CCR a amânat pentru 4 mai pronunțarea pe articolul care interzice persoanelor condamnate să fie membri ai Guvernului
National/ExternUltimele stiri 27 aprilie 2017 0
Curtea Constituțională a României (CCR) a amânat joi pentru 4 mai pronunțarea în cazul sesizării Avocatului Poporului cu privire la articolul care interzice persoanelor condamnate să fie membri ai Guvernului.
Potrivit unor surse judiciare, unul dintre motivele amânării pronunțării ar fi fost lipsa cvorumului de ședință.
În 4 aprilie, Curtea a amânat din nou pentru 27 aprilie pronunțarea în cazul sesizării Avocatului Poporului, după ce judecătorii nu au ajuns la o soluție.
„E cea mai grea soluție pe care am avut-o de dat până acum, pentru că problemele sunt mai ales de apreciere politică”, declara, în martie, președintele CCR, Valer Dorneanu.
Pe 5 ianuarie, #AvocatulPoporului a anunțat că a sesizat CCR cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor articolului 2 din Legea 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului și a ministerelor, conform căruia pot fi membri ai Executivului persoanele care nu au suferit condamnări penale și nu se găsesc în situație de incompatibilitate. (agerpres.ro)
Read moreDialog româno-elveţian la sediul Ministerului Dezvoltării
National/ExternUltimele stiri 27 aprilie 2017 0
Doamna viceprim-ministru Sevil Shhaideh, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, s-a întâlnit astăzi, 27 aprilie, cu E.S. Urs Herren, ambasadorul Confederaţiei Elveţiene în România.
Discuţiile s-au concentrat pe stadiul cooperării între Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE) şi Confederaţia Elveţienă în România în cadrul unor proiecte finanţate prin Programul de Cooperare Elveţiano – Român.
În acest sens, doamna Shhaideh a apreciat relaţiile bune de cooperare între cele două ţări, suportul financiar elvețian destinat finanţării proiectelor pentru îmbunătăţirea mediului înconjurător şi a propus măsuri de accelerare a accesării sumelor nerambursabile. Discuţia a vizat, de asemenea, disponibilitatea de a continua, după anul 2019, cooperarea în domeniul fondurilor nerambursabile din contribuţia elveţiană care vizează reducerea disparităților economice și sociale din cadrul Uniunii Europene extinse.
„Elveția este un partener important pentru România. Printr-un parteneriat solid, putem realiza inițiative de interes comun în vederea dezvoltării durabile a României prin reducerea disparităţilor economice şi sociale dintre România şi ţările mai dezvoltate din Uniunea Europeană extinsă şi prin reducerea decalajelor dintre centrele urbane dinamice şi regiunile periferice slab dezvoltate din punct de vedere structural”, a precizat ministrul dezvoltării.
Read moreAdrian Todor: „Claudia Boghicevici l-a executat pe Florin Didilescu pentru a face loc mediocrităţilor din PNL”
PoliticaUltimele stiri 27 aprilie 2017 0
Deputatul social-democrat arădean Adrian Todor critică eliminarea lui Florin Didilescu de către vicele CJA, Claudia Boghicevici, din fruntea Bibliotecii Judeţene „A.D. Xenopol”.
Parlamentarul arădean consideră mişelească evaluarea lui Florin Didilescu de către o comisie condusă de PNL-ista Claudia #Boghicevici.
„Este inadmisibil ca Florin Didilescu să fie executat într-un mod incalificabil de către o comisie subordonată politic. Nu poţi da afară pe motive puerile, un om care timp de 16 ani a condus destinele Bibliotecii Judeţene şi care a adunat doar cuvinte de laudă. Este absurd ca un profesor distins cu premii internaţionale cum este Florin Didilescu să fie evaluat şi luat la întrebări de un personaj pus politic în administraţia judeţeană. Cum, din punct de vedere profesional, lui Florin Didilescu nu i se putea reproşa nimic – acesta a fost criticat pentru lispa de comunicare (?) şi imaginea precară a instituţiei (?). Sunt două acuze inventate cu scopul de a lăsa liber scaunul de director al Bibliotecii Judeţene «A.D. Xenopol»”, consideră Adrian #Todor, deputat #PSD Arad.
