Festivalul, devenit deja tradiție, prezintă anual cultura și tradițiile populare românești din câte un județ din România, cu zonele lui folclorice, pentru publicul românesc din Ungaria, provenind în special de la parohiile EORU.
Ediția din acest an a fost organizată împreună cu artiști din Arad, veniți la Gyula cu sprijinul Consiliului Județean Arad. La manifestări au participat Marius Lazurca, ambasadorul României la Budepesta; Florin Trandafir Vasiloni, consulul general al României la Gyula, alături de alte oficialități: Simona Tănăsescu, directorul Institutului Cultural Român din Budapesta (ICR); Călin Bibarț, primarul Aradului; Gheorghe Cozma, directorul Oficiului Autoguvernarii pe Tara a Romanilor din Ungaria (AȚRU); Ioana Engelhardt, directorul Centrului Cultural Județean Arad; Cristian Sălășan, consilier judeţean Arad; Viorica Cherteș, președintele Asociației Femeilor Ortodoxe Române din Oradea (AFOREO), ş.a.
Ca de fiecare dată, manifestarea culturală a fost precedată de Sfânta Liturghie Arhierească, săvârșită în Catedrala Episcopală „Sf. Nicolae” din Gyula, de Preasfințitul Părinte Siluan, împreună cu un sobor format din pr. protosinghel Iustin Popovici, delegatul Arhiepiscopiei Aradului şi alţi preoţi din Ungaria şi România.
PS Siluan a adus mulţumiri celor care au sprijinit financiar desfășurarea evenimentelor: Fundației „Gabriel Bethlen” din cadrul Oficiului Primului Ministru de la Budapesta, Consiliului Județean și Centrului Județean Cultural Arad, Centrului de Documentare și Informare al AȚRU, precum și Liceului „Nicolae Bălcescu” din Gyula.
Programul artistic al zilei s-a ținut după amiază, pe scena Centrului Cultural al LNB și a cuprins, în introducere, câteva dansuri populare, interpretate de tineri ai „Ansamblului de păstrare și promovare a tradițiilor populare românești din Ungaria”, aparținând LNB, apoi programul oferit de artiști arădeni. Au susţinut programe Orchestra instrumentală „Frații Șandru”; „Ansamblul de păstrare al tradițiilor din Șicula”, soliști și interpreți de muzică populară: Adrian și Florin Șandru, Ioana Luguzan Roxin, Maria Fărcaș, Ciprian Tărșan, Răzvan Lup, ș.a. În încheiere au evoluat interpretul Mircea Cârțișoreanu și tânăra solistă Tea– Patricia Ploscanu, din Făget.
Programul prezentat de artista Mădălina Păcurar, din Arad, s-a încheiat cu o agapă tradiţională românească.
În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri au efectuat, atât în municipiu cât şi pe raza judeţului Arad, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere.
Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 200 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 97.000 de lei.
Dintre acestea, 61 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 139 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice.
De asemenea, au fost reţinute 9 permise de conducere și retrase 9 certificate de înmatriculare.
Read more53 de incendii de vegetație uscată, resturi vegetale și deșeuri au stins subunitățile ISU ARAD în lunile septembrie și octombrie.
Deși suprafețele nu au fost foarte mari, între 50 mp și 5000 mp, intervențiile au necesitat destul de multe forte și mijloace alocate pentru intervenție iar în unele cazuri intervenția a fost făcută pe jos din cauza imposibilității accesului cu autospecialele.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Nădlac II- Csanadpalota au depistat şi predat autorităţilor competente doi bărbaţi, căutaţi de autorităţile din România, în vederea executării unor pedepse privative de libertate.
În data de 19.10.2019, în jurul orei 22.40, în Punctul de Trecere al Frontierei Nădlac II – Csanadpalota s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră, pe sensul de intrare în România, cetăţeanul român D.I., în vârstă de 30 de ani, domiciliat în judeţul Alba Iulia.
La efectuarea verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele persoanei în cauză era emis, de către autorităţile din România, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie, având de executat 200 de zile de închisoare.
În data de 20.10.2019, în jurul orei 10.55, în același punct de trecere a frontierei s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră, pe sensul de intrare în țară, cetăţeanul român P.D., în vârstă de 39 de ani, domiciliat în judeţul Olt.
