Concerte de muzică ușoară și folk, la Târgul de Crăciun de la Arad
LocalUltimele stiri 12 noiembrie 2024 0
Târgul de Crăciun de la Arad se va deschide oficial în 15 noiembrie când este programat un concert de muzică ușoară.
Astfel, de la ora 18.00, pe scena special amenajată în Piața Catedralei vor urca trupele Nova Band, Mustang și White Mahala.
De asemenea, sâmbătă, tot de la ora 18.00, va fi din nou o seară de muzică ușoară cu arădenii de la Acous Trip, după care va urma Alexandra Ungureanu.
Duminică va fi seara muzicii folk când îi vom avea invitați pe Florian Jianu și Nicoleta Maria Brola cu Daniel Julean.
Începând din week-end-ul următor, din 22 noiembrie, la Târgul de Crăciun vor răsuna și colindele, conform tradiției ortodoxe, care spune că, din punct de vedere liturgic, cântările dedicate Nașterii Domnului încep în ziua de 21 noiembrie, la sărbătoarea Intrarea în biserică a Maicii Domnului.
Programul de colinde va fi susținut de artiști din Arad, de ansambluri din municipiu și județ, de elevii Colegiului de Arte „Sabin Drăgoi“, de elevii de la Școala Populară de Arte, de la Palatul Copiilor dar și de corurile parohiilor ortodoxe din municipiul și județ.
Târgul de Crăciun de la Arad se desfășoară în perioada 15 noiembrie 2024 – 5 ianuarie 2025 și are două puncte de interes: Piața Catedralei, unde vor fi amenajate căsuțele cu produse diverse și scena și Parcul Reconcilierii unde va funcționa un patinoar, roata panoramică, un carusel și alte atracții pentru copii.
Read moreZilele Reciclării în Arad! Puncte de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice
LocalUltimele stiri 11 noiembrie 2024 0
Primăria Municipiului Arad, alături de operatorul autorizat SLC Timiș și în parteneriat cu OIREP Eco Positive și MGG Recycling, vă invită la reciclare! În perioada 21 octombrie – 29 noiembrie se desfășoară ediția de toamnă a debarasării de aparatură electrica veche sau stricată. Arădenii pot scăpă gratuit de orice deșeu de echipament electric, electronic sau electrocasnic.
În perioada mai sus amintită, operatorul de colectare SLC Timiș poate fi apelat pentru a înregistra comenzile dumneavoastră de preluare a deșeurilor electrice.
Acțiunea vine în sprijinul persoanelor fizice și juridice care doresc să se debaraseze responsabil și gratuit de aparatura veche sau stricată.
Comenzile de ridicare de la domiciliu sau sediu de firmă se preiau astfel:
-
de luni până vineri, între orele 9.00-17.00 la TelVerde 0800.444.800 (gratuit)
-
zilnic, între orele 09.00-17.00 la numărul 0751.302.123 prin SMS (tarif normal) sau pe WhatsApp (cu menționarea numelui și adresei deponentului).
-
permanent prin formularul de comandă on-line disponibil pe www.colecteaza.ro/contact
În urma comenzii, veți fi sunați de un reprezentant al operatorului autorizat SLC Timiș pentru a stabili data preluării comenzii. Deșeurile electrice se preiau de la domiciliu sau sediu de firmă în perioada acțiunii, între orele 9.00-15.00.
Sâmbătă, 16 noiembrie, în intervalul orar 9:00 – 15:00 vor fi disponobile cetățenilor 3 puncte de colectare provizorii la urmatoarele adrese:
-
Zona Alfa – în spatele Carrefour, lângă Biserică
-
Zona Micalaca – P-ța Mioriței, în spatele blocului 129
-
Zona Aradul Nou – Calea Timișorii nr.39
La aceste puncte de colectare arădenii pot aduce orice aparat electric vechi sau defect.
Echipa Sistemului de Colectare Selectivă a deșeurilor electrice Timiș asigură colectarea gratuită a acestor deșeuri electrice și transportul în siguranță către fabricile de reciclare acreditate după standarde europene, acolo unde aceste deșeuri vor fi tratate și reciclate conform normelor de mediu.