Mai mult, Adrian Todor afirmă că locul lui Florin Didilescu va fi luat de un membru sau apropiat al PNL Arad.
„Florin Didilescu a fost, de fapt, eliminat pentru a face loc unui membru sau apropiat al PNL Arad. Aşa-zisa evaluare nu a avut nicio legătură cu activitatea laborioasă a lui Florin Didilescu, ci doar cu dorinţa de a elibera un post de director. Faptul că am, din păcate, dreptate se va vedea în perioada următoare, atunci când pe poziţia lăsată liberă de Florin Didilescu va fi impus un om de partid. Asemenea manevre sunt nişte lovituri date culturii arădene şi nu vor aduce niciun plus acestui segment. Spun acest lucru pentru că tocmai doamna Boghicevici şi colegii săi de partid se băteau cu cărămida în piept pentru cultura arădeană”, mai afirmă deputatul Adrian Todor.
Read more
Mașinile mai vechi de 12 ani vor trebui să facă verificarea ITP la un an
National/ExternUltimele stiri 27 aprilie 2017 0
Proprietarii maşinilor mai vechi de 12 ani vor trebui să facă verificarea ITP la un an, şi nu la doi ani, cum erau obişnuiţi până acum.
Propunerea îi aparţine Registrului Auto Român care susţine că scopul principal al acestei măsuri este creşterea siguranţei rutiere şi a calităţii parcului naţional de automobile. Potrivit reprezentanţilor #RAR, noua măsură ar putea fi introdusă din 2018.
Ing. George-Adrian Dincă, dir. general Registrul Auto Român și Vasile Ştefănescu, preşedinte Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România au fost prezenți ieri la o emisiune a TVR, unde au discutat despre această propunere.
Încă de la începutul acestui an, Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România a ameninţat cu mişcări de protest, pe care le-au declanșat astăzi, cerând ordonanţă de urgenţă care să elimine taxiurile pirat. Reprezentanţii COTAR susţin că, spre exemplu, activitatea #UBER este nereglementată în România, iar astfel de platforme ar trebui să fie obligate să se autorizeze, pentru că fac concurenţă neloială. În replică, UBER spune că cei de la Confederație se bazează în mare parte pe dezinformări, acţionând în dezavantajul a zeci de mii de oameni.
Read moreParlamentarii PSD Arad: „Am adus zeci de milioane de lei Aradului, pentru ca Falcă și ai lui să aibă ce fura“
PoliticaUltimele stiri 26 aprilie 2017 0
”Președintele PNL Arad, Gheorghe Falcă, iese în fața arădenilor cu aceeași placă stricată, pe care nimeni nu mai vrea să o audă. Doar el și cei din jurul său fac ceva pentru Arad, doar ei aduc bani pentru Arad, în timp ce orice persoană care se opune acestei grupări este numită, cu mânie proletară, dușman al Aradului, care nu face nimic pentru Arad. Nimic mai fals”, susțin parlamentarii PSD Arad, care prin vocea deputatului Dorel Căprar îi demontează primarului Falcă toate minciunile spuse în ultimele luni.
„Arădenii s-au săturat de minciunile lui Gheorghe Falcă și au realizat că lucrurile stau cu totul altfel decât le prezintă președintele PNL Arad. În perioada guvernărilor PDL, Aradul și arădenii au avut doar de suferit, prin desființarea unor școli, spitale sau grădinițe și prin tăierea de salarii și pensii.
Atât în timpul Guvernului Ponta, cât și acum, Aradul a beneficiat de sume mult mai mari față de perioada PDL, în special pe Programul Național de Dezvoltare Locală, unde zeci de comune și orașe primesc finanțări pentru infrastructură. Inclusiv municipiul Arad, care derulează un proiect de asfaltare străzi, în valoare de 24.620.253.38 lei, finanțat de Ministerul Dezvoltării, proiect demarat în perioada Guvernului Ponta.
Gheorghe Falcă întreabă ce am făcut noi pentru arădeni. Haideți să vedem, domnule Falcă, ce au făcut parlamentarii PSD Arad și cum s-au opus cei ai PNL Arad.