La efectuarea verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele persoanei în cauză era emis, de către autorităţile din Spania, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru săvârşirea unor infracţiuni contra persoanei .
Persoanele în cauză au fost predate unui echipaj operativ din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, în continuare fiind dispuse măsurile legale care se impun.
Read moreFlorin Tripa: „Serviciile SMURD din Nădlac și Vinga sunt la un pas de desființare, din cauza lui Iohannis“
LocalPoliticaUltimele stiri 18 octombrie 2019 0
Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, joi, Parlamentului, spre reexaminare, Legea privind aprobarea Programului-pilot de preluare a personalului angajat cu pregătire paramedicală din cadrul echipajelor SMURD, specializate în acordarea primului-ajutor calificat, de către inspectoratele pentru situaţii de urgenţă în a căror zonă de competenţă îşi desfăşoară activitatea. În urma acestui demers, funcționarea serviciilor SMURD din Vinga și Nădlac este grav periclitată, autoritățile locale neavând la dispoziție fondurile necesare pentru a susține în continuare activitatea.
„Sunt unul dintre inițiatorii proiectului de lege privind aprobarea Programului-pilot de preluare a personalului angajat cu pregătire paramedicală din cadrul echipajelor SMURD specializate în acordarea primului-ajutor calificat, aflate în finanţarea autorităţilor administraţiei publice locale. Legea prevedea preluarea personalului din cinci județe printre care și Aradul, fiind vorba de angajații SMURD Vinga și Nădlac. Proiectul de lege a fost inițiat pe fondul semnalelor tot mai numeroase transmise de către primării, care se află în imposibilitatea de a mai susține cheltuielile lunare de întreținere a echipajelor de intervenție și plata salariilor personalului serviciilor voluntare pentru situații de urgență.
Ca urmare a situației prezentate de autoritățile locale, existau două variante: desființarea serviciilor sau transferarea personalului la inspectoratele pentru situații de urgență, a doua variantă stând la baza proiectului de lege.
Din păcate, speranțele că lucrurile vor intra în normal au fost năruite de președintele Klaus Iohannis, care în dispreț total față de zeci de mii de cetățeni din cele cinci județe, beneficiari ai acestor servicii, a retrimis legea în parlament, pentru niște motive puerile. Doar pentru a băga bețe-n roate, așa cum face de cinci ani de zile, Klaus Iohannis a blocat salvarea de la moarte a serviciilor SMURD din Nădlac și Vinga. Iohannis va avea pe conștiință arădenii care, Doamne ferește, nu vor avea parte de servicii medicale de urgență, din cauza desființării celor două servicii SMURD. Este strigător la cer lipsa de interes a președintelui Iohannis față de problemele românilor, în acest caz față de asigurarea unui serviciu de urgență, așa cum se întâmplă în orice altă țară din Uniunea Europeană. Iohannis ne arată că în ciuda declarațiilor privind nevoia de a asigura românilor servicii medicale de calitate, în realitate el nu e interesat de viața și soarta cetățenilor din această țară, fiind preocupat doar de propria lui persoană, de războaiele lui politice și de a pune frână oricărei inițiative, care nu vine din partea lui sau a PNL“, declară deputatul PSD Arad Florin Tripa.
Read moreAsociația Culturală „Cantarad” a organizat, în perioada 14-18 octombrie 2019, în Sala Festivă a Colegiului Național Preparandia „Dimitrie Țichindeal” din Arad, un Masterclass de cânt și dirijat coral. Acest curs, care face parte din programul cultural „Aradul cântă”, a fost susținut de prof.dr. Emanuel Pecingină, maestru corepetitor la Corul Național de Cameră „Madrigal-Marin Constantin” din București și formator dirijori-cor în cadrul programului național „Cantus Mundi”.
Masterclass-ul va fi urmat de două concerte la care vor performa și dirijorii masteranzi participanți la curs, iar programul este alcătuit exclusiv din muzică corală românească, după cum urmează:
- Sâmbătă, 19 octombrie 2019, la ora 19:00, în Sala Mare a Palatului Cultural Arad;
- Duminică, 20 octombrie 2019, ora 13:00, la Biserica „Nașterea Domnului” din Micălaca.
