Importurile de lapte brut s-au majorat cu 44,5% în primele 10 luni ale anului
National/Extern 16 decembrie 2024 0
Unităţile de procesare din România au colectat, în primele 10 luni ale anului, o cantitate de lapte de vacă în creştere cu 3,7% faţă de aceeaşi perioadă din 2023, respectiv 1,06 milioane de tone, în timp ce importurile de lapte brut s-au majorat cu 44,5%, până la 129.258 tone, arată datele publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
În ceea ce priveşte producţia de produse lactate, cea mai mare creştere a fost înregistrată la unt (+9,3%), de la 8.447 tone în primele 10 luni ale anului trecut, la 9.230 tone în aceeaşi perioadă din acest an.
Conform datelor INS, în luna octombrie 2024 comparativ cu luna precedentă, cantitatea de lapte de vacă colectată de unităţile de procesare a crescut cu 4%, până la 99.888 tone. Cea mai mare creştere a producţiei s-a înregistrat tot la unt (+28,2%), cantitatea totală produsă în octombrie fiind de 1.086 tone. Cantitatea de lapte brut importată de către unităţile de procesare a crescut în luna octombrie 2024 faţă de luna precedentă cu 29,2%, totalizând 18.499 tone.
De asemenea, faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, în luna octombrie 2024 cantitatea de lapte de vacă colectată de unităţile procesatoare a crescut cu 5,5%. Producţia de brânzeturi a înregistrat cea mai mare creştere (+16,5% – 9.813 tone). Cantitatea de lapte brut importată de către unităţile procesatoare a crescut în luna octombrie 2024 cu 57,0% faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, scrie agerpres.ro.
Percheziţii la persoane cercetate pentru trafic de migranţi în județele Timiș și Arad
National/ExternUltimele stiri 16 decembrie 2024 0
Astăzi, 16 decembrie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara și ai Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara pun în aplicare 69 mandate de percheziție domiciliară pe raza județelor Timiș, Argeș, Arad, Caraș- Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Ilfov, Ialomița, Mehedinți, Teleorman, Sibiu și municipiul București, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de migranți.
Cercetările efectuate au stabilit că, în cursul anului 2023, mai mulți făptuitori (cetățeni străini) au iniţiat un grup infracţional organizat de tip piramidal, la care au aderat mai mulți cetățeni români, având ca scop obținerea de beneficii materiale substanțiale din traficul de migranţi.
Gruparea de criminalitate organizată, a acționat pe mai multe paliere, respectiv recrutarea pe teritoriul Turciei a grupurilor de migranți și pregătirea acestora în scopul îmbarcării în mijloacele de transport pentru trecerea în mod fraudulos în Bulgaria și ulterior în România. După pătrunderea în țară a migranților, era activat segmentul de transfer către locurile de adăpostire și de îmbarcare în automarfare.
Astfel, o parte dintre membrii grupării de criminalitate organizată, au avut ca atribuţii racolarea şoferilor care se ocupau cu preluarea, transportul şi conducerea migranţilor de la anumite locaţii din vestul țării până în zona parcărilor unde erau transferaţi în camioane.
Un alt palier, format din transportatori (persoane de naționalitate română) primeau de la organizatori locaţiile de preluare şi de debarcare şi realizau transportul migranţilor, pe care îi predau ultimului eșalon format din şoferii de camioane şi antemergători.
Probele administrate în cauză au relevat că, în perioada iunie – decembrie 2024 au fost depistate și oprite 136 asemenea transporturi însumând aproximativ 1.000 de cetăţeni străini de origine afro-asiatică.
Sunt puse în executare 69 mandate de aducere, audierile urmând a se desfășura la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara.
Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și structurilor subordonate, polițiștilor de frontieră ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și unităților subordonate, luptătorilor Serviciului Acțiuni Speciale din Inspectoratul de Poliție Județean Timiș și jandarmilor din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.
Românii cu bani în bancă, taxați în 2025
National/Extern 13 decembrie 2024 0
Dacă în 2024 ai avut venituri din dobânzi bancare care depășesc plafonul de 19.800 lei (echivalentul a 6 salarii minime brute), ai obligația să declari și să plătești contribuția la asigurările sociale de sănătate (CASS) de 10%. Această obligație fiscală implică depunerea Declarației unice, iar nerespectarea termenelor poate atrage penalități.