Mai întâi, am votat guvernul și programul de guvernare, în timp ce parlamentarii PNL s-au opus. Drept urmare, salariul minim a crescut la 1.450 lei; s-au majorat cu 20% salariile din administrația locală, inclusiv din Primăria pe care o conduceți; s-au majorat cu 50% veniturile actorilor și a altor categorii de artiști; s-a introdus transportul gratuit pe calea ferată pentru studenți; s-a aprobat creșterea punctului de pensie la 1.000 lei, de la 1 iulie; s-a aprobat creșterea burselor prin majorarea alocării per student de la 83 lei la 201 lei; s-a aprobat creșterea pensiei minime de la 400 lei la 520 lei; s-au dat subvențiile în agricultură încă din luna martie. Parlamentarii PNL s-au opus acestor lucruri.
Cu votul parlamentarilor PSD Arad, în Parlament a fost eliminat CASS-ul pentru toate pensile și impozitul pe venit pentru pensiile sub 2.000 de lei, de această măsură beneficiind zeci de mii de arădeni. Arădeni cărora dumneavoastră și colegii de la PDL le-ați tăiat pensile, batjocorindu-i.
În timp ce parlamentarii PNL s-au opus, noi am votat bugetul de stat pe anul 2017, prin care județul Arad a primit 85 de milioane de lei în plus față de 2016.
Municipiul Arad, de care vă bateți joc de 12 ani, a primit de la bugetul de stat, cu votul nostru, al parlamentarilor PSD Arad, un plus de 40 de milioane de lei față de 2016. Colegii dumneavoastră s-au opus. Parlamentarii PSD au adus zeci de milioane de lei Aradului, ca să aveți ce fura.
Prin votul nostru și în ciuda opoziției celor de la PNL Arad, zeci de comune și orașe din județul Arad beneficiază de finanțări pe PNDL și în 2017. Tot prin votul nostru, există bani pentru continuarea construcției bazinului de înot, din Subcetate. Tot prin votul nostru, există alocați banii în buget pentru pasajele de pe Centura Aradului, care astăzi nu sunt realizate numai din cauza firmelor de casă ale PDL. Iar în următoarele luni, tot prin votul nostru, al parlamentarilor PSD Arad, cu toată opoziția celor de la PNL Arad, vom face multe alte lucruri bune pentru arădeni.
Ar fi momentul să lăsați retorica ieftină deoparte și să vă ocupați de administrarea municipiului Arad, pe care l-ați transformat în 13 ani într-un Brad ceva mai mare, însă mult mai murdar, din toate punctele de vedere“, declară deputatul Dorel Căprar.
Read moreCondițiile de detenție din sistemul penitenciar din România sunt contrare Convenției Europene a Drepturilor Omului și relevă o disfuncționalitate structurală care necesită adoptarea de măsuri generale de către stat, a decis marți Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), în cazul ”Rezmiveș și alții împotriva României”.
CEDO solicită României adoptarea unui plan de măsuri pentru suprapopularea și conditiile din #penitenciare, care sunt contrare Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi relevă o disfuncţionalitate structurală, potrivit deciziei pilot, prezentată astăzi. CEDO dă un termen de șase luni țării noastre pentru a rezolva problema.
Prin această decizie-pilot, CEDO a stabilit că a fost încălcat Articolul 3 al Convenției, care interzice tratamentele inumane sau degradante, în acest caz care vizează condițiile de detenție din închisorile românești, precum și din arestul poliției. (agerpres.ro)
Read moreRobi Mureșan a preluat conducerea în Campionatul European de Motociclism BMU
SportSport LocalUltimele stiri 24 aprilie 2017 0
Joi 20 aprilie, Circuitul Motorpark România a primit omologarea pentru desfășurarea Campionatului European de Motociclism Viteză BMU și Campionatului Național Individual al României Viteză pe circuit.
Evenimentul a fost organizat de MRM și se află sub patronajul Federației Române de Motociclism iar noul circuit se află la o distanță de 40 de km față de București. Vremea rea de la sfârșitul săptămânii a făcut ca piloții să intre cu reținere pe pistă.
