News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Liderii Partidului Conservator din comuna Ghioroc au acuzat astazi, in cadrul conferintei de presa, deturnarea unor fonduri care erau destinate zilelor comunei. Astfel desi pe afis era trecut numele cantaretului Aurel Tamas, lumea adunata la stadion, a ramas dezamagita deoarece nu era vorba de nici o reprezentatie a maestrului. Conservatorii considera ca s-a folosit numele cantaretului pentru a justifica o parte din fondurile alocate festivalului, urmand ca banii sa fie folositi in alte scopuri, contactat fiind de catre membrii PC cantaretul Aurel Tamas a comunicat ca nu a avut nici un angajament cu autoritatile locale, nefiind abordat in nici un fel, iar cele intamplate nremanand fara repercursiuni pe cale judecatoreasca, motivul fiind folosirea numelui cantaretului fara acordul acestuia. Suntem curiosi sa aflam daca banii nu trebuiau sa fie deturnati pentru construirea sensului giratoriu din centru comunei, giratoriu mult visat de catre edil!

Read more

Primarul Gheorghe Falcă a pregătit un proiect de hotărâre care permite Primăriei să dea bani aproape oricui doreşte, sub forma ajutoarelor sociale de urgenţă. Din întregul proiect de hotărâre rezultă decizia de a acorda sau nu ajutoarele stă în „pixul” celor din Primărie, ceea ce deschide calea abuzului şi traficului de influenţă pentru cumpărarea voturilor.

PSD susţine categoric sprijinirea persoanelor aflate în dificultate. Problema acestui proiect de hotărâre este că Primăria poate decide în fiecare caz cui acordă acest tip de ajutoare. „Se deschide calea unui abuz. Noi credem că Gheorghe Falcă a promovat acest proiect pentru a cumpăra voturile unei populaţii care a ajuns, de fapt, cu largul concurs al său şi al PDL, să trăiască în sărăcie”, a spus Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad. „Este o nuanţă foarte importantă: proiectul de hotărâre nu spune cine are dreptul să primească subvenţii, ci cine «poate» să primească subvenţiile respective. Acest «poate» deschide calea abuzurilor. Niciunde nu există o ierarhizare obiectivă a celor care ar urma să beneficieze de sprijin. PDL a eliminat sau a restricţionat mare parte din subvenţiile acordate pe criterii clare şi nediscriminatorii populaţiei şi le-a înlocuit cu un sistem în care administraţia locală poate decide cui acordă şi cui nu acordă subvenţii. PDL şi-a propus să aducă populaţia în situaţia de a sta cu mâna întinsă, pentru a acorda apoi ajutoare condiţionate electoral. Arădenii trebuie să fie foarte atenţi la acest dar otrăvit al administraţiei locale, pentru că sprijinul care va fi probabil acordat anul viitor, nu va mai fi acordat după alegeri. Gheorghe Falcă a declarat de mai multe ori că este împotriva oricărui tip de subvenţie, deci acest proiect de hotărâre are doar o justificare electorală”, a precizat Dorel Căprar.

Potrivit criteriilor de acordare a ajutoarelor sociale, aproape orice familie din Arad poate beneficia de sprijin din partea autorităţilor locale. De exemplu, se pot primi bani pentru „ajutoare de urgenţă pentru intervenţiile medicale ale căror costuri nu sunt acoperite sau compensate parţial de asigurările sociale de sănătate; suma maximă ce se acordă pentru această categorie este de 1 000 de lei; Pot beneficia de ajutorul de urgenţă persoanele (familiile) al căror venit net / membru de familie este de până la 1 500 de lei”. Iată deci o categorie la care se poate integra aproape orice arădean care are probleme medicale. Pe de o parte, tot mai multe servicii medicale nu sunt acoperite de asigurările sociale de sănătate, pe de altă parte pentru că foarte puţine familii din Arad au un venit net / membru de familie de peste 1 500 de lei! Acelaşi tip de ajutor, până la limita de 300 de lei, se poate acorda şi pentru medicamente. Ajutoare consistente se pot acorda şi familiilor care au restanţe la plata cheltuielilor de întreţinere: sunt eligibile familii care înregistrează un venit net / membru al familiei de sub 500 de lei. Şi în această categorie pot fi încadrate foarte multe persoane. O altă categorie foarte vastă este „familia/persoana singură aflată în dificultate ca urmare a acoperirii cu prioritate din veniturile familiei/persoanei a contravalorii medicamentelor, tratamentelor medicale, cheltuielilor de întreţinere, impozitelor, taxelor, a altor cheltuieli strict necesare traiului zilnic, fiind în imposibilitate de a-şi achita din veniturile rămase hrana zilnică, dacă venitul / membru de familie este mai mic de 1 000 de lei, se acordă un ajutor de urgenţă în cuantum de max 750 de lei, o dată pe an”. Este o categorie care cuprinde – şi mai ales va cuprinde, după majorarea costului întreţinerii – majoritatea familiilor din Arad.

Metodologia de acordare a ajutoarelor prevede depunerea unor acte justificative, declaraţii cu privire la venituri şi ancheta socială a Primăriei. Nu apare niciun criteriu de departajare pentru cei care solicită ajutorul de urgenţă.

„Marea reformă a PDL în care se spune că va fi eliminat statul social se transformă într-un sistem discreţionar, în care primarul decide cine are de mâncare şi cine suferă de foame, cine stă la căldură şi cine stă în frig. Noi credem că este un abuz grosolan şi ne vom opune prin toate mijloacele adoptării acestui proiect de hotărâre”, a încheiat Dorel Căprar.

Read more

Preşedintele organizaţiei municipale PSD Arad, Laurenţiu Hălmăgean, atrage atenţia asupra modului în care sunt risipiţi banii arădenilor, prin proasta gestionare a iluminatului public. În repetate rânduri, la orele amiezii, iluminatul stradal este în funcţiune lăsat aşa parcă pentru a concura cu soarele. „Este încă o bătaie de joc la adresa noastră, a arădenilor, din buzunarul cărora se face aceasta risipă de bani. Sunt cheltuieli inutile făcute din inconştienţă sau poate, mai degrabă, din indiferenţa autorităţilor publice locale. Cei care conduc Aradul nu se gândesc că toate costurile suplimentare la facturile de energie electrică sunt suportate din bugetul local, din acel buget la care contribuie, făcând sacrificii materiale serioase, mulţi arădeni”, susţine Laurenţiu Hălmăgean. Preşedintele organizaţiei municipale a social democraţilor arădeni apreciază că exemplul amintit arată lipsa de respect a conducerii oraşului pentru cetăţean. „În acest mod înţelege Primăria să gestioneze banii arădenilor: indiferenţi când e vorba despre bugetul local şi mult prea atenţi când e vorba despre veniturile personale, asigurate însă în detrimentul banului public”, a spus preşedintele organizaţiei municipale a PSD, Laurenţiu Hălmăgean.

