Liceul Național de Informatică Arad a găzduit, vineri, o dezbatere organizată de Hub-ul cultural mARTA, având ca temă proiectul New European Bauhaus, un demers ambițios care îmbină estetica, sustenabilitatea și inovația pentru a redefini spațiile urbane și pentru a transforma vechea fabrică MARTA într-un centru cultural modern.
În cadrul evenimentului, elevii au descoperit modalități prin care valorile culturale și sustenabile pot fi integrate în soluții moderne și creative. Participanții au înțeles importanța colaborării dintre tehnologie și artă în dezvoltarea unor spații urbane mai prietenoase și funcționale.
Managerul Hub-ului cultural mARTA, Ovidiu Balint, a subliniat rolul acestor inițiative în formarea tinerilor: „Astfel de proiecte le oferă elevilor noștri perspective noi asupra modului în care pot contribui la dezvoltarea durabilă a comunității. Îmbinarea tehnologiei cu arta și sustenabilitatea îi pregătește pentru provocările viitorului.”
Această întâlnire face parte dintr-o serie de prezentări ale proiectului mARTA în liceele arădene. Anterior, au avut loc două astfel de evenimente: în 10 februarie, la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” din Arad, iar în 13 februarie 2025, la Colegiul Național „Elena Ghiba Birta” din Arad, unde elevii, profesorii și membrii comunității locale au discutat despre integrarea esteticii, sustenabilității și inovației în transformarea spațiilor urbane.
De asemenea, în 2024, au fost organizate consultări publice pentru a contura viziunea noului centru cultural mARTA, implicând activ comunitatea arădeană în procesul de dezvoltare a acestuia.
Hub-ul cultural mARTA continuă să promoveze educația interdisciplinară și implicarea activă a tinerilor în proiecte comunitare, contribuind la formarea unei societăți orientate spre inovație și sustenabilitate.
Festivalul de Teatru Underground de la Arad își așteaptă în continuare participanții! HUB Cultural mARTA anunță că înscrierile pentru ediția din acest an a festivalului rămân deschise, oferind artiștilor independenți ocazia de a aduce în fața publicului creații teatrale curajoase și inovatoare.
Tema ediției din acest an, Cancel Culture Festival, provoacă artiștii să abordeze subiecte incomode, să spargă barierele impuse de societate și să își facă vocea auzită prin spectacole ce contestă limitele și redefiniesc libertatea artistică. Fie că este vorba de teatru, performance sau o altă formă de expresie scenică, scena Festivalului de Teatru Underground este deschisă celor care au ceva de spus.
Înscrierile se fac online până pe 15 aprilie 2025, iar detaliile complete sunt disponibile pe site-ul oficial al festivalului: undergroundfestival.ro.
Ovidiu Balint, managerul HUB Cultural mARTA, subliniază importanța acestei ediții: „Festivalul de Teatru Underground a fost mereu un spațiu al libertății și al experimentului artistic. Prin această temă, ne dorim să oferim o platformă autentică celor care simt că sunt cenzurați, marginalizați sau contestați pentru ideile lor. Scena este a lor și așteptăm înscrieri de la artiști curajoși, gata să provoace publicul și să genereze dezbateri.”
Evenimentul se va desfășura la Arad, reunind artiști din întreaga țară și din străinătate, oferind publicului o experiență unică, unde arta devine un instrument puternic de reflecție și schimbare.
Read moreHUB mArta se pregătește să aducă în prim-plan cea de-a XV-a ediție a Festivalului de Teatru Underground, programată între 20 și 29 iunie 2025. După reluarea sa de succes în 2024, festivalul promite în acest an o experiență și mai captivantă pentru iubitorii de artă contemporană.
Istoria Festivalului de Teatru Underground
Înființat în 2003 de Ovidiu Balint, pe atunci director al Casei de Cultură a municipiului Arad, Festivalul de Teatru Underground a fost conceput pentru a oferi o platformă producțiilor teatrale independente, care nu aveau acces la scenele naționale tradiționale. De-a lungul anilor, festivalul a evoluat într-un eveniment internațional, găzduind companii și producții din țări precum SUA, Japonia, Franța, Italia, Spania, Marea Britanie, Ucraina, Belarus, Cehia, Slovacia, Ungaria, Polonia, Finlanda și Suedia.
După o pauză de 12 ani, festivalul a revenit în 2024, sub egida HUB cultural mArta, marcând cea de-a XIV-a ediție. Această reluare a fost primită cu entuziasm atât de public, cât și de artiști, consolidându-i statutul în peisajul cultural românesc.
Ediția 2025: O explorare a fenomenului „Cancel Culture”
Pentru ediția din 2025, festivalul își propune să abordeze tema „Cancel Culture”, un subiect care generează dezbateri intense în societatea contemporană. Într-o postare recentă pe pagina de Facebook a HUB cultural mArta, organizatorii au invitat publicul să-și exprime opiniile: „Într-o lume în continuă schimbare, ‘cancel culture’ a devenit un subiect care stârnește dezbateri aprinse. Pentru unii, este un instrument de responsabilizare socială; pentru alții, o formă de cenzură care limitează libertatea de exprimare. Vrem să știm părerea ta: Ce înseamnă #cancelculture pentru tine? Împărtășește-ne gândurile tale în comentarii și fii parte din discuția care redefinește normele culturale ale zilelor noastre!”
Această temă centrală va fi explorată printr-o varietate de spectacole și evenimente, oferind perspective diverse asupra impactului și implicațiilor „Cancel Culture” în societatea actuală.
Un festival interdisciplinar
Festivalul continuă să promoveze interdisciplinaritatea artelor, integrând în programul său spectacole de teatru, proiecții de film, expoziții de arte vizuale, dans și multe altele. Această abordare holistică oferă publicului o experiență culturală complexă și diversificată.
Invitație la participare
Organizatorii încurajează trupele de teatru și artiștii independenți, atât din țară, cât și din străinătate, să se înscrie pentru a participa la această ediție. Deși nu este obligatoriu ca producțiile să fie direct legate de tema centrală, sunt apreciate perspectivele inovatoare care abordează subiectul „Cancel Culture”.
Pentru detalii suplimentare și condiții de participare, cei interesați sunt invitați să viziteze site-ul oficial al festivalului.
Ediția din 2025 a Festivalului de Teatru Underground se anunță a fi un eveniment de referință, oferind publicului arădean și nu numai, oportunitatea de a reflecta asupra unor teme actuale prin intermediul artei contemporane.
Read moreCel mai important film italian de anul trecut, „Vermiglio, mireasa muntelui“/„Vermiglio“ (regia Maura Delpero), aflat pe lista scurtă Oscar 2025, va fi proiectat la Cinematograful „Arta“ din Arad.
Premiera filmului va avea loc vineri, 7 martie 2025, de la ora 19.00, la Cinematograful „Arta“ și în marile cinematografe din țară.
Accesul va fi gratuit în limita locurilor disponibile.
Filmul prezintă o poveste sensibilă și poetică despre familie, origini, puterea feminității, plasată în munții Italiei.
Evenimentele de la Cinematograful „Arta“ sunt organizate de Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad.
Premii:
Leul de Argint – Marele premiu al juriului la Veneția IFF (Internationale Film Festival)
Nominalizat pentru cel mai bun film străin la Globurile de Aur 2025
Selecționat pe lista scurtă pentru Cel mai bun film international la Oscar 2025
Nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film 2024 pentru Cel mai bun film și Cel mai bun regizor
Sinopsis:
Dramă, Istoric
Rating: AP12: Acordul părinților pentru copiii cu vârste sub 12 ani
1944, Vermiglio, un sat de munte izolat.
Sosirea lui Pietro, un dezertor, în familia învățătorului din sat și iubirea lui pentru fiica cea mare a acestuia vor schimba cursul vieții tuturor.
Read moreStrategia de exploatare și întreținere a complexului de clădiri ale fostei fabrici MARTA, în care își va desfășura activitatea HUB cultural mARTA, va urma principiile Noului Bauhaus European: frumos, sustenabil, incluziv și colaborativ. Reabilitarea și reconversia acestui ansamblu istoric sunt esențiale pentru revitalizarea zonei și integrarea sa în dinamica urbană a Aradului.
Un punct nodal în dezvoltarea urbană a Aradului
Fosta fabrică MARTA se află într-o zonă efervescentă, unde se intersectează multiple funcțiuni urbane: industrie (Uzina de Vagoane Marfă Greenbrier), comerț (Mall-ul Atrium și AFI Europa), transport (Gara CFR și Gara Auto), sport (Stadionul Francisc Neumann) și rezidențial (cartierele UTA, ARED, Cartierul Funcționarilor și Podgoria-Gară). În acest perimetru, pe o suprafață de aproximativ 85 de hectare, circulă zilnic peste 40.000 de oameni, transformându-l în noul pol de interes al orașului.
Strategia de dezvoltare a HUB cultural mARTA
Proiectul HUB cultural mARTA va fi implementat în trei etape esențiale:
- Atragerea de fonduri nerambursabile și stabilirea subvențiilor – în baza Studiului DALI și a Proiectului Tehnic.
- Reabilitarea și reconversia clădirilor – începând cu clădirea principală monument istoric și turnul, urmate de halele de producție.
- Implementarea programului cultural anual – gestionat de instituția publică HUB cultural mARTA.
În paralel, se va desfășura o campanie de promovare a proiectului, inclusiv prin definirea identității HUB-ului, crearea unui website dedicat și publicarea unei monografii a fostei fabrici MARTA. Până la finalizarea lucrărilor, spațiile deschise, cum ar fi curtea interioară, vor găzdui evenimente culturale precum festivaluri de teatru-circ, proiecții de film în aer liber, concerte și spectacole independente.
Un model de colaborare transdisciplinară
HUB cultural mARTA va funcționa pe mai multe niveluri de abordare:
- Participativ: parteneriate public-private cu ONG-uri culturale și antreprenori creativi, infrastructură pentru artiști independenți și colaborare cu universitățile locale pentru dezvoltarea Casei de Cultură a Studenților.
- Transdisciplinar: implicarea autorităților publice, a mediului de afaceri, a universităților și a societății civile. HUB-ul va găzdui săli de expoziții, săli de spectacole, ateliere artistice, cursuri de specializare și centre de producție artistică.
- Durabil: funcționarea HUB-ului va fi asigurată printr-o instituție dedicată, iar continuitatea programelor culturale va atrage un public divers și constant.
- Estetic: amenajarea spațiilor va integra arhitectura industrială de la începutul secolului XX cu elemente moderne de design urban, creând un punct de atracție culturală într-o zonă dominată de destinații comerciale.
- Inclusiv: programe dedicate persoanelor cu dizabilități, copiilor instituționalizați și grupurilor defavorizate, oferindu-le acces la educație culturală și oportunități de reconversie profesională.
Impactul asupra comunității
Se estimează că HUB cultural mARTA va atrage zilnic aproximativ 1.000 de vizitatori fizici și alți 1.000 online. Acesta va deveni un spațiu de referință pentru artiști, autori, lucrători culturali și spectatori, consolidând statutul Aradului ca un oraș al inovației culturale.
HUB-ul mARTA nu este doar un proiect de restaurare arhitecturală, ci un model de regenerare urbană prin cultură, un spațiu care va redefini viața culturală a Aradului pentru generațiile viitoare.
Read more
Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad spune start primei luni de primăvară cu un program special dedicat… bunei dispoziții: Săptămâna comediei. Un demers care anul acesta aduce în fața publicului și două super-sărbători. Două spectacole care în 2025 împlinesc vârste respectabile: Apropo, ați chemat pompierii? (25 de ani de la premieră) și Ai mei erau super! (10 ani de la prima reprezentație).