Vineri pe o vreme cu temperaturi de numai 5° în aer și vânt de 24 km/h la orele 8:30 s-a dat startul etapei 03 ce contează în ambele campionate. A fost ziua de antrenamente pentru clasele J1, 85cc, 125 cc, Debutanți 1000 și Debutanți 600 precum și a Supersport și Superbike.
Robert Mureșan #95 după accidentul de la Serres a preferat odihna la clasa SuperBike, piloții preferând să lucreze cu echipele la setări.
Sâmbătă a venit cu un timp frumos, soare și o temperatură de 17° în aer și 23° la asfalt. La clasa SuperSport, o luptă interesantă de la primul viraj s-a dus între PETROV Plamen #69 – Bulgaria, GEORGIEV Alexander #96 – Bulgaria, KARAKOSTAS Dimitris #7 Grecia și PASCOTA Ionel #1 de la Pascotă I.I. Timişoara, din nefericire, Pascotă în ultimele ture a pierdut contactul cu primii trei și s-a clasat pe locul 4. Deloc de neglijat este și poziția 6 a lui PETROVICI Adrian Liviu #96 dar și ROMOCEA Aron, SOCACI Eduard , MAINESCU Dan.
La clasa Superbike, cu un start ratat, Robert Mureșan întră al doilea în primul viraj și începe o cursă de hărțuire a lui MITOV Dimitar #68 – Bulgaria, în turul 2 depășește și nu mai cedează conducerea până la final în pofida problemelor de sănătate și îl devansează cu peste 7 sec pe CAZACU Cătălin #21 care a reușit la rândul său să treacă după o luptă frumoasă de MITOV Dimitar #68.
Duminică a adus un program redus în urma ședinței de juriu care avea să ia această decizie pentru a se evita întreruperea sau anularea curselor din cauza furtunii care se anunța pentru ora 15:00.
După WarmUp la ora 10:30 cursele încep după prezentarea oficială a piloților.
Clasa Supersport s-a prezentat cu o o spectaculoasă bataie pe toate cele 10 tururi între primii 4 sportivi care a ținut audienta cu gura la suflet.
Pe locul 1 a sosit GEORGIEV Alexander #94 Bulgaria urmat de PETROV Plamen #69 și de PASCOTA Ionel #1 pe 3 care a forțat un loc mai bun, Pascota confruntându-se cu numeroase probleme în acest week-end.
La Clasa Superbike, plecat din start de pe prima pozitie, Robert Muresan #95 pierde doar pentru câteva viraje poziția 1 iar după depășirea rapidă pe care o face, continuă cursa și nu mai este ajuns de nimeni până la final. Robert nu a forțat încă cu probleme la umarul drept din urma căzăturii incasate la cursa din Serres și cu cele 50 de puncte câștigate în acest week-end preia șefia Campionatului European de Motociclism BMU.
Se desprinde deasemenea și în Campionatul Național consolidandu-și poziția de lider. O foarte frumoasă cursă face Iuliu Mihai #22 care isi ia revansa fata de Vrajitoru Bogdan #30. Iuliu a fost decis să nu cedeze în această cursă, el fiind batut de Bogdan în cursa de sâmbătă.
Spectatorii au avut parte de o etapă deosebit de disputată unde echipa României a ieșit pe locul 2, deși foarte rece afară ploaia ne-a evitat până la închiderea evenimentului, cursele îndeplinindu-se în cele mai bune condiții.
Următoarea întâlnire este pe 19-21 Mai 2017 pentru etapele 05-06 CNIRv și Europeanul de Viteză BMU tot pe Motorpark Romania unde se anunță o largă participare.
Credit Foto: Dinca Marius – Velea Bogdan
USR încurajează autoritățile locale să investească în turismul sportiv
PoliticaUltimele stiri 24 aprilie 2017 0
Sezonul competițiilor sportive în aer liber a demarat, iar arădenii participă în număr mare la diverse concursuri din regiune. Budapesta, Novisad, Istria și cel mai curând Viena sunt locații unde concetățenii noștri au avut prestații onorabile, culminând cu o prezență pe podium în capitala Austriei.
Deputatul #USR, Sergiu Vlad, recomandă autorităților locale să investească mai mult în evenimente sportive, pentru că acestea pot aduce beneficii în turism și nu numai.
