pentru copii și adulți, conturează cea de-a XI-a ediție a Balkanik Festival, fueled by OSCAR Downstream. Balkanik Festival este un eveniment care și-a propus, încă de la prima ediție, să aducă împreună comunitățile, să promoveze incluziunea, înțelegerea și acceptarea altor culturi, prin muzică și alte arte.
Iată spotul video al acestei ediții: https://www.youtube.com/watch?v=UNw1DHeb0fw
Balkanik Festival este proiect co-finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB în cadrul Programului „București 565. Conexiuni urbane” 2024.
La această ediție a festivalului, Grădina Uranus devine un spațiu al descoperirilor, în care vechiul și noul, tradiția și inovația se întâlnesc într-un peisaj armonios. Ca de fiecare dată, meșteșugarii ce vor putea fi întâlniți la festival, cu demonstrații, ateliere și produse artizanale de luat acasă, oferă publicului o experiență autentică și inspirată din rădăcinile culturii noastre diverse.
Festivalul își deschide porțile vineri, 6 septembrie, de la ora 16:00. Sâmbătă și duminică, Grădina Uranus își primește publicul începând cu ora 12:00.
Artiștii care vor urca pe scena festivalului în acest an sunt:
- Vineri, 6 septembrie:
18:00 Rumeliko (Grecia-România)
19:30 Dikanda (Polonia)
21:30 Fanfare Ciocârlia (România)
23:00 DJ Set Ligia Keșișian & Miko Baghdasarian
- Sâmbătă, 7 septembrie:
17:00 DJ Set Obeah
18:00 Phuripe (ex-Ternipe, Ungaria)
19:30 Kermesz A L’Est (Belgia)
21:30 Shantel & Bucovina Club Soundsystem (Germania)
23:00 DJ Set Esma & Murat Ertel (Baba Zula)
- Duminică, 8 septembrie:
16:00 DJ Set Miko Baghdasarian & Rautz
18:00 Mădălina Pavăl Orchestra (România)
19:30 Collectif Medz Bazar (Armenia-Franța)
21:30 BaBa ZuLa (Turcia)
Abonamentele și biletele la festival sunt disponibile în număr limitat. Abonamentele early bird se găsesc la prețul de 170 lei, iar biletele early bird pe zile sunt disponibile la prețul de 85 de lei, în rețelele LiveTickets, Iabilet, Bilete.ro și Eventbook. În măsura disponibilității, la intrarea în festival, abonamentele vor costa 210 lei, iar biletele pe zile vor putea fi achiziționate la prețul de 110 lei. Copiii cu vârsta de până la 9 ani se bucură de intrare liberă la festival, însoțiți de adulți.
O componentă importantă a festivalului, pentru al doilea an consecutiv, o reprezintă dezbaterile, conturate la această ediție pe tema „Ancestralitatea și tradițiile în arta prezentului: RITUALURI X NATURĂ X ARTĂ”. În contextul stresului socio-economic, al schimbărilor climatice și al tulburărilor politice, există un risc crescut de alienare față de propria identitate umană, culturală și corporală. Această secțiune a festivalului Balkanik explorează cum ancestralitatea și tradițiile sunt recontextualizate în arta contemporană pentru a reconecta publicul cu ritualurile și peisajele naturale. Iată programul acestora:
Sâmbătă, 16:30 – Teodora Rotaru: Ritualuri ancestrale – ritualuri personale. Ritualurile practicate de femei în artă / Moderatoare: Alina Tofan
Sâmbătă, 17:15 – Alina Tofan: Cum putem genera noi mituri cu ajutorul artei? / Moderator: Gabriela Cherciu
Duminică, 16:00 – Ioana Cotulbea: Fata Pădurii (cu focus pe acest personaj și misticismul din jurul ei)
Duminică, ora 17:00 – Dochia: Oracolul risipei fast fashion by Plastic Art Performance Collective (invocăm imaginea babei Dochia, cu care toarcem povestea risipei modei de consum de azi. Aducem în contemporanul concret, aproape de uzajele și percepțiile tinerilor, metafora acumulării de ”cojoace” produse industrial și aruncate rapid, și o transfigurăm performativ în manifest anti fast fashion.)