Răspunde pozitiv la colectarea și reciclarea aparatelor electrice vechi sau uzate, a becurilor și bateriilor! Contribui astfel la protecția mediului și la economisirea resurselor Pământului. Și la curățenia comunității noastre.
Pentru detalii și informații despre campanie vă invităm să luați legătura cu reprezentantul SLC Timiș, dl. Adrian Manu, la numărul de telefon 0751 302 114
Read moreOrașul Pecica modernizează și extinde transportul public
LocalUltimele stiri 11 noiembrie 2024 0
Administrația orașului Pecica elaborează un proiect pentru implementarea transportului public pe mai multe străzi ale orașului, dorindu-se achiziționarea de autobuze electrice.
Se dorește, prin acest proiect, legarea orașului și de satele aparținătoare, Turnu și Sederhat, cu trasee utile și stații moderne.
”Până la sfârșitul anului vom depune un nou proiect foarte util pentru comunitate: implementarea unui sistem de transport public local cu autobuze electrice, cu trasee ce vor acoperi atât rutele principale din Pecica, cât și legătura cu satele aparținătoare Turnu și Sederhat.
Târgul de Crăciun din Arad, ediția 2024. Produse de sărbători, colinde, activități pentru copii
LocalUltimele stiri 9 noiembrie 2024 0
Târgul de Crăciun din Arad, ediția 2024 se va deschide, oficial, în 15 noiembrie și va putea fi vizitat până în 5 ianuarie 2025.
Organizatorii, Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad, au început pregătirile pentru amenajarea acestuia, astfel încât să creeze o atmosferă unică pentru a întâmpina cea mai așteptată perioadă din an, cea a sărbătorilor de iarnă.
Târgul va fi organizat în Piața Catedralei și în Parcul Reconcilierii și va fi deschis, zilnic, între orele 12.00 și 22.00.
În seara zilei de 15 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc inaugurarea târgului cu un concert de muzică ușoară, la care sunt invitați băieții de la White Mahala, iar în 16 noiembrie, tot de la ora 18.00, vor urca pe scenă trupa arădeană Acous Trip și Alexandra Ungureanu.
Târgul de Crăciun din Arad, ediția 2024, va avea două zone de interes: zona din Piața Catedralei, unde va fi amenajat un brad de Crăciun și unde vor fi montate ornamente și decorațiuni luminoase și 30 de căsuțe.
Cea de-a doua zonă a târgului va fi în Parcul Reconcilierii, unde va fi montat un patinoar, roata panoramică, caruselul și mai multe atracții pentru copii.
La târg vor putea fi găsite preparate culinare diverse, vin fiert, dulciuri, cadouri, jucării, produse hand-made, decorațiuni, produse artizanale.
De asemenea, ca și în anii trecuți, la târg vor fi prezentate programe de colinde și cântece de iarnă.
“Ne pregătim pentru o nouă ediție a Târgului de Crăciun. Platoul din fața Primăriei l-am rezervat și anul acesta festivității de aprindere a luminițelor din bradul care este amplasat în fiecare an în zona centrală a orașului, eveniment care va avea loc în seara zilei de 6 decembrie. Restul evenimentelor vor avea loc în Piața Catedralei vechi și Parcul Reconcilierii, cele două locații fiind legate prin strada Ecaterina Teodoroiu care va deveni pietonală în această perioadă. În Piața Catedralei sunt amplasate căsuțele și vor avea loc concerte, iar în Reconcilierii vom avea o roată panoramică și un patinoar mobil care este de altfel și noutatea acestei ediții. Ne așteaptă așadar zile frumoase, evenimente reușite, prin urmare îi invităm pe toți arădenii să se bucure alături de noi.”, a declarat primarul municipiului Arad, Călin Bibarț.
Decorațiuni luminoase cu consum redus de energie
Sute de mii de luminițe vor forma anul acesta decorul specific Târgului de Crăciun, toate acestea fiind cu LED, ceea ce înseamnă un consum redus de energie.
Astfel, în fața Palatului Administrativ, în Parcul Reconcilierii și Piața Catedralei atmosfera unică de sărbătoare va fi creată cu decorațiuni precum arbuști, brazi, moș cu sanie, glob de trecere, îngeri, arcade luminoase. În Piața Catedralei va fi amenajată o poartă luminoasă din cifrele 2025.
