News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Beesers, platforma de healthcare care facilitează livrarea serviciilor medicale la domiciliu, se extinde în Arad Beesers, platforma de healthcare care facilitează livrarea serviciilor medicale la domiciliu, se extinde în Arad
Please follow and like us:
Pin Share

București, 15 februarie 2022: De la începutul pandemiei, necesitatea serviciilor medicale este tot mai pregnantă în rândul pacienților, indiferent de istoricul medical, vârsta sau schema de tratament.  Vizita medicală a fost și este în continuare un subiect sensibil, care s-a accentuat tot mai mult în urmă cu doi ani, când pandemia a pus presiune pe sistemul medical. Devenind deja o sursă indispensabilă, internetul facilitează accesul la comunicare și schimb de informații fără nicio barieră. Acesta este și principalul motiv pentru care vizita la medic nu mai reprezintă o prioritate pentru pacienți atunci când se confruntă cu o problemă de sănatate, recurgând astfel la alternative și tratamente, fără a cunoaște cauza problemei medicale.

Teama de doctor, limitarea interacțiunii cu persoane necunoscute, lipsa timpului sau distanța parcursă către cel mai apropiat cabinet rămân însă cauzele principale care limitează accesul la serviciile medicale.

Astfel, Beesers, primul marketplace de servicii medicale din România vine atât în sprijinul pacienților prin oferirea de servicii medicale la domiciliu, cât și în sprijinul cadrelor medicale și clinicilor, prin creșterea portofoliului de pacienți tratabili în deplina siguranță a căminului.

În linie cu obiectivele asumate la început de drum și cu cerințele înregistrate de la utilizatori Beesers își extinde portofoliul în Arad, prin intermediul furnizorilor listați în platformă – cabinetul ,,Preda Iuliana – Asistent Medical Generalist” și cabinetul ,,Sc Dr. Turcin” – cu experiență vastă în oferirea serviciilor medicale la standarde performante în diverse domenii ale medicinei.

Printre serviciile medicale oferite la domiciliu de partenerii Beesers se numără: consult neurologic, ORL, oftalmologic sau ortopedic, recoltări analize, perfuzii, injecții, vaccinuri, recoltări teste COVID, electrocardiogramă, montare holter, administrare medicație, montare sondă urinară, îngrijire plăgi, îngrijire fistule/tub dren, spălătură auriculară, clismă, îndepărtare fir postoperator, consultanță pentru alăptare.

Mai mult decât atât, prin intermediul aplicației Beesers, pacienții aflați sub tratament pot beneficia de o rezervare multiplă a aceluiași serviciu de mai multe ori, conform schemei de tratament, sau pot programa un consult de specialitate pentru care se va ține cont de infrastructura care poate fi transportată la domiciliul pacientului.

În plus, utilizatorii, pacienți sau apropiați ai acestora, pot achiziționa din aplicație pachete de servicii (pachet de recuperare a mobilității, de recuperare post traumatică, postoperatorie, post AVC, de recuperare post Covid sau pachet pregătire intervenții medicale) cu analize de sânge incluse.

,,Prin Beesers reușim să oferim sprijinul nostru pacienților și, în același timp, să creăm o comunitate unită, în care utilizatorii să poată beneficia de servicii medicale specializate în confortul casei într-o manieră predictibilă și monitorizabilă. Ne bucurăm de fiecare dată când reușim să atragem cadre medicale cu experiență alături de care construim pachete de monitorizare la domiciliu și ne bucură să vedem cum tot mai multe clinici au înțeles, la fel ca noi, greutățile pe care le întâmpină întregul sistem medical. Pentru noi, extinderea exponențială în România oferă, în primul rând, un beneficiu persoanelor vârstnice, greu deplasabile, care din cauza distanței preferă să amâne tratamentele recomandate de medicii specialiști.”, spune Ovidiu Tuduruță, fondator Beesers.

Aplicația Beesers poate fi descărcată din Google Play sau App Store, iar pentru a o accesa, utilizatorii trebuie doar să își creeze un cont sau să se conecteze cu adresa de Google/Facebook/AppleId. Mai departe, pot alege din listă serviciul de care au nevoie și specialistul dorit, având posibilitatea de a stabili ora și data prestării serviciului, în cazul în care se dorește achiziția după consultarea costului. Ulterior, fiecare pacient va primi notificări pe telefon despre statusul rezervării.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *