News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

În cei opt ani de administraţie Falcă-PDL, Ştrandul „Neptun” şi-a pierdut în mare măsură atractivitatea, datorită unei serii de decizii proaste a administraţiei locale. Preţul foarte mare al biletelor şi abonamentelor a făcut din ştrand un spaţiu prohibitiv pentru familiile de arădeni mai puţin înstărite. „Cu ani în urmă, cei care nu îţi permiteau să meargă în concediu la mare se consolau cu ştrandul din Arad. Biletele şi abonamentele s-au tot scumpit iar preţul de intrare pentru o familie cu doi copii de exemplu îi pune pe cei cu venituri reduse în imposibilitatea de a merge la ştrand, pentru că doar pentru acces ar trebui să plătească 30 de lei. Dintr-un spaţiu de distracţie la îndemâna oricui, ştrandul a devenit prea scump pentru cei mai mulţi dintre arădeni” a spus Laurenţiu Hălmăgean, co-preşedinte USL Arad.

Unul dintre obiectivele USL va fi să redea ştrandul arădenilor. „Trebuie să găsim o formulă în care arădenii să îşi permită să meragă la ştrand. Preţul abonamentelor este exagerat de mare. Deşi sumele investite la ştrand au fost imense, realizările sunt modeste. În aceste condiţii, cei care îşi permit vizitează ştrandurile din Ungaria, unde sunt dispuşi să plătească sume mari pe bilete de acces, pentru servicii de calitate. Cu excepţia unor zile de week-end, ştrandul este mai mult gol, lucru nepermis. Rezultatul a opt ani de administraţie PDL este un ştrand scump care oferă servicii slabe din punct de vedere calitativ. Acesta este ultimul an în care se se va percepe taxa aberantă pentru zona comercială a ştrandului: USL va desfiinţa acea taxă de îndată ce va avea majoritate în Consiliul Local. Administraţia Falcă pretinde bilet de acces la aceste terase, unde oamenii nu beneficiază în schimbul banilor de niciun serviciu. Toate demersurile noastre de anul trecut au fost ignorate cu rea-credinţă de administraţia PDL, nu vom reuşi să schimbăm situaţia ştrandului în acest an, dar o vom schimba anul viitor, cu sprijinul arădenilor” a încheiat Laurenţiu Hălmăgean.

Read more

Deşi ne apropiem de 1 mai, caloriferele sunt tot calde. Astfel, arădenii care stau la bloc vor avea de plătit încă o lună întreţinerea la sume mult prea mari pentru bugetul unei familii obişnuite. Chiar dacă ultimele zile au fost mai mohorâte, în timpul zilei temperatura a urcat spre valoarea de 15 grade – un nivel acceptabil pentru ca în apartamentele arădenilor să existe un confort termic. Noaptea, temperaturile au scăzut sub 10 grade însă în timpul zilei furnizarea agentului termic nu se justifică. Chiar şi astăzi, când la orele amiezii s-au înregistrat 16 grade, părţile comune erau încălzite. Deci oamenii vor plăti sume mari la întreţinere şi pe luna aprilie chiar dacă vor să facă economie şi preferă să nu deschidă caloriferele pentru că, totuşi, temperatura este suportabilă., a sesizat consilierul municipal PNL Ionel Ciupe.

Se pare că cei din Primărie şi CET vor să bage mâna până la umăr în buzunarele arădenilor pentru un agent termic scump şi ineficient. Pe lângă faptul că furnizarea agentului termic nu este oprită pe timp de zi şi oamenii sunt nevoiţi să plătească sume mari pentru încălzirea părţilor comune (acolo unde sunt montate repartitoare), administraţia arădeană nu rezolvă nici pe jumătate situaţiile grave din sistemul energetic centralizat al oraşului. De exemplu, cartierul Aradul Nou este alimentat de o conductă veche de 30 de ani. Pierderile pe acea conductă de agent termic primar sunt de 70%! Primăria vrea să construiască în Aradul Nou o centrală termică de cartier pentru care este aprobat studiul, însă pe circuitele secundare – adică ţevile care fac legătura cu fiecare bloc – pierderile sunt de 50%! Dacă vom ajunge să avem putere de decizie, noi cei din USL vom lua măsuri prin care se va reduce cu cel puţin o treime costul gigacaloriei., a arătat liberalul Ionel Ciupe.