„De mai bine de zece ani începem primăvara cu Săptămâna comediei. Sunt zile în care aducem în fața publicului comediile din repertoriul teatrului nostru, într-un maraton de bună dispoziție. Ediția de anul acesta este cu atât mai specială cu cât începe, în 1 martie, cu reprezentația aniversară a unui spectacol care nu mai are nevoie de nici o prezentare: Apropo, ați chemat pompierii? – un spectacol care, de două decenii și jumătate, face săli pline și provoacă valuri de râs și de aplauze. Tot cu un spectacol aniversar marcăm și încheierea Săptămânii comediei: Ai mei erau super!, în regia lui Cristian Ban, o montare care, la zece ani de la prima sa întâlnire cu publicul, îi bucură la fel de mult atât pe protagoniștii săi, cât și pe spectatori.” – spune Bogdan Costea, managerul Teatrului Clasic „Ioan Slavici”
Iată care este programul începutului lunii martie 2025, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici”:
SĂPTĂMÂNA COMEDIEI
(1 – 8 martie 2025)
Sâmbătă, 1 martie 2025, ora 19.00 – Sala Mare
Apropo, ați chemat pompierii? – adaptare după Telegrama de Aldo Nicolaj Spectacol aniversar – 25 ani de la premieră
One man show cu Zoltan Lovas
Regia: Liana Didilescu
Durata: 50 min
Duminică, 2 martie 2025, ora 19.00 – Sala Studio
Creditul de Jordi Galcerán
Regia: Liana Didilescu
Spectacol nerecomandat tinerilor sub 15 ani
Durata: 1h15min
Marți, 4 martie 2025, ora 19.00 – Sala Studio
Cerere în căsătorie, după A.P.Cehov
Traducerea și adaptarea scenică: Florin Covalciuc
Durata: 60min
Miercuri, 5 martie 2025, oara 19.00 – Sala Mare
Tartuffe de J.B.P Molière
Traducerea: Romulus Vulpescu
Regia: Dan Vasile
Durata: 1h30min
Joi, 6 martie 2025, ora 19.00 – Sala Studio
Familia Tót de Örkény István
Regia: Sânziana Stoican
Durata: 1h40min
Spectacolul este prezentat cu acordul Agenției ,,Proscenium Szerői Ügynökség”
Vineri, 7 martie 2025, ora 19.00 – Sala Mare
Școala și familia, după I.L.Caragiale
Regia: Cristian Ban
Durata: 1h20min
Sâmbătă, 8 martie 2025, ora 19.00 – Sala Studio
Ai mei erau super!– scenariu colectiv bazat pe întâmplări reale ale actorilor trupei – Spectacol aniversar – 10 ani de la premieră
Regia: Cristian Ban
Durata: 1h30min
Biletele se pot achiziționa de la casieria TCISA sau online, pe www.eventim.ro
Read moreFestivalul Filmului Francez, ediţia a XXIX-a, revine în perioada 20 – 30 martie în 12 oraşe din România, deschizând sezonul de evenimente „Primăvara Franceză ÎMPREUNĂ”, informează un comunicat transmis, joi, AGERPRES.
Proiecţiile din cadrul festivalului vor avea loc la Bucureşti: 20 – 30 martie, Cinema Elvire Popesco; Cluj-Napoca: 20 – 23 martie, Cinema Victoria; Timişoara: 20 – 23 martie, Cinema Studio; Iaşi: 20 – 23 martie, Cinema Ateneu, Institutul francez, Negru Zi – coffee & arts; Arad: 26 – 28 martie, Cinema Arta; Braşov: 21 – 23 martie, Cinemateca Patria; Brăila: 21 – 22 martie, Teatrul „Maria Filotti”; Constanţa: 27 – 30 martie, Cinema „Jean Constantin”; Sfântu Gheorghe: 27 – 30 martie, Cinema Arta by Citiplex; Sibiu: 28 – 30 martie, Centrul Cultural Habitus Sibiu; Suceava: 20 – 23 martie, Universitatea Ştefan cel Mare; Târgu Mureş, 27 – 30 martie, Muzeul Judeţean Mureş – Secţia de Istorie şi Arheologie.
Sezonul „Primăvara Franceză ÎMPREUNĂ” reprezintă punctul culminant al Centenarului Institutului Francez din România, sărbătorit în perioada mai 2024 – mai 2025, marcând un secol de angajament dedicat cooperării culturale, ştiinţifice şi educaţionale dintre Franţa şi România, se arată în comunicat.
Festivalul Filmului Francez devine un moment de referinţă al acestui sezon, oferind publicului ocazia de a descoperi cinematografia de autor franceză în toate formele sale, printr-o selecţie efervescentă de producţii, precizează sursa citată.
