News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Sala LPS, Satu Mare, spectatori: 600

Satu Mare: Mehmedic 21 (2×3) – Orosz 7, Cl. Pop 10 – Drake 6, Teilane 15. Au mai jucat: Bjork 2, Olajuwon. Rezerve: Băluţă, Giurgiu, Szmutku, Dunca, I. Meszaros. Antrenor: Dan Fleşeriu

ICIM: Drăgoescu 8 (2×3) – Graham 16, Roberson 11 – A. Meszaros 8, Toma 16 (1×3). Au mai jucat: Savic 2, Urban 4, Mercea. Antrenor: Stacey Nolan

Arbitri: Ciprian Stoica (Sibiu) şi Vlad Potra (Cluj). Observator: Radu Vaida (Oradea)

ICIM Univ.Goldiş Arad a obţinut o victorie extraordinară în această seară, la Satu Mare, în meciul doi al finalei cu CSM. Ambele echipe au început montate jocul şi s-a jucat extrem de agresiv, cu apărări la sânge. Fără Brosovszky şi Ciocan, ambele accidentate, Nolan a fost nevoit să facă schimbări în formula de start, astfel că Graham şi Meszaros şi-au făcut loc în primul „5”. Satu Mare a menţinut formula câştigătoare de ieri, dar arădencele nu au fost impresionate şi au pornit ca din puşcă meciul, scor 2-6 în minutul patru şi 5-8 în minutul cinci. Sătmărencele nu au cedat lupta şi au revenit în joc pe mâna tandemului Mehmedic – Teilane, scor 12-8 în minutul opt. Primul sfert s-a încheiat cu scorul de 15-12 pentru gazde, impulsionate din nou de o sală arhiplină. În sfertul doi au ieşit tot mai mult la rampă americancele Roberson şi Graham, foarte active pe ambele faze. ICIM a preluat din nou conducerea, scor 17-21 în minutul 15, de apreciat fiind determinarea şi dăruirea fetelor, care au luptat până la epuizare pentru fiecare minge.

Graham şi Toma, principale marcatoare la arădence, dar toată echipa a fost de nota 10

Mehmedic şi-a continuat evoluţia bună şi a pus puncte importante pe finalul sfertului, asta şi pe fondul unor decizii gratuite ale arbitrilor, care le-au împins uşor de la spate pe sătmărence. S-a mers cap la cap pe finalul actului, dar aceeaşi Mehmedic a stabilit scorul pauzei mari, 30-29 pentru CSM. ICIM a luptat extraordinar în ultimele două sferturi şi a crezut în şansa ei până la capăt. Galben-albastrele au aruncat în luptă energii nebănuite şi s-au ţinut scai de adversare, surprinse de replica arădencelor. La fel ca în primele două sferturi, meciul a fost extrem de disputat iar ambele echipe au trecut pe rând la conducere, 30-33 în minutul 22, 39-37 în minutul 25, iar sfertul trei s-a încheiat egal, scor 41-41. Ultimele zece minute au fost la fel de dramatice ca şi ieri, dar de această dată ICIM-ul s-a concentrat la maxim şi chiar fără Brosovszky şi Ciocan şi-au menţinut calmul până la final.

ICIM are prima şansă la titlu: o victorie mare în condiţii infernale!

Formaţia pregătită de Stacey Nolan s-a ţinut scai de adversare, astfel că s-a mers cap la cap până în ultimele minute. Totuşi, ICIM s-a desprins la şase puncte în minutul 39, scor 55-61 şi deja se simţea victoria în aer. Gazdele au forţat în ultimele secunde, s-au apropiat la două puncte, scor 61-63, dar nu au mai avut puterea să treacă de o adevărată echipă. Victorie de aur pentru ICIM, scor 65-61 şi la final s-a declanşat fiesta în tabăra arădeană. Bucurie mare în rândul jucătoarelor, care merită aprecieri deosebite pentru această seară minunată. Este 1-1 la general în finală iar arădencele au prima şansă la titlu. Meciul cu numărul trei este programat duminică, la Arad. Pentru sportarad Sorin Haut.

Read more


Suporter Club UTA a încercat să pună lumină în tot ce s-a întâmplat în ultimele luni şi i-a pus la aceeşi masă pe următorii: Giovanni Catanzaritti (preşedinte şi acţionar la FC UTA SA, creditor la FCM UTA – societate pe cale de desfiinţare), Dorin Stana (director administrativ FC UTA SA), Adrian Zăhoi (membru în Comitetul Director FCM UTA) şi Ioan Biriş (administrator judiciar numit al FCM UTA).(sportarad)

Watch live streaming video from sportsinro at livestream.com
Read more

Suporter Club UTA constată cu îngrijorare că din nou clubul fanion al Aradului a ajuns într-o situaţie deosebit de delicată, din cauza diletantismului care caracterizează fotbalul românesc începând de la cel mai înalt nivel, cât şi jocurilor de interese obscure care înconjoară echipa noastră de suflet.