Read more

newsarad stiri arad

Începând cu data de 1 iunie 2010, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Arad, în calitate de partener, implementează proiectul „PRO RURAL – Sistem integrat de dezvoltare a resurselor umane pentru sustenabilitatea mediului rural” cu o durata de 36 de luni.

Proiectul are ca obiectiv creşterea nivelului de ocupare în activităţi non-agricole a populaţiei rurale din regiunile Vest şi Sud-Vest, printr-un set de acţiuni care urmăresc stimularea iniţiativelor antreprenoriale în domenii care pot genera dezvoltare locală durabilă şi dezvoltarea de competenţe profesionale, în special a tinerilor din mediul rural (cu o atenţie deosebită acordată femeilor), în vederea creşterii şanselor acestora de integrare pe piaţa muncii.

Astfel, având o gamă largă de categorii cărora se adresează, proiectul aduce beneficii importante persoanelor din mediul rural interesate de dezvoltarea personală, celor care își caută un loc de muncă, persoanelor interesate de inițierea unei activități independente, mici investitori ce activează în afaceri de tip familial sau microintreprinderi în domenii non-agricole (persoane inactive, persoane ocupate în agricultura de subzistență, persoane în căutarea unui loc de muncă, șomeri–tineri și de lungă durată, manageri/intreprinzători din mediul rural, angajați din mediul rural).

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad este responsabilă cu implementarea proiectului în zona de vest a României, respectiv județele Arad, Timiș, Hunedoara și Caraș Severin. Din activitățile intreprinse pe teren, în comunele în care s-au desfășurat întâlniri cu populația din mediul rural s-a constatat un interes crescut pentru participarea la cursurile de IT (tehnologia informațiilor), dar și „Școala Afacerilor Rurale” – ateliere de inițiere în antreprenoriat – și-a găsit adepții ei. Astfel au fost desfășurate cursuri de formare profesională în domeniul IT în localitățile Macea, Păuliș, Margina și ateliere ale „Școlii Afacerilor Rurale” în localitățile Moneasa, Șiria, Vladimirescu, Margina și Mașloc. În urma participării la aceste cursuri au fost instruite aproximativ 200 de persoane.

În luna aprilie a acestui an se vor desfășura 2 serii de cursuri: “Școala Afacerilor Rurale” în localitatea Curtea, respectiv curs de IT în localitatea Racovița.

Read more

Co-preşedintele USL Arad, Dorel Căprar, apreciază că administraţia locală trebuie să achiziţioneze tramvaie noi, pentru dezvoltarea şi modernizarea sistemului de transport public. „Din păcate, administraţia Falcă a distrus pur şi simplu sistemul de transport public. Au fost scoase din circulaţie mai multe linii de tramvai, se circulă încet şi în condiţii puţin confortabile. Orice administraţie responsabilă încurajează sistemul de transport public, chiar şi în condiţiile în care acordă subvenţii, din cel puţin două motive: decongestionează traficul rutier şi reduce poluarea. În acest sens, noi susţinem achiziţionarea unor tramvaie moderne, care oferă condiţii civilizate de transport şi nu sunt poluante. Pentru binele comunităţii arădene, sperăm că va avea câştig de cauză oferta producătorului local de tramvaie, pentru susţinerea şi dezvoltarea economiei locale. O astfel de investiţie va crea şi va menţine un număr important de locuri de muncă la Arad. Din păcate, administraţia PDL nu a ţinut cont de acest lucru, iar la Cluj a câştigat licitaţia un producător polonez, care nu a avut, per ansamblu, o ofertă mai bună. Cred că la Cluj, la mijloc au fost anumite interese obscure, care sperăm să nu interfereze şi la licitaţia din Arad. Măcar pe ultima sută de metri, administraţia PDL are ocazia să facă ceva pentru economia locală. Din păcate, aşa cum se ştie bine, administraţia PDL care conduce Aradul din 2004 nu a avut performanţe în atragerea unor investitori importanţi pentru crearea de noi locuri de muncă. Chiar şi în perioada 2004-2008, perioadă de creştere economică, în zona industrială a fost atrasă o singură investiţie importantă. Este foarte puţin pentru oportunităţile de care putea beneficia Aradul” a precizat Dorel Căprar.