Tema”Echos”, explorează modul în care poveştile şi imaginile rezonează de-a lungul generaţiilor. Transmiterea din generaţie în generaţie, relaţiile, memoria şi reînnoirea se află în centrul unei selecţii care pune sub semnul întrebării epoca noastră şi transformările sale. Prin 27 de filme împărţite în patru secţiuni, programul îmbină opere esenţiale şi filme realizate de talente emergente, reflectând diversitatea şi vitalitatea cinematografiei franceze.
În secţiunea Panorama, publicul va putea descoperi filme care au fost prezentate la cele mai prestigioase festivaluri internaţionale: „L’Histoire de Souleymane” de Boris Lojkine, premiat la Cannes, „Le Roman” de Jim de Jean-Marie şi Arnaud Larrieu, selecţionat în Cannes Premieres, „Spectateurs!” de Arnaud Desplechin, „Diamant Brut” de Agathe Riedinger, care a făcut parte din competiţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes, „Quand vient l’automne” de François Ozon, premiat pentru scenariu la Festivalul de la San Sebastian.
Competiţia Tinere Talente – Lungmetraj pune în valoare patru filme realizate de o nouă generaţie de cineaşti, ale căror opere au cucerit deja critica şi publicul – „Vingt Dieux” de Louise Courvoisier, „Mon Inséparable „de Anne-Sophie Bailly, „Hiver a Sokcho” de Koya Kamura, „Rabia” de Mareike Engelhardt. Prezentate la Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timişoara, aceste filme concurează pentru un premiu de 1.000 de euro, oferit de Ambasada Franţei.
Secţiunea Public tânăr oferă o selecţie de pelicule adaptate tinerilor spectatori, copii sau adolescenţi. Iniţiind noile generaţii în cinematografia de autor franceză, festivalul le oferă o deschidere către poveşti universale şi opere care hrănesc imaginaţia.
Competiţia Tinere Talente – Scurtmetraj aduce în prim-plan cinci pelicule realizate de tineri cineaşti francezi, dintre care mai multe au fost selecţionate la Festivalul Internaţional de la Clermont-Ferrand. Un juriu format din tineri critici români va desemna câştigătorul care va beneficia de o rezidenţă la Residence de Poche a Institutului Francez din România.
Festivalul Filmului Francez este organizat de Institutul Francez din România la Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara şi co-organizat de: Centrul Municipal de Cultură Arad, Alianţa Franceză Braşov, Cinefeel Brăila, Centrul Multifuncţional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” Constanţa, Arta by Cityplex Sfântu Gheorghe, Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu, Alianţa Franceză Suceava, Muzeul Judeţean Mureş şi Consiliul Judeţean Mureş.
Filmul „Femei pe fugă“, proiectat la Cinematograful „Arta“ din Arad
CulturaUltimele stiri 17 februarie 2025 0
„Femei pe fugă“/„Futni mentem“ (r. Gábor Herendi), cel mai vizionat film maghiar din ultimii 25 de ani, care a depășit pragul de 547.000 de spectatori, va fi proiectat la Cinematograful „Arta“ din Arad.
Noul film al regizorului filmelor „Ca în America“ și „Toxicomă“ va fi proiectat vineri, 21 februarie 2025, de la ora 19.00.
Accesul la proiecție va fi gratuit, în limita locurilor disponibile.
Filmul o urmărește pe Vera, a cărei viață se schimbă radical după moartea neașteptată a soțului ei. Determinată să-i îndeplinească ultimele dorințe, aceasta decide să participe la un maraton de ștafetă alături de cele trei fiice ale sale.
„Fiecare dintre cele trei surori se încadrează într-o tipologie diferită de personalitate, însă toate au un lucru în comun, moștenit de la mama lor: fac prea multe pentru alții și prea puțin pentru ele. Psihologia modernă explică cum funcționează traumele generaționale și cât de definitorii sunt influențele părinților în creșterea copiilor, iar echipa de creație a integrat-o armonios în film, presărând și câteva satire acide pentru clișeele motivaționale“, scrie Oana Balaci pentru cinemagia.ro.
Evenimentele de la Cinematograful „Arta“ sunt organizate de Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad.
Filmul este distribuit în România de Asociația Filmtett.
