Trăim într-un oraş care există pe o hartă fizică, care produce bani la bugetul naţional dintr-o activitate aproape monoindustrială, care încă este o poartă spre Europa civilizată , dar căruia i-au fost extirpate inima şi sufletul, adică sportul şi cultura.

O mână de indivizi au reuşit în doar câţiva ultimi ani, să reduca aceste două activităţi definitorii ai unei comunităţi la stadiul unui organ stafidit şi inert.

Dacă sportul local mai are un singur stindard vizibil , baschetul feminin, cultura este conform unei expresii englezeşti “dead and buried” , adică moartă şi îngropată.

Dacă în urmă cu mai puţin de un deceniu aveam concerte pe ştrand cu trupe cert valoroase gen Uriah Heep şi Kevin Costner, cap de turneu European, aveam un prestigios festival naţional de muzică numit Folk You, aveam un teatru de păpuşi cu vizibilitate şi unicitate mondială, aveam o filarmonică productivă într-o clădire cu acustică rarissimă în această parte de continent, distrusă între timp, aveam un festival de rock tânăr şi sănătos la Port Arthur, acum avem nişte indivizi total străini de spiritul acestui oraş şi care nu vor putea face niciodată diferenţa între a merge la ştrand şi a merge pe ştrand, care încearcă să ameţească urbea cu idea şi proiectul de capitală culturală.

Dacă mâna de indivizi, mai sus amintiţi, care mai au încă în frâu fondurile pentru cultura oraşului, ar participa la o emisiune gen “Vrei să fi milionar” sunt sigur că ar trebui să vină cu bani de acasă, le-ar da cu minus.

Dacă mai vrem să respirăm cultura decentă în oraşul ăsta ar trebui să re-căutăm adevaraţii arădeni , să readucem în prim plan oamenii care au facut lucrurile bine , oameni care au plecat în pribegie prin alte cotloane ale ţării sau care s-au retras în grupuri mici de prieteni prin birturile locale.

Poate nu este totuşi prea târziu…

Un aradean

Gillian Flynn a obţinut UK’s National Book Award for International Author pentru romanul Fata dispărută, apărut la Editura Trei. Această pestigioasă distincţie vine după ce cartea s-a aflat în toate topurile internaţionale de vânzări.

Pe 3 octombrie 2014, va avea premiera internaţională şi filmul realizat după cartea Fata dispărută, publicată în peste 30 de limbi. Filmul Fata disparută este regizat de David Fincher şi îl are în rolul principal pe Ben Affleck.

Gillian Flynn s-a născut în 1971, în Kansas City, Missouri. A obţinut licenţa în literatură engleză şi jurnalism la University of Kansas, după care şi-a luat masteratul în jurnalism la Northwestern University, Chicago.
Timp de zece ani a scris pentru revista Entertainment Weekly. Romanul său de debut, Dark Places, publicat în 2006, a câştigat de două ori Dagger Award – prima carte care a obţinut vreodată două premii Dagger în acelaşi an. Al doilea roman al lui Gillian Flynn, Sharp Objects, publicat în 2009, a fost un New York Times Bestseller.

În Fata dispărută, desemnat Thriller-ul anului de The Observer, Gillian Flynn trasează cu subtilitate portretul unei femei care încearcă să mulţumească un soţ imposibil, dar anumite indicii sugerează că nu totul este aşa cum pare. O versiune a faptelor ascunde o alta într-un roman care manipulează în mod inteligent cititorul.

„La început, am fi tentaţi să credem că este un thriller psihologic convenţional. Dar în romanul lui Gillian Flynn, nimic nu este ceea ce pare a fi. Flynn creează o intrigă spectaculoasă, observând cu subtilitate efectele crizei asupra vieţii de cuplu.” – The Times

„Vocile personajelor sună atât de autentic, încât cititorul devine un observator direct al mariajului disfuncţional. Un adevărat tur de forţă.” – The Guardian

„Fata dispărută are o structură ingenioasă: atât Amy, cât şi Nick îşi compun propria versiune, însă adevărul se află undeva la mijloc. În timp ce Nick îşi povesteşte viaţa din momentul dispariţiei lui Amy, ea descrie relaţia lor încă de la început, alcătuind portretul unui cuplu a cărui armonie perfectă pare atât de imposibilă, încât aproape imediat simţim că e putred ceva pe dinăuntru.” – The Guardian

Polul Nord, 1897: Nils Strindberg se prăbuşeşte cu balonul său cu hidrogen în timpul unei expediţii învăluite în mister.
Germania, 1942: În lagărele de concentrare au loc experimente îngrozitoare.
Suedia, zilele noastre: Un cadavru este descoperit într-o veche mină de cupru din inima Suediei. Nimeni nu are idee de când zace acolo. Alături, o cruce misterioasă. Ea nu-şi poate revela virtuţile decât îngemănată cu o stea, de care a fost despărţită cu un veac în urmă.
Începe o vânătoare pe viaţă şi pe moarte, care are un singur ţel: găsirea stelei lui Strindberg. Doar împreună, cele două pandante vor dezlega cel mai mare mister al omenirii.
O cursă în care vânătorii ajung să fie cei vânaţi.
O poveste ce depăşeşte graniţele genului, incluzând exploratori polari, o mişcare ocultă, istorie nazistă şi simboluri străvechi.

„Un amestec uimitor de adevăr istoric şi fantezie.” – Aftonbladet

„Un thriller suedez de mare clasă.” – Sundsvalls Tidning

„Comploturi naziste diabolice, mituri scandinave, legende pompeiene şi un balon de explorare care zboară către Polul Nord… O reuşită scriitoricească, oferind o alternativă uşor poznaşă la misterele sumbre cu care ne-au obişnuit suedezii.” – Kirkus

„Când ajunseră la gura tunelului, aripile făpturii luminoase au fost trase în jos, absorbite parcă de forţa de atracţie a unui vid. Timp de o secundă, Don şi Elena au fost împinşi înapoi, iar Don se temu că n-aveau să mai iasă niciodată din tunel. Corpul Elenei se izbi de al său atât de violent, încât i se tăie respiraţia. Dar în clipa următoare, simţiră adierea vântului polar, aripile căpătară un nou impuls şi brusc, făptura luminoasă îi scoase afară, în libertate. În jurul lor se întindea din nou pustiul de gheaţă.” – Jan Wallentin, Steaua lui Strindberg

Jan Wallentin, născut în anul 1970, este de formaţie jurnalist şi a lucrat la Televiziunea Suedeză.
Steaua lui Strindberg este romanul său de debut şi a stârnit interesul unei lumi întregi încă înainte de apariţie. Drepturile cărţii au fost vândute în peste 24 de ţări.
Wallentin mărturiseşte că este un fan al filmelor lui Quentin Tarantino, datorită abilităţii acestuia de a da strălucire unor clişee prăfuite, şi că este influenţat de Jules Verne, Peter Høeg şi Haruki Murakami.