Târgul artizanal din cadrul festivalului oferă o varietate de obiecte făurite de tineri designeri locali, de la bijuterii, la haine din materiale naturale, accesorii pentru casă și multe altele, pornind de la motive etnice, reinterpretate în manieră modernă.
Balkanik Festival invită și la această ediție meșteșugari din toată țara și din Republica Moldova, pentru a demonstra tradiții arhaice, pe cale de dispariție, creând un muzeu viu, unde tradițiile meșteșugărești trăiesc și evoluează, conectând trecutul cu viitorul prin mâinile și creativitatea acestor artizani remarcabili. Demonstrațiile și atelierele vor avea loc pe tot parcursul festivalului: Asociația Vatra Meșterilor și Creatorilor de Patrimoniu (Vatra MCP) continuă să susțină creativitatea și conservarea patrimoniului cultural, oferind o platformă meșteșugarilor din țară și străinătate. Printre aceștia se numără Dumitru Muruzuc, care împreună cu soția sa, păstrează tradițiile de cioplire a lemnului și broderie în Republica Moldova, tânărul Cosmin Miron Georgian din Vrancea, care duce mai departe arta țesutului, Nicoleta Uță din Argeș, dedicată cusăturilor tradiționale, Mihaela Plesea, o talentată olară din Braniștea. De asemenea, la festival vor putea fi întâlniți meșteri ale căror obiecte pot fi luate acasă: Victor Clopotar, care prelucrează metale în Sibiu, și bijutierii Monica Iacovenco și Icruș Florea, ce combină tradiția cu inovația. La Balkanik Festival, Cosmin Ciobanu prezintă bijuterii și accesorii inspirate din motive antice și etnice.
Turnul de apă din Grădina Uranus va fi însuflețit și pus în valoare la această ediție de video mapping, cu animații realizate de artistul Adistu, cu sprijinul Epson, lider mondial în domeniul videoproiectoarelor. Animațiile proiectate pe turn pornesc de la elemente ale naturii, floră, elemente cerești.
Participanții la festival se vor putea răsfăța cu mâncare la ceaun, preparate tradiționale reinterpretate, dulciuri și răcoritoare proaspete și naturale, la umbra naturii urbane din Grădina Uranus.
Abonamentele și biletele pe zile pot fi achiziționate de aici: www.balkanikfestival.ro/tickets2024
Eveniment Facebook: https://fb.me/e/6K3sAflP5
În prim plan pe afișul ediției XI se află fotografia lui Renée Perle, românca născută la Iași, care a ajuns la Paris în urmă cu o sută de ani, unde l-a cunoscut pe celebrul fotograf Jacques-Henri Lartigue (autorul fotografiei). A devenit primul fotomodel profesionist din istoria omenirii, artistul imortalizând-o în 341 de imagini în numai doi ani! A fost lăudată de marele John Galliano, iar portretele sale au ajuns să fie licitate la casa Sothebyʼs. Între amicii ei parizieni, s-au numărat vedete ca Roland Garros, Pablo Picasso și Jean Cocteau. (din „Români și românce care au schimbat lumea”, autor Dan-Silviu Boerescu)
Balkanik Festival – Home of World Music #11 este organizat de Asociația Culturală Metropolis, fueled by OSCAR Downstream ca partener principal; proiect co-finanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional*; Balkanik Festival este proiect co-finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB în cadrul Programului „București 565. Conexiuni urbane” 2024.**; sponsorizat de BRD Groupe Société Générale , Pop Cola, cu sprijinul Uniunii Armenilor din România, al Centrului Cultural Armean din București, Institutului Cultural Român, Institutului Francez Român, Institutului Polonez, Epson – partener tehnic, co-finanțat de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din Polonia.
Parteneri media: Radio Guerrilla, Pro TV, Cărturești, Aici a stat, Happ, Haute Culture, Infomusic, IQads, Scena9, Nine O’Clock, Observator Cultural, Revista Golan, spotmedia.ro, Trăiește muzica, Utopia Balcanică, Ziarul Metropolis, Zile și Nopți, Munteanu Recomandă.