Read moreEdiția 2025 a unuia dintre cele mai îndrăgite proiecte ale Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad – Luna plină de teatru – se încheie la finalul acestei săptămâni cu două producții ale Teatrului de Nord Satu Mare (Trupa „Mihai Raicu”)
Astfel, sâmbătă, 15 februarie, de la ora 19.00, sala mare a TCISA găzduiește Metamorfoze – un spectacol pus la cale de trupa Fără Zahăr.
„Ideea spectacolului Metamorfoze are la bază transformarea lui Gregor Samsa în gândac. Decât să mă târăsc ca om / Mai bine-aşa, gândac de pom / De bălegar sau de pământ / Da’ chiar aşa, de care sunt? Căutându-și noua identitate, și o explicație pentru transformarea sa, Gregor nimerește într-un grup al metamorfozaţilor, unii deveniţi gândaci de mai de mult, alţii aflaţi încă într-o fază tranzitorie în ce priveşte acceptarea noii condiţii. Dar pentru asta există grupurile de suport. Mereu cu frica unei dezinsecţii inopinate, dar cu mare nevoie de socializare, gângăniile îşi prezintă, pe rând, povestea de viaţă. În final, Gregor nu reuşeşte să se identifice cu o specie de gândac anume, dar se identifică cu ceva mult mai important, cu un grup care îl acceptă şi în cadrul căruia îşi găseşte noua familie.”– spun creatorii spectacolului
„Plin de culoare și de ghidușie, deși cu un subtext nu întotdeauna ușurel, a fost Metamorfoze, „spectacol concert pus la cale de trupa Fără Zahăr”, pe versurile lui Bobi Dumitraș și în regia muzicală a lui Bobo Burlăcianu (Teatrul de Nord Satu Mare, trupa „Mihai Raicu”). Într-o filiație liberă după povestirea kafkiană omonimă, montarea prezintă, într-o succesiune de „micro-recitaluri”, povești de transformare ale unor gângănii cu evidente trăsături caracteriale antropomorfe. Tonul general este unul de ludic pur și dur, cu exhibiționisme și pusee de personalitate ale protagoniștilor, cu ironii reciproce și înțepături între diversele clase, categorii și grupe de insecte. Un insectar al regnului uman, se poate extrapola, dar în litotă. O poveste savuroasă, amuzantă, rafinată, vie, proaspătă și deloc facilă.” (scrie Claudiu Groza în revista Tribuna)
Montarea, a cărei regie muzicală îi aparține lui Bobi Burlăcianu, îi are în distribuție pe: Andrei Stan, Sergiu Tăbăcaru, Cristian But, Andreea Mocan, Roxana Fânață, Dana Moisuc, Vlad Mureșan, Andrei Gîjulete, Romul Moruțan, Raluca Mara, Ioana Cheregi și Cătălin Mareș. Versurile îi aparțin lui Bobi Dumitraș, în vreme ce de mișcarea scenică s-a ocupat Roxana Fânață.
O zi mai târziu, în 16 februarie, tot de la ora 19.00, sala mare găzduiește un spectacol semnat de maestrul Gigi Căciuleanu: La Vie En Rose. Un demers artistic care îi aduce pe aceeași scenă pe: Roxana Fânață, Andrei Gîjulete, Ioana Cheregi, Andrei Stan, Dorina Nemeș, Bianco Erdei, Raluca Mara, Vlad Mureșan, Anette Marka și Sergiu Tăbăcaru
„La Vie En Rose este un spectacol gândit ca un dans amoros prin excelență. Cuplul este văzut ca un singur personaj format din două entități. Chiar dacă de fapt, uneori, nu este vorba decât de solitudini, cuplate la voia hazardului. Duse de același val. Legate între ele de dinamica câte unui firicel de melodie. De câteva note pe care le-ar auzi doar trecând din întâmplare pe lângă o fereastră deschisă, interferând astfel, cu secretul vreunei alte intimități. Ca și în viață cuplurile se fac și se desfac necontenit. Pe un montaj muzical reunind teme din epoca de aur a șansonetei franceze, „La Vie En Rose” s-ar putea defini ca un dans al amanților. În răstimpul căruia „dansActorii” trăiesc din plin muzica unui vesel (sau trist) Paris. Cine are în vedere „viața în roz”, are în minte implicit și opusul acesteia: „griul cotidian”. Cu, bineînțeles, ca și în cazul culorii roz, nuanțele acestuia. O relație se formează. O alta se destramă. Partenerii se comportă ca fiind „în mâna” celuilalt, prinși cu toții în „pânza de păianjen” a unui permanent joc de întâlniri și/sau despărțiri amoroase.”(spune Gigi Căciuleanu)
Decorul spectacolului poartă semnătura lui Cristian Gătina, iar costumele – cea a Annei Szabó. Asistent de regie este Tudor Dreve.