Ne exprimăm stupoarea şi revolta faţă de neprofesionalismul şi duplicitatea Federaţiei Române de Fotbal în ceea ce priveşte felul în care a tratat cazul UTA. Am acceptat interdicţia de promovare dictată împotriva noastră ca o recunoaştere a faptului că prin schimbarea formei de organizare am dat dovadă de lipsă de fair play faţă de competiţie. Ultimatumul pentru plata unei datorii a fostei societăţi sub ameninţarea excluderii din competiţie este însă o decizie aberantă care vine să contrazică total prima hotarâre a FRF. Pentru că ori suntem o societate nouă şi drept consecinţă nu avem drept de promovare, ori suntem continuatorii vechii societăţi şi trebuie să plătim datoria acesteia dar atunci restricţia de promovare este nulă şi neavenită. Solicităm FRF să lămurească această situaţie înainte ca ea sa devină una greu de gestionat.

Pe de alta parte constatăm cu îngrijorare că UTA este prinsă la mijloc între actuala conducere, care lansează pe diverse canale informaţii cu privire la un grup de investitori italieni interesaţi să preia UTA şi un alt grup, condus de către domnii Zăhoi si Biriş, care au acţionat în instanţă clubul solicitând anularea constituirii UTA S.A., miza acestui război fiind pachetul de 51% din acţiunile UTA S.A. Pentru a lămuri acest conflict care nu poate duce la nimic bun, convocăm cele două părţi la o masă rotundă în data de marţi 12 aprilie, de la ora 14, la Old Lady’s Pub pe strada Poetului. Credem că doar prin dialogul între părţi aşezate la aceeaşi masă, cei implicaţi pot dovedi că sunt interesaţi în primul rând de binele UTA-ei şi de găsirea celor mai eficiente soluţii de depăşire a acestui moment. Adresăm de asemenea invitaţia de a participa la această masă rotundă şi reprezentanţilor autorităţilor locale pentru că UTA nu a fost şi nu trebuie să fie separată de preocupările conducătorilor oraşului şi judeţului. În spiritul transparenţei pe care l-am solicitat întotdeauna, întâlnirea va fi deschisă presei.

Dorim să ne păstram echidistanţa faţă de cele două grupuri şi ne asumăm rolul de mediatori pentru ca la iveală să iasă intenţiile şi soluţiile cele mai bune pentru binele UTA-ei, singurul scop pe care asociaţia noastră îl are încă de la înfiinţare. În cazul în care cei implicaţi nu înţeleg faptul că orice interese particulare sau de grup trebuie să se subordoneze intereselor clubului fanion al Aradului, ne rezervăm dreptul de a apela la toate mijloacele pe care le considerăm potrivite pentru a evita umilirea şi distrugerea numelui UTA!

Pentru noi doar UTA contează!

Suporter Club UTA, 10 aprilie 2011

 

Read more

Conferinta de ieri a fost tinuta de antrenorul echipei UTA, Roland Nagy care a confirmat starea de neliniste din sanul echipei datorita deciziilor FIFA. Totodata Roli este increzator ca deplasarea de la Turda va aduce primele puncte din afara in acest retur de campionat.

Watch live streaming video from sportsinro at livestream.com
Read more


Suporter Club UTA anunţă organizarea unei deplasări la Turda, cu ocazia disputării partidei dintre Arieşul şi UTA. Partida se va disputa sâmbătă, 9 aprilie 2011, de la ora 11,00, iar costul deplasării este de 60 de lei/persoană (50 de lei pentru membrii Suporter Club UTA).
Înscrieri şi informaţii, la telefon 0746-056576.

Read more

Conducerea „Bătrânei Doamne” şi-a mai dovedit odată limitele. Şefii arădenilor au apelat la Dodo Digbeu, însă nu s-au asigurat că se vor şi putea baza pe el măcar până la finalul campionatului. Viza de şedere a mijlocaşului ivorian expiră pe 26 martie, adică exact ziua meciului cu Petrolul Ploieşti, după care el trebuie să părăsească România. E adevărat, utiştii au făcut eforturi să obţină permis de muncă pentru fotbalistul de culoare, însă ştiau că au slabe şanse să reuşească acest lucru în decurs de trei luni. La FRF, jucătorul a putut fi legitimat pe baza unei autorizaţii de muncă şi dovada că s-au făcut toate demersurile pentru rezolvarea defintivă a situaţiei.

Aşadar, Digbeu e nevoit să iasă din România la finalul acestei săptămâni pentru a nu ajunge la un centru pentru imigranţi. De asemenea, termenul trebuie respectat şi pentru ca demersul grupării „textiliste” de a obţine permisul de muncă să nu eşueze. Conducerea UTA-ei nu a abandonat lupta şi va încerca un „artificiu” pentru ca ivorianul să mai poată rămâne cel puţin o lună de zile la Arad.