CASS este o contribuție obligatorie pentru cei care obțin venituri din alte surse decât salariul, în cazul în care acestea depășesc un anumit prag anual. Pentru 2024, plafonul de referință se bazează pe salariul minim brut de 3.300 lei:
– 19.800 lei** (6 salarii minime) – contribuție de 1.980 lei;
– 39.600 lei** (12 salarii minime) – contribuție de 3.960 lei;
– 79.200 lei** (24 salarii minime) – contribuție de 7.920 lei.
Dacă veniturile totale din dobânzi și alte surse rămân sub 19.800 lei, nu trebuie să plătești CASS.
Ce venituri sunt luate în calcul?
În plafonul anual de venituri sunt incluse următoarele surse:
– Dobânzi bancare;
– Dividende;
– Câștiguri din tranzacții cu criptomonede;
– Venituri din piața de capital (acțiuni, obligațiuni).
Veniturile din titluri de stat sunt scutite de impozit și de contribuția la sănătate. Chiar dacă ești salariat și plătești deja CASS pentru veniturile din salariu, veniturile din dobânzi și alte surse sunt tratate separat. Acestea trebuie declarate distinct și nu se cumulează cu salariul sau veniturile din activități independente.
Pentru persoanele fizice autorizate (PFA), modificările recente prevăd că veniturile din investiții nu mai sunt integrate cu cele obținute din activitățile profesionale, ci se declară independent.
Cum îți îndeplinești obligațiile fiscale?
1. Calculează veniturile totale: Adună toate veniturile relevante (dobânzi, dividende, câștiguri din criptomonede etc.) pentru a verifica dacă depășesc plafonul de 19.800 lei sau unul dintre cele superioare.
2. Depune Declarația unică: Utilizează Formularul 212, disponibil pe site-ul ANAF. Declarația trebuie completată și transmisă până la 25 mai 2025.
3. Plătește contribuția: Suma datorată trebuie achitată în conturile ANAF, conform valorilor calculate în funcție de plafonul depășit.
Formularul actualizat pentru 2025 este în curs de dezbatere publică și va fi publicat în Monitorul Oficial. Acesta va include schimbările legate de salariul minim brut și va fi disponibil pentru descărcare și completare online.
Read morePercheziții de amploare în mai multe județe, după amenințările făcute în mediul online
National/Extern 13 decembrie 2024 0
Șapte percheziții au loc vineri în mai multe județe din țară la persoane care au incitat la fapte de violență sau au transmis mesaje care promovează ura şi violenţa pe motive etnice, rasiale sau religioase, anunță Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit stiripesurse.ro.
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, vineri au loc șapte percheziții domiciliare, coordonate de unități de parchet din țară, respectiv Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila.
Perchezițiile au loc în șapte dosare în care sunt făcute cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de instigare publică și incitare la violență, ură sau discriminare.
Acestea vizează comportamente ilegale manifestate pe mai multe platforme online, fiind vorba de persoane care au publicat mesaje prin care incită la fapte de violență (revoltă prin ieșirea în stradă, omorârea unor persoane publice, aruncarea în aer a unor clădiri publice etc.) sau mesaje care promovează ura şi violenţa pe motive etnice, rasiale sau religioase.
În același context, joi, Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva a coordonat două percheziții domiciliare într-o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare publică.
„Acțiunile pe linia combaterii violenței în mediul online și a tragerii la răspundere penală a persoanelor care incită la acte de violență sau la săvârșirea unor infracțiuni vor continua în perioada următoare, la nivelul unităților de parchet și de poliție din întreaga țară fiind demarate mai multe anchete având acest obiect”, transmite Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Cum va fi vremea de sărbători și în primele zile din 2025. Prognoza meteo pe patru săptămâni
National/Extern 13 decembrie 2024 0
Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pe patru săptămâni, din 16 decembrie 2024 până în 13 ianuarie 2025. În timp ce la munte se formează un strat consistent de zăpadă, în zonele de câmpie iarna nu pare că va veni.
Săptămâna 16 decembrie-23 decembrie
În această săptămână, valorile termice vor fi mai mari decât cele obișnuite pentru această perioadă, în întreaga țară, dar în nord-est vor fi cele mai ridicate. Cantitatea de precipitații va fi excedentar în nordul Carpaților Orientali și în Munții Apuseni, dar și deficitar în sud și sud-est. În restul țării, acesta va fi apropiat de cel normal.