Read more

Euforia TV a lansat duminică seară reality-show-ul “Prodanca&Reghe: Dragoste în prelungiri”.Totul despre viaţa familiei Prodan-Reghecampf într-un singur show.

În prima editie, Anamaria s-a întâlnit cu prietena ei Oana Roman şi a fost la prima prezentare Alexandru Ciucu, s-a relaxat la salonul de cosmetică şi apoi la shopping într-un magazin de lux din Dorobanţi. În a doua parte a show-ului, vedeta a plecat alături de soţul ei şi fiul lor cel mic în Antalya, în cantonament cu echipa de fotbal. Acolo Prodanca a plătit la un hotel de 5* stele

4500 de Euro pe un apartament pentru ea, soţ, fiul cel mic şi Nuti -menajera şi bona familiei. La scurt timp după ce s-a cazat, a constatat că şi-a pierdut portofelul şi a făcut mare vâlvă în tot hotelul. L-a căutat toata ziua, până când s-a întors Laur din oraş cu el în mână. Tocmai fusese să alimenteze cu benzină autocarul pentru echipă.

 

Prodanca&Reghe: Dragoste în prelungiri” se difuzează din 22 aprilie la Euforia TV. Un show inedit al cărui subiect principal este Anamaria Prodan. În fiecare duminică, într-o ediţie eveniment, programată de la ora 20:00, puteţi urmări pas cu pas activităţile pe care vedeta le are în programul zilnic, vizitele la stilist şi la cosmetică, întâlnirile cu prietenii, evenimentele mondene la care participă alături de soţul ei, câte ore petrece la Mall pentru shopping şi programul de cantonament alături de echipa Concordia Chiajna pe care o impresariează.

Cum reuşeşte Anamaria Prodan să fie o femeie puternică în lumea bărbaţilor, o mamă exemplară pentru copiii ei, dar şi o soţie iubitoare pentru Laurenţiu, toate acestea în show-ul “Prodanca&Reghe: Dragoste în prelungiri”, duminica de la ora 20:00 la Euforia TV.

Mai multe infomaţii despre emisiune pot fi aflate de pe site-ul oficial: http://www.euforia.tv şi de pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/EuforiaLifestyleTV

 

Read more

newsarad stiri arad

5 comune de pe raza judetului Arad au primit finantare conform HG 577/1997 privind modernizarea si asfaltarea drumurilor, valoarea lucarilor incluse in acest program fiind de 2.500.00 lei. “Indiferent de satul in care traieste, fiecare locuitor al judetului nostru merita un confort minim, asta insemnand cai de acces, electricitate, apa potabila. Investim in toate domeniile, dar cu un accent deosebit pe infrastructura rutiera”, a declarat Nicolae Iotcu, presedintele Consiliului Judetean Arad.

Comunele beneficiare Hasmas, Sagu, Savarsin, Plescuta si Ignesti, pot efectua lucrari de asfaltare pe drumurile de interes local.

Tronsoanele de drum ce vor intra in acest proces de reabilitare sunt Comanesti – Botfei, Sagu – Hunedoara Timisana, Parnesti-  Savarsin, Plescuta – Aciuta – Salagiu, Ignesti –Susani.

Read more

newsarad

Intreprinzatorii mici si mijlocii si-au ales reprezentantii la nivel national, in cadrul celei de-a VI-a Conventie Nationala a Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania, desfasurate in perioada 20-21 aprilie la Sinaia.

La lucrarile conventiei au participat, in calitate de invitati speciali, reprezentanti ai Guvernului, ai autoritatilor centrale, confederatii patronale si organizatii profesionale. Mentionam dintre cei prezenti pe dna Claudia Boghicevici- Ministrul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, d-nul Aurel Saramet – Presedintele Fondului National de Garantare a Creditelor pentru IMM, d-nul prof. Univ. Dr. Marin Toma – Presedintele C.E.C.C.A.R , dnul George Constantin Paunescu- Presedintele Aliantei Confederatiilor Patronale din Romania- A.C.P.R, d-nul Cristian Haiduc – Presedinte al Agentiei pentru Implementarea Proiectelor si Programelor pentru I.M.M, care si-au exprimat sprijinul lor pentru ca toate propunerile de  imbunatatire a sectorului IMM sa aiba aplicabilitate.