De la prima ediție din 2011, la Maratonul, Semimaratonul și Crosul Aradului numărul participanților a crescut constant, de la 800 de participanți la peste 2500. Există și alte evenimente organizate de pasionații activităților sportive, cum este Duatlonul Aradului, Triatlonul Aradului, precum și aproximativ 10 competiții de cicilism, atât de șosea cât și mountain-bike, care pot atrage participanți din alte județe și chiar de peste hotare.
Sergiu Vlad: „Avem potențial în județul Arad. Alte orașe beneficiază de turism tocmai prin sprijinirea consistentă a competițiilor sportive. Implicarea autorităților în evenimente de acest gen trebuie să fie constantă și concentrată pe promovarea în alte județe și peste hotare. Uneori lipsa de consecvență în sprijinirea organizatorilor poate aduce deservicii acestui demers. Totodată, informațiile ar trebui organizate într-un singur loc, de exemplu un singur website, pentru ca această ofertă a județului #Arad să fie accesibilă și predictibilă, iar sportivii să aibă posibilitatea conceperii unui calendar al participării la aceste evenimente sportive.”
Încă de la începutul anului USR Arad a recomandat includerea în Strategia de Dezvoltare Turistică a județului a unor proiecte între care au inclus dezvoltarea ciclismului montan și a cicloturismului. Considerăm că printr-o astfel de implicare, odată ce competițiile sportive vor căpăta amploare, vom obține beneficii atât în turism, pentru agenți economici dar și pentru arădenii care vor fi încurajați să practice mai mult sport și mișcare.
Read morePrimarul din Deva condamnat definitiv pentru alcool la volan
National/ExternUltimele stiri 24 aprilie 2017 0
Primarul municipiului Deva, Mircia Muntean, a fost condamnat definitiv luni de Înalta Curte de Casație și Justiție la șase ani închisoare cu executare, într-un dosar în care este acuzat de conducerea unui autoturism sub influența alcoolului.
Un complet de cinci judecători de la ÎCCJ a respins apelul declarat de Mircia Muntean și a menținut sentința dată de instanța de fond în iunie 2016.
Inițial, Mircia Muntean a fost condamnat în 2013 de Înalta Curte de Casație și Justiție la 4 ani închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu. Ulterior, în iunie 2016, el a primit, într-un alt dosar, tot la ÎCCJ, doi ani de închisoare pentru conducerea unui autoturism sub influența alcoolului. Cele două pedepse au fost contopite, iar Mircia Muntean va executa 6 ani închisoare.
Mircia Muntean a încercat să scape de condamnarea de 4 ani de închisoare pentru abuz în serviciu prin inițierea unei contestații în instanță, pe motiv că această infracțiune a fost dezincriminată de Curtea Constituțională, însă demersul său a fost respins de judecători.
În primul dosar, Mircia Muntean a fost acuzat de abuz în serviciu, după ce a efectuat o tranzacție ilicită cu un teren aflat la marginea municipiului Deva, despre care procurorii susțineau că se afla în proprietatea publică a statului și nu putea face obiectul unei dispoziții a primarului. Beneficiar al acestei tranzacții a fost Iosif Man, decedat în 2006, un controversat om de afaceri din Deva, anchetat de procurori pentru trafic cu mașini de lux furate din străinătate.
În al doilea dosar, Mircia Muntean a fost trimis în judecată în 2015, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.
Procurorii susțin că, la data de 30 octombrie 2014, organele de poliție din cadrul municipiului Deva au fost sesizate cu privire la faptul că, în zona aflată în intersecția semaforizată dintre str. Zarandului și str. Mihai Viteazu, pe banda 1 de circulație a sensului de mers Sibiu — Arad, s-a produs un eveniment rutier în care au fost implicate mai multe autoturisme, dintre care unul era condus de Mircia Muntean. Din probe a reieșit că Mircia Muntean, aflat în stare de ebrietate, a intrat în coliziune cu vehiculele aflate în staționare la culoarea roșie a semaforului, venind din spatele acestora și nereușind să oprească la timp autoturismul la volanul căruia se afla, ulterior îndepărtându-se de zona accidentului.
Foto:hunedoaraplus.ro
Read more