*„Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.”
Read more
Ultimul film cu celebrul motan Garfield, proiectat în Grădina de vară de la Cinematograful din Grădiște
CulturaUltimele stiri 28 august 2024 0
Animația Garfield/The Garfield Movie, lansată în 2024, aduce la cinema aventurile comice ale celebrului motan portocaliu și este un prilej grozav de distracție pentru întreaga familie.
Filmul va rula în grădina de vară de la Cinematograful din Grădiște dublat în limba română, vineri, 30 august 2024.
PROGRAM:
Ora 20.15 – Jocuri muzicale interactive
Ora 20.45 – Proiecție film Garfield, 100 minute, dublat în limba română
Creat în anii ’70 de americanul Jim Davis, Garfield a devenit celebru în lumea întreagă, iar în 2013 chiar deținea recordul mondial Guinness drept personajul de benzi desenate cu cele mai multe apariții în presă.
Vă întrebați ce mai face acum năzdrăvanul Garfield? Ei bine, a rămas la fel de pofticios și de poznaș cum îl știm, doar că acum… se face mare! Și mai mare, și mai mare… A crescut, dar nu-și schimbă năravul: e sarcastic și leneș cât cuprinde și urăște zilele de luni (nu că s-ar duce la muncă). Singurul lucru care l-ar convinge să coboare din fotoliu ar fi, desigur, lasagna.
Într-una dintre incursiunile de „pradă“ în frigider dă bot în bot cu tatăl sau, Vic – motan stradal versat în… belele pisicești. Și acum, ce să vezi? Tocmai pune la cale un jaf de zile mari, așa că Garfield și Odie trec brusc de la viață confortabilă de apartament la o aventură nebună în aer liber, plină de adrenalină.
Când dă de greu, Garfield trebuie să-și murdărească labele ca să scape teafăr, cu toate cele nouă vieți din dotare.
Aceasta este cea de-a treia producție Garfield, după Garfield: The Movie (2004) și Garfield 2 (2006), ambele live-action.
Animația este realizată de Columbia Pictures, Alcon Entertainment și DNEG Animation și distribuită de Sony Pictures, se adresează audienței generale.
Read moreSprijin financiar în valoare de peste 55 milioane lei pentru crescătorii de animale
EconomieUltimele stiri 28 august 2024 0
Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna iunie / trimestrul II 2024.
Suma plătită este în valoare de 55.067.716 lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru solicitanții care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile OUG nr. 61/2023 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, cu modificările şi completările ulterioare.
Read moreMinistrul Natalia Intotero, rănită într-un accident pe Valea Oltului
National/ExternUltimele stiri 27 august 2024 0
Natalia Intotero, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, a fost rănită, marţi, într-un accident produs pe Valea Oltului, în localitatea Racoviţa.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Vâlcea, maşina în care Intotero era pasager s-ar fi izbit de o altă maşină la volanul căruia se afla o femeie de 41 de ani, răsturnându-se într-un şanţ de pe marginea drumului.
„Din verificările efectuate de către poliţişti, s-a stabilit că o femeie, de 41 de ani, în timp ce conducea un autoturism, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat de 32 de ani. În urma coliziunii, o femeie care se afla într-una dintre cele două autoturisme a fost preluată de o Ambulanţă, pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză, poliţiştii efectuează cercetări, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, au transmis reprezentanţii IPJ Vâlcea.
În prezent, Intotero este evaluată medical la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea.
Şeful Unităţii de Primiri Urgenţe din cardul unităţii sanitare, dr. Florin Nicolae, a precizat, pentru AGERPRES, că acesta are câteva contuzii la nivelul abdomenului şi şoldului, însă este stabilă şi nu prezintă probleme majore astfel că cel mai probabil va putea pleca acasă după ce va mai sta câteva ore sub supravegherea medicilor din Vâlcea.
Read moreDatoria guvernamentală a urcat, în mai, la 862,3 miliarde lei, respectiv 52,6% din PIB
EconomieUltimele stiri 27 august 2024 0
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în mai 2024, până la 862,344 miliarde de lei, de la 852,816 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor (MF).