Cert este că de la finalul acestei săptămâni, stafful tehnic trebuie să ia în calcul, la modul cel mai serios, despărţirea de un fotbalist pe care se bazau în acest retur de campionat. „Într-adevăr, e destul de neplăcut să afli că nu mai poţi conta pe un fotbalist pe care l-ai pregătit într-un cantonament şi l-ai folosit în meciurile de verificare. Dacă Dodo pleacă o să rămânem fără dublură pe postul de coordonator de joc, ceea nu ne pică deloc bine. Totuşi, încă avem speranţa că se va rezolva cumva situaţia jucătorului şi ne vom mai putea baza pe el. E un fotbalist bun, talentat şi cred că ar avea un cuvânt de spus în acest campionat”, ne-a mărturisit Dan Stupar, antrenorul secund al „Bătrânei Doamne”.

Rămâne de văzut dacă Dodo Digbeu va fi inclus în lotul ce va face deplasarea la Ploieşti şi asta pentru că jucătorul ar trebui ca la finalul celor 90 de minute ale meciului cu Petrolul ar trebui să aleagă un drum diferit de cel al delegaţiei „textiliste”. În acest retur, Digbeu a evoluat o singură repriză pentru UTA, în deplasarea de la Slatina, el neapucând să redebuteze şi în faţa fanilor „alb-roşii”. (sportarad)

 

Read more

Suporter Club UTA anunţă organizarea unei deplasări la Ploieşti cu ocazia disputării partidei dintre Petrolul şi UTA. Partida se va juca, sâmbătă, 26 martie 2011, cu începere de la ora 11 iar costul deplasării este de 75 de lei. Înscrieri şi informaţii, la telefon 0746-056576.

Read more


A animat linia de atac la FC Bihor, dar a petrecut două sezoane și la ACU Arad. Cristi Luca s-a retras în Bihorul natal, evoluând acum, la 38 de ani, din plăcere, la FC Orășenesc Ștei. „Suntem în liga a cincea, dar vrem promovarea! E și Paul, fratele meu aici, plus antrenorul care m-a lansat în fotbal, Voicu Popa. Aici am şi început fotbalul, închei cercul”, râde atacantul care făcea senzaţie în frumoasa echipă a Ineului din prima parte a anilor 2000.

Luca nu-şi aduce aminte cu prea mare plăcere de perioada petrecută la ACU. Fotbalistul a fost anunţat că se renunţă la el după retrogradarea din liga secundă de acum trei sezaone, deşi fusese în prim-planul golgeterilor seriei, cu 17 goluri. „S-a pus o umbră negativă atunci asupra mea, deşi nu aveam nicio vină. S-au căutat ţapi ispăşitori. N-am mai urmărit ce s-a întâmplat la ACU, am lăsat la o parte acea perioadă, fiecare merge pe drumul lui”, punctează vârful de atac.

Pentru meciul de sâmbătă dintre fostele sale echipe, Cristi Luca merge decis pe mâna Bihorului. „Au echipă frumoasă şi tânără, au şi învins la Sibiu, pentru mine a fost o surpriză mare, pentru că Voinţa nu pierduse nimic până atunci. M-am bucurat foarte tare pentru victorie, Bihorul e echipa mea de suflet. Sâmbătă cred că se vor impune, dacă plecăm şi de la poziţiile din clasament”, crede Luca.

Apropo de runda trecută, atacantul a constat că aproape toate echipele la care a evoluat au obţinut rezultate excelente: FCM Tg. Mureş a învins Oţelul, Mediaşul a bătut Sportul, Bihorul s-a impus la Sibiu, iar Sebişul a remizat la Caransebeş. Doar ACU a fost învinsă!

Revenind la liga secundă, Cristi Luca a anticipat o luptă în patru: „Se bat Mioveni, Petrolul, FC Bihor şi cred că şi Iaşi intră în calcule. Nu ştiu pe ce bani contează Sibiul, dar, în orice caz, va fi strânsă lupta. În ultimii ani, echipele potente financiar au şi promovat. Ultimul exemplu e Târgu Mureş”.

Read more


ACU încheie înfrântă şi fără gol marcat a doua confruntare a returului. Şi în prima etapă a avut în faţă o echipă care a anunţat că vrea promovarea, iar în runda trei vine întâlnire cu încă o pretendentă, FC Bihor. Din păcate pentru formaţia din Aradul Nou, calculele făcute în iarnă nu se potrivesc. Şi nici senzaţia că lotul ar fi mai puternic decât în tur nu-i înconjoară pe alb-albaştri.

Mioveniul continuă cursa pentru promovare cu meci la Iaşi, acolo unde Ionuţ Popa a fost personaj principal timp de câţiva ani. La fel se anunţă şi săptămâna viitoare, cu toate că merge acolo ca adversar al echipei la cârma căreia a stabilit un record de longevitate în liga unu.

Watch live streaming video from sportsinro at livestream.com

Read more

O echipa relaxata de la inceput, cu etapele care vor urma ma gandesc ca lotul se va deconecta, asa aca victoria de azi este o binecuvantare, mail ales ca a aparut in minutul 70, asta e, ne chinuim si apar si fel de fel de penalizari! (sportarad.ro)

Watch live streaming video from sportsinro at livestream.com

Read more