Read more

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Constantin Igaş, demonstrează din nou că este un simplu instrument pentru promovarea fără scrupule a intereselor politice şi electorale ale PDL. Declaraţiile şi acţiunile lui Igaş converg într-o singură direcţie: orice lege este bună dacă ajută PDL să fugă de întâlnirea cu electoratul, orice regulă este acceptabilă dacă poate să aducă un avantaj pentru partidul din care face parte. „Nu ne surprinde deloc faptul că ministrul Igaş se declară un suporter al comasării alegerilor. Dânsul nu poate să înţeleagă ce înseamnă democraţia, dovadă fiind faptul că în tot ceea ce spune şi face este un ecou al şefilor săi politici. De altfel, Igaş s-a declarat şi suporterul reorganizării teritoriale care presupune desfiinţarea judeţului Arad! Igaş nu reuşeşte să aducă niciun argument logic în favoarea deciziei aberante de comasare a alegerilor. Costul alegerilor nu înseamnă nimic în comparaţie cu investiţiile aberante ale guvernului din care face parte, dirijate spre clientela PDL. Argumentul că administraţia nu funcţionează bine în anul electoral este ridicolă. PDL ar face bine să ordone celor numiţi politic şi fără merite în instituţiile publice să îşi facă treaba. Pentru că doar clientela PDL este cea care tremură de grija schimbării politice ievitabile. De fapt, comasarea alegerilor serveşte intereselor PDL. În primul rând, se doreşte amânarea şi limitarea confruntării cu electoratul. În al doilea rând, se mizează pe baronii locali ai partidului, care sunt alimentaţi cu foarte mulţi bani publici, pentru a organiza pomeni electorale. Nu în ultimul rând, se doreşte concentrarea mitei şi a fraudei electorale într-un singur tur. Indiferent de aceste strategii, PDL nu poate anula voinţa electoratului” a declarat Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad.

Pe de altă parte, Ministerul Administraţiei şi Internelor condus de Traian Constantin Igaş a făcut o serie de propuneri pentru modificarea legii care reglementează adunările publice, în sensul restricţionării acestora. „Mai multe prevederi vădesc teama celor de la PDL de a fi contestaţi de opinia publică: interdicţia de organizare a adunărilor în apropierea gărilor, staţiilor de metrou, unităţilor spitaliceşti sau pe traseele unde se execută lucrări edilitar-gospodăreşti. În aceste condiţii, cu greu se va mai putea desfăşura vreun miting în marile oraşe, probabil asta se şi doreşte. Ministrul Igaş încearcă să facă la nivel naţional ceea ce a făcut Gheorghe Falcă în municipiul Arad: să blocheze orice acţiune de protest. Justiţia a anulat aceste interdicţii abuzive la Arad şi suntem convinşi că aşa se va întâmpla şi cu iniţiativele nedemocratice ale lui Igaş” a încheiat Dorel Căprar.

Read more

Câştigătorii celei de-a doua ediţii a concursului „Acasă, în Europa”, concurs organizat de europarlamentarul Iosif Matula, au fost prezenţi în perioada 6-10 septembrie la Bruxelles.

Tinerii au participat la o conferinţă în Parlamentul European, prilej cu care au putut afla mecanismul după care funcţionează instituţiile comunitare, dar au avut ocazia să viziteze şi diferite obiective turistice din capitala Uniunii Europene.

Elevii sunt câştigătorii concursului „Acasă în Europa”, premianţi la faza naţională a concursurilor de circulaţie rutieră „Cupa DHS” şi „Educaţia rutieră – educaţie pentru viaţă”. Acestora li s-au alăturat şefii de promoţie de la Liceul „Mihai Veliciu” şi Grupul Şcolar din Chişineu-Criş, precum și una dintre câștigătoarele concursului de chimie „Esperimentum 2011”.

Mica Europă, Atomul, Piaţa Centrală, Sala Maeştrilor Ciocolatieri „Planete Chocolat”, „Manneken Pis”, Pavilionul Chinezesc, Turnul Japonez, celebrele catedrale din Bruxelles, au fost câteva dintre atracţiile turistice vizitate de către tinerii: Negru Tania Florina, Diaconescu Roxana Petronela, Suciu Răzvan, Iovescu Raul, Rus Mihai, Nedelea Lidia Ionela, Toth Eniko, Popa Laura Dana, Miron Dumitru, Csernus Ramona Lorena, Pop Simona Iasmina, Baul Bianca, Jivan Florin Andrei şi Oies Cristian Gheorghe.

Ţin întotdeauna să promovez valorile, cred că este foarte important ca noi, odată membri în Uniunea Europeană, să vedem ce înseamnă Bruxelles, capitală europeană, instituţiile europene”, a precizat Iosif Matula.