Ca procent din PIB, datoria guvernamentală a crescut la 52,6%, de la 52,1% în aprilie (PIB conform comunicatului Institutului Naţional de Statistică din 8 iulie 2024).
În a cincea lună a anului, datoria pe termen mediu şi lung s-a majorat la 810,612 miliarde de lei, de la 787,02 miliarde de lei în aprilie, iar cea pe termen scurt a scăzut la 51,73 miliarde lei, de la 65,796 miliarde de lei în luna anterioară.
Cea mai mare parte din această datorie, respectiv 718,265 miliarde de lei, era reprezentată de titluri de stat. Împrumuturile se cifrau la 129,142 miliarde de lei.
Datoria în moneda naţională se ridica la valoarea de 405,322 miliarde lei, cea în euro la 371,29 miliarde de lei echivalent, iar datoria în dolari americani la 84,567 miliarde echivalent lei.
De asemenea, datoria administraţiei publice centrale ajunsese, în mai 2024, la 840,798 miliarde de lei, în urcare de la 831,166 miliarde lei, în aprilie, din care 789,1 miliarde de lei pe termen mediu şi lung. Cea mai mare parte a datoriei administraţiei centrale era contractată în lei (388,25 miliarde de lei) şi în euro (366,817 miliarde de lei, echivalent).
Datoria administraţiei publice locale a scăzut la 21,54 miliarde de lei, de la 21,65 miliarde de lei, în luna anterioară, din care 21,512 miliarde de lei pe termen mediu şi lung.
Totodată, datoria internă a administraţiei publice se cifra, în mai 2024, la 416,386 miliarde de lei (25,4% din PIB), din care 399,486 miliarde de lei datorie a administraţiei centrale şi 16,899 miliarde de lei datoria administraţiei locale.
Conform datelor MF, datoria externă a administraţiei publice era de 445,958 miliarde de lei (27,2% din PIB), din care 441,311 miliarde de lei datorie externă a administraţiei publice centrale şi 4,647 miliarde de lei datoria externă a administraţiei publice locale. AGERPRES
Read moreUTA a risipit victoria cu Farul la ultima fază și continuă seria remizelor de acasă!
SportSport LocalUltimele stiri 27 august 2024 0
UTA a dat cu piciorul altor două puncte prețioase în SuperLiga, risipind o victorie cu Farul chiar la ultima fază din prelungiri! Totuși, s-a terminat cumva conform tradiției duelurilor dintre cele două echipe, specialiste în remize în partidele directe.
În fața a aproximativ 9000 de spectatori prezenți luni seară pe Arena Francisc Neuman, arădenii au terminat la egalitate cu trupa lui Hagi, scor 1-1, reușite semnate de Van Durmen, în minutul 22, respectiv Dican, minutul 90+5! Tsouka, Paulolo și Hrezdac au fost surprizele din formula de start pregătită de Rednic, toți trei titulari în premieră. În schimb, Ezekiel rămâne singura opțiune viabilă în atac, asta pentru că Dumiter e în continuare accidentat, iar Kadiri, deși introdus în partea a doua, nu e încă pregătit fizic. Dincolo, Alibec a fost rezervă, dar avea să se dovedească providențial la faza golului, când a pasat decisiv pentru Dican. Prima ocazie a meciului a venit la poarta arădenilor, Popa respingând în corner la șutul lui Gabi Iancu. În minutul 20, Vînă a tras și el periculos de la peste 20 de metri, dar același Popa a salvat. Farul a continuat să fie aproape de gol, dar Grigoryan a ratat incredibil, iar pe contraatac s-a făcut 1-0 în minutul 22, atunci când belgianul Van Durmen, nemarcat în careu, a înscris cu un șut plasat la colțul lung, după o centrare perfectă a lui Tsouka. Omondi putea face 2-0 peste cinci minute, dar mingea șutată de acesta a fost respinsă de Popescu în bara transversală.