IMM-istii din Regiunea Vest (Arad, Caras Severin, Hunedoara si Timis)  au fost prezenti cu o delegatie compusa din 16 intreprinzatori, membri ai CNIPMMR Arad si FRIMM Vest, alaturi de delegati ai organizatiilor de IMM din toata tara, unde au discutat si stabilit directiile strategice de actiune pentru urmatorii 4 ani si au desemnat organele de conducere.  Domnul Mircea Purcaru a fost  ales pentru functia de presedinte a Comisiei Nationale de Etica si Litigii iar D-nul Motrea Dumitru a fost ales membru in Comisia  Nationala de Cenzori.

Consider ca mandatul primit este unul provocator si imi ofera sansa sa continui demersurile pentru imbunatatirea cadrului legislativ in vederea dezvoltatii IMM-urilor din Romania si intarirea acestui sector” a declarat d-nul Mircea Purcaru presedinte FRIMM VEST, la finalizarea lucrarilor Conventiei

Read more

Se ştie deja că Anamaria Prodan este un fashion-icon. Când intră într-o încăpere este clar o apariţie, mai ales prin coafura ei nonconformista. Când e vorba de haine, însă, vedeta adora stilul masculin. Adesea se îmbracă în trening dar şi cu haine cât mai ciudate cu care iese mereu în evidenţă.“Mie mi se par mai frumoase hainele de bărbaţi decât hainele de femei. Poate sunt nebună, dar aşa îmi place. Nu m-am îmbrăcat niciodata ca o prinţesă. Nici nu mi se potriveşte. Sunt o fire vulcanica, o fire activa. Nici vorbă să pun chestii de bombonică pe mine”- susţine Anamaria Prodan.

Telespectatorii pot afla aceste detalii chiar din prima ediţie a show-ului, când vedeta merge la cumpărături la un magazin de lux din Dorobanţi. Anamaria îşi cumpără de acolo o pereche de pantofi foarte originali cu un toc atipic în formă de coloană vertebrală şi o pereche de blugi bărbăteşti de care este foarte mândră. Gusturile extravagante ale vedetei, programul de zi cu zi, evenimente mondene dar şi peripeţiile sale prin cantonamentul din Antalya pot fi urmărite în prima ediţie a reality show-ului “Prodanca&Reghe: Dragoste în prelungiri”, duminică, 22 aprilie de la ora 20:00 la Euforia TV

Prodanca&Reghe: Dragoste în prelungiri” se va difuza din 22 aprilie la Euforia TV. Un show inedit al cărui subiect principal este Anamaria Prodan. Într-o editie-eveniment programată în fiecare duminică, veţi putea pătrunde în “zona privata” a vieţii Aneimaria Prodan şi veţi putea urmări, pas cu pas, activităţile pe care aceasta le are în program zi de zi. Anamaria Prodan este o sumă de paradoxuri şi coincidente fericite, o fiinţă care emană feminitate dar care a răzbit într-un domeniu exclusiv masculine, de aici şi porecla “sexy-impresara”.

Din 22 aprilie, de la ora 20:00, urmăriţi vizitele Anei la stilist şi saloane de înfrumuseţare, orele sau chiar zilele petrecute în Mall-uri la shopping, cum îi pregăteşte Anamaria cine romantice lui Reghe, evenimente mondene, concerte şi recepţii la care participă alături de soţ sau de copii. Veţi vedea cum îşi răsfaţă copii, dar şi cum se ceartă la cuţite cu vecinii şi chiar spre seară puteţi primi şi bilet de voie în dormitorul Prodancei. Toate acestea în “Prodanca&Reghe: Dragoste în prelungiri”, la Euforia TV.