Nelipsit de pe platoul Palatului Administrativ va fi bradul ecologic care va putea fi iluminat prin pedalare.
Atracția din fața Palatului Administrativ va fi bradul artificial care va fi împodobit cu zeci de globuri și mii de luminițe multicolore și acestea cu un consum redus de energie.
Mai multe informații despre Târgul de Crăciun de la Arad, ediția 2024 vor putea fi urmărite online, la adresele:
https://www.facebook.com/targuldecraciunarad
https://www.facebook.com/primariamunicipiului.arad
www.facebook.com/CentrulMunicipaldeCulturaARAD
Read moreRestricții de circulație pe unele străzi din Arad
LocalUltimele stiri 8 noiembrie 2024 0
În perioada 12-26 noiembrie 2024, se vor institui restricții de circulație, alternativ pe câte o bandă, pe străzile Ștefan Tenețchi și Tribunul Corcheș, tronsonul cuprins între strada Poetului și Strada 2- Zona Industrială Arad Vest.
Restricțiile au fost avizate de Comisia de Sistematizare a Circulației în vederea executării unor lucrări de întreținere și reparații ale celor două străzi. Reparațiile se vor executa și pe timpul zilei și al nopții în funcție de condițiile meteo.
Read moreVizita elevilor la Stația de Epurare din Arad în cadrul programului Săptămâna Verde
LocalUltimele stiri 8 noiembrie 2024 0
În cadrul Săptămânii Verzi la Liceul Teologic Baptist „Alexa Popovici” Arad, copiii din clasa a 3a au avut o experiență educativă deosebită, vizitând Stația de Epurare din Arad! Cu multă curiozitate, elevii au aflat cum apa uzată este tratată și purificată înainte de a fi returnată în natură, au învățat despre importanța protejării resurselor de apă și rolul pe care fiecare dintre noi îl joacă în păstrarea unui mediu curat.
Împreună cu angajații Companiei de Apă Arad, copiii au învățat cum funcționează procesul de epurare, ce tehnologii sunt utilizate și cum fiecare pas contribuie la reducerea impactului asupra mediului înconjurător. De asemenea, specialiștii din cadrul Stației de Epurare le-au explicat de ce nu trebuie să arunce șervețele umede, bețișoare de urechi, pet-uri, jucării sau ulei folosit în vasul de toaletă sau în rețeaua de canalizare. A fost o ocazie minunată de a înțelege importanța gestionării corecte a apei și de a încuraja comportamente responsabile în viața de zi cu zi.
Mulțumim echipei Stației de Epurare din Arad pentru primirea călduroasă și pentru lecția valoroasă oferită celor mici. Sperăm ca această vizită să inspire copiii să devină mai conștienți și mai implicați în protejarea mediului înconjurător!
Read moreIeri, 06 noiembrie 2024, ora 12:30, a avut loc şedinţa de constituire a noului consiliu local al comunei Brazii, rezultat în urma alegerilor din 9 iunie.
Alături de primarul ales, Dorin Catana, în cadrul şedinţei, au depus jurământul de credinţă cei 9 consilieri locali validaţi de către Judecătoria Gurahonț, în data de 24 octombrie 2024, după cum urmează:
- Andar Adina Cristina (PSD)
- Căprar Abiam Cadmiel (Forța Dreptei)
- Costea Ciprian Vasile (PSD)
- Demea Dorel Ioan (AUR)
- Florea Vasile Marin (PSD)
- Purice Lucian (PUSL)
- Urs Eugen Iustin (PNL)
- Vesa Ioan (PNL)
- Vesa Nicușor Vasile (PNL).
„Îmi doresc ca, pe întrega perioadă a mandatului, să rămânem devotați misiunii noastre de a soluționa și gestiona nevoile și problemele cetățenilor, în condițiile legii, conștienți fiind că, prin deciziile noastre, influențăm, în mod direct, viețile acestora. Contribuind la dezvoltarea economică, socială și culturală a localității noastre, este esențial ca, în cadrul acestui consiliu, să prevaleze transparența și deschiderea spre dialogul constructiv”, a transmis Dorin Catana, primarul comunei Brazii.
Instituția Prefectului a fost reprezentată de Marius Sulincean, subprefectul județului Arad, și Adriana Dărău, consilier juridic.