Van Durmen a dat iluzia succesului, dar UTA a fost naivă pe final
Dominată în primul sfert de oră, UTA a fost mai bună după minutul 20,iar Fabry a fost și el aproape să majoreze avansul, cu Buzbuchi la post cu patru minute înainte de pauză. Mitanul secund a început cu șutul în bară a lui Ganea, de la aproape 30 de metri,iar UTA scăpa de egalare. În minutul 57 s-a petrecut cea mai controversată fază a partidei, oaspeții solicitând penalty de două ori în aceeași fază, fără ca Bîrsan să acorde ceva. Cum nici cei din camera VAR nu l-au sesizat în special la intervenția lui Hrezdac asupra lui Bălașa, jocul a continuat spre disperarea lui Hagi, care a tunat la final! UTA s-a apărat bine și a contraatacat periculos, cu Ghezali scăpând pe contraatac și șutând la vinclu, în minutul 86. A intervenit Buzbuchi și se părea că meciul se îndreaptă spre un succes arădean la limită. În al doilea minut de prelungiri, Alibec a cadrat puțin pe lângă poartă, din lovitură liberă de la 18 metri, dar nu era finalul, căci în al 5-lea minut de prelungiri a venit egalarea: Alibec a insistat la un aut, l-a păcălit în careu pe naivul Cristi Mihai și a pasat decisiv pentru Dican, care nemarcat în careu, a înscris cu un șut plasat de la vreo 12 metri. UTA irosește neverosimil încă două puncte, după cadourile de la Botoșani și încă nu se poate bucura acasă, bifând al patrulea egal consecutiv! Totuși, nu trebuie uitat faptul că la partida de acasă cu Oțelul a fost fix invers, UTA egalând din penalty în minutul 97. Etapa viitoare urmează dificila deplasare de la FCSB, și ea în mare criză de rezultate, iar viitorul nu sună tocmai bine pentru formația lui Rednic. (foto: UTA Arad, Facebook)
Formații:
UTA: R. Popa – Tsouka, Poulolo, Conte, Trif (Mabea) – Hrezdac (C. Mihai), Van Durmen – Costache (Ghezali), Fabry (Joao Pedro), Omondi – Ezekiel (Kadiri).
Farul: Buzbuchi – Popescu, Bălașa, Gustavo (Sîrbu), Ganea – Vînă (Doicaru), Nedelcu (Dican), Grameni – Iancu, Rivaldo (Alibec), Grigoryan (Stoian).
Au arbitrat: Marcel Bârsan – Vasile Marinescu și Mircea Orbuleț (toți din București).
Caraiman, brandul care cucerește segmentul core din România, lansează prima sa promoție națională: „Trage-ți sufletul și poți câștiga!”. Această campanie îmbină plăcerea de a savura o bere echilibrată cu șansa de a câștiga premii atractive, inclusiv un mare premiu de 100.000 de euro.
Începând din 1 august, fiecare bere Caraiman ascunde sub capac sau cheiță o posibilă surpriză. Fie că este vorba de o altă bere Caraiman de 0,5 litri sau de codul câștigător al premiului cel mare, campania promite să transforme fiecare moment de relaxare într-o oportunitate de câștig.
„Ne-am dorit să oferim consumatorilor noștri mai mult decât o simplă bere. Am vrut să le oferim o experiență completă, de la gustul echilibrat al Caraimanului, la șansa de a câștiga premii atractive”, declară Victor Teioșanu, Director de Marketing al Bergenbier S.A.
Promoția se desfășoară până la 31 octombrie și are o rată de câștig ridicată: una din cinci beri poate aduce încă o bere de 0,5 litri. În plus, consumatorii pot să se bucure de premiile lor până la 31 ianuarie 2025, perioada de revendicare fiind una generoasă.
Cu o distribuție extinsă, Caraiman ajunge atât în magazine (off-trade), cât și în locații HoReCa (on-trade), asigurându-se că toți iubitorii de bere pot participa la promoție. Însoțită de un nou spot TV, plasări in-store, comunicare digitală și radio, campania Caraiman aduce o atmosferă de relaxare și bucurie în fiecare colț al țării. Participă și tu la promoție, trage-ți sufletul cu un Caraiman și ai șansa să te numeri printre câștigători!
Read more