Biletele pentru ambele spectacole pot fi achiziționate fie de la casieria TCISA, fie online, de pe platforma eventim.ro
Read more
Pe 10 februarie 2025, Hub-ul cultural mARTA a organizat prima consultare publică din acest an, desfășurată la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” din Arad. Evenimentul a avut ca scop prezentarea proiectului New European Bauhaus, un demers ambițios care îmbină estetica, sustenabilitatea și inovația pentru a redefini spațiile urbane și pentru a transforma vechea fabrică MARTA într-un centru cultural modern.
Întâlnirea a reunit elevi, profesori și reprezentanți ai sectorului cultural, facilitând un dialog deschis despre modul în care viitorul hub poate deveni un spațiu al creativității și al comunității. Managerul Hub-ului mARTA, Ovidiu Balint, a transmis un mesaj de mulțumire participanților: „Vă mulțumim tuturor pentru prezența și implicarea deosebită la prezentarea proiectului New European Bauhaus organizată la Colegiul de Arte ‘Sabin Drăgoi’ Arad! A fost o prezentare plină de inspirație, creativitate și discuții aprinse, în care am explorat împreună cum estetica, sustenabilitatea și inovația pot transforma spațiile noastre urbane. Ne bucurăm că am avut ocazia să împărtășim această viziune și să deschidem un dialog valoros despre viitorul designului și al culturii. Rămâneți aproape pentru mai multe proiecte și inițiative inovatoare!”
Următoarele consultări și viitorul Hub mARTA
Această întâlnire marchează începutul unei serii de consultări publice planificate pentru 2025, prin care comunitatea arădeană este invitată să contribuie cu idei și propuneri pentru modelarea acestui nou spațiu cultural. Următoarele consultări vor avea loc:
- 13 februarie, la Colegiul Național „Elena Ghiba Birta”
- 25 februarie, la Liceul Național de Informatică
- În luna martie, vor fi organizate întâlniri cu studenții arădeni
Proiectul mARTA, finanțat cu 6.950.000 de euro prin programul Noul Bauhaus European, urmărește reabilitarea fostei fabrici MARTA de pe Calea Aurel Vlaicu și transformarea acesteia într-un centru cultural multidisciplinar, care să sprijine inițiativele artistice și să devină un punct de referință pentru cultura arădeană.
Ce s-a discutat la consultările din 2024?
Anul trecut, Hub-ul mARTA a organizat mai multe consultări publice, unde s-au conturat o serie de idei și așteptări pentru viitorul spațiu cultural. Printre concluziile principale s-au numărat:
- Nevoia de spații dedicate tinerilor creativi, unde să își poată expune lucrările și să colaboreze cu artiști consacrați
- Importanța unui program diversificat de activități, care să includă ateliere, expoziții, spectacole de teatru și evenimente interactive
- Integrarea tehnologiei în viitorul hub, pentru a facilita proiecte multimedia și evenimente digitale
- Un accent mai mare pe sustenabilitate, prin reutilizarea materialelor, folosirea energiei verzi și amenajarea unor spații verzi în jurul hub-ului
Aceste propuneri și sugestii au stat la baza strategiei de dezvoltare a proiectului și vor continua să fie discutate în noile întâlniri programate pentru acest an.
Hub-ul cultural mARTA își propune să devină un model de regenerare urbană, combinând patrimoniul industrial cu spiritul creativ al noilor generații. Consultările publice rămân un instrument esențial pentru a asigura că acest proiect reflectă nevoile și aspirațiile comunității arădene.
Read more