În calitate de invitați au participat Florin Tripa, prim-vicepreședinte PSD Arad, și Aurel Caius Curta, secretar general adjunct PSD Arad.
Read moreIustin Cionca: „Plantăm și decorăm un brad de 12 metri înălțime, în fața Consiliului Județean Arad”
LocalUltimele stiri 6 noiembrie 2024 0
Consiliul Județean Arad a comandat bradul de Crăciun care va orna platoul din fața instituției. Este vorba despre un brad natural, care va fi plantat zilele acestea și va fi punctul central de interes al evenimentelor prilejuite de sărbătorile de iarnă, la Consiliul Județean.
Bradul are înălțimea de 12 metri. El a fost deja încărcat și pregătit pentru transport, în Olanda, iar astăzi a început amenajarea spațiului unde va fi amplasat.
Anul acesta, pentru prima oară, Consiliul Județean va organiza propriul său târg de Crăciun. Evenimentul va avea loc în fiecare sfârșit de săptămână, începând cu 22 noiembrie. Tot în 22 noiembrie este programată și pornirea iluminatului de sărbătoare, informează președintele Iustin Cionca.
„Pregătim un decor frumos, cu mai mulți brazi, cu puncte de atracție, cu căsuțe frumos împodobite. Am discutat deja cu mai mulți primari din județ, ca în unele zile să recreăm aici, la Consiliul Județean, atmosfera Crăciunului de acasă, după care fiecare dintre noi simte un dram de nostalgie”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Pomul de Crăciun din cetină, care a ornat platoul Consiliului Județean în anii trecuți, va fi păstrat și amplasat și el, pentru întregirea decorului de sărbători.
Read moreProba practică pentru obținerea permisului categoria B va putea fi susținută în 16 și 17 noiembrie, sâmbătă și duminică
LocalUltimele stiri 6 noiembrie 2024 0
În scopul reducerii timpului de programare la proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Arad va asigura examinarea candidaților pentru proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere categoria B și în zilele de 16 și 17 noiembrie, sâmbătă și duminică.
Astfel, începând cu data de astăzi, 06.11.2024, ora 09:30, candidații declarați „admis” la proba teoretică se vor putea programa la ghișeu, în limita locurilor disponibile, pentru examinarea la proba practică pentru obținerea permisului de conducere, la categoria B. Programarea se va putea efectua și de către școlile de conducători auto prin utilizarea aplicației informatice pusă la dispoziție gratuit, pe bază de protocol, de către Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări.
Read moreVis de antreprenor condimentat cu ”Signiture dish” la restaurantul Sabor din Arad
LocalUltimele stiri 3 noiembrie 2024 0
Un proiect a fost inițiat de Metro și industria HoReCa, menit să aducă un gust aparte în farfuriile clienților, cu rețete mai neobișnuite și mai tentante decât micul și grătarul românesc.
Restaurantul Sabor a fost gazda unui bucătar renumit în domeniul HoReCa, chef Dexter, care ne-a prezentat un ”Signiture dish” axat în special pe carnea de vițel, gătită în sânge, un preparat nu prea obișnuit pentru români, dar foarte delicios. Mușchiul de vită a fost preparat rapid, 5-6 minute, pentru ca savoarea din interior a cărnii crude să prindă arome. Chef Dexter, sau Bogdan Alexandrescu, a preparat live pentru un public curios de arta culinară. Normal, mușchiul de vită a avut ca și garnitură un tort de cartofi și brânză, garnisit cu hribi și trufe, o adevărată artă gastronomică.
O seară cu adevărat plăcută și relaxantă, proiectul Metro și industria HoReCa a ales Aradul, printre cele 11 orașe, ”În luna noiembrie, facem un pas în plus pentru susținerea industriei HoReCa. METRO aduce în restaurantele clienților noștri o experiență culinară deosebită: preparate speciale, create de chefi renumiți din România. Fiecare Chef invitat a conceput un Signature Dish exclusiv pentru meniurile locațiilor selectate, un preparat menit să atragă clienți dornici de experiențe noi și memorabile. Acest dish unic aduce o notă de originalitate meniurilor și transformă fiecare masă într-o poveste de împărtășit” a comunicat Metro. deliciul-viciilor.ro
Read more