Săptămâna 23 decembrie- 30 decembrie
Temperaturile vor fi mai mici decât cele specifice perioadei din calendar în zonele de munte, iar în restul României vor fi aproapiate de cele normale. Regimul pluviometric va fi ușor excedentar în regiunile extracarpatice, în special în sud și sud-est, în rest vor fi apropiate de cele normale.
Săptămâna 30 decembrie- 6 ianuarie
Valorice termice de la sfârșitul anului 2024 și începutul anului 2025 vor fi apropiate de cele normale în majoritatea regiunilor. Cantitatea de precipitații va fi apropiată de cea normală acestui interval în aproape toată țara.
Săptămâna 6 ianuarie-13 ianuarie
Această săptămână va aduce temperaturi normale pentru această perioadă din calendar în toată România. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel specific intervalului, la nivelul întregii țări, scrie b1tv.ro.
Read moreRomânii nu sunt printre cei mai nefericiți cetățeni din regiune. Ultimul loc e ocupat de maghiari
National/Extern 13 decembrie 2024 0
Deși mulți dintre noi ne plângem adesea de problemele zilnice, un nou studiu arată că România nu este deloc o națiune tristă. În comparație cu vecinii noștri din Ungaria, ne poziționăm mai bine în topurile fericirii, iar acest lucru se datorează mai multor factori. Să vedem ce ne face mai optimiști și ce spun cifrele despre starea noastră de bine.
Un studiu recent realizat în 11 țări de NN Longevity ne oferă, așadar, vești bune: românii nu sunt printre cei mai nefericiți cetățeni din regiune, locul acesta fiind ocupat de vecini noștri maghiari.
Conform studiului, pe o scară de la 1 la 10, scorul mediu al fericirii în România și Cehia este de 6,4, o valoare semnificativ mai mare decât în Ungaria, unde fericirea a fost evaluată la 5,4. Alte țări din regiune, precum Slovacia și Polonia, au obținut un scor de 5,9, ceea ce ne poziționează bine pe noi în acest clasament regional.
Analiza relevă că stabilitatea financiară joacă un rol esențial în nivelul de fericire al oamenilor. Respondenții maghiari care au economii pentru cel puțin șase luni se declară considerabil mai fericiți decât cei fără rezerve financiare. Concret, sentimentul de nesiguranță financiară are un impact direct: cei cu economii de cel mult trei luni au obținut un scor mediu de 4,8 puncte pe scara fericirii, în timp ce cei cu economii pentru șase luni sau mai mult au ajuns la o medie de 6,4 puncte.
Imaginea devine și mai pesimistă când analizăm perspectiva fericirii în viitor. În Ungaria, respondenții estimează că nivelul lor de fericire vă crește doar până la 5,9 puncte peste zece ani. Această cifră este considerabil mai mică față de restul regiunii, unde optimismul este mai pronunțat. De exemplu, românii anticipează un scor de 7 pe aceeași scară, indicând o încredere mai mare în viitor.
Așadar, deși nu suntem cea mai fericită națiune, se pare că suntem mai optimiști decât vecinii noștri maghiari, mai ales când vine vorba de viitor. Rămâne de văzut cum influențează stabilitatea financiară aceste percepții, scrie tvrinfo.ro.
Producţia industrială a scăzut cu 1,8% în primele zece luni
National/Extern 13 decembrie 2024 0
Producţia industrială (serie brută) a scăzut cu 1,8% în primele zece luni din acest an, pe fondul declinului înregistrat de cele trei sectoare industriale, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
În sectorul producţiei şi furnizării de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a fost înregistrat un declin de 5%, în industria prelucrătoare scăderea a fost de 1,5% iar în industria extractivă de 0,7%.
Pe serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, producţia industrială în perioada ianuarie – octombrie 2024 a fost mai mică cu 1,6% faţă de intervalul corespunzător din anul precedent, ca efect al scăderilor producţiei şi furnizării de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-5,3%), industriei prelucrătoare (-1,2%) şi industriei extractive (-0,7%).
În luna octombrie 2024, producţia industrială (serie brută) a crescut faţă de luna precedentă cu 6,2%, datorită creşterilor din cele trei sectoare industriale: industria extractivă (+8%), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+7,9%) şi industria prelucrătoare (+5,9%).
Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a fost mai mare faţă de luna precedentă cu 0,4%, ca efect al creşterilor industriei extractive (+4,2%) şi industriei prelucrătoare (+0,3%). Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a scăzut cu 0,8%.
Faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, producţia industrială (serie brută) a crescut cu 1,3%, susţinută de creşterile industriei extractive (+2,3%) şi industriei prelucrătoare (+1,7%). Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a scăzut cu 2,9%.
Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a fost mai mică faţă de luna corespunzătoare din anul precedent cu 0,9%, ca urmare a scăderilor înregistrate de producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-3,2%) şi industria prelucrătoare (-0,8%). Industria extractivă a crescut cu 2%, scrie agerpres.ro.
Casele de pariuri refuză să le dea înapoi banii jucătorilor care au pariat pe alegerile prezidențiale
National/Extern 12 decembrie 2024 0
Casele de pariuri din România au avut în ofertă pariuri pe alegerile prezidențiale. Pe Internet au apărut bilete care îl dădeau câștigător pe Călin Georgescu, cu o cotă de 50. Au fost români care au „mirosit” succesul lui Georgescu și au postat biletele pe TikTok, rețeaua care l-a făcut mare pe independent. După ce CCR a validat primul tur, casele de pariuri au achitat câștigurile celor care au mizat că Geogescu și Lasconi merg în turu II. Apoi, au existat pariuri și pe învingătorul alegerilor. Doar că CCR a anulat procesul electoral, iar casele de pariuri ar trebui să stabilească o cotă de 1 și să le dea jucătorilor banii înapoi, anunță b1tv.ro.
Doar că oamenii nu-și pot scoate banii de la operatori, care, la rândul lor, nu știu cum să procedeze. Operatorii ar dori să aștepte noile alegeri, pe considerentul că vor fi aceiași candidați. Doar că nu este sigur că independentul Călin Georgescu va fi acceptat de BEC în cursa pentru Cotroceni, după ce s-a constat că a jucat „murdar” până acum. Și nici dacă ceilalți candidați vor mai dori să concureze.
Cum vor fi alți pretendenți la funcția supremă în stat, condițiile pentru ca biletele actuale să fie considerate valide nu sunt îndeplinite de regulementele caselor de pariuri.
Totodată, casele de pariuri au în regulament că pot să nu achite pariuri câștigătoare, dacă rezultatul este fraudat, iar frauda este stabilită de instanțe legale. Iar CCR tocmai asta a făcut, a stabilit că Georgescu n-a câștigat „pe bune”.
Astfel, operatorii ar trebui să alerge după cei cărora le-au validat biletele și le-au dat banii pentru victoria lui Georgescu, ca să le ia banii câștigați.
Consiliul JAI a aprobat aderarea deplină a României şi Bulgariei la spaţiul Schengen de la 1 ianuarie 2025
National/Extern 12 decembrie 2024 0
Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) a decis astăzi, la Bruxelles, ca România să intre complet în spațiul Schengen de la 1 ianuarie 2025. Este un moment extrem de important pentru țara noastră, care a așteptat de ani buni un vot favorabil pentru aderarea la spațiul european de liberă circulație.
Read moreCâştigul salarial mediu net a crescut cu 40 de lei în luna octombrie, la 5.268 lei
National/Extern 12 decembrie 2024 0
Câştigul salarial mediu net în luna octombrie a fost 5.268 lei, în creştere cu 40 lei (+0,8%) faţă de luna septembrie 2024, iar comparativ cu luna octombrie a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 12,3%, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS). În luna octombrie 2024, câştigul salarial mediu brut a fost 8.612 lei, cu 59 lei (+0,7%) mai mare decât în luna septembrie 2024.
Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, inclusiv activităţi de servicii informatice (11.541 lei), iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (3.078 lei).
Indicele câştigului salarial real a fost 107,3% în luna octombrie 2024 faţă de luna octombrie 2023. Indicele câştigului salarial real a fost 100,2% în octombrie 2024 faţă de luna septembrie 2024. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 251,6%, cu 0,4 puncte procentuale mai mare decât cel înregistrat în luna septembrie 2024.
Potrivit INS, în cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători, în special în lunile luate ca bază de comparaţie (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an. Evoluţia câştigului salarial real depinde, atât de fluctuaţiile câştigului salarial mediu net, cât şi de rata inflaţiei.
Conform sursei citate, în luna octombrie 2024, în majoritatea activităţilor din sectorul economic nivelul câştigului salarial mediu net a crescut comparativ cu luna septembrie 2024, ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale sau pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (în funcţie de contracte/proiecte), scrie agerpres.ro.
Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat în fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, cu 12%, respectiv în extracţia minereurilor metalifere, cu 10,2%.