De-a lungul activității sale, maestrul Emanuel Pecingină a fost răsplătit cu numeroase distincții și premii, dintre care amintim: Madrigalist de onoare, Medalia jubiliară „Pro arte”, iar din partea administrației prezidențiale a României a primit, în anul 2013, distincția „Meritul Cultural” în grad de Cavaler. Din partea Episcopiei Caransebeșului a primit, ca recunoștință pentru concertul susținut pe soleea Catedralei Episcopale anul trecut, Medalia „Episcop Elie Miron Cristea”.
Read moreO femeie în vârstă de 38 de ani, din Arad, a fost surprinsă de jandarmi, la primele ore ale dimineții, în timp ce scotea din autoturismul personal două sacoșe pline cu țigări netimbrate.
La verificările efectuate s-au descoperit 341 pachete cu țigări netimbrate de diferite mărci, pe care femeia urma să le comercializeze într-o piață din municipiul Arad.
Pe numele acesteia, jandarmii au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală, pentru săvârșirea infracțiunii de ,,colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia”, conform prevederilor Codului Vamal al României.
Țigările netimbrate au fost ridicate în vederea confiscării.
Read morePoliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Nădlac II – Csanadpalot au depistat patru vietnamezi care au încercat să iasă ilegal din România, ascunși în interiorul unei autoutilitare, conduse de un cetăţean român.
În data de 17.10.2019, în jurul orei 20.15, la Punctul de Trecere al Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, cetăţeanul român B.C., în vârstă de 35 ani, conducând autoutilitara marca Mercedes Benz, model Transporter, înmatriculată în România. Conform documentelor de însoţire a mărfii, şoferul transporta tâmplărie PVC cu destinaţia Ungaria.
În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea controlului amănunţit al mijlocului de transport. Astfel, în interiorul autoutilitarei, în compartimentul marfă al acesteia, au fost descoperite ascunse, printre obiectele transportate, patru persoane.
În cadrul primelor verificări, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt cetățeni din Vietnam, doi bărbați şi două femei, cu vârste cuprinse între 18 și 36 de ani, care aveau drept de muncă pe teritoriul României. Din primele declarații, s-a stabilit că aceștia intenţionau să ajungă ilegal într-un stat din spaţiul Schengen.
Ca urmare a celor constatate, şoferul autoutilitarei este cercetat de către poliţiştii de frontieră sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți, iar cetăţenii vietnamezi pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Read moreSatul românesc a fost tema conferinței publice a Preacuviosului Părinte Dionisie Ignat de joi, 17 octombrie, 2019, la Sala „Ferdinand” a Primăriei Aradului.
”În cadrul conferinței, închinată Anului Omagial în Patriarhia Română și desfășurată cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, invitatul a evidențiat particularitățile vieții satului românesc, valorile specifice satului românesc, atitudinea rugătoare și prezența în faţa lui Dumnezeu, concepţia de viaţă şi reprezentarea specifică a lumii. A fost evidențiată semnificația satului românesc în istoria culturii poporului român, după cum se vede la poeți și prozatori ca George Coșbuc, Octavian Goga, Lucian Blaga, Liviu Rebreanu, Grigore Vieru, dar și în creația teologică și reflexiile Părintelui Dumitru Stăniloae”, a spus Arhim. Teofan Mada, vicar administrativ.
Read moreMașină incendiată azi noapte, în municipiul Arad
LocalUltimele stiri 18 octombrie 2019 0
În această dimineață, în jurul orei 02.00, Detașamentul de Pompieri Arad a intervenit în municipiul Arad, pe strada Streiului, pentru stingerea unui incendiu care se manifesta la un autoturism.
În momentul sosirii echipajului de intervenție, focul se manifesta la partea din față și din spate a mașinii. Datorită faptului că incendiul a fost văzut rapid, fară a se dezvolta la toată mașină a fost stins în aproximativ 5 minute. A ars partea din fata a mașinii și cea din spate. A fost dateriorat și un alt autoturism parcat lângă el.
Cauza probabilă a incendiului ” folosirea cu intenție a surselor de aprindere in vederea producerii incendiului”.
Read more