Mai multe infomaţii despre emisiune pot fi aflate de pe site-ul oficial: www.euforia.tv şi de pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/EuforiaLifestyleTV

 

Read more

Primăria Municipiului Arad a demarat o acţiune de reabilitare a unor trotuare din zona Micălaca 300. Florin Galiş consideră că acest proiect al Primăriei reprezintă prea puţin faţă de nevoia existentă de a reabilita trotuarele şi străzile lăturalnice din aproape toate cartierele Aradului. „Probabil că cei din Primărie au considerat să mai respingă din acuzaţiile ce li se aduc cu privire la faptul că pur şi simplu nu se ocupă de zonele rezidenţiale din Arad. Există o reală nevoie de reabilitare a stărzilor mici şi a trotuarelor din aproape toate cartierele Aradului. Deocamdată, Primăria îşi canalizează efortul doar asupra unei zone intens populate, de unde sigur că se pot aduce voturi multe. Însă şi cei din Micălaca zonele 500/700 sunt contribuabili, şi cei din Vlaicu, şi cei din centrul oraşului, şi aşa mai departe. Echipa USL susţine o repartizare echitabilă a fondurilor de reparaţii pe cartierele oraşului astfel încât să fie rezolvate mai întâi problemele cu adevărat grave. În loc să ierarhizăm trotuarele şi străzile cu probleme, unde de exemplu nu există deloc asfalt, Primăria se ocupă  de estetică şi de trasarea unor noi locuri de parcare cu plată”, a declarat Florin Galiş, lider USL pe municipiu şi preşedinte al organizaţiei PNL municipiul Arad.

Echipa USL Arad va prezenta zilele următoare o serie de zone rezidenţiale din Arad abandonate pur şi simplu de administraţie, unde nu s-a mai intervenit de ani de zile sau unde s-a intervenit extrem de prost. „Aşa cum primarul Falcă se laudă cu un lucru normal şi evident – faptul că Aradul are ieşiri din oraş, că doar nu este un oraş sub asediu – aşa vom arăta şi noi o serie de evidenţe din oraşul nostru. Veţi vedea că oraşul are atâtea puncte unde trebuie să se facă ceva încât nu vă va veni să credeţi. Vom demonstra atunci că oricine va câştiga Primăria şi Consiliul Local va avea în continuare foarte mult de muncă, pentru că actuala administraţie a trăit în sfere prea înalte pentru a coborî lângă oameni, lângă problemele lor de zi cu zi”, a conchis Florin Galiş.

Read more

Co-preşedintele USL Arad Ioan Cristina le recomandă liderilor PD Arad să-şi amplaseze panourile electorale, de tipul celui care a apărut în centrul oraşului Pecica, şi pe drumurile judeţene pe care arădenii îşi distrug, zilnic, maşinile. „Dacă tot au început campania electorală mai devreme, le sugerez să amplaseze asemenea panouri şi pe drumurile judeţene pline de cârpeli şi gropi, să ştie şi cetăţenii cui să mulţumească. Un asemenea panou, sau chiar mai multe, şi-ar găsi locul pe tronsonul Arad – Şiria, drum care s-a transformat într-o adevărată tablă de şah denivelată din cauza mult prea numeroaselor cârpeli efectuate acolo. Alt panou ar trebui pus pe drumul dintre Ghioroc şi Sâmbăteni, unde din cauza lucrărilor de mântuială, respectivul tronson, finalizat nu demult, trebuie refăcut a doua oară, cu cheltuielile de rigoare, desigur. Adică, alţi bani, altă distracţie! Că de răspuns nu răspunde nimeni în epoca de aur a portocaliilor atotstăpânitori. Sunt numai două exemple, dar cu siguranţă că am putea vorbi mult şi bine despre calitatea lucrărilor făcute de firmele de casă ale portocaliilor, începând de la cele din municipiul Arad şi până cele din cătunele izolate ale judeţului”, a declarat Ioan Cristina.

Acesta le recomandă pedeliştilor arădeni „să nu se mai camufleze sub culoarea verde, pentru că nu vor reuşi să se spele ruşinea portocalie din ultimii opt ani”.

„Mă surprinde această preferinţă bruscă a lor pentru culoarea verde, după ce vreme de atâţia ani au fost prieteni cu regii asfaltului şi duşmani a tot ceea ce a însemnat verde în Arad. După ce au distrus spaţiile verzi, au defrişat jumătate din Pădurice şi pun pavele şi borduri aproape peste tot în cealaltă jumătate, după ce au înlocuit verdele din rondouri cu pietriş de la balastierele firmelor de casă, acum se dau mari ecologişti. Problema lor e că nu-i mai crede nimeni – şi vor vedea asta în iunie, pe propria piele!”, a mai spus co-preşedintele USL Arad.

Read more