Europarlamentarul a subliniat că acest concurs va deveni o tradiţie şi, anual, alte tinere elite arădene şi nu numai, care s-au remarcat prin activitatea lor, vor fi invitate la Bruxelles.

Read more

Organizaţia PNL pe municipiul Arad consideră că principalul obiectiv al USL, la Arad, trebuie să fie schimbarea actualei puteri portocalii care prin acţiunile ei a adus mari prejudicii arădenilor şi care a alterat cumplit spiritul Aradului. De aceea, candidatul USL pentru obţinerea funcţiei de primar al municipiului Arad, va fi susţinut fără rezerve şi cu toate forţele de către membrii organizaţiei municipale PNL. În tentativele lor de dezbinare a unităţii partidelor din USL, cei de la PDL ar putea aduce în discuţie că suspendarea domnului Gavril Popescu din rândurile PNL ar fi de natură să nu permită o colaborare strânsă pentru susţinerea candidaturii acestuia. Acest lucru nu este adevărat. Este o chestiune de normalitate ca o persoană să reprezinte un singur partid politic, iar din moment ce domnul Popescu a fost acceptat ca propunere a PC, a devenit clar că domnia sa putea reprezenta doar Partidul Conservator. Confirmarea acestei realităţi a venit câteva zile mai târziu, când Gavril Popescu s-a înscris în partidul aliat al PNL şi astfel a renunţat din oficiu la calitatea de membru PNL. Ne manifestam încrederea ca prin strategiile și proiectele cu care va veni in fata aradenilor, candidatul USL la functia de primar va reusi sa convingă electoratul aradean ca există o alternativă serioasă la actuala administratie.

Dar aceste aspecte ţin deja de trecut. Acum este important să ne unim forţele pentru a ne bate cu PDL-ul lui Gheorghe Falcă, acest monolit care sufocă Aradul şi răspândeşte deznădejde printre arădeni. Avem convingerea că împreună putem reuşi, USL poate să aducă înapoi acea mândrie de a fi arădean, sentiment care a fost înăbuşit de actuala administraţie fără viziune şi fără simţ al locului. Organizaţia al cărei preşedinte sunt va continua să funcţioneze pe aceeaşi linie, iar conducerea ei îşi va duce până la capăt mandatul. Vom semnala în continuare abuzurile administraţiei Falcă si vom dezvolta în continuare proiecte ale organizaţiei puse în practică de un grup de oameni tineri, întreprinzători, având convingeri liberale puternice. Arădenii care s-au săturat de comportamentul abuziv al PDL şi al primarului Gheorghe Falcă, colegii noştri din USL, se pot baza pe organizaţia municipală a PNL. Ca şi până acum, vom continua să ne prezentam argumentat punctele de vedere si vom continua politica noastră de a denunta abuzurile si incompetenta PDL (comunicat PNL Arad)

Read more


Preşedintele organizaţiei municipale PSD Arad, Laurenţiu Hălmăgean, atrage atenţia asupra modului în care sunt risipiţi banii arădenilor, prin proasta gestionare a iluminatului public. În repetate rânduri, la orele amiezii, iluminatul stradal este în funcţiune lăsat aşa parcă pentru a concura cu soarele.
„Este încă o bătaie de joc la adresa noastră, a arădenilor, din buzunarul cărora se face aceasta risipă de bani. Sunt cheltuieli inutile făcute din inconştienţă sau poate, mai degrabă, din indiferenţa autorităţilor publice locale. Cei care conduc Aradul nu se gândesc că toate costurile suplimentare la facturile de energie electrică sunt suportate din bugetul local, din acel buget la care contribuie, făcând sacrificii materiale serioase, mulţi arădeni”, susţine Laurenţiu Hălmăgean.
Preşedintele organizaţiei municipale a social democraţilor arădeni apreciază că exemplul amintit arată lipsa de respect a conducerii oraşului pentru cetăţean. „În acest mod înţelege Primăria să gestioneze banii arădenilor: indiferenţi când e vorba despre bugetul local şi mult prea atenţi când e vorba despre veniturile personale, asigurate însă în detrimentul banului public”, a spus preşedintele organizaţiei municipale a PSD, Laurenţiu Hălmăgean.

Read more


Prezent la Arad, ministrul Administraţiei şi Internelor, Constantin Traian Igaş, a anunţat într-o conferinţă de presă că până la mijlocul lunii octombrie alţi 5000 de lucrători din structurile ministerului pe care îl conduce vor fi disponibilizaţi. Primele disponibilizări vor avea loc în cursul săptămânii viitoare şi vizează angajaţi ai Jandarmeriei şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

Watch live streaming video from newsarad at livestream.com
Read more

Nervozitate mare pentru dl.Ioan Cristina, ca d’acum asa o sa-i zicem, chiar iritare, cand la conferinta de presa, la rost fiind luat de un ziarist, s-a legat, sau si-a incercat varsarea nervilor pe corespondentul nostru, ca cica „de ce razi?”, adik tre sa stam treji (chiar vigilenti), pentru ca dl. Ioan Cristina a fost incomodat de o intrebare cum ca nasu Parpala ar candida si i-ar lua fata la alegeri, ceea ce e aproape de realizare?. Dom’presedinte de partid, judetean, sa nu credeti ca ne intimidati prin asemenea atitudine, ca oricum facem cate reportaje ne dorim si aratam realitatea rurala oriunde vrem, chit ca se numeste Maraus, Susag, Craiva sau orice alta zona galbejita! Pentru noi nu conteaza culorile!
Apropo, ca ne-am ambalat pentru lucruri minore, personajul central a fort evident Gavril Popescu, care si-a inceput deja campania electorala, municipala, ce mai inghiteau in sec psd-istii nostri, ca sa nu mai zicem de liberalii a-tot-stapanitori ai candidaturilor aradene!

newsarad on livestream.com. Broadcast Live Free
Read more

Preşedintele Filialei Teritoriale PNL Arad, Ioan Cristina, atrage atenţia că 2011 va fi anul în care o nouă criză va atinge apogeul în România, în ciuda raportărilor triumfaliste ale Guvernului Boc. „Pe fondul distrugerii economiei şi structurilor sociale, România se află într-o situaţie de criză structurală profundă şi este incapabilă să se redreseze. În acest an, încă 1 milion de români îşi vor pierde locurile de muncă şi vor intra în sărăcie”, a avertizat Ioan Cristina.

De aceea, USL a propus măsuri de reducere a fiscalităţii şi încurajare a mediului de afaceri, pentru a crea noi locuri de muncă. Concret, USL susţine o impozitare regresivă pornind de la menţinerea cotei de 16% ca prag maxim de impozitare. Pentru salariile mai mici se va aplica un sistem în trepte: 8% – 12% – 16%.

De asemenea, USL propune taxarea mai mică a muncii prin reducerea CAS cu 5% pentru angajatori, zero taxe pentru angajarea în regim part-time pentru tinerii sub 25 de ani şi persoanele de peste 55 de ani, reducerea TVA la producţia de cereale, pâine, carne proaspătă, legume, fructe (din cota de 24% TVA, 9% merg la stat, 15% este dedus producătorului).

„USL a propus încă din luna iunie, la consultările de la Cotroceni, formarea unei comisii tripartite – Putere, Opoziţie, Banca Naţională – care să evalueze situaţia actuală şi să vină cu soluţii viabile. Din păcate, puterea dovedeşte acelaşi autism în raport cu nevoile societăţii, cu problemele reale şi este surdă la orice dialog”, a spus Ioan Cristina, copreşedintele USL Arad.

Read more